Nokogiri

la aproape 8 luni de la esecul cu Muntele Nokogiri, am ajuns din nou acolo si am reusit sa il si vad. Ideea era sa vedem padurea toamna, dar se pare ca in Chiba inca nu a venit toamna peste padure. E frig, dar padurea tot verde e. Si e trecut de mijlocul lunii noiembrie, iar acasa a dat bruma de doua ori.
Nu stiu de ce dar muntele asta nu prea este cunoscut. Nu se gaseste in niciu ghid turistic in engleza, dar nici japonezii nu stiu de el. Sensei e un pasionat de natura si munte si cand i-am zis ca merg pe muntele Nokogiri nu avea idee unde e. A trebuit sa ii arat pe harta cu Tokyo Bay si sa ii zic ca iau vaporul pana acolo, ca sa se prinda. Cu toate ca trecuse acum o luna pe acolo, nu stia ca e un munte ce se viziteaza, ce are o statuie de-a lui Budha, destul de importanta si temple. Stia ca au fost mine candva, dar nu stia de partea turistica. Eu cred ca zona e destul de saraca. O mare parte din locuitorii orasului au lucrat in minerit, iar acum singura afacere ce merge e portul si perscuitul.  Telecabina ce duce pe munte apartine grupui Keisei, cei cu care si mergi cu trenul din Tokyo, pana in partea cealalta a golfului. Cu toate ca e una din putinele telecabine din Japonia, pare destul de neingrijita si cred ca din '62, de cand au montat-o, mare renovari nu au facut pe acolo. Punctele de imbarcare in telecabina sunt vechi, miroase a mucegai si totul e ponosit. E o imagine ce rar vezi in Japonia. Posibil ca asta e motivul pentru care nu prea e facut public acest obiectiv.

Cand zici munte, te gandesti la altitudini de 1000 de m si nu la un deal de aproape 330m, atat cat are Nokogiri. Muntele este al doispazecelea ca inaltime din Chiba si este format din roci vulcanice sedimentare, bune pentru constructie. De aceea, multa vreme acest munte a fost exploatat pentru roca sa. Acum e protejat si cica e turistic (dar nu prea site lumea de el). Cu toate ca era coada la telecabina, nu era foarte multa lume. Eu fac o comparatie cu Takao, unde am stat 45 de minute la coada la telescaun. Majoritatea erau trecuti de prima tinerete, dar erau si tineri cu catei, pisici sau copii. Ajunsi pe munte, ne-am opirt la observator de unde ne-am uitat la peisaj. Se poate vedea Yokohama si Tokyo si toata peninsula Boso. In apropierea varfului muntelui era un templu mic, de lemn si tabla. Am si ras cand l-am vazut si am zis ca e templu ambulant. Cand m-am apropiat de el si am vazut ce era inanutru, am ras si mai mult. Un penis de lemn, trona ca zeitate, langa un chici de Venus din Olimp. Asa mi-am adus aminte de festivalul penisului ce se tine in primul weekend din aprilie, undeva la o ora de Tokyo, festival pe care nu vreau sa il ratez anul acesta (adica asta care vine).
Pentru a vizita complexul de statui, temple si sculpturi de pe pe munte, trebuie platit o taxa de intrare de 600 de de yeni. Pe langa bilet, ti se da si o harta pe care sa vezi ce e de vizitat. Abia acum, imi dau seama ca nu am luat-o pe o carare sa vedem toate cele 1500 de statui ale lui Budha, insa la cat de luati de val eram, nu ne-am dat seama.
Prima oprire a fost la statuia zeului Kannon, zeul al Milosteniei. Sculptura de aproape 30 de metri inaltime a fost realizata in 1962 pentru a comemora soladtii muriti in Al doilea Razboi Mondial. De la statuie se poate vedea usor stanca numita "Iadul", o stanca de pe care se poate vedea totul pana jos, populara pentru priveliste.
 De la statuie am pornit spre stanca cu vedere. In apropierea stancii exista un observator, aflat la altitudinea de 380m. De pe observator se poate vedea usor portul, Yokohama si Tokyo dar si intreaga peninsula. Observatorul este insa folosit pentru a face poze prietenilor ce se afla pe stanca "Iadului". Asta am facut si noi...

