Strada Dughenelor Intunecate
S-a intamplat ceva cu cei de la Comisia de Nobel pentru Literatura. Ori s-au ramolit, ori sunt mai ingaduitori. Daca pana acum ativa ani iti trebuia un lighean cu apa calda la picoare si o compresa rece pe frunte ca sa citesti un roman scris de un Laureat Nobel ca Le Clezio, Pamuk, Muller sau Jelinek, de doi ani, castigatorii sunt usor de citit. Acum doi ani a fost Alice Munro, anul trecut Patrik Modiano...
Strada Dughenelor Intunecatem romanul de referinta a lui Modiano, pare un roman politist de citit in tren, de la Bacau la Bucuresti, sau in cazul meu, in metrou de la Obor la Romana si inapoi si apoi de la Obor la Titan si inapoi. Incep sa ma intreb, ca Matei Visniec, de ce nu luam si noi un Nobel, cand aveam romane mult mai bune decat cel scris de Modiano. Motivatia juriului a fost: "pentru arta rememorarii prin care evoca cele mai ascunse destine umane si dezvaluie universul vietii sub Ocupatie". Poate e asa, dar mie Strada Dughenelor Intunecate mi s-a parut un roman politist. Bun, dar nu fenomenal.
Romnul prezinta povestea unui detectiv amnezic ce porneste in regasirea trecutului, dupa ce ramane somer pentru ca seful sau se retrage din afacere, fiind batran. Vechea poveste, vechea obsesie. Romanul incepe bine dar parca ramane fara combustibil pe parcurs si isi pierde din demarajul de la inceput in interogatii si interviuri pe care personajul principal le ia omaenilor ce stiu ceva despre trecutul sau si sunt dispusi sa ii povesteasca si sa ii mai ofere o piesa din puzzleul memoriei pierdute. Poate ca Guy e rabdator sa afle cu taraita ceva despre viata sa, insa eu nu prea ma fost,
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu