Seri cu filme romanesti

Saptamana trecuta, ca am vrut sau nu, am stat mai mult in casa. Si pentru ca aveam timp de pierdut si pentru ca ochii nu erau atat de puternici incat sa pot sa citesc, m-am tot uitat la filme. Am reusit sa vad filme pe care nu le vazusem si pe care imi doream sa le vad, in deosebi o mana de filme romanesti.

Pozitia copilului era filmul pe care il asteptam de cand a castigat Ursul de Aur. In Romania a rulat de mult, iar in Japonia ajunge dupa ce plec eu. Noroc ca l-au dat pe HBO ca asa a aparut si online. Luminita Gheorghiu e geniala iar pe langa ea Ilinca Goia mi-a placut mult de tot. Pe Bogdan Dumitrache nu pot sa-l inghit. Mi se pare prea dur in exprimare si nu exprima nimic in trasaturile fetei.
Sa fim sinceri si sa recunoastem ca filmele romanesti nu sunt pentru toata lumea. Daca ai mintea de 16 ani si ultima carte citita din placere a fost Amintiri din Copilarie, nu o sa-ti placa un film european si in special unul romanesc decat daca e facut de PRO si e cu manele si injurauri. Din pacate ne-am obisnuit cu blockbusterele americane si nu suntem obisnuiti cu altceva. Valul romanesc vine cu un alt fel de film, ce pune accept pe actor ce scoate din mocirla poveste banala. Filmele noastre nu sunt cu actiune ci cu emotii.
Eu sper mult ca Pozitia Copilului sa ia Oscarul pentru Film Strain. Merita.

Am spus sa-i mai dau o sansa lui Bogdan Dumitrache asa ca am urmarit filmul Din dragoste cu cele mai bune intentii. Pentru rolul din acest film, actorul a castigat premiul de Cel Mai bun actor la Festivalul de la Lugano. Da, tot nu-mi place de el. Insa filmul mi-a placut. Mi-a placut ideea, si modul in careAdrian Sitariu l-a realizat.
Povestea filmului e simpla: Mama personajului principal face atac cerebral si fiul vine de urgenta acasa sa o vada, unde isista mult sa o mute intr-un spital mai mare, la Cluj sau la Bucuresti unde conditiile sunt mai bune. Fiul e un paranoic (ma regasesc in personaj) caruia ii e frica ca mama lui pateste ceva. Vine noaptea la spital sa vada daca respira, ii verifica memoria si se panicheaza din orice. In spital sunt tot felul de personaje dubioase, din care preferatul meu e o femeie de la tara operata pe creier, un pic nebuna, ce vorbeste mult si prost interpretata genial de Gabriela Popescu. Mi-a plaut mult ca filmul e filmat ca si cum ar fi vazut prin ochii unuia dintre personaje, personaj ce se chimba de la cadru la altul.  E o comedie neagra simpatica ce merita vazuta.

Toata lumea din familia noastra a castigat o sumedenie de premii de la Gopo in 2013, la Cel Mai bun film la Festivalul de la Sarajevo, marele premiu la festivalul CiEast din Luxembourg si marele premiul la Anonimul.
Cand i-am citit premiile am zis ca trebuie sa-l vad insa am facut prostia sa citesc cateva comentarii inainte. Suntem un popor care tine la imagine, cu toate ca imaginea e pe principiul: "Afara e vopsit gardul, inauntru leopardul". Tema filmului e familia contemporana. Un tata divortat vrea sa plece cu fiica sa la mare pentru un weekend. E un tip coleric caruia ii sare mustarul repede asa ca se cearta cu parintii pe tema asta iar ajuns in casa fostei sotii incepe un mare scandal pentru ca nu i se da fata, pe motiv ca e racita. Cine spune ca familia e numai saruturi si mese inbelsugate, minte. Familia inseamna scandal, injuraturi, cuvinete grele spuse la nervi. Si asta prezinta filmul intr-o radiografie transanta. De ce ne trebuie filme din astea? De ce a trebuit un film ca Moartea domnului Lazarescu? Pentru ca poate invatam ceva...
Mi-a facut mare placere s-o revad pe actrita mea preferata, Tamara Buciucianu-Botez si m-am enervat cand i-am vazut din nou pe Stela si Arsinel formand un cuplu. Chiar nu se poate sa nu fie sot si sotie de fiecare data? Stela Popescu este o actrita foarte buna ce poate juca drama, insa Arsinel e doar pentru revista. El si cand incearca sa fie nervos si injura, danseaza usor asteptand Pam-pam-ul de la final.

Aurora, cel mai recent film al lui Cristi Puiu, m-a bagat in ceata. In primul rand vreau sa spun ca Puiu e un regizor genial, un scenarist bun dar un actor jalnic. M-am intrebat de ce a trebuit sa joace el rolul principal si sa devina un pui de Nicolaescu si am inteles ca e atat de rau pe platou incat nimeni nu mai vrea sa lucreze cu el.
Filmul dureaza vreo trei ore si ceva iar in prima ora nu ai haba ce se intampla. E ca si cum eu m-as decide deodata sa urmaresc o persoana pe care am vazut-o prima data in viata mea atunci. Sunt dialoguri si discutii ce nu au sens pentru ca nu le stii backgroundul si locatii ce nu iti sunt cunoscute. Iti ia ceva pana ii inveti rutina si iti dai seama ce se intampla de fapt in film. De fapt asta e si stilul lui Puiu: sa intinda pelteaua pana nu mai poti si la final, bang, te-a facut la psihic. Bine ca face un film la cinci ani ca altfel o luam razna. Filmul a fost premial la Cannes si la alte festivaluri internatioanle.

