marți, 31 ianuarie 2012

Zodiile mele

Nu am inceput anul prea bine si m-am gandit sa vad cum imi va merge in noul an chinezesc. Pornind de aici mi-am calculat inca odata toate zodiile si mi-am reamintit ca sunt:

luni, 30 ianuarie 2012

09: Cea mai populara masina in Japonia

Mie imi plac hadgeback-urile, sunt peroane care adora sedaurile si unele care accepta masinile brek. Cei cu bani isi cumpara SUV-uri iar fetele viseaza la coupe. Americanilor le plac masinile de familie iar japonezilor mini-minivanurile.
Asta daca merg cu masina, pentru ca de obicei nu prea o fac..
Daca nu stiti ce sunt acelea, urmariti cu atentie poza alaturata. si in cele de mai jos si o sa vedeti cea mai hidoasa masina, in opinia mea.
Sa incepem cu rotile care sunt minuscule ca diametru si foarte sutiri ca si grosime. Sa nu mai spun ca majoritatea mini-minivanurilor nici macar nu au bot. Posibil ca sunt avantajoase, se poate cara cu ele de la oameni la materiale, nu ocupa foarte mult spatiu (ceea  ce e bine pentru Japonia unde exista probleme cu parcarile si drumurile sunt inguste), posibil ca nu consuma mult carburant (cu toate ca la ei benzina are acelasi pret ca la noi, insa in japonia toate sunt de la 2 la 4 ori mai scumpe - deci benzina pentru ei e ieftina) insa sunt urate cu draci. De la cele ce cara oameni la pick-up-uri...
Si le fabrica toti producatorii de masini din Japonia: Toyota, Nissan, Honda, Misubishi, Suzuki, Daihatsu, Mazda, Isuzu (mai ales cei de la Isuzu pentru ca ei fac camioane, autobuze and co) insa nu cred ca am vazut niciuna de la Subaru.
Nu-i asa ca nu stiati toti acesti producatori de masini si nu ati realizat niciodata ca Japonia are atia de multi?

duminică, 29 ianuarie 2012

The Descenants

Lupta pentru Oscar mi-a atras atentia ca in fiecare an, cu toate ca acum am mai putin timp si mai putine resurse IT.
Dupa Artistul, a urmat sa vad The Descendants. Sincer sa fiu, am vazut filmul pe bucati pentru ca sunt extrem de obosit si actiunea destul de lina, mi-l aducea pe Mos Ene.
Dupa parerea mea filmul nu este un film de Oscar si nici nu mi se pare ca isi merita premiul de la Globurile de Aur, insa George Clooney merita Globul si sper sa castige si Oscarul. El face tot filmul.
Ecranizarea romanul autoarei Kaui Hart Hemmings e destul de lina, ce duce mai mult a un film european, demne de Cannes, dar care, oarecum seamana cu viata celor din Havai. Daca pentru majoritatea Havaiul este un paradis, personajul interpretat de Clooney spune:  Paradise? Paradise can go f..k itself!.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

PIMP my iPhone

Imi aduc aminte ca acum vreo 3 ani mi-am facut pentru prima data jailbreak la telefon, impreuna cu Q. Eram amandoi tarsiti si panicati sa nu se intample ceva iar Cydia la vremea aia era atat de greoi si nu prea imi placea sa il folosesc. Apoi cand mi-am facut update la soft, Andrei- prietenul meu de la Apple Store, mi-a pus si Installous insa nu prea intelesesm la vremea aia ce face.
Saptamana trecuta a aparut jailbreak-ul pentru iOS5. Si pentru ca am avut o saptamana un pic mai libera mi-am facut timp sa imi tunez telefonul.
Si dupa ce intr-o noapte si o zi l-am facut asa cum am vrut, m-am gandit totusi sa instelez si Installous, care apropos, e un program in care gasesti toate aplicatiile pentru care sa platesti in iTunes, pe gratis. Insa am accesat o alta sursa, care s-a dovedit a fi un virus, si mi-am frecat telefonul. Adica nu mai reactiona la touch. Asa ca am incercat sa il fac restore la ultimul backup insa tot nu a mers asa ca i-am facut restore de tot, cu reisntalare de soft, ceea ce m-a costat o noapte alba. Insa in 24 de ore telefonul meu a devenit perfect. Cydia ca Cydia, ca mi-a dat voaie sa il tunez, insa Installous e perfect. Cum nu am o carte de credit, nu am putut niciodata avea aplicatii calumea, doar ce imi punea timpul de la Apple Store. Insa acum in Japonia, chiar vroiam cate una alta, mai de bun gust (de la jocuri pana la programe cu care sa deschid sau editez documente de tip office). Deci acum am tot ce vreau.

vineri, 27 ianuarie 2012

The Artist

Japonia nu e o tara in care lumea se uita la filme. Filmele japoneze sunt de obicei filme dre groaza, pentru ca acest gen prinde cel mai bine. La cinema merg doar cuplurile pentru ca au preluat asta de la americani, deci biletele sunt scumpe si de obicei se vand doar bilete cu cate 2 locuri.
Astfel mi-am pierdut interesul pentru filme, pornind de la premiza ca nu voi merge la cinematograf in astia doi ani cat voi sta aici, si in acelasi timp mi-am marit portofoliul de seriale.
Insa ori de cate ori aflu de un film bun, citind un artiol, sau primind o recomandare, ma intorc la prima dragoste si il urmaresc cu interes.
Prima data am auzit de film intr-un top al  celor mai bune filme ale anului 2011, top facut de criticii romani de film. Atunci nu l-am gasit si mi-am reamntit de el cand a fosat nominalizat la Globurile de Aur, dar nici atunci nu am fost norocos.

joi, 26 ianuarie 2012

I Love meiji

Si cand spun meiji nu ma refer la Meiji Era, cei 45 de ani in care Japonia a trecut de la feudalism la capitalism, ci la ciocolata meiji.
Pentru ca trec print-o perioada mai nasoala din punct de vedere psihic, si pentru ca de obicei in astfel de momente mananc ciocolata (nevoia de ciocolata reprezinta lipsa de crom in organims - si probabil ca pe fond de stress, organismul meu consuma crom). Dupa ce in toamna reusisem sa slabesc destul de multicel, acum am mai pus kilograme in plus pentru ca in fiecare seara devorez o meiji cu lapte (58 de grame are o tableta).

miercuri, 25 ianuarie 2012

Si a nins...

