miercuri, 30 septembrie 2009

S-a terminat...

Azi e ultima zi de vacanta. Abia ce m-am trezit si acum plec spre Iasi. Au fost atatea zile in care mi-am dorit sa vina ziua asta, insa ultimile doua zile m-au facut sa imi doresc sa inghet timpul si sa mai stau.
Au fost cateva zile frumoase de toamna, zile calduroase, in care m-am plimbat prin padure, ascultand antura si mirosind toamna. Frunzele au inceput usor, usor sa ingalbeneasca, iar cateva au cazut deja. Se simte i aer mirosul tomanei, de frunze uscate si de umezeala, de ciuperci si de conuri de brad.
O sa imi fie dor de cafele baute pe uscat in fiecare dimineata si de cele luate la pachet cand nu aveam timp; de serile la film cu prietenii; de prietenii vechi si buni pe care o sa-i vad timp de un an destul de rar, sau poate ca nu o sa mai apuc de acum sa petrec atata timp; de sucurile sorbite din pai pe terase; drumul Luncani- Bacau si invers; de mall, in care mi-am petrecut atata timp vara asta fara sa-mi propun, la filme, la cafele, la spalatorie, sa-mi iau haine, etc; de strazile pe care am mers de fiecare data; de mirosul apartamentului din Bacau; de patul meu din camera mea de la Luncani, in care dorm cel mai bine; de florile pe care trebuia sa le u zi de zi; de momentele petrecute cu bunicii, cu toate ca ma enervau uneori; de jocurile de rummy; de jocurile de carti; de Simona si de biblioteca ei; de sentimentele pe care le-am trait; de concerte; de nebuniile din Bacau; de Bacau, asa cum e el: fitzos si scump- ca mine; de nuntile pe care nu le inghit dar la care am mers cu placere; de berile Corona baute seara pe terasa la Luncani si de tot ce am mai facut vara asta...
Ce ma asteapta? Ma asteapta un an plin si greu insa un an in care vreau sa profit de fiecare clipa, asa cum am invatat sa fac vara asta.
Pe curand...

luni, 28 septembrie 2009

Anatomia unui serial ce a devenit prea siropos

Nu stiu de ce a durat cam atat sa scriu asta, poate ca asa a fost sa fie. Sa imi moara windows-ul, sau euforia celor doi ani de blog, dar abia acum scriu despre primul episod din Grey's Anatomy, serialul pe care l-am asteptat toata vara alaturi de House.
Aflasem cu totii ca George va murii iar Izzy va supravietuii dar punerea in opera a acestui fapt a fost poate prea siropos. Serialul a devenit prea soap in timp, sa o luam ca exemplu pe Baily care la inceput era poreclita nazista iar acum e cea care trece cel mai greu peste moartea lui George. Poate faptul ca a trecut prin multe a inmuiat-o.
Daca ar fii sa scot o idee principala as spune ca e episodul rasetelor tampite. Izzy rade la inmormantarea lui George alaturi de Mer, de Christina si Alex, Grey aia mica rade cu pacienta ei cand ii spune porecal pacientei, apoi Christina rade la psiholog pe seama unei glume macabre. Apropos de psiholog, m-am automutial vizual si psihic uitandu-ma la cele 9 episoade din Carnivale ce imi ramasesera, cu toate ca nu mai puteam sa sufar serialul, era prea dus la extrem, si acum cand vad psihologul din Grey o vad pe Iris din Carnivale.
Episodul decurge pe parcurusl unei luni, vazand cum inceul cu incetul lumea se obisnuieste cu dispartia lui George. Lui Mer si lui Mc Dreamy le merge foarte bine, Chistina si Hunt fac progrese mari, Grey ce-a mica trebuie sa faca pasul cel mare si sa se mute cu McSteamy, Torrens pleaca din spital, la spitalul concurent pentru ca nu este promovata iar directoului ii este amenintat scaunul datorita crizei financiare si a esecurilor din ultimul timp. Sa nu uitam de Izzy care este o minune a medicinii si o sa traiasca cu cancerul, a trecut peste faza terminala, de acumm medicamente si control la 6 luni.
Bomba vine la final cand aflam ca spitalul se uneste cu cel concurent si se fac reduceri de personal. Sa vedem cine mai pleaca din cei vechi ca doar vin rezidenti noi.
Si daca House a reusit sa se schimbe dintr-un om inujman in unul cababil sa aiba sentimente, intr-un singur episod, cum sa nu reuseasca si Izzy sa treaca peste cancer, avand in vedere ca amandoi au vorbit cu fantome sezonul trecut.
Pe curand...

