Epilog... sau povestea unor tineri (ce vor sa fie) intelesi


O sa ma refer la piesa pe care am vazut-o la Ateneul Tatarasi ca o piesa in doua parti cu toate ca a fost piesa popriuzisa si partea a doua ce totusi a fost realizata si asteptata.
Impartia in trei cuburi, doau in fata si unul in spate, cele din fata avand doi pereti si doi sesenati iar cel dins spate trei plini si unul desenat, scena este animata prin dans de trei dansatori ce vor sa reprezinte trei tipologii diferite de oameni ce ajung sa fie niste roboti ai socitatii, de fapt victime ale rutinei zilnice. Piesa este bazata pe o filosofie mediocra in care omul realizeaza ca universul sau (cubul) este limitat de propriile acituni si nu mai reuseste sa iasa, simtindu-se sufocat in propriul cub. Poate ca am vazut prea mult sau poate ca modul de narare a fost prea mediocru. Cei trei danseaza in urma nararii unei voce tinere, usor usturatoare, ce se plange de rutina zilnica, parand o victima ce incearca sa isi arunce toata vina nerealizarii lor pe societate, ce le-a creat acesti patru pereti.
Piesa a inceput cu sfarsitul si s-a terminat cu una din zilele din cele n zile identice din rutina celor trei.
Partea a doua a fost de fapt o disutie intre actori si spectatori, o disutie ce a pornit de la ce a vrut sa insemne piesa, la proectele grupului pana focarul de cultura din Iasi dar si saracia si mentalitatea invechita a persoanelor de aici. Partea a doua mi-a mai schimbat parerea despre cei trei, de fapt i-am inteles si i-am vazut ca niste tineri razvratiti, speriati de ce ar putea ajunge, niste roboti, niste tineri tirsti dar ce se sunt feritici ca sunt tristi pentru ca altfel nu ar putea observa in jur si creea.
Cu minusurile piesei dar si cu plusurile discutiei, ofer un calificativ bun piesei neconventionale.

Pe curand...

Comentarii

Postări populare