Bolbol

Bolbol in iraniana inseamna privighetaoare, insa in Tokyo este numele unui restaurant persan, unde am fost ieri (site-ul oficial aici).
Hakan ma batuse la cap de foarte mult timp sa merg cu el la narhilea (sheesha) insa mereu am gasit un motiv sa nu merg. Fie ca nu ma simteam bine sau eram racit, dar cred ca de fapt era din comoditate si din motivul ca pe langa mine si Hakan erau prietenii lui, oameni pe care nu ii cunosteam. Si cum eu am problema asta cu oamenii pe care nu ii cunosc, pentru ca am impresia ca nimeni nu ma place, m-am tot fastacit sa nu merg. Insa acum regret. Aseara a fost foarte tare.

Hakan invitase doua tipe japoneze (ce vorbeau ingrizitor de bine engleza) si un cuplu de americani, prieteni cu el, ce urmeaza sa plece din Japonia.
Cu tipele japoneze nu am apucat sa vorbesc pentru ca am fost impresionat de Nikolai si Kelly. Se cunosc din facultate, el terminand istorie si filozofie iar ea e absolventa de literatura. Pentru ca nu si-au gasit de munca in State, si pentru ca au un spirit aventurier, au plecat in toata lumea sa predea engleza, in scoli cu predare exclusiva in engleza. Pe Hakan il cunosc din state, cand printr-o cunostinta comuna ei au dat de el si i-au cerut sfaturi despre cum si ce sa faca in Turcia, ca plecau acolo pentru un an (de obicei isi semneaza contracte pe un an, dupa care pleaca in alta tara). Pana acum au predat in Spania, Portugalia, Turcia, Franta, Singapore, Malayesia, Vietnam, India si Japonia.
Eu am fost impresionat de nebunia lor, de a pleca in toata lumea cu munca si in acelasi timp sa viziteze si sa cunoasca atatea culturi diferite. Plus ca sunt doxa de cultura generala si cultura. Ceea ce e un lucru foarte rar pentru americani. Si cum imi era dor sa am o discutie inteligenta cu cineva, timp de aproape 3 ore, am vorbit cu ei. De la etimologii de nume, la mentalitati si religii.

Atunci cand s-au mutat in Turcia, pentru ca Nicolai e fan trenuri, au venit cu Orient Expresul din Romania. Au zburat pana la Bucuresti, unde au stat 2 nopti si au vizitat orasul iar apoi au luat trenul spre Istambul. Au stat in gazda, printr-un program intenrational, in care cei inscrisi primesc oameni in casa lor si la randul lor, ei stau in casa la altii din program, cand viziteaza tari stricate. Ei au stat la o profa de engleza-romana, pensionara, ce avea un apartament micut, plin de carti de sus pana jos, pe fiecare prete, mai putin pe cei cu tablouri frumoase, mobila veche si masiva, si trei pisici. Asta a fost descrierea lui Kelly. Nikolai a fost impresionat de frumusetea limbii romane, pentru ca doamna profesoara le-a recitat poezi, seara, si ca orice American, de povestea Romaniei sub Ceausescu. Se gandesc sa gaseseasca un liceu englezesc si in Romania, sa predea un an aici. Insa acum se intorc acasa, unde vor sta o perioada, pana vor gasii un nou contract.
Nikolai avea o carte de vizita de la un hotel din Osaka. Cartea de vizita vizita era de la bunicul lui, ce luptase in razboiul din Corea, iar dupa razboi primisera cadou o seara la acest hotel unde era si masaj. Cand bunicul lui a aflat ca pleaca in Japonia pentru un an, i-a dat cartea de vizita si i-a zis sa vizitese Osaka si sa doarma la acel hotel. Insa dupa 60 de ani, hotelul nu mai exista, acum era o parcare iar oamenii de pe strada nu au reusit sa le spuna ce s-a intamplat cu hotelul exact.
In fiecare vineri si sambata, in Bolbol e program de belly-dance. Nu sunt danseatoare persane ci asiatice, insa fac show. Ultimul dans e dedicat invarii. Dansatoarea alege un om din restaurant si danseaza pentru el si cu el. Ieri eu am fost alesul. Apoi, cand a inceput sa dea lectii de miscat din fun si coapse si cand a vazut ca ma fastacesc (asta e pentru fete, nu pentru baieti) i-a chemat si pe Nikolai si Kelly si am dansat cu toti impreuna. Posibil ca gaina de Hakan (pentru ca nu a avut curajul sa danseze si el) o sa posteze in curand un filmulet pe fb, cu mine dansand.
Dupa ce Hakan si japonezele au mancat, am comandat narhilea. Una cu aroma de mar si menta si una cu aroma de iasomie. Cea de iasomie a fost preferata mea. La 11 am plecat pentru ca deja era tarziu si trebuia sa prind si eu un tren spre casa.
Am ajuns intr-un final, pe la 12 jumatatate in camin.
Pe curand....