vineri, 25 septembrie 2009

Duna

Cand eram mic ma invatase Machy un fel de numarat pe o asa zisa limba straina, pasareasca parca. Numaratul pana la zece era cam asa: una, duna, trina, pana, cinga, linga, oja, poja, alba, scârt. Deci titlul articolului se traduce doi.
Poate ca va dati seama de ce doi; pentru ca azi fac doi ani de cand scriu pe blog. Inca imi aduc aminte acea seara la gelaterie cand am aflat ca Raluca are blog. Iar eu imi doream atat de mult sa am un blog si asta a fost impulsul. "Pe vremea aia" plecau mai tarziu in Bucruresti la facultate, anul asta s-au grabit.
In doi ani s-au intamplat multe; concluziile despre primul an le-am tras la aniversarea unui an. Acum poate ca ar trebuii sa vorbesc despre anul asta, despre ce s-a intamplat cu blogul in al doilea an.
Anul blogian daca imi permiteti sa inventez acest cuvant, se masoara relativ la fel cu anul scolar si are influente mari si cu anul calenderistic, atunci cand imi propun sa fac ceva pentru urmatorul an si de obicei in iese. Si pentru ca imi iese, anul asta a fost un an in care s-au schimbat multe. Poate si de aceea am scris mai putin pe blog, de aceea am avut articole mai usoare, decat cele de substanta, m-am framantat mai putin. Poate ca ma apropii de gasirea eului pierdut.
M-am schimbat mult, si atunci cand incepusem blogul imi era teama de ceea ce sunt. Imi era teama ca ma schimbasem brusc si nu in timp cum o facusem pana acum, ca eram alt om, poate mai superficial decat cel de pana atunci. Iasiul, facultatea m-au schimbat. Am vrut sa fiu iubit, apreciat, popular, sa nu mai fiu un lup singuratic, sa nu mai contemplez in singuratte in castelul meu de fildes. Sa calc si eu pe pamant, sa cobor pe langa muritorii de rand si am ramas aici. Am devenit uman, mi-am pierdut sclipirea, m-am plafonat. Asta spusa in cuvinte mari, in cuvintele mele de acum as pune ca am am incput sa seman cu Capatos. Om serios, ziarist de anchete, a incercat si presa mondena si a ajuns sa fie un fel de Diaconescu, cu scandaluri mondene seara de seara, cu un spectacol al ciudatilor mediocrii. Dar el e inca un om destept caruia ii place prea mult cancancul. Asa si eu.
Am inceput sa accept cine sunt, unde am ajuns, am ales sa nu imi mai pese de ceilalti atat de mult si sa imi pese mai mult de mine. Personajul principal, egocentrul, sunt eu si nu prietenii. A inceput sa imi pese mai mult de mine si asta e un lucru bun.
Pe de alta parte, anul asta a fost anul Facebook, un cont aici, un pet de care am grija in fiecare zi, o ferma pe care o am de cateva saptamani si multe quizuri.

Cat va mai merge blogul? Atat timp cat voi simtii nevoia sa scriu ceea de simt, sa ma exprim. Se intampla mai rar, in ultima vreme, am inceput sa fac alte lucruri ca sa trec peste anumite stari, sa nu ma mai exteriorizez. Insa atat timp cat voi simtii nevoia sa scriu aici, fie sa postez o melodie, o chestie amuzanta, sa impartasesc o bucurie, sa fac morala sau sa inpun ceva, sa recomand sau sa laud ori sa critic, voi scrie aici, pentru mine si pentru voi, ca altfel as putea scrie intr-un jurnal.