Luni am avut o zi nasoala. Injectii in masea pentru anestezie, dureri de cap, oboseala, emoneala. Nimic nu ma scotea din starea mea...  Pana am vazut ca ninge afara.
De la 10 pana la 2 am stat afara. Mozoleala, batai cu zapada, om de zapada si plimbari.
A fost misto de tot pentru ca:
1.Iarna e anotimpul meu preferat, si imi place iarna pentru zapada.
2. Am stat afara cu Pushkar ce vedea a doua oara in viata lui zapada si era peima data cand vede cum ninge, Arno ce vedea pentru a 4-a oara zapada si Morgan care traia experienta asta pentru prima data (se minuna pana si de sunetul pe care il face zapada cand o calci). Deci am fost 4 oameni maturi ce pentru 4 ore s-au comportat ca niste copii.
Am uitat si de dureri si de oboseala si de tot. Am ajuns in camin fleasca din cap pana in picioare, pe jumatate inghetat si m-am tratat cu ceai. Sper sa nu racesc...
Marti am vazut zapada in Tokyo, unde e mereu cu 2 grade mai cald decat in Kodaira. Este gheata peste tot, masinile nu au cauciucuri de iarna si nimeni nu a curatat strazile. Deci cine spune ca pe drumarii romani ii prinde iarna pe nepregatite, nu stie ca japonezii nu stiu ca iarna nu-i ca vara.
De obicei ninge in februarie, in a doua parte a lunii, deci au cam fost luati pe nepregatite.
Am pus cateva poze de luni seara pe photoblog si cateva poze pe facebook. In weekend cand Morgan o sa imi dea pozele pe care le-a facut el, o sa mai pun cateva.
Acum astept zapada urmatoare, pentru ca s-a cam topit totul si tot ce mai e, sunb bucati de ghiata imi aduc aminte de bucuria de acum doua zile.
Pe curand...

marți, 24 ianuarie 2012

Fata disparuta

In laborator exista un birou cu un calculator ce nu e folosit. In prima luna, pana sa ne vina calculatorele, ni s-a spus ca putem folosi acel calcultor, daca avem nevoie de calculator sau internet. Am intrebat al cui e calculatorul si ni s-a spus ca al unei tipe ce nu a venit inca.
Initial am crezut ca e al pachistanezei (si ea a venit mai tarziu, si BARFA: nu se mai marita, ca nu ii da voie statul pakistnez viitorului sot, sa paraseasca tara. Cica ea boceste in fiecare zi), iar apoi am uitat complet de el pana saptamana trecuta.
Eram intr-o seara in laborator si vorbeam cu Ikki (unul din doctoranzi), despre una, alta, cand am ajuns sa discutam despre web-site-ul laboratorului. Ikki spunea ca in fiecare an se update-aza cu noii veniti si ca eu si Hakan trebie sa ii dam o poza cu noi pentru site. Ne-am uitat pe site si am vazut o poza cu o tipa pe care nu o stiam asa ca am intrebat cine e. Ikki mi-a zis ca e o fata care nu a mai venit la scoala de la sfarsitul semestrului trecut, ca era la master in anul 1. Am intrebat daca e tipa al carui calculator e cel mereu liber si mi-a zis ca da. Am ramas tampit. Nu a mai venit la scoala din vara si nimeni nu ii foloseste calculatorul pentru ca e cel destinat ei. Am intrebat daca se stie de ce nu a mai venit si mi-a spus ca nimeni nu stie, ca nu raspunde la telefon.
Primul lucru care mi-a venit in cap e ca a murit, ca a fost rapita sau ca s-a sinucis. Ikki a inceput sa rada si mi-a zis: ca probabil nu a facut fata, probabil ca era prea obosita si i se parea prea greu si a renuntat. Iar de rusine nu raspunde la telefon. Ii este rusine ca a fost aleasa intr-un laborator bun si ca a dezamagit.
Mie mi se pare o comedie proasta. Adica bunul lor simt, in unele cazuri se duce la un extrem ridicol... Asta e: nu ai facut fata, ai o diploma de facultate, te angajezi, mergi mai departe. Nu pentru toti e masterul. Asta nu inseamna ca trebuie sa te rusinezi si sa nu raspunzi la telefon....
Pe curand...

luni, 23 ianuarie 2012

Horea's Brown Shoe

Am avut o perioada, din clasa a 7-a pana in clasa a 9-a cand imi cumparat in fiecare inceput de an scolar un penar nou. De obicei erau niste chestii cilindrice, ce aratau ca niste doze supradimensionate (am avut cel putin doua din acelea). Pe parcurul unui an se murdareau de la pasta de pix, sau se intampla sa se sparga un pix si sa curga toata pasta sau de la praf.
Insa in clasa a-10a am dat lovitura. Am gasit in Metro un penar in forma de papuc (tenis), maro de la ZigZag. Ilinca (pentru cei ce nu stiu cine e Ilinca, e sora mea, mai mica cu un an) is luase si ea unul roz. Pentaul asta a facut istorie. A mers cu mine de la Vranceanu la Facultatea de Constructii din Iasi si acum in Japonia.

duminică, 22 ianuarie 2012

Am o stare mai naspa, va rog sa ma scuzati

Mi-a ajuns oarecum cutitul la os si ma ma enervez extrem de repede. Am niste sentimente ciudate ce mi se zbat in cap si cred ca zilele astea am fost cam ciufut cu cei ce au incercat sa vorbeasca cu mine.
Nu va scriu acum sa ca ca rog sa imi trimiteti mesaje de incurajare ci doar incerc sa ma justific.
Sunt 4 luni jumatate de cand sunt plecat de acasa. E prima data cand sunt atat de departe pentru atata timp. Japonia e total diferita de Romania si incercarea de adaptare imi consuma prea mult din energie.

Am vrut sa fac o nebunie si sa vin acasa in vacanta. Am asteptat bursa si am zis ca toti banii pe care ii am o sa ii bag in aceasta excursie. Insa nu imi ajung. Trebuie sa platesc caminul, telefonul si restul de bani nu imi ajunge pentru excursie. Si eram mai ieftin decat daca as fi cumparat deja biletul pentru la vara. Preturile sunt absurde... Chestia asta m-a demoralizat de tot. Si sper sa pot venii la vara acasa, chiar si cu mana in fund, cred ca eu as fi cadoul perfect pentru prieteni si familie (cadoul va venii in septembrie 2013 cand ma voi intoarce de tot, si voi avea zborul asigurat). Apoi mi-am zis ca imprumut niste bani si tot vin acasa. Am cautat pe net preturile si peste tot imi spunea ca nu mai pot cumpara biletul, pentru ca timpul e prea scurt. M-am dus la o agentie si am primit acelasi raspuns. Pentru zborurile internationale trebuie sa cumperi biletul cu o luna inainte. Iar singura perioada in care puteam sa vin e Februarie pentru ca in Martie, cu toate ca e vacanta, trebuie sa fiu in laborator.

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

08:Scrisoarea

Luni, inainte sa ma apuc sa scriu toate articolele de pana azi, a trebuit sa trimit un e-mail profesorului meu, sa ii spun despre ce am rezolvat la institul de cercetare. In acel moment a inceput sa ma doar capul si mintea doar la ideea conceperii unui e-mail.
Andreea, mi-a explicat cum sta treaba cu scrisorile in Japonia si cu toate ca sunt scrisori electronice, e-mailurile in Japonia trebuie sa pastreze din regulile scrisorii clasice, doar ca e mai lejer.
Deci daca vrei sa trimiti o scrisoare cuiva sau in cazul meu un e-mail pentru a intreba cand pot sa ii fac o vizita in birou pentru a-i prezenta datele pe care le-am obtinut, trebuie sa scri ceva de genul:

vineri, 20 ianuarie 2012

My new favorite place to eat

Stau de 4 luni in camin si pana saptamana trecuta nu am fost niciodata acolo. Nu stiu numale restaurantului dar e genial. Este un restaurant de Tempura Udon. Udon sunt niste taitei din faina de grau, taiati gros ce servesc  ori simpli ori in supa. In restaurantul despre care va povestesc taiteii sunt proaspeti. Acolo se fac de la aluat pana la taiere, fierbere si servire. Si asta este primul motiv pentru care imi place. bucataria este oarecum deschisa, aflata la intrarea in restaurant. De aceea poti vedea ceea ce fac ei acolo, cat de curat si igienic e. Insa dezavantajul e ca miroase. Am fost de doua ori acolo si de fiecare data trebuie sa imi spal geaca (am ajuns sa o spal in fiecare saptamana ).
Tempura este un fel de pane facut din vietati marine (peste, creveti, salam de peste) sau legume, imbracate intr-un fel de pesmet (gen crispy) si parajite in baie de ulei. Crevetii tempura sunt preferatii mei, deci acesta este al doilea motiv pentru care imi place restaurantul asta.
Localul este destul de aglomerat iar in timp ce stai la rand sa comanzi ce fel de udon vrei, iar apoi sa iti alegi tempura (pentru tempura e bufet suedez), in timp ce impingi tava pana la casa de marcat, poti observa cum butararii pregatesc taiteii, cam ca in filmuletul de mai jos:


Pe curand...

joi, 19 ianuarie 2012

07: Impartirea pe sexe

In istorie femeile au fost oarecum persecutate si nu au avut acces la invatamant superior sau nu au avut voie sa aiba o cariera profesionala. Sau nu au avut drept la vot, lucru care inca se intampla in anumite tari. De aceea au existat scoli pentru baieti (de obicei cele tehnice dar si universitatile) si scoli pentru fete (internate de tip pension, iunde invatau sa devina casnica perfecta). Dar odata cu perioada interbelica femeile au inceput sa castige drepturi iar astazi cam totul e la comun. Insa ca sa nu se simta discrimnate, acum ele au mai multe drepturi (existand, de exemplu, inca licee doar pentru fete, licee de elita). Singuile locuri care sunt inca impartite pe sexe ca wc-urile publice si uneori caminele studentesti, dar asta doar din motive de intimitate sau magazine ce sunt destinate doar unui sex, dar asta din motive de target.
In Japonia insa exista aceasta impartire si in trenuri. Nu fiecare companie feroviara are aceasta impartire, iar in Tokyo eu am inalnit-o numai pe Fushiama Metro line. Cele mai multe de astfel de trenuri sunt in Kyoto. In timp de ma intorceam de la Riko, luni, Hakan mi-a spus panicat ca suntem intr-un vagon de femei. Am ramas tampit si l-am intrebat despre ce vorbeste. Mi-a spus ca in Kyoto toate trenurile sunt asa. Vagoanele din mijloc sunt pentru femei si cele de pe margini pentru barbati. Iti dai seama pentru ca banchetele sunt roz in cele de femei si albastre in cele de barbati. Pe peron iti spune care vagoane sunt pentru barbati si care pentru femei. Insa in Tokyo se aplica regula doar la orele de varf.  In statia din Nishi-Waseda, scrie ca iesirea 2 este de fapt iesirea pentru femei, pentru ca este iesirea cea mai apropiata de vagoanele destinate femeilor. Dar de ce este nevoie de aceasta cateogisire? Tot din motive intime. Atunci cand sunt ore de varf si trenurile sunt mai mult decat pline, pentru a se evita pipaitul involunar.

Pe curand...

miercuri, 18 ianuarie 2012

Cadoul de la Hakan

Nu am apucat sa va spun despre schimbul de cadouri de Craciun intre mine si Hakan. Ne-am zis ca ar fi frumos sa ne facem cadouri de Craciun si am convenit de acord sa fie cadouri haioase. El mi-a spus ca ce voi primi de la el va avea rol de cadou de Craciun si de ziua mea.

