vineri, 31 iulie 2015

Exagerez?

Sa spunem ca primesti un e-mail de la "presedintele" unei institutii publice din Romania. Spun "presedinte" pentru ca vreau sa fiu general. Poate sa fie rectorul unui universitati, un prefect, sau de ce nu un ministru. Bun, niciodata nu o sa scrie acea persoana e-mailul. Doar daca va cunoasteti, si e un e-mail personal, nu unul oficial, in care apeleaza la tine sa raspunzi la un chestionar, sau sa dai un feedback, de exemplu. E-mailul e scris de o secretara. E si trimis de pe adresa ei. E posibil sa nu fie nici macar de ea scris, ci de un intern prost platit.
Sa spunem ca primesti acel email de patru ori, in decurs de o ora, de la 00:00 la 1:00AM. Si in toate cele 4 emailuri e aceasi greseala. Numele si formularea, de exemplu.


Pe curand...

miercuri, 29 iulie 2015

Cat's Cradle

40# Melancolie

Dupa numele romanului scriitorului american Kurt Vonnegut e un restaurant/cafenea in Waseda, Tokyo, unde am fost odata, si unde mi-a placut foarte mult. Cat's Cradle din Waseda e neoficial, locul nostru, al micii gasti de la Tokyo. Cu toate nu am mers nicidoata cu totii acolo, la un moment dat, unul, doi sau trei dintre noi a fost acolo. Despre cafenea am scris aici. Iar poze puteti vedea pe paigna de facebook a blogului, aici
Cu toate ca au trecut doi ani fara o luna de cand am fost acolo, pana de curand nu am avut in minte sa citesc romanaul care dadea numele cafenelei. Insa Ra, mi-a spus ca trebuie sa citesc cartea, pentru ca e foarte buna. Si pentru ca urma ziua ei de nastere, am zis sa ii ascult sfatul si sa o citesc.
Sa fiu sincer, nu m-a dat pe spate. Mi-a placut, insa ma asteptam la altceva. Nu imi puteam imagina ca un roman de genul asta a dat numele acelei mici cafenele conduse de un cuplu de oameni ce nu pareau genul asta.
Romanu este o carte despre religie - Bokonismul - o religie (inventanta de autor) postmoderna ce combina niste ritualuri ciudate dar pasinice cu povesti irelevante si ciudate despre viata lui Dumnezeu. Dar in acelasi timp este o carte despre tehnologie si stiinta, ce de fapt satirizeaza Cursa inarmarii (cea mai cunoscuta cursa a inarmarii e Razboiul rece).
Actiunea se petrece pe o insula fictiva din Carabie unde totul e alambicat si incurcat, unde domina aceasta noua religie ce controleaza masele. Nu vreau sa dau prea multe detalii din carte insa inca incerc sa imi dau seama toate dedesubturile aceste carti. Am descoperit acum ca romanul e aparut la Polirom in 2004. Am gasit cartea in format PDF, aici.
Pe curand...

marți, 28 iulie 2015

10 luni

Mi-a luat zece luni sa ma duc la Bibliteca Nationala a Romaniei sa im ifac card de acces. Am fost la Biblioteca Academiei, ca cica acolo e mai liniste. Dar nu... De acum, cand am de lucrat ca nebunul, cand am nevoie de liniste si de racoare, atunci cand nu trebuie sa existe lucruri care sa imi distraga atentia, biroul meu o sa fie la Biblioteca. Mai mult nu mai zic,
Cine n-a fost, sa mearga. In sfarsit avem si noi o Biblioteca wow. Arhitectura, arta, functionabilitate si angajati foarte draguti.


