Melancolie

Timp de doi ani, aproape fara intreupere, de luni pana vineri, am fost la scoala. Incepusem sa urasc laboratorul ala infect si coltul ala in care stateam. Nu stiam cum sa fac sa imi termin treaba mai repede si sa plec inapoi acasa sau prin oras.
Dupa doua saptamani in care nu prea am fost la scoala, luni m-am intors pentru ultima data, oficial. Am ajuns pe la 10 si un sfert si am inceput sa imi curat biroul. Am aruncat toate hartiile adunate, am sters tot ce era personal in calcuator, am curatat istoria browserului si am sters praful. La final era doar un birou gol si rece. Nimic nu mai spunea ca acolo mi-am petrecut doi ani din viata.

Apoi am printat teza de disertatie si rapoartele pentru secretariat. M-am dus la prof sa imi puna stampila pe ele si m-am indreptat catre papetaria din campus. Acolo, la un aparat simplu, am topit coperta de plastic pentru a lipii foile tezei si dupa o operatiune de 5 minute si o cheltuiala de 150 yeni, aveam o teza copertata simplu, cu care m-am dus la secretariat.

Cu toate actele in regula, m-am intors in birou la prof unde i-am predat teza si i-am spus ca daca mai are nevoie de ceva sa imi scrie un mail. Mi-a spus ca nu crede ca o sa ne vedem pana peste o luna cand o sa se organizeze o mica petrecere de ramas bun.
I-am lasat secretarei cheia de la birou si am iesit cu colegii la masa, dar nu inainte de a face o poza cu lucrarea in brate. La masa m-au felicitat toti ca am terminat si apoi s-a lasat o tacere adanca. Au inceput sa imi spuna ca o sa le lipsesc si ca s-au obisnuit cu mine: glumet si haios si mereu pus pe sotii. Si mie o sa-mi lipseasca mult...

A inceput sfarsitul...
Pe curand...