In vacanta am cautat disperat idei pentru cadouri haioase si practice in acelasi timp, iar cand mi-a venit ideea mi-a fost greu sa o pun in practica.
Hakan e un mare fan al mancarii picante. Asa ca i-am luat o sticluta de Tabasko, condiment picant japonez si ulei picant, toate in recipiente mici. Am cumparat un saculet (am cautat o cutie interesanta si suficient de mare sa incapa cele trei recipente, in draci- ba erau prea mici, ba prea mari) pe care l-am gasit cu chiu, cu vai pe care am scris ""Save me Kit" si am pus toate recipientele in el. E destul de greu sa cauti ceva, cand nu sti daca exista sau unde ai putea sa gasesti.

marți, 17 ianuarie 2012

06: Activitatile de grup

Eu nu am fost niciodata fan Japonia si de aceea prea multe cunostinte despre aceasta tara nu am avut. Cred ca asta e si motivul pentru care ori de cate ori ma uimesc de o chestie care e comuna in Japonia dar total diferita in Romania, scriu la acest serial.
Nu am fost niciodata fan anime sau manga si singurile desene japoneze pe care le-am vazut au fost Saylor Moon, de aceea am fost socat cand am vazut ca uniformele din desen sunt adevarate. Chiar asa se imbraca elevele la scoala... Pe vremea cand exista Heroes, am vazut ca japonezii se aduna dimineata pe acoperisul cladirii unde lucreaza si fac impreuna exercitii de inviorare. De cand sunt aici, am mai vazut pe acoperisul cladirilor, copaci sau gard si nocturna ceea ce deducea ca acolo fie e un parc zen fie e un teren de sport. Insa luni am vazut pentru prima data cum se aduna sa faca exercitii. Peste drum de caminul meu, este un santier. Din fericire blocul pe care l-au construit e aproape gata si nu o sa mai fiu deranjat de sunetul macaralelor si de praf. Insa, cu toate ca trec zi de zi, de cel putin de doua ori prin fata santierului niciodata nu i-am vazut cand fac exercitiile de dimineata.

luni, 16 ianuarie 2012

Daca dai de luni, dai toata saptamana...

Expresia asta se aplica de obicei la bani. E o supersitie si stiu multa lume (inclusiv eu) care nu da bani de luni.
Insa eu am inceput sa lucrez cu forta pentru dizertatie de luni. Deci oare o sa am spor toata saptamana? Pentru ca luni am rezolvat doi dintre cei 4 pasi grei. Mai avem 3 usori si inca 2 grei si terminam prima etapa.
Dupa cum va spuneam zilele trecute, pentru luni aveam programata o vizita la Riken, un mare institut de cercetare. Institutul se afla in Wako, unul dintre orasele satelit ale Tokyo. Campusul cuprinde peste 40 de cladiri in care lucreaza aproximativ 3000 de cercetatori, cantina, restaurante, cafenele, gradinita si apartamente de locuit pentru cercetatorii straini. Tot acest campus se afla intr-un parc imens, inconjurat de un rau, lacuri si copaci. Este un loc atat de frumos, choar ca iti doresti sa devi cercetator. Institutul are ca ramuri de cercetate: biologia, chimia, mecanica, inginerie seismica dar si multe alte laturi.
Profesorul Hamada este bun prieten cu presedintele de la Astom, ramura ce se ocupa cu ingineria. Cei de la Astom au un software ce realolva integrale duble de tip Fourier.

05: Interviul pentru angajare

Probabil va mai amintiti ca 4 adintre articolele mele anterioare le-am numerotat, formand un serial. De obicei aceste episoade se refera la lucruri ce apar zi de zi, lucruri ce sunt total diferite de Romania.

A inceput scoala si am ramas socat sa vad cat de putina lume e la ore. Si asa suntem 10-25 studenti la o ora, insa acum studentii japonezi lipsesc cu desavarsire. Vinerea am un curs de fundatii, curs ce e in limba japoneza (da, trebuie sa merg la cursul ala cu toate ca nu stiu nicio boaba de japoneza, numai pentru ca e predat de proful meu) si eram numai eu, Hakan si inca doi tipi, iar de obicei sala e plina. Pe la mijlocul orei, unul din tipi s-a ridicat si a plecat, cerandu-si scuze si explicand ce se intampla.
Apoi profesorul Hamada ne-a explicat si noua. E periaoda recrutarilor in companii. Ce inseamna asta?

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Un grup de cercetatori britanici...

Un grup de cercetatori britanici a venit cu o stire halucinanta. In timp ce lucrau la un raport privin numarul de virgine la varsta majoratului in Europa au descoperit ceva ce schimba intreaga conceptie despre lume.
Pentru ca numarul virginelor este destul de mic, cercetatorii au ajuns la concluzia ca Dracula a murit!
Dupa cum stiti Dracula se hranea cu sangele fetelor virgine si se pare ca ajutoarele lui nu i-au gasit hrana o perioada inelugata, astfel, dupa 6 secole, cel mai cunoscut vampir a murit.
Cercetatorii au ajuns la concluzia ca acest lucru s-a intamplat cu cativa ani in urma, atunci cand slujitori de-ai Contelui, aflati in America, au inceput sa scrie carti si sa poduca seriale despre tineri vampiri, creand un nou curent si o perceptie falsa despre acestia, ca sa se uite de adevarata lor fata.
Vestea ca adevaratul lider al Vampirilor a murit, nu a socat pe nimeni astazi pentru ca toata lumea este acum prinsa de noul curent cu vampiri tineri, slabi si palizi...

Pe curand...

Rabufnirile unui roman moldovean in opozitie (Daca nu va place cum suna NU cititi)


Ma mananca limba (de fapt creierul si buruicul degetelor) de mult sa spun (scriu) de ceva timp aceste randuri, insa am zis ca sigur voi atrage din nou antipatii. Insa de cateva zile s-au adunat multe in paharul asta si a dat pe afara. Porneste de la principii si nationalism tot ce o sa scriu, doua virtuti pe care majoritatea romanilor nu le mai au. Si repet, e parerea mea, intr-un loc unde cred ca pot sa mai fiu liber, asa ca nu aruncati cu noroi ca niste oligarhi, pentru ca asa nu imi vor mai trece frustrarile.
Frustrarile din acest articol sunt de doua naturi:
1. Politica
2. Geografica

vineri, 13 ianuarie 2012

Omochi

Luna trecuta a fost marti 13, azi e vineri 13. De aceea o sa va mai povestesc ul alt mod de a-ti face un an mai bun, conform traditiilor japoneze.
Cu cateva zile inainte de anul nou mi-am cumparat un Omochi, de fapt un Kagami mochi. Scriam atunci ca acest desert se tine in casa pana pe data de 7 ianuarie, timp in care este vizitat de spirite si apoi se gateste si se mananca pentru a avea un an bun. De fapt acest desert, ce consta in doua sfere, asejate una peste alta,  reprezinta anul ce a trecut si anul ce vine, un fel de ying si yang, unite impreuna, pentru ca mergem mai departe in noul an, influentati de ceea ce s-a intamplat in cel anterior (care a fost la randul lui influentat de cel dinainte si tot asa).
Daca nu mananci acest desert, dupa ce l-ai cumparat, e semn rau, ghinion. Si la noi se spune ca e pacat sa arunci painea, la ei e ghinion daca arunci acest desert. Asa ca am rugat-o pe "mama de camin" sa ma ajute sa il pregatesc.
Femeia asta este atat de draguta,si s-a oferti sa il gateasca ea, fiind destlul de mare, mi-a spus sa mai invit cativa oameni: Pushkar, Alireza, Morgan si ea ne va pregatii ceva traditional cu acest desert, iar ce ramane va manca dumneai si sotul.
Asa ca luni, ne-am prezentat la ora 6 in sala de mese si am servit acest desert traditional. A taiat prajitura in bucatele si le-a copt. Apoi peste ele a pus azuki.  Azuki este un fel de planta, din familia fasolii, ce are boabele mici si dulci. Este unul din cele mai populare deserturi japoneze dar totodata este si scump. Azuki este numit Rubinul Asiei. Eu mai mancasem odata niste cornuri cu azuki si nu am stiut exact ce e. Gustul nu prea e pe placul meu, e un pic fainoasa, si nu prea dulce. Parca ii lipseste ceva, insa cum japonezii adora mancarea fara gust, aceasta fasola e pe gustul lor.
Cu acest episod am mai marcat una din traditiile de An nou in Japonia. Asta dupa ce marti am aflat ca biletul pe care l-am tras, biletul ce imi prezice anul, e unul din cele mai rare bilete. Cu toate ca imi spune ca voi avea un an bun, si nu foarte bun, acest bilet,spune despre posesorul lui ca este o persoana speciala, aparte. In acel manunchi de betisoare ce iti spun ce fel de an o sa ai, e unul singur ca cel pe care l-am tras eu.
Pe curand...

joi, 12 ianuarie 2012

Noul an cu cercetare

Va spuneam la sfarsitul anului ca iarasi mi s-a schimbat tema de cercetare... De data asta o sa incercam sa gasim raspunsuri la intrebarea ce s-a intamplat cu un tunel din Tokyo.
Marti am avut o vizita de lucru, pentru a vedea exact despre ce este vorba, mai mult decat din inregistrarile pe care le avem si datele stranse. Intotdeauna ceea ce vezi cu ochii tai, face mai mult decat ce citesti in rapoarte sau masuratori ale aparatelor. Cel putin asa merge la mine. Ca sa inteleg ceva ce oarecum e abstract, trebuie sa vad cu ochii mei.
La ora 11 jumatate ne-am intalnit in birou la domnul profesor sa discutam despre datele ce apar in inregistraile de dupa cutrenur si sa ne dam cu presupusul despre ce s-a intamplat. Tunelul este in primul rand, subacvatic, deci are doua rampe de acces iar apoi continua drept. Lungimea totala este de 1.8 km. Tunelul este format din mai multe cutii, legate intre ele cu niste joinuri metalice, pe peretii laterali si cauciuc pe pietonal. Iminarile sau miscat, marindu-se in partea rampelor si s-au miscorat in centru. Dinstanta nu este mare, nu va imaginati miscari de centimterii, ci doar zeci de milimetri.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Olteanca si moldoveanul

Mi-a fost dor sa scriu pe blog...am cam trisat si am avut articole programate in ultimile zile. Mă simt mai bine. Ficatul mă mai deranjează ușor, din cand in cand. Parca si problemele cu insomnia se rezolva încet, încet.
Ieri a fost sarbatoare așa ca a fost liber. A fost Coming of Age Day, o sarbatoare in care toți ce au devenit majori in ultimul an (20 de ani e vârsta majoratului) sărbătoresc, îmbrăcati in haine tradiționale si organizeaza petreceri.
Nici astăzi nu se fac ore la Waseda, insa nu știu de ce. Doar ca astăzi, am fost in vizita de studiu, pentru proiectul de dizertatie, lucru despre care o sa scriu mâine. Si cum a fost sarbatoare si am mai avut inca o zi de vacanta, m-am întâlnit, in sfârșit, cu Andreea.
Cine e Andreea? Va spuneam mai demult ca am aflat de existența a doi romani la Waseda: Catalin si Andreea. Cu Andreea am reușit sa mă vad.
După ce paranoia mea caracteristica si-a spus cuvântul: i-am spus ca nu vrea sa se vadă cu mine pentru ca-s moldovean si ea e olteanca  si dupa ce ne-am tachinat cu subiectul asta, am reusit si ne-am intalnit.
. Totul a pornit de la o purikura pe care ea o postase. Purikura sunt niște poze tradiționale japoneze, pe care le fac de obicei prietenii între ei dar cel mai des fetele si cuplurile. Sunt pline de briz-brizuri si au in oarecare Photoshop incorporat. Eu am fost fascinat de ele si mereu am vrut una. Si uite ca Andreea mi-a îndeplinit dorința.
După ce am făcut poza, am luat pranzul. Am mâncat pentru prima data abura soba, un fel de paste , găsite cu ulei, legume si carnita. Asta e un lucru ciudat in Japonia pentru ca de obicei pastele lor fie sunt in supa, fie doar fierte.
In timpul mesei dar si apoi, in timp ce ne-am plimbat, am vorbit in româna!!! Da, e un lucru normal pentru doi romani, insa eu eram foarte încântat. La inceput am fost timid in folosirea limbii native, insa la un moment dat Andreea mi-a atras atenția ca vorbesc prea tare.
Îmi era dor de româna, vorbita in alta parte decât la telefon sau skype. Si îmi era dor de o persoana ce vorbește mai mult decât mine.
Pentru ea, Japonia e visul cel mare. A studiat japoneza la Universitatea București si asta e apogeul ei educational. Eu in câteva ore am învățat destul de multe lucruri despre Japonia si despre japonezi de la ea. Pentru ca le are!
Mi-a placut ca a observat ca japonezele poarta pantalni scurti si iarna. Si a avut o replica tipic romaneaca: n-o sa poata sa faca copii niciodata.
Mi-ar face plăcere sa mă revad cu ea, dar cred ca asta ca fi după sesiune, când mai mult ca sigur vom merge intr-un club împreuna.
Pe curând...

