Pasiune bolnava

Simti cum creste in tine, ca o tumoare, e tot mai mare si incepe sa ti se para normal. Face parte din tine si oricum nimeni nu o vede, nimeni nu stie de ea. La inceput e o idee mica, dar ti-e frica sa te gandesti la ea. Insa e mai rau ca dracul si te tenteaza, ascuns acolo in subconstient si cedezi si accepti situatia, ca parte din tine. Insa omul, prin natura lui barbara e vanator si odata ajuns in noul teren, incepe sa exploreze acel gand bolnav si gandul se amplifica, tumare creste.
La un moment dat cedezi. Depeinde de cum esti format, cum o faci. Reusesti sa scapi de gandul asta sau pur si simplu te complaci cu el sau reactionezi urat.
Din astfel de pasiuni s-au creat cele mai mari opere, in literatura, arta, muzica dar si asa au aparut si criminalii in serie.
Creatii sunt toate acestea, insa sunt fie creative, fie distructive.
Oare eu ce o sa fac? Dar tu?

Comentarii

  1. Unii aleg sa isi digere propria tumoare in sucurile gastrice ale indolentei si auto-complacerii. Omul, in elementul lui, e doar un nebun pe tabla unde compulsivitatea e regina.
    Marile opere de arta se nasc din necesitatea apasatoare a gasirii refugiului absolut, de lume, de patimi si mai presus de toate de propria constiinta.
    Propriile ganduri sunt propriile orchestratii, simfonii obsesionale pe care le poti dirija doar tu. Dar ce te faci cand notele iti fug din partitura?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare