Înmormântare si lamuriri.
Nu pot sa nu mă gândesc ca dacă l-as fi crezut, as fi putut face mai mult... As vrea sa multumesc tuturor celor care m-ați încurajat zilele astea. Adevarul ca totul s-a întâmplat atât de repede si de aia am fost si sunt marcat.
As vrea sa incep prin ai face o prezentare. Numele lui nu a fost Sobolan ci Mario. Era u tip retras si raucios, insa in spatele acelei măsti era un tip bun. Pentru ca nu simtise niciodată iubirea, devenise închis si ciudat. Regret ca nu am petrecut mai mult timp cu el, insa nu am știut niciodată ca se va termina așa. Așa e in viața, cand nu prea îți place de cineva, inceput sa nu mai ieși cu el.
Ii placeau Anime si Karaoke. Era înnebunit după sushi. El m-a făcut prima data sa mananc shusi, cu el al băut prima data alcool aici. Cu el am fost in Shunjilu si am văzut zgârie noroi si el mi-a spus ce maioneza sa cumpăr. Ii plăcea sa cânte si sa posteze pe YouTube. Mai jos puteți asculta un cover de-al lui.
Nu pot sa cred ca m-a păcălit. Am crezut pana in ultima clipa ca vrea atenție. Asta nu pot sa mi-o iert. Nu pot sa mă iert ca nu am răspuns la telefon si sa mă alături baietilor ce au fost in căutarea lui. Cu toate ca au făcut tot ce era posibil. Au oprit trenurile, au fost la poliție, l-au sunat non-stop. Au făcut tot ce era posibil. Cei din gari nu au monitoate unde ar fi putut pune poza lui. Au trimis-o câte toți lucrătorii insa la ora aceea era aglomerat si nu l-au putut vedea.
Ieri am fost nevoit sa covor in stația unde s-a întâmplat totul. Am văzut sângele pe puteți primului. Apoi am inceput sa beau. Ieri am fost beat de dupamasa pana seara, cand ne-am adunat in cinstea lui. Fiecare a spus o întâmplare petrecute împreuna si apoi am băut.
Dimineața am fost trezit de un telefon ce spunea ca azi are loc înmormântarea si ca ar trebuii sa mergem. In jumătate de ora eram gata. Regula e camasa albă, caravana neagră si pantaloni negri. Am ajuns in Tachikawa unde au loc ceremoniile. Pentru inceput, la capela am primit cate o floare, i-am pus-o pe piept si ne-an închinat in semn de respect. Sicriul era alb, ca o cutie. Corpul era acoperit in cearsafuri albe si tot ce puteai vedea era fata. După ce toți au pus florile si tatal lui i-a pus hainele pe care administratorul le-a adus din cămin, a fost pus capacul ce avea o fereastra cu obloane acolo unde e fata.
Apoi am plecat la locul de incinerare. Sicriul a fost pus pe o masinarie, gen cea cu care se cara paletii in magazine. Apoi am intrat intr-o camera, unde a fost deschis oblonul, si fiecare s-a închinat, apoi. După care ne-am dus spre niște cutii ce aveau tampite, am luat-o i mana, am pus-o la tampla, apoi am pus-o pe o placa fierbinte ca sa arda.
Dupa acest moment, reprezentantii de sex masculin ai familiei au plecat cu sicriul spre cuptorul de incinereare, iar noi, celilanti, am privit de dupa un geam ce se intampla.
Am asteptat doua ore, intr-o camera, unde de obicei se da de pomana, insa familia lui nu pregatise nimic. Tatal lui ne-a intrebat cum l-am cunoscut pe Mario si apoi a vorbit cu mine pentru ca stia ca eu sunt cel care a realizat ce urma sa faca. Imi era firca sa o sa se ia de mine, o sa imi spuna ca de ce nu am facut mai multe pentru el, insa nici el nu il crezuse.
Dupa doua ore, a venit partea ciudata...
Ne-am dus intr-o camera, pe o tava mare au adus ramasitele, mult praf si bucati de oase, ni s-au dat betisoare si fiecare a trebuit sa puna cate unul in urna. Imi tremurau mainile si imi era frica sa nu scap osul, insa a am resuit. Apoi cei de acolo au luat cu maturica si farasul toate oasele, le-au pus in urna, si de-asuprea au pus oasele capului. Apoi familia a pus urna intr-o alta cutie, de lemn, au pus actele ce dovedesc ca a fost incinerat oficial si au acoperita cutia cu un material. Urmeaza sa duca cutia la templu, sa se faca rugaciuni si apoi sa fie ingropata. Insa asta se intampla in familie.
Acum, parca ma simt eliberat, mai linistit insa tot nu pot sa cred ca toate astea s-au intamplat in cateva zile. Mi-e greu sa stiu ca nu o sa-l mai vad niciodata... Si ma gandesc ca daca am fost atat de afectat acum, ce se v-a intampla cand voi pierde pe cineva mai apropiat.
Mi-am adus aminte ca joi, cand vorbeam cu el, am facut o gluma si i-am facut o poza spunandu-i ca va fi ultima poza cu el in viata. Asa si a fost...
