16 luni

A fost o luna linistita. Cu sarbatori petrecute racit si cu frustrari. Daca pe 23 nu am reusit sa il vad pe Imparat, l-am vazut pe 2. Cred ca a fost cam singura bucurie, pana ieri. In rest, din cauza racelii, am stat si am vazut filme. Pana in sarbatori nu facusem mai nimic: am fost la vot, am vazut niste luminite de Craciun, o gradina cu ultimile frunze de toamna si un festival ratat.
De sarbatori am racit, asa ca nu prea am iesit din casa. In prima zi am fost la biserica, iar a doua zi la niste prieteni dragi.

Nici nu aveam chef de nimic. Imi placea sa ma complac in emoneala mea. Greu m-am hotarat sa fac ceva de ziua mea, greu tare. Am invitat pe cei apropiati la un restaurant. Nu se vroia sa fie nimic deosebit. Doar o cina cu niste prieteni. Au venit jumatate din cati am invitat, si oarecum eram bucuros ca am scapat de unii, pe care ii invitasem doar de complezenta. Nici nu ma asteptam sa se intample ceva spectaculos, si poate de aceea, seara aceea s-a transformat intr-o seara legendara.
La un moment dat l-am vazut apropiindu-se de masa noastra, pe George Moise. Poate sa sune cum o suna, dar eu sunt un fan al lui. Imi place mult cu gandeste si cum scrie omul. Mi se pare ca gandim la fel, insa eu mai am multa viata de mancat pe paine (sau cu orez), pana la ajung la nivelul lui. Stiam ca o sa il intalnesc, in sfarsit, undeva pe la sfarsitul lunii. Insa cei de la masa, au complotat si l-au adus pe om de la sute de km departare. In momentul in care l-am vazut am zis un "Ala nu e Moise?" sugrumat, de nu m-a vazut nimeni. Tremuram din toate incheieturile. Ma asteptam sa fie rau, fitzos, cu nasul pe sus. Dar nu... e un om foarte misto, cu care am ras si m-am distrat o noapte intreaga.
Chiar vreau sa le multumesc pentru petrecerea reusita. Nu ma asteptam sa rad si sa ma simt bine. Ca de fiecare data, atunci cand nu planifici ceva, iese bine.

Pe curand...