Vreau sa-i transmit "La Multi Ani!" si nepotului meu, Mircea, care azi face 12 ani. E mai maire cu 10 ani decat blogul meu :P.
Pe curand...

joi, 24 septembrie 2009

House

Pacat de un lucru bun ce se termina prost pentru ca toata lumea isi va aduce aminte de finalul prost si nu de cat de bun a fost pana acolo.

A inceput House, cu un episod de o ora jumatate. Ma gandeam ca daca tot e la balamuc o sa stea mult si bine pe acolo pentru ca e rau, ii este frica sa aiba relatii sociale, sa se descopere, si cei de la spital vor fii mult mai buni decat el. Dar de dragul de-al vedea profesand din nou, scenaristii au hotarat ca dupa 5 ani, in doua ore House sa se schimbe si sa fie capabil sa se implice in relatii, si sa vorbeasca despre problemele lui.
De la inceput am vazut ceva ciudat cand in loc de "House M.D." a scris doar "House". Sa se fii schimbat numele ca la Trazniti in NATO -> Trazniti din NATO -> Traznitii, sau sa fie doar un bonus pentru fani, inainte de a revenii pe calapodul lui. Mai spuneam intr-un articol mai demult ca imi place personajul, serialul fiind banal, croit dupa acelasi calapod. Asa ca nu se putea ca House sa ramana un sezon intreg la nebuni iar echipa lui sa se ocupe fara el de cazuri. A trebuit un episod in care sa vedem cum el trece peste toate problemele ce il faceau pe el sa fie cine e, sa descoperim un nou om si din episodul doi, probabil sa ne intoarcem la ciudatele cazuri pe care le rezolva. Posibil ca pe langa cazuri, povestile bilaterale vor fii mai siropoase si poate se combina si el odata cu sefa lui.
Episodaul in linii mari e superb, pentru ca alintatul House se maturizeaza, iubeste, isi face prieteni, socializeaza si asculta dar o da in bara cu faptul ca merge pana la capat si se schimba, iese din spital si sprimeste scrisoarea de recomandare pentru a putea profesa din nou.
Astept sa vad cum merge, pana atunci:
Pe curand...

miercuri, 23 septembrie 2009

Muraturi

Azi am fost cu bunicu la doctor si dupa ce medicul i-a schimbat antibioticul pentru infectia urinara pe care o are, a hotarat ca in loc sa de 70 de lei pe antibiotic, mai bine sa ia legume sa puna muraturi. pastilele le poate lua gatis cu reteta, ca doar e veteran de razboi si detinut politic.
Asa ca astazi am pus pepemi la murat, cu gogonele, mere si struguri si gogosari cu conopi(z)da la otet.
Si cum puteam muraturile in butoi mi-am adus aminte de cea mai agra muratura pe care am cunoscut-o vreodata si m-au apucat repulsiile. Pe numele ei (taie) Frunza (la caini), domana profesoara era o antipatica absoluta. Pe langa faptul ca era un profesor mediocru, mai era si fudula si rea. In clasa a 10 castigasem la un concurs un sistem audio-video si a trebuit sa ma duc la Bucuresti, la Antena 1, la Madame, sa il iau. Asa ca am lipsit de la lucrarea de la chimie Urmatoarea ora m-a scos la tabla sa rezolv problema de la lucrare, problema ce nu o rezolvase nimeni corect. Logic ca nu am stiut cum se face si pentru ca i-am mai raspuns is ironic si pentru ca toata cancelaria vuise ca fusesem la Monica Anghel in emisiune, mi-a pus 3. Si cu un 2 din destul initial (care conform legii nu se trece in catalog, da daca ea era proasta) eram in situatie de corijenta. A fost un mare tambalau, a fost mama la scoala, profa s-a plans ca vorbesc ironic si ca ma uit de sus la ea, dar am trecut si peste asta ca am mai luat un 8 si un 10 apoi.
Si ca sa vedeti cat e de proasta. Favorita ei era domnisoara Elisabeta, ce dadea la medicina si stia chimie destula. Domnisoara era fata de popa, popa la catedrala, ce mergea cu slujba la sarbatori in tot centrul, inclusi pe strada unde statea madam profesoara. Lizuca, ca asa ii spuneam domnisoarei, a lipsit o saptamana de la scoala ca sa mai invete pentru admitere si cand s-a intors a ascultat-o la chimie ca nu avea note. Planta, copac, nu stia nimic. I-a pus cumva 4, nu 3, ca nu a fost ironica, 4, cum ii pusese Vanese, nu. A zis la clasa asa "Eu stiu ca domnisoara Elisabeta stie, dar acum are multe pe cap cu admiterea la medicina si cu bacul (de parca era singura) asa ca...". Ce credeti, ca a zis ca o trimite la loc? Nu! Nesimtita a mers mai departe, ca sa o ierte Dumnezeu, print tatal elevei, de toate pacatele si de porcul furat de Craciun, si a spus "eu ii pun 10". Am bufnit intr-un ras isteric si cand m-a intreat ce am am zis ca as vrea si eu un 10 candn u stiu nimic. Vaca a zis ca imi trebuie nume de elev olimpic pentru asta.
Inaninte sa dea bacul sora-mea, mama s-a intalnit cu stimabila la piata. Si dansa, ca sa o imbarbateze pe mama i-a zis ca daca eu am luat nota la bac, Ilinca sigur o sa se descurce mai bine ca ea e mai desteapta. Mama i-a taiat-o spunandu-i ca amandoi suntem la fel.
Anul trecut a iesit la pensie si la cuvantul luat de director care a spus ca ii fa vi dor de ea la fumuar, nespunand nimic despre vreu nerit de-al ei. Asa ii trebuie.

Si uite cum trec anii, si zilele si incepe acus ultimul an de facultate...
Pe curand...

luni, 14 septembrie 2009

Rockeri deveniti manelisti vs manelisti deveniti rockeri


Exista o generatie interesanta, a tinerilor din Romania, aceia a celor ce aveam vreo 10 ani la revolutie, cei ce in '95 erau adolescenti, ce cresteau odata cu libertatea, ce se formau intr-o tara care dadea de gustul liberatii, neintelegand-o, visand la o viata fara frontiere, fara limite.
Tin minte ca imediat dupa revolutie, cand vara-mea era in liceu sau poate intr-a 8a, si eu la gadinita, lucra la radio, facand un program pentru tineri. Eram innebunit de o melodie de la Queen. Toata ziua cantam "Viorele, Viorele", abia aparuse MTV-ul la noi, se bagase cablul. Tinerii din zilele alea erau majoritatea rockeri. O parte din ei erau pe metal, hard-rock, "moseau" in rockoteci, purtau haine negre, ghete vara si cat se poarte de multa piele. Era un mod de a intelege libertatea, cu mult inainte de Generatia Pro. Isa la fel ca si Generatia PRO, si acesti un pic mai mari visatori au crescut si odata cu asta visele lor s-au spulberat, dand cu capul de crunta realitate. Uitam sa visam si cotidianul ne mananca, ca o carie, tot ce aveam candva, devenind superficial, roboti sociali. Toata societatea s-a superficializat si astfel rockerii de ieri au ajuns acum sa se distreze rar, la petreceri private, printe noi cunostinte, la petreceri cu manele. Cum de au ajuns aici, cum de au uitat de aspiratiile lor, doar tranzitia si viata de rahad de aici este vinovata. Ei poate ca au o scuza.
Tin mintel ca la Balul Catarama dintr-a 12-a a plouat ca la nebuni. Ma uitasem pe geam, vazusem in statie vreo 5 taxiuri, am coborat si nu mai era nici unul. Eram fleasca. Am urcat, am sunat la taxi si nu raspundea nici o firma asa ca m-am schimbat si am coborat din nou. Parca se linistise. NU mai ploua atat de tare. Am pornit spre centru cu o umbrela in mana si plin de sperate a unei petreceri frumoase. In fata mea erau 3 pustani de-a 9-a ce si comentau fostii colegi de generala. Una din ele isi amintea cum asculatau manele impreuna intr-a 7a, acum fiind imbracata in rockerita. Observasem ca mai toti soarecii de a 9a erau rockeri, era la moda. Toti manelistii de la scolile de cartier ajungeau sa se metamorfozeze in rockeristi suparati, gasindu-si acum adevarata identitate. De atunci pana acum au mai trecut vreo 3 ani si mai putin de jumate si liceeni au luat-o si mai pe nisa renuntand la rock, devenint emonei. Toti mai multi sunt emo, atat timp cat se poarta pentru ca in fiecare familie exista probleme, parintii uita de tine, incearca sa scape cat mai usor si cand ai un copil la adolescenta e destul de greu si cand nu ai probleme la serviciu, cand nu duci grija ratelor si a zileleor de maine. Sua mai exista acei emo, copii de parveniti ce nu au ale drumul manelelor si sufera ca parintii lor plini de bani uita de ei,avand grija doar de averea proaspat agonisita ca de propriul lor copil; sau de copii a caror parinti au divortat, atat timp vor exista copii ce se simt singuri. Si daca exista si acest curent social ce se exprima prin muzica si imbracaminte, ce pare ai acoperii perfect, atunci avem iarasi o problema.
Daca ne uitam la Animal X care au debutat ca niste dansatori de breack-dance ce se mai chinuiau sa cante un pic cat saq se invarta in cap, pentru ca era la moda, atunci (in acest context au aparut si Simpul, dar ei intr-un fel si-au pastrat linia, indepartandu-se treptat spre ceea ce fac azi), astazi au devenit inste idoli pentru emoneii transformati peste noapte din manelisti ca printii din broaste.
Ei au vreo scuza? Adolescenta e atat de grea incat sa te redefinesti atat de categoric? POate ca eu inca nu am trecut peste asta pentru ca si azi caut bucati din puzzle ca sa ma incheg intr-un EU, poate ca asta ar fi trebuit sa o fac in adolescenta, cand insa eram ocupat cu descoperirea celorlalti si nu a mea. NU pot sa zic ca adolescenta mea a fost mai buna pentru ca am avut si eu momentele mele extremiste si ma gandesc ca daca as fi fost azi adolescent sigur as fi fost un emoadevarat, ce a ajuns acolo de la Queen si apoi Linkin Parck. Asa drumul meu s-a netezit si am ajuns la Maroon 5 pentru ca incet incet, ma tot lovesc de realitate si renunt la vise, pentru viata, ca toate generatiile dinaintea mea.
Insa cat timp mai am sa visez o sa o fac frumos...
Pe curand....

duminică, 13 septembrie 2009

Cu dedicatie



Cand am simtit-o in spatele meu, un fior rece m-a cuprins, am stiut ca ea e. Ca sa nu par descoperit i-am spus ca nu a asteptam sa apara atat de repede.
Ochii ei, buzele ei, Abia asteptam sa le sarut. Cu greu ma abtineam sa nu fac asta. Imi fusese atat de dor de mirosul ei...

ASTA VREI SA AUZI OCHIOASO? IN YOUR DREAMS BABY!

Ca sa fiu sincer, nu m-am simit niciodata atat de bine, la o intalnire de armistitiu. Niciodata nu m-a amauzat sa fiu ironic atat de mult. Ca de mult imi place cand stafelta e la mine si nu joc in retragere.
Ai fost o mare perioada de timp ceva pentru mine, Altceva decat ti-ai imaginat tu in toata existenata noasta. M-ai pierdut. Acum esti un alt om cu care o sa ies cand nu am ce face. Un fel de A. la Ilinca. Nu va mai putea nicidata exista o frumoasa relatie de prietenie pentru ca nu mai vreau, ma voi purta de acum asa cum ai crezut tu ca ma comport, ca sa vezi cum e cu adevarat.



Si articolul asta e scris pentru ca ti l-ai dorit tu mult, sa vezi ce o sa scriu, dupa. E croit dupa forma ta, e cu dedicatie 100% pentru tine. Tot iti doreai sa apari, undeva doar tu, in scrierile mele. Poftim!
La revedere....

Pe curand...

Prietenii ti-i faci, neamurile ti le da Dumnezeu

Si cand ma plangean ca nuntile sunt plictisitoare, ca nu se intampla decat sa-ti vezi neamurile pe care cu alta ocazie nu le vezi si un alt mod de a comenta pe cei din jur sau ati lauda copiii.