Dumnezeu sa te ierte Mario... Poate acum ti-ai gasit pacea si linistea de care aveai nevoie...
As vrea sa incep prin ai face o prezentare. Numele lui nu a fost Sobolan ci Mario. Era u tip retras si raucios, insa in spatele acelei măsti era un tip bun. Pentru ca nu simtise niciodată iubirea, devenise închis si ciudat. Regret ca nu am petrecut mai mult timp cu el, insa nu am știut niciodată ca se va termina așa. Așa e in viața, cand nu prea îți place de cineva, inceput sa nu mai ieși cu el.
Ii placeau Anime si Karaoke. Era înnebunit după sushi. El m-a făcut prima data sa mananc shusi, cu el al băut prima data alcool aici. Cu el am fost in Shunjilu si am văzut zgârie noroi si el mi-a spus ce maioneza sa cumpăr. Ii plăcea sa cânte si sa posteze pe YouTube. Mai jos puteți asculta un cover de-al lui.
Nu pot sa cred ca m-a păcălit. Am crezut pana in ultima clipa ca vrea atenție. Asta nu pot sa mi-o iert. Nu pot sa mă iert ca nu am răspuns la telefon si sa mă alături baietilor ce au fost in căutarea lui. Cu toate ca au făcut tot ce era posibil. Au oprit trenurile, au fost la poliție, l-au sunat non-stop. Au făcut tot ce era posibil. Cei din gari nu au monitoate unde ar fi putut pune poza lui. Au trimis-o câte toți lucrătorii insa la ora aceea era aglomerat si nu l-au putut vedea.
Ieri am fost nevoit sa covor in stația unde s-a întâmplat totul. Am văzut sângele pe puteți primului. Apoi am inceput sa beau. Ieri am fost beat de dupamasa pana seara, cand ne-am adunat in cinstea lui. Fiecare a spus o întâmplare petrecute împreuna si apoi am băut.
Dimineața am fost trezit de un telefon ce spunea ca azi are loc înmormântarea si ca ar trebuii sa mergem. In jumătate de ora eram gata. Regula e camasa albă, caravana neagră si pantaloni negri. Am ajuns in Tachikawa unde au loc ceremoniile. Pentru inceput, la capela am primit cate o floare, i-am pus-o pe piept si ne-an închinat in semn de respect. Sicriul era alb, ca o cutie. Corpul era acoperit in cearsafuri albe si tot ce puteai vedea era fata. După ce toți au pus florile si tatal lui i-a pus hainele pe care administratorul le-a adus din cămin, a fost pus capacul ce avea o fereastra cu obloane acolo unde e fata.
Apoi am plecat la locul de incinerare. Sicriul a fost pus pe o masinarie, gen cea cu care se cara paletii in magazine. Apoi am intrat intr-o camera, unde a fost deschis oblonul, si fiecare s-a închinat, apoi. După care ne-am dus spre niște cutii ce aveau tampite, am luat-o i mana, am pus-o la tampla, apoi am pus-o pe o placa fierbinte ca sa arda.
Dupa acest moment, reprezentantii de sex masculin ai familiei au plecat cu sicriul spre cuptorul de incinereare, iar noi, celilanti, am privit de dupa un geam ce se intampla.
Am asteptat doua ore, intr-o camera, unde de obicei se da de pomana, insa familia lui nu pregatise nimic. Tatal lui ne-a intrebat cum l-am cunoscut pe Mario si apoi a vorbit cu mine pentru ca stia ca eu sunt cel care a realizat ce urma sa faca. Imi era firca sa o sa se ia de mine, o sa imi spuna ca de ce nu am facut mai multe pentru el, insa nici el nu il crezuse.
Dupa doua ore, a venit partea ciudata...
Ne-am dus intr-o camera, pe o tava mare au adus ramasitele, mult praf si bucati de oase, ni s-au dat betisoare si fiecare a trebuit sa puna cate unul in urna. Imi tremurau mainile si imi era frica sa nu scap osul, insa a am resuit. Apoi cei de acolo au luat cu maturica si farasul toate oasele, le-au pus in urna, si de-asuprea au pus oasele capului. Apoi familia a pus urna intr-o alta cutie, de lemn, au pus actele ce dovedesc ca a fost incinerat oficial si au acoperita cutia cu un material. Urmeaza sa duca cutia la templu, sa se faca rugaciuni si apoi sa fie ingropata. Insa asta se intampla in familie.
Acum, parca ma simt eliberat, mai linistit insa tot nu pot sa cred ca toate astea s-au intamplat in cateva zile. Mi-e greu sa stiu ca nu o sa-l mai vad niciodata... Si ma gandesc ca daca am fost atat de afectat acum, ce se v-a intampla cand voi pierde pe cineva mai apropiat.
Mi-am adus aminte ca joi, cand vorbeam cu el, am facut o gluma si i-am facut o poza spunandu-i ca va fi ultima poza cu el in viata. Asa si a fost...
Dumnezeu sa te ierte Mario... Poate acum ti-ai gasit pacea si linistea de care aveai nevoie...
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu