Am fost odata francofil...

Am inceput sa studiez franceza in clasa a doua. Imi placea. Mama, francofila convinsa, avea o sumedenie de carti in franceza si imi tot dadea sa citesc din ele. Incetul cu incetul deveneam din ce in ce mai bun asa ca s-a hotarat sa incep sa corespondez cu un baiat de varsta mea din Franta.
Nu imi amintesc numele lui. Imi amintesc o poza pe care mi-o trimisese si o foca micuta de plus pe care mi-o trimisese. Nici nu stiu la ce segandea baiatul ala cand imi scria. Pentru mine era exersarea limbii, pentru el era un act de caritate pentru un copil dintr-o tara ce tocmai iesite din comnuism?
Am corespondat cu el ani buni, pana cand am intrat in liceu. Nu mai stiu ce ne scriam si nici de ce m-am lasat, dar probabil ca am crescut si mi se parea tampit sa fac asta. In liceu am avut o profesoara slaba de franceza si treptat am uitat tot  ce stiam. Am uitat si de prietenul meu de scrisori, si de cadourile lui. Pana azi...
Cautam sa fac loc unor carti in biblioteca din camera mea cand am dat de cartea asta.

Incepusem deja sa citesc Harry Potter cand mi-a trimis cartea si imi amintesc ca m-a amuzat mult faptul ca francezii au schimbat titlul primului volum: Harry Potter a l'ecole des sorciers in loc de Harry Potter si piatra filosofala e destul de amuzant. Am inceput sa o rasfoiesc un pic si spre surprinderea mea, inteleg mai mult decat m-as fi asteptat. Da, franceza mea e ruginita rau de tot insa rotitile inca se invart.
Pe curand...