Pe drumul pavat si cu scari inspre statuia lui Buddha se afla 1500 de mici statuiete reprezentandu-l pe intelept. Profesorul Kangoro Ono a petrecut 21 de ani, impreuna cu stundentii lui sa realizeze aceste statuiete.

Marea atractie e zonei este statuia lui Buddha, cea mai mare statuie din piatra din Japonia (din epoca premoderna. Cei de acolo zic ca e cea mai mare, insa cum nu au facut update-uri din anii '60, nu stiu ca e o statuie de 4 ori mai mare constrita in 1993). Statuia a fost construita in 1780, in incinta unui templu budist din perioda Nara si  refacuta in anii '60, pentru ca se fisurase si avea nevoie de reparatii. In statuie este reprezentat Buddha Bhaisajyaguru, adica in pozitia de vindecator, cu borcanasul cu medicamente in mana, vindecand pe cei suferind, folosind propriile tehnici si medicamente.

Pe langa statuia ce e impresionanta si poiana in care e amplasata, singura zona deschisa, incojurata de padure, pe mine m-a impresionat mult Onegai Jizo. Jizo e zeul protector al copiilor iar Onegai Jizo sunt niste stauiete mici pe care le cumperi si le pui langa statuia zeului pentru a-ti indeplii o dorinta. Pentru Jizo, de obicei se pun statuiete pentru copii ce au murit, ca zeitatea sa-i calauzeasca si sa-i protejeze in lumea cealalta.
De la Buddha, am ales sa coboram pe jos, pana la baza muntelui, sa vedem toate anexele tempului (pacat ca tempul propriu zis era inchis). Desigur ca de pe munte se coboboara pe scari, pentru ca pitzi trebuie sa poata venii la Buddha in orice conditii, inclusiv pe tocuri, si desigur ca eu am facut febra musculara la picioare. Lucrul asta ma mira, pentru ca muschii de la picioare sunt cei mai folositi muschi ai mei :)).
Stiam de la Morgan, ca ajunsi la baza muntelui trebuia sa luam trenul pana in port, insa am hotarat sa mergem pe jos, pe sosea (prin tunele si pe strada, unde nu erau trotuare, insa masinile mergeau incet ca era trafic) dar nu inainte sa coboram un pic pe plaja.
Eu sunt un fan al marii cand e rece. Mie nu imi place marea cand e cald afara si e multa lume la plaja. Mie imi place marea de 1 Mai, cand ti-e frica sa te pui cu picioarele in apa si cand stau pe plaja cu haine pe tine, mangaiat de valuri si de soare. Deci, era perfect. Da, acum bolesc (si nu cred ca e din cauza ca am intrac cu picioarele in apa, la final de noiembrie, ci raceala imi dadea tarcoale de vreo doua saptamani, si cauta portita pe care sa intre) dar a meritat. Imi era dor de miros de mare si de valuri ce se sparg. Oricum eu nu am vazut niciodata asa valuri mari (Marea Neagra are valuri micute in zona de plaja) si mi-am folosit cunostiintele dobandite la orele de curs si am calculat periodicitatea valurilor si m-am uitat sa vad in ce fel se sparg.

Si pentru ca nu mai erau locuri in vapor, cand am ajuns noi (cu 10 minute inainte sa plece) am mai ramas o ora si am privit oceanul (si am facut poze). Batuti de vant dar bucurosi de experienta, am ajuns intr-un final in Tokyo, iar dupa o cina binevenita, am plecat fiecare spre casele lor.

Roman si Alex, de la Japonia Noastra au scris si ei un articol despre Muntele Nokogiri, pentru ca am avut placerea sa merg cu ei acolo si sa am parte de una din cele mai misto zile de weekend japonez. Pentru articolul lor, click aici.
Pe curand...