La inceput postul asta vroia sa fie un articol despre cei ce nu stiu sa traga apa dupa ei la wc si cei ce fac pisu pe colac, pentru ca lucrul asta m-a enervat la culme. Mergi la wc si vezi ca deja pe la mijlocul noptii toate budele put pentru ca unii marlani, beti, se pisa pe langa si pe langa asta nici nu trag apa. Cand e vorba de treaba mica, mai e cum e, dar cand vezi un mare catat plutind in vasul de toaleta, ti se dace rau de tot.

Apoi, am ajuns la concluzia asta cu neamurile. Ca orice faci, tot dai de ele unde ti-e lumea mai draga: iti fac vizite, oricat de antipatice iti sunt, tot trebuie sa le suni de ziua lor, ca daca nu, te spurca pe la toate nuntile, cumetriile, inmormantarile si pomenirile la care merg.
Si din toate aceste neamuri cele mai nasoale sunt cele care au impresia ca tot universul li se permite. Ca daca tu ai si ei nu, esti obligat sa le dai iar daca cumva iti permiti sa nu le dai, nu iti vor mai vorbii niciodata. Atat cat timp le dai e bine, insa nu iti sint reconuscatori, pentru ca in conceptia lor esti dator cu asa ceva.

Probabil ca cele 4 cocktailuri Cuba Libre pe care le-am baut mi-au ajuns la cap si in loc sa fac altceva postez de pe telefon. Casa de piatra mirilor!
Pe curand...

miercuri, 2 septembrie 2009

Iubitor de prostie umana

Pe vremea cand contemplam filosofic in turnul meu de fildes, singur, privind catre muritorii de rand, consideram ca e bine sa traiesti fericit cu nefericirea ta. Insa coborat pe pamant, prins de placerile pamantesti, am renuntat la conditia mea de semizeu, pentru a imi petrece timpul alaturi de cei ce ma fascinau atat de mult.
Alergic declarat la prostii fuduli si in general la prostia dusa la extrem cu nerusinare, a inceput sa imi placa sa o observ si treptat sa o cunoscm mai intim. In timp am renuntat, ametit, a ma invarti in cercurile selelecte ale tristilor neintelesi, pentru a ma amesteca cu peblea mediocra. Astfel astazi vorbesc si am relatii de amicitite pana si cu oameni ce nu stiu ce e Maitrey sau care cred ca Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni e Michael Jackson, cu oameni ce cred ca "la o petrecere merge o manea", oameni carora Jazzul li se pare plictisorsau care nu stiu ca Alifantis canta dupa poezii mari ale literaturii romanesti.
Asa a inceput sa renunt la scrisul propriuzi pentru a scrie pe amaratul asta de blog (care luna asta face 2 ani) si am inceput sa dau importanta parerilor celol din jur despre mine, mai mult decat trebuie.
In acceptarea prostiei in viata mea, am renuntat la privirile ce ma catalogau ca infumurat, si am acceptat tovarasia ocazionala a unor specimene ce cu greu ating rasa superioara umana a zilelor noastre.
In 7 ani, dar mai ales in ultimii 3 ani de zile am ajuns mai uman, uitand de misiunea mea sacra, uitand de martirizarea mea.
Si ma mir, cum in 6 ani de zile cum PULA MEA ai reusit sa iti pastrezi o parere despre mine atat de proasta, cgiar, dusa la un alt pol, fada de adevar. De aici devine personal. AM incercat ani de-a randul sa transform un om, dintr-un om rau, egoit, ce simtea lipsa iubirii, intr-un om mai bun si tot ce am reuit e sa ma transfor eu in ochii ei dintr-un anger intr-un drac ce vrea sa ii FUTA filmul. FA VACO inca nu te-ai prins ca iti vreau binele? Daca vreodata mai mananci catat in numele meu, promit ca toti vom manca coliva in numele tau. Schimva foaia si de data asta chiar devin ceea ce crezi tu ca sunt, ca sa vezi cum e.
Ajungi, din bunaate, sa devii un om rau si sa nu iti mai pese de valorile tale, cand vezi ca zi de zi esti calcat in picioare de cei ce ar trebuii sa cace prin foc pentru tine azi. UNII uita ca ceea ce sunt azi, sunt in mare parte si datoriata tie (in cauzul de fata, mie), cu binele, cu raul pe care i l-am facut, ceea ce e azi, pe cine iubeste, cu cine umbla, umbla, iubeste, datorita mie pentru ca daca nu eram eu nu erau nici ei in viata ei. Dar ce sa-i faci? Prostul nu-i prost destul pana nu e si fidul. Si poate ca si aceasta jumatate de articol, dedicata in totalitate acestei persoane (ca de aia am vorbit la feminin (o persoana, doua persoane), nu de alta da poate nu stiti :P) e prea mult si nu merita dar sa-i fac hatarul pentru ultima data, sa se simta bine si sa mai aiba cacat de mancat vreo saptamana.
...
Pe curand...