marți, 10 ianuarie 2012

Iute-iute

In limba hawaiiana wiki-wiki inseamna iute-iute.
Am realizat zilele trecute ca ar trebui sa le multumesc celor de la Wikipedia ca exista. Ar trebuii sa ii multumes lui Jimmy Wales si lui Lary Sanger ca au avut aceasta idee geniala dar si lui Bogdan Stăncescu, cel care a pus bazele Wikipedia Romania.
Fara wiki nu stiu unde as fi facut toate trimiterile cu informatii suplimentare de pe blog si nu stiu unde as fi aflat atat de usor informatii despre lucrurile pe care le caut.
Cea mai tare faza e ca am gasit informatii despre wikipedia, despre fondatori si despre organizatie cautuand "Wikipedia" pe site-ul lor.
Si daca tot sunt la acest capitol pot sa spun ca pe langa wiki mai folosesc si The Free Dictionary, site-ul ce pe langa dctionar, enciclopedie si wikipedia, ofera o gama larga de informatii plus acel box pe care il am si eu in stanga blogului, E un motiv sa imi vizitati blogul in fiecare zi, doar ca sa aflati lucruri noi de la ei.

Pe curand... 

luni, 9 ianuarie 2012

Ursul

Intotdeauna l-am apreciat pe Chisu, Noaptea devoratorilor de publicitate e un proiect foarte tare, apoi a fost Singur sub dus ce mi s-a parut o carte excelenta despre o viata interesanta.
Iar apoi s-a apucat sa faca filme. A facut WebSite Story, ce a fost bun. A fost dur, actual si bun, iar apoi a facut Ursul, care e genial.
Am vazut filmul intr-o seara de vacanta. Cu o seara inainte vazusem Lover Boy iar in ziua respectiva Aurora. Eram dezamagit de cinematografia romaneasca si am scris un articol despre asta. Atunci mi-am adus aminte de Chisu, si de un articol pe care il citisem despre o comedie ce o facuse. Am cautat repede, am aflat despre ce e vorba si am inceput sa il caut online. L-am gasit aici, daca vreti sa il vedeti si voi.
Un film cu actori pe care ii stiu, cu nume ale cinematografiei (fara actori din teatre de provincie, adusi pentru prima data in fata publicului de film). Un film de la care nu te doare capul- pentru ca nu toti ne uitam la filme ca sa meditam, ci ne uitam ca sa ne relaxam. Un film care stie sa surptrinda realitatea romaneasca nu intr-o drama, ci intr-o comedie de situatie.
Un road movie despre vremurile tulburi de imediat dupa revolutie. Despre viata de circ, despre tigani si traditii si mai ales despre nemtii ce vor sa vaneze celebrii ursi romanesti.
Pentru asta Dan Chisu are tot respectul meu. Felicitari!

duminică, 8 ianuarie 2012

Tu cat rezisti?

Romanul e ca un caine. El e invatat sa indure. A indurat ani de-a randul saracia si ratia in timpul comunismului, acum suporta scumpirile si nedreptatile din partea guvernantilor. Atata timp cat are ce sa manance, fie chiar un colt de paine, are caldura cat sa supravietuiasca si tv la care sa se uite, el indura. Nu iese in strada sa isi ceara drepturile. Crede ca e o pedeapsa pe care trebuie sa o indeure si asteapta sa se intoarca roata. Dar cat indura? Pana cand?

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

4 luni

Uneori ma gandesc daca nu sunt sociopat... Apoi se intapla ceva, gen luna ce tocmai a trecut, si realizez ca sunt doar superficial.

Luna trecuta ma plangeam de probleme cu dintii si imi era frica de luna pe care tocmai am incheiat-o. S-a dovedit a fi doar o luna plicitsitoare.
Nu am avut sarbatori. Sincer, nu am simtit Craciunul si nici Anul Nou si nici ziua mea. Am vorbit in schimb cu mai multa lume pe net, dar am si avut timp berechet, timp sa incep 4 seriale si sa ma plictisesc de moarte.
Cum sa simti Craciunul cand nu ai carnati, toba, caltabosi si prajiturile de Craciun ale mamei. Cum sa simtit trecerea in noul an fara Revelion, petreceri, tinute si sampanie si cum sa imi simt ziua fara prietenii mei dragi, familie, pizza si petreceri...

vineri, 6 ianuarie 2012

Un sfert de secol

Nu imi imaginam sa imi petrez ziua asa, stiam ca intr-un fel o sa fiu singur, insa nu ma asteptam sa fie atat de depresiv.
Azi e ultima zi din luna a treia de Japonia. Acum 4 luni plecam de acasa, spre Bucuresti, spre Munich, spre Tokyo...

Cand ma gandesc ca astazi am implinit 25 de ani, ma gandesc ca e o varsta atat de mare... e un sfert de secol... Incep sa ma comport ca Fofo, care se gandeste ca de acum trebuie sa se marite. Asa si eu, poate ca e cazul sa ma insor? Nu imi vine sa cred cum a trecut timpul, cum au trecut anii. Nu imi venea sa cred ca port ochelari de mai mult de 6 ani..., nu imi vine sa cred ca au trecut 10 ani de cand stateam in baruri si cantam muzica interbelica. Timpul trece si nu ne iarta... Dar totodata ma gandesc ca totusi am facut destul de multe in viata asta. Ok, nu sunt genul care sa aiba o relatie serioasa, sa se insoare prea devreme... nu e capat de lume. Imi conturez o cariera acum!
Am un calendar de la prietenii mei (cei din Iasi+ Ilinca), un calendar cu poze cu mine si cu ei. In luna ianuarie e o poza cu mine si cu Mara,  o poza pe care o iubesc pentru ca e reprezentativa. Insa poza aia e veche, de 3 ani. Imi aduc petrecerea aia, de 22 de ani, ca ziua de ieri (ei, ca si cum as fi baut prea mult si imi aduc aminte franturi), insa nu imi vine sa cred ca e de acum 3 ani... Da, o sa imi lipseasca genul ala de petrecere de ziua mea. Cu gasca langa mine... Nici nu stiu ce o sa fac anul asta.

