Nothing to envy

Saptamanile trecute am citit cartea reportaj a Barbarei Demick, despre Coreea de Nord.

Barbara Demick este o jurnalista a Los Angeles Times ce acum se afla in China dar pentru o perioada de timp a scris pentru LATimes din Seoul, acoperind reportaje din cele doua Coreei.

Cartea, laudata de critici, perezinta viata a  6 personaje ce au sau nu legatura intre ele, ce au evadat din Coreea de Nord si s-au refugiat in Sud, pe care jurnalista i-a intervievat si pe care le prezinta aici, cu nume fictive.

Pasiunea pentru Coreea de Nord vine dupa ce am vazut un reportaj despre aceasta tara, facut de Adelin Petrisor, care a si recomandat aceasta carte, la evenimentul la care am participat.

Cartea m-a socat destul de tare. Erau multe absurditati pe care le cunosteam despre locuitorii Coreei de Nord, ce primesc mancare cu ratia si doua schimburi de haine pe an, ce credeau ca primul lor conducator era nemuritor si au ramas socati cand acesta a murit (initial nu credeau iar apoi, au crezut ca odata cu moartea sa, vine si sfarsitul lumii) sau ce infunda lagarele de concentrare pentru trei generatii daca se razvratesc impotriva sistemului. Insa aici am descoperit si altele: locuitorii din nordul peninsulei nu au curent dupa ora 8 seara, nu au voie sa se plimbe pe alte strazi decat cele din imprejurimea locuintei sau a locului de munca, au nevoie de aprobari pentru a vizita rudele din provincie si cei ce fac cumparaturi sunt considerati ca sfideaza conducatorul care le ofera necesarul de mancare gratuit, in functie de varsta sau statutul pe scara sociala.

Cei care au evadat, au fost socati de luminile noptii din Seoul, de tehnologie si de libertatea tinerilor ce se vopsesc, isi pun cercei, se tin de mana in public si chiar se saruta. Cu toate ca Statul din Sud ii reeduca timp de doi ani, dupa aceasta perioada multora dintre ei le este greu sa se adapteze la noua viata.

As vrea sa ajung ziua cand regimul din nord v-a cadea si Coreea se v-a unii. O sa fie greu sudului sa aduca nordul la acelsi nivel cu sudul. O sa decada si o sa urce mai greu acolo unde au fost, insa lupta asta merita dusa.

Nothing to envy e o carte pe care o recomand pentru ca Ceausescu s-a inspirat mult de acolo in legatura cu cultul personalitatii dar si cu ideea de mancare cu cartela si astfel am putea vedea ce s-ar fi putut intampla si la noi, intr-un univers paralel, cand regimul n-ar fi fost doborat si am fi adoptat acest fel de regim si nu cel din China.

Pe curand...