Pentru Periferic trebuie sa ii multumesc Ralucai. Intr-o discutie despre filme rmanesti m-a intrebat daca l-am vazut pe asta si cand am vazut ca e cu Ana Ularu am zis ca trebuie sa-l vad.
Debutul lui Bogdan George Apetri in lungmetraje, cu o poveste de Cristian Mungiu, a facut furori pe la festivalurile de film unde a castigat o sumedenie de premii. Leopardul de Aur la Locarno, debut in Taipei, Premii la Thesalonichi, Gopo, TIFF si alte festivaluri internationale, festivaluri de care nu prea am auzit. Cele mai multe premii le-a luat Ana Ularu, si asta pentru ca ea face tot filmul.
Se cunoaste ca e o poveste de Mungiu, filmul seamana mult cu filmele lui si de aceea e posibil sa-mi fi placut atat de mult. Din toti promotorii noii degenratii de film romanesc, Mungiu e preferatul meu.
Filmul are o poveste antrenanta despre o femeie ce este invoita din inchisoare 24 de ore pentru a participa la inmormatarea mamei sale. Pentru astea 24 de ore eroina noastra are planuri mari.
Merita vazut

Am lasat un pic noul val pentru un film usurel, de duminica dupamasa. Domestic este un film de familie despre povestea a trei capi de familie dintr-un bloc oarecare si animalele ce le trec pragul. Fie ca e vorba de un motan primit cadou, sau de o gaina vie primita plocon, un iepure cumparat pentru masa de Craciun, un porumbel lovit sau cainele pe care il reclama toti locatarii, animalele astea influenteaza intr-un fel sau altul viata celor trei personaje si ale familiilor lor.
E un lucru bun ca mai facem si altfel de filme. Domestic e un film ce ar putea fi digerat usor de o famile de romani normali, cand e difuzat la tv. Nu e o capodopera, dar nici un jeg de film ca S-a furat mireasa si Nasa. Aici joaca actorii calumea si filmul are ceva educativ in el, nu manele, nunti cu tigani si impuscaturi. Il recomand ca un film de duminica dupamasa.

Nu mi-a placut Jocker. Cand l-am vazut am spus ca Nicolaescu s-a sclerozat. I-am inteles dorinta de a face un film comercial, insa nu prea i-a reusit. Asa ca nu m-am grabit deloc sa vad continuarea, Ultimul corupt din Romania, dar acum, cand am dat de el pe un site cu filme romanesti, am zis ca merge.
Ma tot intreb cum de mana aia de actori din Generatia de Aur a putut sa joace in colectia asta jenanta de clisee ale Romaniei conemporane. Ministra judecata pentru scena prea scurta (ministra de are parul facut ca Yulia Tymoshenko), celebrul policician patron de echipa de fotbal, bun crestin si cu doctorat, policieni ce isi dau cu bautura in fata la talk-showuri si corupti arestati doar ca sa dea bine la Bruxelles. Si replici de genul: "de ce se misca camera asa? / ca e filmat minimalist" - gen lovituri la noul val al cinematografiei. Poate ca nu ii vad eu valoarea, sau poate ca o sa fie amuzant peste 20 de ani, acum e prea dureros si prea plin de clisee.

Nu mi s-a mai intamplat de mult sa imi placa ceva atat de ciudat. De aceea nu pot sa recomand filmul Undeva la Palilula, cu toate ca dupa parerea mea e genial. Blogurile de specialitate spun ca e cel mai mare esec al lui Silbiu Purcarete si ca mai bine ramanea la teatru. Pentru cei ce nu stiu, Silviu Purcarete este unul din cei mai apreciazi regizori de teatru si opera din Europa iar Undeva in Palilula este debutul lui in cinematografie.
Dupa cum arata, filmul a costat mult. Decoruri, camera care nu tremura, costume, toate ajuta la crearea universului  Palilula. Actiunea filmului se desfasoara in anii '60, intr-un oras imaginar, Palilula, undeva in Oltenia, un oras fara copii unde mancarea e fudulie is bautura bucurie. Personajul principal e doctorul Serafim, un tinerel cu fes rosu, ce ajunge in oras intr-o seara de iarna. Daca la inceput totul i se pare ciudat- de la faptul ca el e pediatru si in oras nu e niciun copil.
Regizorul spune ca s-a inspirat in crearea orasului din Mocando - orasul fictiv al lui Gabriel Garcia Marquez, si tot ce se intampla in Palilula e de fapt un univers paralel ce preia toata esenta olteneasca din anii de glorie '60 . Filmul e absurd, e ciudat, arata a piesa de teatru insa nu e deloc teatral. Mie mi-a placut, insa eu am gusturi de nisa.


Pe curand...