Pe curand...

marți, 21 iulie 2015

Cum sa uiti o femeie

39# #respectfilit

Dan Lungu e unul din cei mai cumparati scriitori de la noi. Adevarul e ca merge pe o reteta, cam toate romanele sale sunt pe un calapod. Nu e un lucru rau, omul stie sa isi vanda operele. Eu as avea curajul sa-l numesc un fel de Coelho sau de Haruki Murakami al nostru.
Cum sa uiti o femeie e al treilea roman de Lungu pe care il citesc, dupa Raiul gainilor si Sunt o baba comunista. Cartea se citeste foarte usor si imi place ca actiunea nu e ancorata fix intr-un timp si un spatiu si ti-ai putea imagina ca are loc in orice oras de provincie, candva in anii  2000.
Povestea pare una simpla: un cuplu de ziaristi, locuiesc impreuna de un an jumatate dar nu prea au prea multe lucruri in comun. Intr-o areare zi, el gaseste o scrisoare de la ea, in care ii spune ca il paraseste. Ea, Marga dispare de tot, din oras, de la serviciu iar el trece printr-o depresie, realizand ca nu stie sa aleaga persoana de langa el.
E un roman de dragoste, dar poate mai mult de dragoste de sine decat despre o relatie esuata, pentru ca dupa aceasta despartire, protagonistul incearca sa se regaseasca, sa se descopere.
Cu siguranta o sa mai citesc ceva scris de Dan Lungu.

Am ales sa citesc acum acest roman, in semn de solidaritate cu Festivalul Inernational de Literatura si Traducere, FILIT, ce s-a autosuspendat in urma unui scandal politic. Dan Lungu si echipa sa au realizat ceva ce nu prea se face in Romania, si e mare pacat ca politicienii locali si-au bagat coada si au distrus acest festival. Eu sper sa fie doar un "hiatus" de un an, si de la anul, festivalul sa reinvie ca o pasare pheonix.


Pe curand...

joi, 16 iulie 2015

Ho is from Hoarder and rea if from reaction?

Am invatat sa traiesc cu ideea ca am OCD si ADD si ma bucur de nebuniile mele in fiecare zi. Uneori, cand trec peste una din fixatiile mele mi se pare ca am trecut un ocea innot dar imi dau seama ca daca spun cuiva ca am citit doua carti straine una dupa alta, in loc sa citesc una din literatura romana si una straina, o sa zica: "Asa, si?"
Ma lupt cu dorintele nebune de a aranja totul la linie pentru ca stiu ca dupa ce rastorn casa cu susul in jos si aranjez totul in modul in care vreau, la jumatatea procesului ma plictisesc si  aarunc totul la intamplare. 
Singurul loc unde nu e ordine la mine, e in dulap. Acolo nu vede nimeni
Dar n-am crezut niciodata ca pot sa fiu si un hoarder...
Saptamana trecuta am fost acasa. Dupa o vizita cu treburi prin Iasi, am zis sa trec si pe acasa si sa stau cateva zile. In seara cand am ajuns, mi-am lasat geanta in camera si m-a lovit in cap. Sunt prea multe lucruri acolo. Cutii, pungi, genti, dulapuri pline. De am atat de multe lucruri in camera? Tot weekendul am rumegat problema si luni m-am apucat de treaba. Am scos tot, am reorganizat, am invartit si am aruncat. M-am lasat de trei ori de treaba si tot de atatea ori m-am reapucat. Dupa o zi intreaga, camera mea era mult mai aerisita, curata (atatea lucruri ce adunau praf imi provocau alergie)  si organizata. Insa balconul meu era plin de o valiza stricata plina de lucruri de aruncat si vreo 5 pungi si doua cutii pline cu nimicuri.
Am si fost pe drumuri. 5 ani in camin in Iasi, toamna plecat cu bagaje, ma intorceam vara. Cand plecam din nou, ma hotaram sa nu iau tot, si asa s-au tot adunat lucruri peste lucruri de la pixuri stricate la colectii de brichete pe care le ceream de la prieteni ca-mi placeau cum aratau, la agende scrise pe jumatate sau tot felul de suveniruri chicioase.
Am scapat de toate. Le-am dus la o groapa de gunoi, le-am aruncat si am simtit cum ma eliberez. Nu imi permit sa ajung un hoarder. E prea mult. Nu vreau ca la batranete sau fiu singur, inconjurat de ambalaje si ziare si sa spun ca nu le arunc pentru ca fiecare are o poveste.
Pe curand...

