Canicula

In zilele astea caniclare tot ce iti vine sa faci e sa transpiri in pat, in timp ce un ventilator sufla un aer clocotit spre tine, dandu-ti senzatia de racoare. Multe lichide, putina mancare, multa leneveala si asternuturi ce se lipesc de trup cand vrei sa te ridici...
Ce sa inveti, ce sa te concentrez...
Nu degeaba am scris o povestioara ce are actiunea pe o astfel de vreme:


"Aşternuturile cândva albe, umede, reci, ce miroseau uşor a urină, se lipeau de trupul meu, care parea mai bătrân şi mai lălâi pe zi ce trecea. Eram obosit dar mă simţeam bine acum când fumam din nou “ţigara de după”. Nici nu mai ştiu cum o cheamă, nici nu contează.
- Îmi e atât de cald… poate îmi cumperi un ventilator.
Mă uit la ea. Ce materialistă. Atât de mult contează pentru ea acest ventilator. Nici nu mă interesează de fapt. Critica la ultima mea carte spunea că am depăşit de mult limitele literaturii, apelând foarte mult la ştiinţă, m-a lăsat rece. Cât timp mă pot manifesta sunt împlinit. Poate banii contează. Dar doar pentru a-mi satisface anumite mofturi, cum ar fi ea de pildă. Blondă. Cu un chip angelic dar un diavol în pat şi proastă ca noaptea. Disper când o aud spunând “ardel” sau “ghiuvetă”. De mult am încetat să o corectez, se supără…
- Mă iubeşti?
De ce trebuie să deschidă gura ? De ce de fiecare dată trebuie să spună numai stupizenii?
- Ce crezi că e iubirea?
- De ce mă iei aşa? Vrei să îmi demonstrezi încă odată că sunt proastă?
Se ridică alene din pat şi se îndrepta spre masa ce o avea în cameră. Era transpirată. Pe fund şi coborând pe picioare îşi făcea prezenţa celulita. Nu era atât de frumoasă pe cum o vedeam eu de fiecare dată la început. Cu spatele la mine ma întrebă, sau mai bine spus se întrebă:
- De ce mă superi?
Aştepta un răspuns. O simţeam cum fierbe, dar nu aveam să il dau pentru că nu credeam de cuviinţă că vreun răspuns s-ar potrivii. De aceea am tacut şi m-am aplecat spre scrumiera de sub pat pentru a stinge ţigara. Era vremea să plec. Unde? Nu ştiam… Ştiam doar că trebuie să plec, oprirea mea la ea trebuia să se încheie acum. Orice clipă în plus dădea în banal, într-un scenariu ieftin.
M-am îmbracat şi am plecat fără să spun nimic, doar lăsând nişte bani pe măsuta de cafea, pe care o avea mostenire de la bunica ei ce fusese “intelectuală”, poate singurul mobilier bun din acea casă.. Dama de companie mai bine spus, ceea ce vroia şi ea să fie. Dar mai avea mult de urcat pentru a ajunge acolo."
(Horea Sibisteanu - Egocentrum)

Pe curand...

Comentarii

Postări populare