Cum mi-am călcat principiile de fashonist

Pe o caldura insuportabila, un soare ce ardea puternic si o conjuctivita ce ma făcea aproape orb, am decis da ies din casa si sa ma vad cu R in oraș, unde urma sa ma ajute sa cumpăr niște picaturi pentru ochi. E Ubon si clinica de la Universitate e închisă dar ma pot rezolva cu o drogherie pentru ochi iar pentru infectia de la ureche ma tratez babeste cu ulei încins.

Ajung in oraș unde descopar ca ploua cu galeata. Prin ploaie, ma indrept spre locul de întâlnire, cu teama. Sunt in sandale iar săracile de ele sunt atat de bătrâne încât isi dau Duhul prin ploaie.

După ce ploaia se operate si aerul devine si mai insuportabil, plec spre casa si observ ca una din sandale a cedat. Ce sa ma fac? Pai hai la Don Quijote ca acolo găsesc niște slapi din cauciuc la 1000 de yeni.

Insa universul avea sa imi ofere provocarea maxima. Toți slapii din magazin se opreau undeva la 25 cm si mie imi trebuiau vreo 27. Singura soluție, crocsi. 

Toată viața mea mi-am jurat ca nu o sa port nimic ce e urat doar pentru ca e comod. Port maieu vara doar ca sa am un strat ce sa absoarba transpioatia si sa nu mi se lipeasca hainele de mine, nu port pantaloni sport pentru ca sunt urati ai am zis ca nu o sa incalt crocsi cu toate ca toată lumea mi-a zis ca sunt comozi.
Adevarul e ca atunci cand i-am pus in picioare m-am simtit in raiul talpilor. Nicio besica si nici o rana din cele 7 pe care le am la picioare (din motive de fashion - baba pentru frumusete sufera) nu era deranjata si am mers comod pana acasa. Insa de fiecare data cand ma uitam la picioare simteam cu imi calc principiile de moda in picioare asa ca am decis sa nu mai fac asta. Crocsii for fi trimisi acasa, in pachet si purtati ca papuci de casa. Nu o sa-i mai port in oras niciodata.

P.S.: acest articol este un pamflet. Si trebuie tratat ca atare...
Pe curand...