marți, 14 iulie 2015

Eu sunt Malala

38# Premiul Nobel pentru pace

Eram in Japonia cand am auzit pentru prima data de Malala Yousafzai. La stiri se prezenta pe larg cazul ei insa nu intelegeam mare lucru. Apoi am vazut multe articole despre asasinatul asuprea ei pe faebook. Era stirea momentului. O tanara din Pakistan fusese impuscata in cap de talibani pentru ca vroia sa mearga la scoala.
M-am bucurar sa vad ca in 2014 a castigat Premiul Nobel pentru pace, devenind cea mai tanara peroana care a castigat acest premiu. Apoi am vazut ca Polirom urma sa lanseze biografia ei, si atunci am cautat cartea pe net. Am avut-o pe kindle mult si bine, uitasem de ea, pana cand mama mi-a spus ca a primit-o cadou de ziua ei.
Ultimile 10 zile am stat acasa. Intre timp am si racit si intre doua treburi gospodaresti, mai citeam cate un capitol de Eu sint Malala. Cred ca varinata pe care o are mama, e prima varianta scoasa, pentru ca titlul e sint in loc de sunt. In librarii am vazut ca exista si varianta scrisa corect, cu sunt.
E o carte scrisa bine. Exista foarte multe inforamtii despre istoria Pakistanului, despre luptele cu Talibanii si despre munca de activism pe care o duce ea, ca tanara fata ce-si doreste dreptul la educatie pentru toate fetele din Pakistan, si tatal ei, care are o scoala particulara pentru fete.
Cu toate ca povestea ei a fost destul de mediatizata in ultimii ani, cartea are informatii si nu ai senzatia ca cittesti ceva pentru a doua odara. Povestea principala o stii, insa nu si dedesupturile si detaliile ei.
Eu sunt Malala e o carte ce trebuie citita. E greu sa crezi ca exista locuri in lumea asta un accesul la educatie e ingradit, unde extrmistii interpreteaza gresit cartile religioase si fac crime in numele religiei. E o carte ce trebuie citita in Romania lui "Nu vrem Moschee la Bucuresti" pentru ca doar ignorantii cred ca toti musulmanii sunt extremisti.
Imi aduc aminte de Saima, colega mea pakistaneza de la Waseda ce era uneori privita ca o terorista, si care inerca din rasputeri sa arate partile frumoase ale Pakistanului si le religiei ei.
Pe curand...

duminică, 12 iulie 2015

Doi mentalisti si jumatate

Mai mult ca sigur ca stiti ca urmaresc o sumedenie de seriale. Sunt undeva in jur de 50. Bun, unele din ele au sezooane scurte, altele le urmaresc de-a lungul unui sezon, in timp ce pe altele le pastrez pentru vara, atunci cand serialele sunt in vacanta, iar serialele de vara sunt prea putine pentru mine.
Pe blog am obiceiul de a scrie despre un serial dupa ce se termina. Candva scriam si despre noile seriale pe care le incep, insa m-am lasat de acest sport. Acum, cand se termina un serial, inerc sa ii aduc un omagiu, scriind pe blog despre el.
Anul acesta s-au terminat ceva seriale, despre majoritatea am scris. insa mi-au ramas doua, pentru ca erau in lista mea seriale de vara. Deci, in articolul de astazi o sa vorbes cate putin desre Two and a half Men si The Mentalist. De ce acum? Pentru ca abia acum doua seri le-am terminat.