marți, 1 septembrie 2009

Copilaria la tara


Cam cu totii am avut sau avem bunici la tara. Toti copii isi aduc aminte de vacantele de vara la buncii de la tara, de pritenii de vara, laaventurile de acolo, de vaca bunicii, de carute sau de gaini. Mai putine eu.
Eu nu pot spune ca ma avut o copilarie cu bunicii de la tara. Bunicii de pe mama, stau in oras, si am crescut alaturi de iei, iar cei de pe tata sunt la tara, dar stau intr-un apartament, la parterul unuia din blocurile Ceausite din centrul comunei. Poate ca singura casa taraneasca, cu grajdi in spate, cu gaini, cu miros de gainat si balegar, cu wc in fundul curtii, e casa Vioricai, femeia ce are grija de mormantul strabunicilor mei de la Scorteni.
Amintirile de la Vidra imi par acum vagi. Tot ce imi aduc aminte sunt verile dupa ce a murit tata, cand stateam cate o saptamana acolo, dusi de Machy (bunica de pe mama), parca pentru a arata ca suntem alaturi de ei si ca nu s-a produs nici o ruptura. Mie nu mi-a placut niciodata acolo. Imi placea doar ca o vad pe vara-mea Manola, ce isi petrecea toata vara acolo, ce era prietena cu toti. Insa eu nu reuseam sa imi fac prieteni, lumea nu prea ne suprota pe acolo, mai ales pe mine, pentru ca spun verde in fata ce ma deranjeaza. Am rescut si odata cu asta am inceput sa venim mai rar la Vidra. Vara-mea vine o saptamana, doua, daca vine, noi o zi, cai cum am semna condica. PE principiul, unde mai deranjam si noi acolo sa dormim, avem masina, mergem si plecam. Intotdeauna Uca (bunica de la Vidra) ne-a asteptat cu masa plina. Cu celeberii di cartofi prajti ce sunt atat de buni, cu clatite si cu placintele ei poale in brau prajite in ulei. Mereu Manola spunea ca am venit noi si ca Uca ne-a pregatit de toate, ca ei nu ii pregateste asa. Oarecum eram priveligiati datorita nenoricirii intamplate. Dar intre noi, verisorii nu apareau certuri, Mereu ne-am inteles bine, mai ales ca ne-am vazut atat de rar. Ea e la Baia Mare, noi la Bacau... Adevaratele amintiri cu Uca sunt de cand venea ea la Bacau, primavara, cam cand era ziua Ilincai si o tot convingeam sa mai stea. O asteptam nerabdatori la tren, in gara si o conduceam suparati cand pleca.
Si daca nu am stt la tara niciodata, cum sa nu stramb din nas cand simt mirosul ala, si cum sa nu mi se faca sila, cand ploua, ca ma umplu pana in cap de noroi, si cine mai stie ce rahat sau pisat idn grajd se mai scurge odata cu apa de ploaie pe drumuri. Is obijnuit doar cu gainile de tara si cu oule pline de gainat, pentru ca Uca si Ucu, crestrau gaini in spatele blocului, alaturi de alti vecini, insa acum acolo s-a facut o scola, o sala de spprt si depozite de lemne pentru sobele locatarilor, ca altfel nu e caldura in bloc. Imi aduc aminte cand eram mic ca Ucu avea si porc, undeva in spatele blocurilor, de peste drum, pe langa fosta centrala ce dadea apa calda si caldura la blocuri, pe porc il chema Ghita, de fiecare data. Poate ca asta e singura amintire de la Vidra, de cand traia tata. Ne jucma pe campul ce nu mai exista, prin gradina din spatele blocului, mergeam la Vizaut, la Putna. Am crescut. Iesim pe terase, bem un suc, povestim ce am mai facut si plecam apoi acasa.