Tocmai m-am intors de la spital/clinica. De ieri ma doare intr-o parte. Nu stiam daca e ficatul sau rinichiul. Nu stiam, de ce ma doare. Am decis sa nu merg la scoala, mai mult sau mai putin, de aseara. Insa dimineata, m-am trezit de durere si am zis ca nu ma duc. Pe la 11 am fost la clinica. Am un ficat obosit. Din cauza stresului, schimbarii, a fusului orar, din cauza mancarii total diferite si a stilului de viata diferit si pentru ca de o luna de zile am insomnii, ficatul meu a obosit. Nu conteaza ca am un stil de viata mai sanatos acum. El saracul era obijnuit cu stilul ala... Deci, azi, imi sarbatoresc ziua cu pastile ce imi vor face somn si cu ceai, in pat, la caldurica. Mi s-a recomandat repaus pana duminica. Mi-a dat niste pastile ce le iau de doua ori pe zi, pastile ce imi vor face somnulenta si mi se recomanda sa stau in pat.

Acum intelegeti de ce nu imi imaginam ca o sa imi petrec ziua asta asa...?

Pe curand...

joi, 5 ianuarie 2012

Shabu-Shabu

Acum o saptamana am mancat pentru prima data Shabu-Shabu la Moo-Moo Paradice.
Stiam de mult timp despre acest fel de mancare si toata lumea imi spunea ca Moo-Moo para, e cel mai bun loc din Tokyo unde poti manca asa ceva, insa nu avusesem ocazia. Si daca vi se pare ca moo-moo suna la fel ca sunetul pe care il face vaca, sa stiti ca de asta se cheama asa. Carnea de vita este foarte scumpa in Japonia, iar shabu-shabu este o mancare, la origini, de vita, asa ca acolo este un paradis pentru carnea de vita.

Akihabara

Asteptam de mai mult de o saptamana sa merg aici. Mi-am facut toate plaurile posibile, am citit informatii despre zona si am postat pe grupul nostru de pe facebook. Nimeni nu a vrut sa mearga... Apoi a venit Anul nou si totul era inchis... Asa ca am amanat-o pe miercuri, cand se re-deschideau toate si cand putea venii si Puskhar si Hakan.

De fiecare data cand ne facem planuri sa mergem undeva, nu ne iese. Asa s-a intamplat si de data asta. Cu toate ca l-am sunat de la 10 pe Pushkar sa se trezeasca, de nenumarate ori, de fiecare data spunandu-mi ca e treaz, pe la 11:45 imi trimite mesaj ca a adormit la loc si abia s-a trezit, si ca ne vedem direct acolo. In Takadanobaba am stat 20 de minute sa il astept pe Hakan care nu raspundea nici la mesaje si nici la telefon. Dormea si el. Asa ca am plecat de unul singur, si in loc sa fiu la 1 si un ferst cum ma gandisem, am ajuns la 2.

miercuri, 4 ianuarie 2012

30

Poate ca nici nu va vine sa credeti dar numarul 30 se refera la numarul de seriale pe care le urmaresc in momentul de fata. Una dintre nebuniile mele, ce ma face uman (daca eram perfect, eram un semizeu) este ca daca incep un serial, trebuie sa il vad pana la capat. Din cauza aceste fixatii am suferit mult cu Prison Break si Lost ce imi doream sa se termine odata, sa ma pot elibera. Acum a o problema cu Private Practice si cu Supernatural, ce sper din tot sufletul sa se termine. Stiu ca vor mai avea cel putin un sezon, dar poate din toamna 2013 se va oprii.
Singurul serial pe care l-am oprit a fost 90210. Nu imi placea si il vazusem doar pentru ca nu aveam ce sa vad, intr-o vara cu practica la facultate. A mai fost The Borgia si Spartacus pe care le-am incercat insa nu mi-au placut de loc, asa ca nu am continuat cu ele. Cele ce mi-au placut la un moment dat, sunt cele de care nu pot sa ma debarasez.
Mai era Scrubs, ma oprisem la sezonul 7, atunci cand trebuia sa se termine pe NBC. Eram impacat cu ideea ca se termina, iar cand ABC a anuntat ca il continua m-am enervat si nu m-am mai uitat. Apoi, in vara urmatorului an am vrut totusi sa vad sezonul, cand citisem ca ii mai fac un sezon, fara majoritatea actorilor, si cu o poveste noua. Atunci chiar ca mi-am bagat picioarele in el. Pana saptamana trecuta, cand am vazut ultimile doua sezoana. Sezonl 8 a fost bun, 9 - multumesc Domane ca l-au oprit.

marți, 3 ianuarie 2012

Despre arta de a face ceva din nimic sau Despre cinematogragia romaneasca

O definite a postmodernismului spune ca literatura postmoderna (cred ca se poate aplica si la cinematografie) prezinta o zi obijnuita din viata unui om obijnuit.
Moartea domnului lazarescu, 4 3 2, A fost sau n-a fost, Politist Adectiv, Eu cand vreau sa fluier, fluier, filme premiate la Cannes, au povesti de rahat, insa modul in care regizorul le pune in scena e genial.
M-am uitat zilele astea la Lover Boy si am fost dezamagit. In primul rand Catalin Mitulescu incearca succesul cu aceasi echipa de actori: George Pistereanu, Ada Condeescu si Clara Voda. Apoi actiunea are loc cam in aceazi zona, insa de data asta povestea e mult mai proasta si apeleaza la sex si manele ca sa o faca mai autentica. Insa nu i-a reusit. E un film prost, in care au investit prea mult pentru promovare. Am fost dezamagit.
Plus ca regizorii, sau producatirii merg de cele mai multe ori pe aceasi reteta. Boby Paunescu a produs Moartea domnului Lazarescu, si apoi a mers cu aceasi echipa sa faca serialul Lombarzilor 8, iar apoi filmul Francesca. Stii la ce sa te astepti... Cum Radu Munteam merge mereu cu Dragos Bucur.
Pana acum, din tot valul asta de regozori m-a impresionat Cristian Mungiu pentru ca stie sa faca ceva bun: fie ca e vorba de drama, fie ca e comedie. Cristi Puiu m-a dezamagit cu Aurora, film pe care am incercat sa il inteleg. Ok, e vorba despre nimic si din acel nimic incerci sa faci ceva, dar sunt scene care nu au ce cauta, sincer. E o pierdere de timp. Inteleg ca vrei sa surprinzi natura omului de rand, probelele cotidiene din Romania, dar puteai sa scurtezi filmul, totusi 3 ore? Pai in prima ora nu se intampla nimic. Se plimba si se plimba, face dus si are inundatie.
Am trait aceasi senzatie ca la filmul lui Corneliu Porumboiu, Politist, adjectiv. Primise totusi Un Certain Regard, la Cannes, am vrut sa il vad pana la capat, cu toate ca ma plictiseam de muream la scenele in care fuma o tigara intreaga in timp ce bea un ceai, sprijinit de un stalp. Si pana la sfarsit am sperat sa se intaple ceva. Fara de inceput si fara de final. Timp piedut... Poate candva, cand o sa ma invart din nou, in cercuri intelectuale, o sa fiu unul din aceea care a vazut filmul si o sa fiu privit cu alti ochi. Pana atunci, pana nu ii gasesc un scop, e timp pierdut. Am pierdut timpul cu Aurora, pe care criticii il considera un film genial, si regret mai mult decat timpul pierdut cu LoverBoy, ca acolo nu ma asteptam la atat de mult, acolo era curiozitatea: sa vad daca le merge si a doua oara cu aceasi reteta.
Aurora e o incercare nereusita de a face din nimic ceva. Imi pare rau si scriu acest articol ca sa nu va pierdeti trei ore din viata, vazand o poveste proasta despre nimic.
Iar daca Cannes-ul ii da vreun premiu inseamna ca sunt mai prost decat credeam... Sau ca festivalul asta a ajuns o gluma la fel ca premiul Nobel pentru Literatura. Apropos, sincer, cine a putut sa citeasca o carte castigatoare de Nobel in ultimii ani? Eu am incercat, dar m-am lasat balta...
Mi-e dor de un film de Nae Caranfil si as vrea sa vad daca Tudor Giurgiu e genial sau e norocos ca sus-numitii.
Sau Chisu, ce pare il apreciez ca om... trebuie sa vad Ursul
Pe curand...

luni, 2 ianuarie 2012

100

Cand am inceput blogul asta aveam un obicei frumos de a scrie un articol la fiecare numar rotund. Cred ca am scris un articol la 100, 200, 300, maxim 400 de articole. Apoi m-am lasat pagubas, am inceput sa scriu mai putin. Am inceput blogul in 2007, la sfarsitul lui septembrie. Am scris 70 de articole, apoi in 2008 am scris  341 articole, apoi am inceput sa scriu din ce in ce mai putin. In 2009 am scris 188 articole, apoi in 2010, 107, iar in 2011, 191. Pai cum sa mai scriu articole aniversare daca eu nu mai scriam de loc?

Insa articolul asta pregateste un articol viitor, cu un numar rotund. Probabil ca daca ati facut calculele mai sus stiti cat sarbatoresc acum, si cat voi sarbatorii apoi.
Pe curand...

Omisoka si Shogatsu


Anul nou (Shongatsu) este cea mai importanta sarbaotare in Japonia. A doua sarbataoare ca importanta este Ajunul noului an (Omisoka). Aceste sarbatori sunt importante din cauza credintei japoneze, care pe langa budism este si Sintoism.
Sintoismul este o religie politesita ce poate fi tradusa ca si Calea zeilor. Japonezii cred in mai multe spirite sau genii, sau locuri sacre cum ar fi Muntele Fuji. In Japonia Shintoismul se imbina cu Budismul. De obicei japonezii se casatoresc sau isi duc copii pentru prima data la un templu budist, pentru ca budismul crede in viata, iar penrru sarbatorile de zi cu zi, merg la templurile sintoiste, pentru ca sintoismul sarbatoeste mortii si spiritele ce te ajuta in viata.
Recunosti un templu Shintoist dupa poarta de al intrare, poarta ce este de fapte pentru spirite, pentru a putea intra si veghea templul (shrine). Templele budiste nu au poarta si au statuia lui Budha in interiorul templului. Acele biletele care iti ghiesc viitorul se gasesc doar in templurile Sintoiste.

duminică, 1 ianuarie 2012

Dorinte pentru noul an!

Aveam cateva obiceiuri interesante pe blog, iar unul din el e acesta. Sa scriu in prima zi din an ce imi doresc pentru noul an si cum a fost anul ce a trecut.
Citeam articolul de anul trecut si vedeam ca imi doream pentru 2011: sa evoluez. Anul asta vreau sa plec. Vreau sa vizitez si sa ma indragostesc. Vreau sa ma eliberez de incorsetarile societatii si sa zbor. Sa ma joc de-a copilaria, pe drumul maturitatii. Pentru ca e ultimul an in care mai am voie. Am plecat, am zburat, pana la celalalt capat al lunii, m-am indragostit de Japonia, insa mi-a trecut. Am copilarit cand am fost la Disneyland si mi-am indeplinit o dorinta pe care o avea copilul din mine. Am fugit la 8 grade celsius descult pe nisip spre mare, anul asta am avut curajul sa o iau de la capat, sa fac ceva ce multi nu au ocazia, deci a fost un an nebun si bun.
Dar imi lipseste jumatatea. Poate ca asta e cea mai mare dorinta pe noul an. Sa ma indragostesc de cineva, nu de ceva. Sa nu fie comlicat si sa fie ceea ce caut. Apoi imi doresc sa am ambitie sa imi schimb infatiarea. Am inceput sa slabesc usor, insa anul asta imi doresc sa slabesc mult. Imi doresc sa acumulez cunostiente, sa imi adun in 2012 toate creditele necesare pentru a termina masterul, sa am pe 2013 pentru cercetare. Si imi doresc sa acumulez multe cunostinte si sa imi termin in proportie de 70 % dizertatia. 2012 va fi un an al cunoasterii.
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (228) de-ale mele (177) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)