Two and a Half Men l-am vazut pentru prima data la PRO Cinema. De fapt, bunicul meu se uita la el si radea pe infundate. Cand l-am intrebat la ce se uita, mi-a spus ca la o porcarie. "Doi barbati singuri fac bancuri porcoase de fata cu un copil. E o portcarie, dar nu ma pot opri".
Ajuns la Iasi, in prima sesiune am inceput sa ma uit la serial intr-un maraton.
Apoi l-am pastrat pe vara, il devoram in dou zile. In momentul in care Charlie Sheen a fost dat afara, am zis ca nu se poate sa continue cu succes. Dar a mers. Apoi a plecat jumatatea. Care deja era si el barbat. Am zis ca iarasi nu o sa mearga, mai ales cand am aflat ca va fi inlocuit de o femeie. A mers si varianta aceea. Apoi am citit ca in sezonul final, personajele principale se vor casatori, ca un cuplu gay. Am zis ca e o tampenie. A mers din nou. Cu toate ca serialul era inca amuzant. Era timpul sa se incheie. Iar episodul final a fost foarte misto si plin de aluzii la drumul anevoios de la plecarea lui Sheen pana in prezent. Se auzea ca o sa apara si Charlie, insa nu a fost sa fie. A aparut animat, si asta cred ca m-a amuzat cel mai tare in acel episod.  O sa-mi lipseasca. Noroc ca producatorul serialului, mai are inca trei seriale pe rol, si am unde sa ma bucur de unorul serialului.

vineri, 10 iulie 2015

Aglaja

Acum o saptamana citeam De ce fierbe copilul in mamaliga, o carte ce m-a impresionat foarte mult. Micro romanul poem semi-autobiografic mi-a placut nu neaparat pentru subiect, ci pentru modul in care a fost scris. Naratorul romanului e Aglaja, fetita si apoi Aglaja tanara, deci actiunea se vede prin ochii unui copil si mai tarziu prin ochii undei adolescente. 
Dupa ce am scri pe blog despre roman, am primit un mesaj de la Ancuta, cititoare impatimita si cinefila si mai impatimita, ce ma intreba daca am vauzut si fillmul Stiam de film, il descoperisem cand cautam o poza cu Aglaja Veteranyi, alta decat celebra poza cu caciula pe cap. Imediata mi-a trimis un link unde il pot gasi, si cateva zile mai tarziu, adica ieri, m-am uitat la film.
Aglaja e un film de televiziune realizat in 2012 de catre unguri. A fost primul meu film unguresc si am suportat limba mai usor decat ma asteptam. Am ras copios cand i-am auzit pe unguri vorbind romaneste.
A fost o experienta interesanta sa vad acest film, pentru ca, dupa cum spuneam in inceputul articolului, eu n-am apreciat cartea ce sta la baza filmului, pentru tema, ci pentru modul in care e scrisa. De ce fierbe copilul in mamaliga e o carte de sentimente nu de actiune, si surprinzator, ungurii au reusit sa realizeze asta si in film.
Bun, actiunea din film si cea din carte sunt oarecum paralele, dar nu identice, desfasurandu-se pe doua linii atemporare diferite, Actiunea din film, avand loc cu vreo 10-15 ani dupa cea din roman. De aceea si locurile unde se desfasoara actiunea sun putin schimbate dar si anumite evenimente dispar si apar altele.
Dar e un film interesant ce merita vazut indiferent daca ati citit cartea sau nu.
Pe curand...

marți, 7 iulie 2015

Lampa cu caciula

37# Teama

Am avut cartea asta wishilt pe elefant foarte mult timp. Mi-am cumparat-o si apoi am descoperit ca o primisem cadou intr-un set de e-book-uri, pe care le aveam de la un cititor. Am salvat-o in kindle si a stat acolo mult si bine, pana sambata, cand in drumul de la Iasi la Bacau, am inceput sa vad ce carti mai am necitite si m-am decis sa o incep pe asta, pentru ca era un volum de proza scurta.
Dar de ce imi era teama sa incep sa citesc cartea? Pentru ca citisem Trimisul nostru special, si ramasesem dezamagit. 
Dar de data asta lucrurile nu au mai stat asa. Povestioarele din Lampa cu caciula mi-au placut foarte mult. Preferata mea a fost prima din volum, Ursoaica Lili si Balena Goliat, dar si celalalte 8 au fost foarte bune. Forin Lazarescu ne prezinta niste povesti ale unor oameni simpli, de la tara, intr-un spatiu parca uitat de timp, de presiunile externe.  Cred ca faptul ca personajele sale sunt oarecum independente de istoria sau evenimentele politice din spatiul romanesc. Cu alte cuvinte, sunt satul de povestile in car personajele sunt marcate de comunism sau de viata in blocuri gri. Aici, la tara, viata e altfel. Si lumea pare oarecum fericita in tristetea ei.
Povestirea care da titlul volumului, a fost pusa pe pelicula de Radu Jude, in 2006, intr-un scurtmetraj care a castigat o sumedenie de premii pe plan local si international.

Pe curand...

luni, 6 iulie 2015

Saptamana Japoneza

Saptamana ce tocmai s-a incheiat a avut loc la Iasi, saptamana Japoneza si Tanabata. Am fost si eu, invitat. Am tinut un seminar intitulat "Tokyo - Raiul inginerilor constructori" in care am vorbit despre arhitectura moderna si despre cutremure. A iesit bine. Nu atat de bine pe cat mi-as fi dorit eu, dar destul de bine.
Am fost placut inmpresionat de ceea ce se intampla la Himawari. Echipa e destul de mare si foarte tanara. Organizatorul evenimentului abia ce-a facut 18 ani. Si asta nu a facut-o sa se impotmoleasca, sa se piarda sau sa nu reuseasca sa organizeze un eveniment perfect, la inaltime. Dupa "sabaticul" pe care si l-a luat presedinta asociatiei, am crezut ca totul o sa se duca incet dar sigur pe rapa. Dar n-a fost asa, Himawari a crescut frumos.
Si cu toate ca nu am participat decat la un singur eveniment, din toate cele organizate in cadrul Saptamanii japoneze, am avut "Spoioni" care mi-au spus ca a fost totul foarte reusit.
De la seminarii, la proiectii de film si pana la concursul de Cosplay, totul a fost la superlativ. Iar concursul de Cosplay o sa creasca frumos si o sa ajunga un eveniment foarte important pe nisa asta. Pe mine ma pierde miscarea, si nu prea ma misca, insa am vazut ca a avut ecou si pentru prima editie, a iesti mai mult decat bine.
Deci, dragii mei membrii si voluntari Himawari, felicitari pentru ceea ce ati facut, multumesc ca m-ati inclus si pe mine in proiectul vostru si abia astept sa ne vedem cu bine la urmatoarele evenimente!
Pe curand...

duminică, 5 iulie 2015

De ce fierbe copilul in mamaliga

36# Cartea care parea atat de cunoscuta

Nu stiu de unde imi este atat de cunoscut titul romanului Aglajei Vetaranyi, dar din acest motiv am avut impresia ca eu am citit aceasta carte. Iar faptul ca nu imi aminteam de ea, insemna ca nu prea mi-a placut. Insa titul ma tot urmarea asa ca am cautat cateva rezenzii si mi-am dat seama ca nu am cititi-o si ca pare o carte foarte buna.
Asa si e. De ce fierbe copilul in mamaliga, romanul de debut al lui Aglaja Veteranyi si singurul roman al ei publicat in timpul vietii, este o carte ce mi-a mers direct in suflet. Cartea pare sa fie scrisa de o fetita, ca un jurnal, plin de inocenta, suferinta si tristete dar plin de putitate. 
Aglaja are o viata tumultoasa de cand s-a nascut, intr-o familie de circari, cand fuge din tara si ajung sa se ascunda ca sa nu ii gaseasca securitatea si sa ii duca in tara sa-i condamne, pana in ultima clipa a vietii, cand nu isi gasea locul: o romanca in Elvetia ce scrie in germana. Povestea vietii ei, de fapt a copilariei, e prezentata romantat, dupa cum chiar ea spune intr-un interviu, in paginile romanului sau de debut.
Editia pe care o am eu, are un interviu la final, in interviu in care am descoperit-o pe autoare, plina de bucurie ca ofera un interviu pentru tara natala, dar in acelasi timp, pierduta si in cautarea indentitatii. Cred ca acesta este motivul pentru care Aglaja Veteranyi a ales sa se sinucida.
Sunt foarte curios sa ii citesc si romanul aparut post-mortem. Sper sa il gasesc in librarii, ca nu a mai fost editat.