Si cand ma gandesc ca acum imi petrec toate verile si cam tot timpul cand sunt la Bacau, la tara, la Luncani. Insa aici nu se simte ca e tara. Curtea e pavata, avem canalizare si apa in casa, gaze, incalzire centrala si nu avema vaci, porci, gaini is alte animale mancabile pe langa casa. E altceva. E la padure, nu e la tara, e intr-o oaza de liniste. Nu ma vad stand acasa, la Bacau, toata ziua, in casa. Nu am ce face si nu am bani sa pierd tot timpul prin oras. Aici pot sa ma plimb prin curte, sa stau in camera, sa citesc pe terasa si sa plec in oras oricand vreau, MA despart 15 km, cam 20 de minute de forfotela orasului pe care o primesc cu drag imediat.
Pe curand...

In numele lui Dumnezeu


Daca tot am scris mai rar, vara asta si daca ultimul meu articol a fost oarecum istorico-educativ, am hotarat ca si acesta sa fie la fel.

vara trecuta am ales ca "serial de vara" The Tudors - Dinastia Tudorilor. Serialul infatiseaza viata lui Hanry al VIII-lea, cel ce a infintat Anglicanismul, religie oficiala in Anglia, pentru ca Papa, cel care avea ultimul cuvant de spus la incoronare, nu a fost de acord cu divortul lui Hanry si cu casatoria sa cu Anne Bolene.
Cea de a treia serie, cea la care ma uit acum il infatiseaza pe rege cu ce-a de a treia sa sotie, Jane, ce de fapt este catolica si incearca sa faca pace si sa readuca Catolicismul la curte.
Pe masura ce Anglicanismul castiga teritoriu sau era impus, in tinut, manastirile au fost distruse, averile manastiresti confiscate, oamenii s-au razvratit si in Anglia a inceput o rascoala, sau de ce nu un razboi civil.
Uitandu-ma la asta m-am gandit la cate lupte s-au dat in numele religiei, la cruciade si de ce nu la toate rautatile comise de biserica in asa zisul nume al lui Dumnezeu, de fpat aparandu-si interesele.
Cati oameni de stiinta au fost omorati de inchizitie in Evul Mediu, cate carti au fost arse sau secrete pastrate pentru ca omul sa nu aiba acces la cunostiinta si ca conducatorii bisericii sa-l proclame pe Dumnezeu cauza tuturor efectelor, de frica ca atunci cand omul va cunoaste adevarul se va indeparta de credinta, de fapt de cei ce sunt imaginea credintei.
Insa astazi, oamenii moderni, cu toate ca stiu infinim mai multe lucruri decat cei din Evul Mediu, se intorc la credinta ori de cate ori au ocazia. Cei dret ca oamenii msai simpli, mai limitati mintal sau cei saraci manifesta credinta mai mult decat bogatii, intelectualii sau cercetatotii, Dumnezeu exista si astazi in sufletele noastre.
La noi, oricum doctrina inca se pastreaza, Ortodoxismul, dupa cum ii spune si numele este, mai rigid, mai conservator, insa atata timp cat bisericile ortodoxe, sunt calduroase, primitoare, fata de cele catolice sau oricare alta secta desprinsa din catolicism, ce sut reci si impunatore, ortodoxul va fii mai aproape de Dumnezeu. Oricat de ciudate, de primitive pot parea slujbele in bisericile mici ortodoxe, in putina lumina, in fum de lumanari si tamaie, ce poate aduc aminte de o pestera, dar de fpat ele pastreaza mai aproape de adevar adevarata credinta, uitata undeva in urma in bisericile catolice sau reformate, in care primeaza luxul si grandoare.
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)