Personalitate vs persoana

A trecut o saptamana de cand imi bantuie prin minte o conversatie neasteptata pe care am avut-o dupa un examen. Dupa ce am fost intrebat cateva intrebari, profesorul m-a intrebat de ce sunt asa suparat. Eram obosit, nu dormisem bine, avusesem niste zile aglomerate si aveam multe pe cap si abia asteptam sa ies pe usa, cu nota in carnet. Ma gandeam ca la asta se refera. Am schitat un zambet si i-am raspuns ca sunt doar obosit. Apoi mi-a spus ca nu se refera la starea mea in momentul respectiv, ci in general. Poftim? Adica cum? Mi-a marturisit ca imi citeste blogul si a observat acolo ca sunt foarte suparat pe viata.
Am incercat sa dau un raspuns mecanic si sa imi motivez eul de pe blog si am plecat dupa ce am primit un sfat bun si o urare de bine, o urare de care aveam nevoie.
In drumul spre camin, si in zilele dupa am tot rumegat intamplarea asta. Da, sunt uimit ca un profesor ce are o functie de conducere in facultate are timp sa citeasca blogul meu si isi alege ca putinul timp liber pe care il are, sa il  petreaca aici. Mi-am aminit apoi de o intamplare de acum doi ani, cand la o activitate la Ambasada Romaniei la Tokyo, o tipa m-a abordat timid si dupa ce a vorbit cu mine cateva minute, mi-a spus ca se astepta sa fiu rau si nu asa dragut. De ce? Asta era imaginea pe care si-o crease citindu-mi blogul.
De multe ori, am ales sa imi fac dreptate aici, am ales sa clarific niste lucruri. De fiecare data mi-am spus parerile personale aici, insa posibil ca mi-a fost mai usor sa transez lucrurile in fata unui monitor, decat fata in fata cu cineva.
Sunt aceasi persoana si pe blog si in viata de zi cu zi, insa exista nuante. Ma comport, poate mai cu manusi in societate, pentru ca ma supun, mai mult sau mai putin, unor reguli de buna purtare, in schimb aici imi permit sa fiu mai transant. Dar si aici ma abtin de la abordarea unor subiecte, pentru ca daca nu ma cunosti decat de aici, sau doar din unul, doua articole, nu ma cunosti cu adevarat.
Saptamana asta, un anonim mi-a comentat pe blog si mi-a spus ca omurice-ul pe care l-am gatit nu se numeste asa ci okonomiaki. Nici nu avea idee despre ce vorbea, insa frustrarea lui era prea mare. El era, posibi, pasionat de Japonia iar eu, un nesimtit care a ajuns acolo unde a vrut el, fara sa merit (in conceptul sau - pentru ca nu imi doream asta). De ce va spun asta? Pentru ca din cauza comentariilor de genul asta si din cauza unor muritori de grija mea, am devenit transant si nu mai iert nimic. Esti prost? La revedere! N-am chef sa imi bat capul cu tine.
Si imi permit sa dau un sfat: nu ma judecati dupa ceea ce scriu, ci dupa ceea ce fac.
Pe curand...

Comentarii

  1. Cam așa e cu blogurile, mulți aleg să vadă ce vor să vadă, extrăgând din contextul celor scrise. De aceea, sincer, nu mă încântă ideea de a scrie din nou în online. Poate despre un film, o carte, ca guest-posturi pe bloguri prietene. Ideea e să nu lași să te afecteze prea tare anonimii, sunt destule lucruri în real încât să te complici prea tare cu lucruri mărunte din online.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai lumea te-a judecat dupa ceva ce ai facut.. dupa ceea ce a reiesit prin actiunea de a scrie. :))
    Te supara faptul ca te vede lumea taios si suparat? De ce? Conteaza asa de mult parerea altora despre tine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana de curând nu ma deranja. Insa acum parca imi sta pe creier si nu stiu de ce :))

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare