Bunicul

Din cladirea muzeului coboara pe scari, in curte, o familie atat de frumoasa: mama, cei doi copii - o fetita si un baietel  si bunicul. Toti sunt imbracati in yukata si par sa se fi oprit undeva in timp.

Copiii alearga si se invart in jurul adultilor iar mama ii cearta; le cere sa se potoleasca. In acest timp bunicul ii priveste cu niste ochi blanzi. Se aseaza la o masa langa mine si incep sa discute. Mama se cauta in geana dupa porofel, o ia pe fetita de mana si pleaca sa cumpere ceva de mancare. Barbatii raman la masa. Baietelul incepe sa se joace cu obi-ul de la yukata deschizandu-l si inchizandu-l. E un obi cu scai si il amuza sunetul pe care il face. Bunicul incepe sa ii spuna ca nu e frumos ceea ce face si ca o astfel de costumatie cere o anumita posanta. Eu nu aud nimic din ceea ce vorbesc, insa dupa gesturile lor si dupa experesiile fetei, citesc tot.

Atunci baiatul propune un joc. Miza e mare: se face asa cum vrea cel care castiga. Cand aude propunerea nepotului, bunicul incepe sa rada si aproba cu o privire calda. Incepe meciul de skanderberg. Pentru putin timp niciunul nu reuseste sa il doboare pe celalalt. Apoi pustiul castiga. Mandru, se aseaza pe spate pe scaun, isi ridica picioarele in sus si le desface. Bunicul il priveste zambind si il ciufuleste in cap. El e mandru ca inca odata, cu forta lui a castigat si face ceea ce vrea.

Bunicul se ridica si se duce sa ajute fetele sa aduca bento-ul.

Inte timp au venit si prietenii mei si pentru o cateva secunde nu ma mai uit la masa lor. Cand imi intorc privirea, nu mai sunt acolo.

Noroc ca le-am facut o poza.

 Pe curand...