Poveste de la metrou (2)

In graba mare am coborat scarile spre peron pentru ca garnitura se apropia de statie. Era atat de cald si de umed inauntru incat am inceput sa transpir instant. In timp ce ma asezasem in rand sa intru in vagonul metroului, am inchis muzica din casti, le-am scos din urechi si ma pregateam sa imi dau geaca jos pentru a nu transipra mi mai tare. 

Atunci am observat-o. O fosta colega de scoala, isi facea loc sa iasa din metrou. I-am zambit timid cand am observat ca m-a zarit pentru ca stiam ca ar fi in stare sa ma opreasca si sa ma tina de vorba, cand nu era momentul, pentru ca are obiceiul sa vorbeasca mult.

 - Salut, ce mai faci? Ii spun eu cand trece pe langa mine

- Sunt singura! M-am despartit de prietenul meu. Tu?

- Bine, multumesc. Ies sa ma vad cu niste prieteni. Ii spun in timp ce ma indreptam in pasul furnicii spre vagonul de metrou.

- Nu, nu! Esti si tu singur?

Aud aceasta intrebare cand deja paseam in vagon, Ma intorc spre ea mirat de intrebare si o vad cu un zambet mare, asteptand un raspuns. Chiar nu stiam cum sa reactionez. Eram blocat in fata usilor, cu o privire tampa in timp ce ea astepta un raspuns.

"Atentie, se inchid usile". Salvat de clopotel. Am ramas nemiscat im fata usilor si am privit-o cum astepta un raspuns. In timp ce trenul demara din gara, ea a inceput sa gesticuleze, aratandu-mi ca ne vom auzi la un telefon. Ce intamplare bizara...

Pe curand...