Pe curand...

vineri, 3 iulie 2015

Back to Iasi

Teoretic,  n-am mai fost in Iasi de vreo 10 luni. Practic, e un an. De ce spun asta? Ultima mea vizita in Iasi, in septembrie, a fost scurta: am venit dimineata si am plecat seara. In iunie am stat pentru ultima data mai mult in Iasi, si anume cand mi-am dat disertatia.
S-a schimbat un pic Iasiul intr-un an. Pasajul de la fundatie e gata si de deasupra arata bine. Garduletul ce il delimiteaza e clasic si se incadreaa bine cu zona. Moldova Mall e Moldoca Business Center si o sa-i dea drumul in curand. Palatul de justie e gata iar cladirea Petre Andrei e UMF acum. Oare unde mai e Petre Andrei? Pe Lapuneneanu au pus granit dar inca nu  termint luctarile si cablurile pentru stalpii de iluminat se balangane pe noile pavele. Parte din lucrurile astea le stiam citind stiri sau urmarind informatii de facebook. Socul cel mai mare au fost preturile de la Class. Merge vanzarea acolo dar intr-un an au scumpit cam cu 2 lei produsele (ca doar nu se putea sa vin la Iasi si sa nu mananc un Grtar de pui sandwich la Class).
Fascinant a fost drumul. O singura data am mai merg de la Bucuresti la Iasi cu trenul, insa nu imi aminteam nimic despre partea dintre Vaslui si Iasi. Nu imi aminteam de Grajuri, inde trenul merge incet pe marginea unui iaz, nu imi aminteam ca trenul merge prin spate pe la Fortus, ca a junge la Chiperi in Frumoasa si ca apoi, dupa un mic popas in Nicolina, ajunge in gara. Teoretic stiam asta, insa nu imi aminteam sa fi mers eu vreodata cu trenul asa.
Dupa 7 ore si, am fost bucuros sa cobor din tren. Aerul conditionat nu a functionat. Controlorul gasea cate un alt modiv cand saream pe el sa il intreb de aer. La Tecuci, unde se schimba locomotiva, am stat aproape o ora, in loc sa stam 15 minute pentru ca noua locomotiva nu pornea. Asta a starnit un val de nervozitate si panica, si pentru ca trenul statea in soare, inauntru a inceput sa miroase a efort (si cand te gandesti ca asta poate sa dispara cu putin efort, aplicand un deodorant dimineata...).
Maine plec acasa. Azi ma asteapta o alta zi plina. Dar despre asta si mai ales de ce am fost la Iasi, o sa va povestesc zilele urmatoare.

joi, 2 iulie 2015

Provizroat

35# Targu Ocna

Am ajuns sa citesc Provizorat pentru ca am citit foarte multe despre Gabriela Adamesteanu, scriitoare, eseista si jurnalista nascuta in Targu Ocna dar si despre cel mai celebru roman al sau, cel de fata.
Provizorat e prima carte pe care am citit-o pe telefon.  S-a intamplat sa raman fara nico carte si fara niciun device, si am instalt-o pe aplicatia kinde de pe telefon.
Dupa cum spuneam, am citit foarte multe recenzii despre aceasta carte si am tot sperat sa fie ceva wow. Insa pe mine nu m-a mpresionat deloc. Ori am ajuns la o saturatie cand e vorba de carti despre perioada comunista, ori pentru ca povestea mi s-a parut o variatie pe aceasi tema sau pentru ca am vtu sa citesc o carte scrisa de o femeie si am avut impresia ca citesc o carte scrisa de un barbat.
Din pacate tanti Adamesteanu nu m-a impresionat, deloc si nu cred ca o sa-i mai dau vreo sansa.
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)