Franturi de viata

Deseori mi se intampla, cand merg pe strada, sa aud ce vorbesc persoanele ce trec pe langa mine. Nu o fac intentionat, pur si simplu aud un cuvant si apoi ciulesc urechile pentru a auzii in continuare. Si uneori chiar imi place sa aud, alteori imi pun castile in urechi pentu nu a mai auzii, pentru ca e o povara sa stii atatea lucruri. Mai ales eu, cu imaginatia mea bogata imi si imaginez apoi povesti ce continua frantura de viata pe care am auzit-o.
Am sa reproduc ce am auzit din mall pana in camin, ieri, fara a mai adauga ceva, oprindu-ma brusc, la fel ca in viata, chiar daca fraza nu a fost terminata.
Da mama, doua milioane?... Nu e mult, nu... nu e ... intrebam ca sa stiu. Poate vroiai mai mult. Mama, nu e mult. Eu am cheltuit acum 2 milioane doar pe ciorapi... O sa ma duc sa scot bai de pe card si ii pun la posta.... Nu e vorba ca nu am, nu tin bani la mine... Te sun....
Nu am imprumutat bani niciodata. Mi-e rusine. Nu am facut-o niciodata.... Ba da, odata catunci la...
Si a venit bursa. Imi iau si eu bascuta aia mov pe care o vazusem ca mi-e frug cu capul gol....
Nu pleci nicaieri! Mai stai! Acum mergem pana la mitropolie si mai vorbim...
Nu, nu, nu. Pleci in jumatate de ora din Iasi. Cand ajung acasa va...
Sper ca sa fi retinut bine toatre povestile si sa reptoduc exact ce am auzit pe o portiune de 100 de metri.
Pe curand...