Excursie de ramas bun din camin
Asa ca in urma cu o luna jumatate a aparut planul cu muntele Oyama. Pe Oyama ar fi trebuit sa mergem anul trecut, pe la sfarsitul lunii septrembrie, cand s-a vrut sa se organizeze asa o excursie, excursie la care m-am inscris doar eu si de aceea a fost anulata. Posibil ca administratorul caminului a ramas cu acest gand imi minte, ca eu mi-as dori foarte mult sa merg acolo si a tinut neaparat sa ma duca acolo la un gratar ce insemna o petrecere de bun-ramas. Eu am fost initial suspicios pentru ca afara sunt 34-36 de grade zilinic iar temperatura simtita e cu 10 grade mai mare, si e cam cald sa faci drumetii. Dar am auzit tot felul de discutii cum ca luma telescaunul la urcat si coboram la pas si m-au convins. Dar n-a fost niciun munte...
De fapt excursia asta nu a fost nimic din ce ma asteptam si jumatate din ce se asteptau si cu toate astea pentru mine a fost perfect.
Dupa o noapte in care am dormit numai doua ore (Mos Ene era ocupat cu altcineva) la ora 6, cand alarma a sunat, ochii imi erau incetosati si rosii. La ora 7 am coborat in holul de la intrare, asa cum era programat, cand l-am intanit cu seful de camin. Suna de zor la usa administratorului ce intr-un final a raspuns chior de somn. Hai ca plecam la 7:30, ca nu au luat masina si trebuie puse toate bagajele in masina. M-am dus cu el sa luam masina, cand am vazut ca el poarta sandale si am aflat ca pentru ca e prea cald nu o sa mai urcam pe munte: urma sa vizitam un templu celebru, sa facem un gratar la un camping de la poalele muntelui, o mica plimbare pana la Lacul Miyahase si ne intorceam pentru ca la 7 aveam rezervare la o izakaya din cartier, unde mama de camin urma sa ni se alature. Ea nu mai venea cu noi in excursie pentru ca e bolnava si doctorul i-a spus ca nu stea prea mult in aer conditionat sau caldura.
Cu chiu cu vai am plecat la 8:30 insa cand am vazut pe GPS ca destinatia finala e la 58 de km, am spus ca intr-o ora si un pic ajungem. Dar de unde... Am fost acolo 4 ore mai tarziu. Si asta pentru ca pana acolo am trecut din oras in oras iar limita de viteza in Japonia e de 40 la ora in oras, 60 in afara si 90 pe autostrada. E absurd... In tara trenurilor de mare viteza, traficul auto e limitat atat de mult. Oricum mie imi era dor de o plimbare cu masina si m-am bucurat de peisaj. Si cand zic peisaj ma refer la cel de munte, atunci cand ne-am ratacit. De fapt gps-ul ne-a dus la alt camping.
Campingul la care ne-am optit era la poalele muntelui Oyama si pentru ca era deja prea tarziu, s-a hotarat sa facem gratarul si apoi sa mergem la templu. Era un loc foarte misto: cu foisoare cu un gratar in jurul caruia erau patru bancute, locuri de joaca pentru copii, padurice si mici piscine realizate in piatra, unde copii se jucau.
Gratarul a fost genial: vita kobe, creveti, peste, crab, aripioare de pui, mici fasii de porc si porumb. Insa campingul era sezat intr-o vale unde toata caldura se acumulase, vantul nu prea batea si era mult fum de la toate gratarele, te ardeau narila cand respirai si cu greau am mancat (vita, un crevete si putin crab) iar berea nu facea fata caldurii.
In foisorul in care am stat, erau doua gratare si la putin timp dupa ce am venit noi, s-a ocupat si gratraul de langa noi de doua cupluri. Din cate mi-am dat seama, fetele erau surori si erau cu prietenii lor care abia se cunosteau. Tipul care era cu sora mai mare, se dedea destul de cocos si se lauda cu experienta lui de viata. Erau niste parveniti japonezi, plini de aur, imbracati prea bine pentru gratar, cu prea mult alcool si prea putina mancare si maniere jalnice. Dobitocul, ca altfel nu pot sa-i zic, o pocnea pe proasta aia de iubita ori de cate ori gresea ceva (odata a scapat bere pe langa si odata i-a cazut cartoful din cleste) iar nimeni nu zicea nimic. Am intrebat daca nu ar trebui sa spunem ceva si mi s-a spus ca nu e treaba nostra sa ne bagam. Da frate, las-o s-o pocneasca si sa-i dea pumni in capi ca asa se face fata de casa si o sa stie sa toarne bere in pahar fara sa i se spuna.
Pe la 3 jumatate s-a terminat de gatit tot si s-a decis ca o sa mancam pe drum restul de mancare. Cine sa manance... risipa. Am pornit la drum si din nou ne-am ratacit oarecum. Ei aveau programata o bere la un camping pe marginea lacului insa campingul era inchis asa ca ne-am invartit un pic sa gasim un loc de parcare de unde sa vedem privelistea. Latul creat artificial, e de fapt un lac de acu,ulare pentru hidrocentrala ce a fost construita in anii '60. Din cauza ariei mari pe care se intinde lacul, reconstructia si mutarea oraselor ce au fost acoperite de apa s-a terminat abia in 2000. Mai multe informatii, aici.
Acolo am facut cateva poze, am mancat fructe (eu miste struguri mari, rosii, carnosi si parfumati ca aia nu am mai mancat - semanau cu strugurii pe care ii are Tanti Viorica la ea in curte insa boabele erau mari cat o perisoara). Si, din nou, pentru ca era tarziu, s-a hotarat ca nu mai mergem la niciun templu.
Si din nou ne-am ratacit si am ajuns in camin abia la ora 7, asa ca a trebuit sa sunam la barul unde aveam rezervarea si sa ii anuntam ca intarziem. Am golit masina, am dus-o inapoi la firma de inchirieri (in cazul de fata- o benzinarie), am facut un dus de 3 minute, m-am schimat si in jumatate de ora, porneam la drum spre izakaya.
Aici mi s-a rupt firul. Din cauza caldurii si a berii pe care am dat-o pe gat cand am ajuns, nu imi amintesc ce s-a intamplat. Stiu ca a fost multa mancare si ca am mancat ceva rosu, ce am crezut ca e surimi (peste crud) si apoi am aflat ca era carne de cal cruda (buna tare).
Le multumesc mult pentru tot deranjul la care s-au pus pentru a-mi organiza o pertrecere de ramas bun atat de frumoasa. O sa le duc dorul, si sper ca o sa mai tin legatura cu ei cand o sa ma intorc acasa...
Mai multe poze de la gratar, imagini cu cei ce se distrau pe acolo, oameni si copii, pe pagina de facebook a blogului, aici.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu