Multumesc :)

Am observat ca v-a placut prima parte din "Egocentrum", dupa numarul mare de vizualizari, asa ca am sa postez si o a doua parte, un alt fragment, chiar urmatorul.
Sper sa va placa.

" Atmosfera era sufocantă. Era o căldura uscată ce îţi dădea o stare de leşin. Scările în spirală din imobilul unde locuia ea erau reci. Cimentul interbelic nu reuşise să se încălzeasă. Frumos imobil, păcat că nu era îngrijit. În afară de ea, aici locuiau doar bătrâni. De fapt şi ea moştenise apartamentul de la bunica ei. Peste tot gunoi şi mucegai. Păcat de aprtamentele înalte şi spatioase cu camere largi, cu arcade sculptate şi briz-brizuri la balconaşele un pic baroc.
Când am ieşit în stradă m-a lovit căldura şi soarele îmi bătea în cap şi în ochi. Era un miros de praf ud. Cineva încercă să ude strada dar mai rau facuse pentru că ridicase tot praful. Era o străduţă liniştită cu piatră cubică pe care abia circulau maşinile iar linia de tamvai era acum parăsită. Putea fi considerat un cartier vechi în acest mare oraş istoric dar şi o mahala datorită calităţii oamenilor ce locuiau aici. Şi era relativ central, o strada paralelă cu cea centrală, unde blocuri masive, gri şi vitrine colorate erau atracţia. Arhitectura socialistă nu mă impresiona de loc. Blocuri de duzină construite într-o perioadă în care materialul la modă era betonul. Clădirile importante aveau ceva ornamente, restul simple blocuri paralepipedice cu bucăţele de sticlă verde sau cărămidă aplicată pentru a da un pic de culoare. Adevărata istorie era aici în spate, cotropită de cei ce nu o merită : de oameni mizeri de jigodii şi de câini vagabonzi.
Încercam sa merg cat mai repede şi cît mai pe la umbră. Drumul era lung până acasă şi maşina era uitată pe undeva. Nu puteam să conduc. Nurii ei mă îmbătaseră. Aveam mevoie de această plimbare dar era prea cald. Vroiam să imi aşez gândurile într-o ordine oarecare... Era atât de cald si atât de linişte parcă muriseră toţi sau eram eu singurul care ieşise din casă pe o asemenea căldură. Simţeam cum caldura mă apasă pe inimă. Praful ce plutea in aer nu ma lasa să respir. Ma simţeam ca intr-un deşert cu dune de nisip şi ruine. Din ce în ce îmi era mai greu şi mai greu să răsuflu,. Contururile clădirilor imi apreau tot mai difuze şi ma deplasam încet ţinându-mă de pereţi. Ăncepusem să văd în ceaţă. Ce a urmat a fost inevitabil. Un junghi îmi strapunse inima şi m-am prăbuşit pe asfaltul ce se lipea de la căldură."

Pe curand..

Comentarii

Postări populare