Prima zapada in Tokyo
In a doua luni din ianuarie, in Japonia se sarbatoreste "seijin no hi", ceea ce mie imi place sa numesc, Majoratul National. In aceasta zi, tinerii ce au implint varsa majoratului, in anul trecut, se imbraca in costume traditionale si dupa ce participa la o ceremonie de la primarie, se duc la templu sa primeasca "o binecuvantare". Anul trecut nu stiam ce si cum sta treaba si am ratat evenimentul, insa anul asta am tinut din tot dinadinsul sa il vad. Si unde poti sa mergi, decat la Meiji Jingu - cel mai "de fitza" templu din Tokyo?
Duminica fusesera 11 grade iar luni se anuntau ploi, cu ninsori spre seara. Insa de la para 10 a inceput sa ninga. E ciudat cum cateva grade in minus pot sa imi schimbe starea de spirit. Cand ploua sunt ata de depresiv, insa ma simt atat de bine pe ninsoare...
La Tokyo ninge cam odata pe an, si bine. La cateva ore de la ineputul ninsorii, trenurile deja intarziau. Zapada era atat de apoasa incat pe jos era floscaiala de pe lume. Initial radeam de japonezii ce purtau umbrela la ninsoare, dar cand am vazut ca sunt ud fleoasca, am scos-o si eu.
Din cauza vremii proaste, activitatile de la templu erau mutate intr-o incapere, unde acceul publicului nu era permis. Insa am stat pe trepte si ca hienele, tabaram cu aparatele foto, cand aparea cate o domnisoara, imbracata in straie de sarbatoare.
Una din domnisoare se simtea foarte bine, vanata de paparazzi gaijini si a stat la pozat pentru toti adunati acolo.
Am vazut si doua nunti. Una dintre ele a fost surprinsa de noi, in momentul in care intrau in templu, in timp ce a doua nunta am vazut-o in momentul sedintei foto.
Dupa ce ne-au inghetat bine picioarele, dupa ne-am inmuiat de tot, am plecat sa luam pranzul. Pe drum, in parculetul, in care se afla templu, copacii incepusera sa cedeze, de la greutatea zapezii. Cadeau crengi mai mici sau mai mari si se auzeau trosneli la fiecare colt. Noroc ca mergeam pe milocul aleei, pentru ca la cativa metri in fata noastra, la un moment dat, o creanga mare, a cazut peste doua femei. Eu unul am crezut ca cel putin un picior rupt tot au, daca nu una din ele e moarta... Insa una din ele s-a ridicat imediat, iar cealalta, dupa ce cativa barbati au ridicat copacul de pe ea, s-a ridicat, a multumit, si a placat pe picioarele ei.
Dupa masa, am ajuns la o cafea, in Shibuya, unde baltile erau de 3-4 cm, iar fetele pe tocuri mai cadeau in cap, din cand in cand. Trenul meu spre camin, fusese intrerupt si abia ii daduse drumul. Era ca la nebuni. Oare cum relateaza presa ceea ce se intapla in Tokyo? In Romania sareau televiziunile de doi metrii,si pe buna dreptate: apa de innoiti in ea, copaci ce se rup si cad in cap la oameni, bucati de gheata ce cad pe pe stalipi sau cladiri, trenuri anulate. Si nu vorbim despre Bucuresti, ci de Tokyo. Bine ca ninge numai o zi pe an...
Pe curand...
Duminica fusesera 11 grade iar luni se anuntau ploi, cu ninsori spre seara. Insa de la para 10 a inceput sa ninga. E ciudat cum cateva grade in minus pot sa imi schimbe starea de spirit. Cand ploua sunt ata de depresiv, insa ma simt atat de bine pe ninsoare...
La Tokyo ninge cam odata pe an, si bine. La cateva ore de la ineputul ninsorii, trenurile deja intarziau. Zapada era atat de apoasa incat pe jos era floscaiala de pe lume. Initial radeam de japonezii ce purtau umbrela la ninsoare, dar cand am vazut ca sunt ud fleoasca, am scos-o si eu.
Din cauza vremii proaste, activitatile de la templu erau mutate intr-o incapere, unde acceul publicului nu era permis. Insa am stat pe trepte si ca hienele, tabaram cu aparatele foto, cand aparea cate o domnisoara, imbracata in straie de sarbatoare.
Una din domnisoare se simtea foarte bine, vanata de paparazzi gaijini si a stat la pozat pentru toti adunati acolo.
Am vazut si doua nunti. Una dintre ele a fost surprinsa de noi, in momentul in care intrau in templu, in timp ce a doua nunta am vazut-o in momentul sedintei foto.
Dupa ce ne-au inghetat bine picioarele, dupa ne-am inmuiat de tot, am plecat sa luam pranzul. Pe drum, in parculetul, in care se afla templu, copacii incepusera sa cedeze, de la greutatea zapezii. Cadeau crengi mai mici sau mai mari si se auzeau trosneli la fiecare colt. Noroc ca mergeam pe milocul aleei, pentru ca la cativa metri in fata noastra, la un moment dat, o creanga mare, a cazut peste doua femei. Eu unul am crezut ca cel putin un picior rupt tot au, daca nu una din ele e moarta... Insa una din ele s-a ridicat imediat, iar cealalta, dupa ce cativa barbati au ridicat copacul de pe ea, s-a ridicat, a multumit, si a placat pe picioarele ei.
Dupa masa, am ajuns la o cafea, in Shibuya, unde baltile erau de 3-4 cm, iar fetele pe tocuri mai cadeau in cap, din cand in cand. Trenul meu spre camin, fusese intrerupt si abia ii daduse drumul. Era ca la nebuni. Oare cum relateaza presa ceea ce se intapla in Tokyo? In Romania sareau televiziunile de doi metrii,si pe buna dreptate: apa de innoiti in ea, copaci ce se rup si cad in cap la oameni, bucati de gheata ce cad pe pe stalipi sau cladiri, trenuri anulate. Si nu vorbim despre Bucuresti, ci de Tokyo. Bine ca ninge numai o zi pe an...
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu