luni, 28 octombrie 2013

Demonstraţie de Ceremonia Ceaiului

Sambata Asociatia Romano-Japoneza Himawari, impreuna cu Ambasada Japoniei la Bucuresti a organizat o demonstratie de Ceremonia Ceaiului.Demonstratia a fost realizata de Michiko Nojiri Sensei, o japoneza experta in Ceremonia Ceaiului, ce locuieste de 50 de ani in Italia, undea pus bazele unei asociatii ce promiveaza acest obicei japonez.

duminică, 27 octombrie 2013

Dupa prima saptamana de scoala

A trecut si prima (mea) saptamana de scoala. A fot greu. Nu mai sunt obisnuit cu asa un numar mare de ore, colegii sunt antipatici si nu reusesc sa ma apropii de ei de loc, sunt privit ca un intrus in grupul lor iar profesorii sa mira sa ma vada aici.
Dar dupa 5 cursuri intense si pline de exeple practice pe langa toata teoria necesara, mi-am amintit de ce am ales aceasta faculte si cat de mult imi place ceea ce invat si ceea ce fac.
Da, e greu, e obositor la scoala si e greu sa imi gasesc un job insa am aplicat la niste burse si deja am primit o propunere pentru un concurs international. Sper ca intre timp sa am si niste interviuri de angajare si totul sa se duca pe un drum bun. Ca doar nu ma mamanca palma stanga degeaba.
Pe curand...

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Filit

Zilele astea Iasiul e Capitala literaturii pentru ca se desfasoara prima editie a Festivalulului International de Literatura si Traducere. Va mai povesteam despre festival si va spuneam ca abia astept sa inceapa si sa merg pe acolo. Ei, a inceput insa nu prea am reusit sa ma bucur de el. Sunt multe activitati pentru elevi, in licee, si pentru studenti in aule ale universitatilor, insa cam toate evenimentele sunt pe baza de invitatie, invitatie pe care ti-o puteai lua de pe site, in urma cu vreo doua saptamani. Eu n-am stiut asta pentru ca nu m-am interesat asa ca m-am lovit de cateva bariere.
Am fost de vreo doua ori la Casa Filit si nu am putut sa intru. Voluntarii zelosi nu m-au lasat pentru ca nu aveam invitatie. Ce-i drept era destul de multa lume acolo pentru ca erau dezbateri interesante insa n-am putu sa intru. Ieri am incercat sa intru la un spectacol de teatru si literatura la Ateneul Tatarasi. Nu erau locuri - n-ai invitatie, nu intri.
Am avut noroc joi la Teatrul National. Am ajuns mai devreme pe acolo (asta pentru ca progrmul de pe facebook era pus aiurea - scria ora 8 dar era la 9), voluntarii ne-au explicat frumos ca daca mai sunt locuri putem sa stam si la 9, am intrat la concert. Era prima data cand vedeam pe viu Sala Mare a Teatrului National din Iasi. Poate ca de asta imi si dorisem mult sa ajung la recital. Sau poate pentru ca era un concert din Enescu, ce imi place atat de mult.
Am descoperit-o aici pe Raluca Stirbat, o pianista din Iasi, ce face cariera la Viena. E atat de pasionala si pune atata suflet cand interpreteaza ca ti-e mai mare dragul s-o asculti. Concertul numarul 3 de pian si orchestra de Beethoven n-a sunat niciodata atat de pasional ca atunci.

vineri, 25 octombrie 2013

Surpriza

Pentru ca sunt un om usor paranoic si mi se par multe lucruri, e greu sa ma pacalesti cu ceva sau sa-mi faci o surpriza. Asa ca de fiecare data cand se intampla sunt incantat ca cineva a reusit sa ma pacaleasca intr-un fel.
Va povesteam cu ceva timp in urma ca o sa devin voluntar la Himawari. Ei, luni m-a sunat Irina sa ma roage sa vin miercuri la asociatie sa fac o prezentare despre experienta mea japoneza. La momentul respectiv nu stiam exact cum o sa am programul miercuri dupa-masa: trebuia sa ma vad cu doi profesori si sa rezolv niste chestii administrative. Irina ma suna in fiecre zi sa imi afle stadiul de rezolvare al problemelor anexe, iar pe marti dupa-masa i-am zis ca da, se poate. Atunci ea imi spune ca de fapt era un motiv sa ma facasa vin la la asociatie, ca nu e nici un curs si ca George Moise trebuia sa vina in Iasi dar nu mai vine ca e destul de ocupat si pe picior de plecare in Japonia. Atunci m-a lovit ceva. OK, era usor usurat ca nu mai faceam prezentarea aia insa parca as fi facut-o: imi rezolvasem toate treburile si acum aveam iercurea libera. Si aflasem ca existase o posibilitate sa il vad pe Moise, posibilitate ce cazuse. Am inceput sa ma gandesc cum de nu am vazut eu toata tesatura asta din jurul meu: cursul de miercuri care nu exista. Irina imi spusese ca are curs joi, apoi faptul ca mi-a cerut numarul de telefon al lui George si ca atunci cand am intrebat-o despre un plan pe care il avusesem in promavara, plan ce il includea pe Moise si o librarie in Iasi, ea  mi-a povestit calm ca da, nu stie ce s-a intamplat de planul a cazut.

joi, 24 octombrie 2013

Superstitii si legende urbane

Daca va vine sa credeti, eu nu am fost din totdeauna asa de nebun paranoic superstitios. Viata si intamplarile m-au facut asa! Sa mai ziceti ca omul nu se schimba.
Exista in Copou un gang prin care daca treci, legenda studenteasca spune ca, ai restante. Eu, Horea, hipster de mic, ce nu vroia sa fie mainstream mi-am spus intr-o seara ca imi bag picioarele si trec. Ce-i drept eram un pic aghezmuit cand am facut asta. Si ce sa vezi, in vara restanta la RM. Dar m-am lasat? Nu! Semestrul urmator am trecut din nou prin gang: restanta la RM 2.
De atunci nu mai trec pe acolo. La finalul saptamanii trecute am trecut pe acolo si am vazut un grup de studenti ce au ocolit gangul. Legenda studenteasca inca traieste. La intoarcere am facut o poza si l-am ocolit cu grija. Sora-mea si o prietena de-a ei au trecut tantose pe dedesupt. Ele au terminat scoala, nu mai au de ce sa se teme. Eu nu.

Pe curand...

miercuri, 23 octombrie 2013

That look

Duminica cand va scriam articolul despre Gradina Botanica am uitat sa va spun Povestea.
Eram in sera cu expozitia de toamna si pozam gutuia japoneza cand o aud pe una spunand:
- Ce dracu stai cu camera aia in mana degeaba? De ce naiba o ai? Fa si tu poze la exponate cum face ala (adica eu)! Si ce dracu te uiti asa la mine? Nu esti in stare de nimic! Ma exasperezi!
Ma uit spre voce si vad o acritura ce se lua de iubitul ei, vizibil mai tanar.
Intram in una din incaperile serei si zic fetelor:
- Daca as fi avut o iubita ca aia (si arat spre acritura) as fi sarit de pe un pod ceva.
Fetele rad si imi spun ca in incaperea de dinainte au taiat clea acriturii si s-au pus intre ea si iubitel cand privirea ei le-a penetrat plina de ura. Acum, curcile mele, vroiau, la bascalie, sa se bage din nou intre ei sa vada cum reactioneaza. Chicoteau ca niste fetite mici si se inghionteau una pe alta ca copiii japonezi ce vor sa strige "Haro!" unui gaijin.
Si atunci mi-a venit in cap sa ii fac o poza! Sa o tin minte pe veci. Si cum ma chinuiam asa, de la departare, cu zoom, sa-i prind privirea, il vad pe Mihaita, in fata ei, cu telefonul, facandui poza.
Am prins momentul potrivit cand tipa i-a dat "the look" lui Mihaita care cu tupeu ii facea poze!
Poza asta gace toti banii. Mihaita cu telefonul, ea cu privirea, iubitul cuminte cu camera, poza cactusii si curcile (stiti ca va zic asa cu drag) in pste chicotind.
Dupa ce a mai urlat la iubit de cateva ori am vrut sa ma duc la el si sa-i zic sa ia o fasolica de la masa cu plante toxice si sa-i propun sa i-o piseze in mancare. Poate asa se elibera si el de vrajitoarea cea rea.

Pe curand...

marți, 22 octombrie 2013

IDIOTii

Dupa ce am plecat eu in Japonia au aparut astia ce isi ziceau: "Daca e duminica, e Idiot". Ma innebunise sora-mea cu ei. Ca sunt misto, ca sunt geniali, ca razi de nu mai poti. Dar cine-s astia? Niste actori tineri ce au format prima trupa de improvizatie teatrala din Iasi.
Asa ca dupa doi ani de cand le auzisem faima si dupa 7 ani de cand nu mai fusesem in Arte, duminica seara am fost la spectacolul lor. N-am mai ras de mult asa doua ore si jumatate. Sunt geniali. Trebuie vazuti, pe bune!
Daca sunteti din Iasi sau stati in Iasi si nu i-ati vazut, mergeti duminica seara in Arte, lasati 10 lei la usa pentru intrare si nu o sa regretati.
Daca ati avut o saptamana de rahat si va ganditi cu teama la saptamana ce urmeaza, astias sunt solutia. Plecati de acolo ca noi.
Ori au avut o zi buna (ca e posibil sa ai si zile proaste cand ai un show de improvizatie), ori am fost eu foarte impresionat, ori chiar sunt buni.

Abia astept sa-i mai vad!
Pe curand...

luni, 21 octombrie 2013

Duminica in Gradina Botanica

N-am mai fost in Gradina Botanica de mult timp. De fapt am fost odata, intr-o noapte in anul 1, prin spate la lacusor, si candva in anul 4 pe poarta principala, cu bilet cumparat si acte in regula. Ieri a fost o zi a amintirilor. Mi-am dat seama ca n-am mai urcat Copoul la pas de 6 ani. Aia 10 000 de pasi de mers pe jos pe zi recomandati de medic, nu se compara aici cu cei de acolo. Aici am avut de urcat Smardanul si Copoul, in Tokyo totul era plat.
Afara era cald si placut iar drumul din Tudor pana aproape de capatul Copoului a fost ca o plimbare melancolica plina de amintiri. Sincer, nu ma deranjeaza salcamii pitici de pe Stefan, asa am vazut si eu Trei Ierarhii in splendoarea lor. Iar piatra cubica de pe jos imi place mult.
Cand intr-un final, dupa o o ora de mers, am ajuns la poarta Gradinii, am ramas afis. O coada mare ce se indindea vreo cateva sute de metrii. Era prima zi cu expozitia de Crizanteme. Of, crizantemele, florile Casei Imparatesti Japoneze.

duminică, 20 octombrie 2013

Voluntar

E ciudat cand te intorci dupa doi ani sa continui ceva ce ai lasat neterninat. Cu toate ca se spune "am inchetat anul", singurul lucru inghtat e scoala pentru ca toti din jurul tau si-au vazut de viata fara tine si tu te intorci la o utopie.
Nu mai e nimeni disponibil pentru mine si nici eu parca nu mai am chef sa ma rog de ei sa iesim. Asa ca incetul cu incetul ma indrept spre altceva. Asa am sunat-o pe Irina, cu care sunt prieten din Japonia si am intrebat-o ce mai face. Ea mi-a spus ca are treaba la Asociatia Romano-Japoneza Himawari si daca vreau pot sa vin si eu cu ea acolo. Fara sa o gandesc prea mult am zis ca merg. Pe drum, cand am inceput sa cer detalii, am aflat ca e o petrecere de ramas bun pentru un voluntar japonez ce statuse un an la ei. Mi s-a parut ciudat sa vin acolo, am crezut ca o sa fiu in plus, ca nu o sa ma integrez.
Paranoia de Horea....
A fost atat de misto! La Himawari lucreaza niste oameni atat de misto, cu care am avut ce vorbi. Ce-i drept, m-a ajutat si sampania si sake-ul baut pe stomacul gol dar imediat dupa ce mi-am despleticit limba si am inceput sa vorbesc cu cei de acolo, am legat relatii si simpatii.

Asa ca m-am hotarat sa devin voluntar la asociatie. O sa fie o sedinta in curand la care o sa merg, unde o sa se decida la ce departament o sa fac voluntariat. Eu vreau la Irina in departament, poate asa prind si eu ceva japoneza, daca in doi ani n-am reusit sa invat nimic.
Pe curand....

vineri, 18 octombrie 2013

Nesimtire de Bacau

De cand a dat faliment Bancorexul (pentru astia mai mici, Bancorex a fost o banca ce a dat faliment in 1999) spatiul in care isi desfasura activitatea a fost preluat de Administratia Financiara. De atunci a inceput nebunia pentru noi, cei care locuim deasupra fostei banci. Parcarea a fost gandita pentru cativa clienti, cat avea banca si nu pentru puhoiul de lume ce vine la Administratie. Asa ca oamenii ce au treaba pe acolo au inceput sa parcheze in parcarea blocului, parcare ce are locurile concesionate de catre locatari. Daca incerci sa parchezi in timpul programului administratiei, nu ai unde, iar daca nu pleci de acasa cu noaptea in cap, ai sanse sa nu ai pe unde sa iesi. Asa am patit si eu cand am plecat la Iasi. Un marlete cu Logan s-a gandit sa blocheze accesul in parcare. Am stat calm si am asteptat 10 minute. Apoi am intrat in Administratie si am intrebat daca e cineva cu masina aia si nu mi s-a raspuns.
Atunci am hotarat sa o iau pe trotuar si sa ies cu masina pe la trecere de pietoni, insa am observat politia undeva langa casa lui Nicu Enea. Ce sa fac, sa risc si sa fiu prin si sa mi se ia carnetul? NU! Ma duc la ei. Am lasat masina in parcare si am plecat spre masina politiei.
Langa masina 4 politisiti. Le-am dat buna ziua si le-am spus problema mea. Nu tine de ei, tine de politia locala insa unul din politisti a venit cu mine sa vada despre ce e vorba si sa sune el prin statie la cei de la locala sa vina sa ii blocheze roata. O blocheaza, o blocheaza, dar eu cum ies. Il intreb pe polisitist daca imi da voie sa ies pe trotuar si imi spune ca da. Insa era bordura cam ridicata si nu prea puteam sa ies. Intre timp pleaca politistul si vine cel ce parcase pe trotuar, din cauza caruia nu puteam sa merg in directia opusa, sa ies pe partea cealalta. Il pilotez pe ala sa iasa, ala ma piloteaza pe mine, si cu chiu cu vai, dupa jumatate de ora, am iesit.
Si pentru ce? Pentru ca un marlan a parcat fix in calea de acces, sub semnul pe care scrie "Va rugam nu parcati. Cale de acces"? Asa ceva nu se poate. In orasul asta se circula ca la nebuni. Ti se taie calea, ti se blocheaza accesul si daca ai gura sa comentezi sar la bataie.
Astia chiar vor sa ma scoata din Zenul meu japonez...

Pe curand...

miercuri, 16 octombrie 2013

Pe coclauri

Ieri cand ma intorceam din oras, am observat culorile frumoase de pe dealuri. Am incercat sa ma gandesc unde sa ma urc ca sa pozele dealurile impadurite si mi-am adus aminte de dealul cu stejar.

duminică, 13 octombrie 2013

Duminica de octombrie

Vremea s-a imblanzit de ceva vreme insa burnita si raceala m-au tinut in casa. Azi, ambitionat de Alex, ce imi spunea ca iese la poze cu bicicleta, am iesit si eu prin curte cu aparatul in mana. Cu mama pe langa si cateii pe post de paznici, ne-am plimbat prin padure sa pozam frunze si ciuperci.

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Lost in... my home city

De cand am ajuns acasa sunt pierdut in spatiu. Initial nu am stiut cum sa ajung de la mama la scoala, la gara. Apoi nu mai stiam care e Subway 2 iar cand am reusit si am pus masina de roate, m-am pierut in sensuri unice, sensuri giratorii si nume de strazi.
Am si motiv sa fiu asa de pierdut. Nu numai ca doi ani de zile am fost plecat din tara si in astia doi ani s-au schimbat multe in oras, dar de 7 ani eu sunt musafir in Bacau. 4 ani de facultate, unul de master si doi de Japonia m-au facut sa uit orasul.
Sa incepem cu Subway, locul in care imi petreceam weekendurile in liceu. Ok. Pe vremea mea era Subway si Subway casa a aparut cand eram in facultate. Nu stiam ca ala de la casa e 2 si ca intre timp a aparut 3 vis-a-vis de 1 (eu pe ala l-as numi 2, dar sunt in ordinea aparitiei) si 4 la Romtelecom. Lasa ca am fost la 5, in mall, unde nu mai e nicio cafenea din alea pe care le stiam: nicio Rockaffela, niciun Budha Bar, iar wc-urile au fost renovate. Nu mai sunt poze cu femei ce se hilizesc sau se mira deasupra pisuarelor. Buda arata acum ca o cauta in padure. Nu-mi place...

miercuri, 9 octombrie 2013

Haina il face pe om


Ieri si azi am tot fost pe la Moinesti pe la spital. Am un unchi ce e internat acolo si am fost sa-l vizitez. Moinestiul nu e foarte departe de Bacau, iar Luncaniul e cam pe la mijloc, deci e si mai aproape pentru mine. Pe langa peisajul de toamna de pe dealurile Grogorenilor (poza sus), ieri m-am delectat si cu o scena tipic romaneasca. Uitasem complet de nesimtirea si insistenta cercestorilor romani si ma pierdusem un pic cu firea, insa tiganca de ieri a fost durere, asa ca am decis sa scriu aici ce am patit.

luni, 7 octombrie 2013

Zacusca de ghebe

A venit toamna cu ploi si ca dupa fiecare ploaie de octombrie au aparut ghebele. Si ce e mai bun decat niste ghebe cu smantana si usturoi sau o omleta de ghebe? O zacusca!
La noi in familie avem o reteta clasica pe care o folosim din generatie in generatie. In ultimii ani nu am mai fost acasa sa ajut la prepararea zacustii insa anul asta am dat o mana de ajutor. Nu am facut multa pentru ca pe langa cea de ghebe mai facem de peste, de vinete si de gogonele verzi (reteta bunicii).

duminică, 6 octombrie 2013

Drept la replica

NOTA: Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare.

Azi noapte a fost cutremur, maricel, de 5.5. Dupa ce toata lumea s-a calmat din panica tipic mioritica, au aparut acuzatiile pe facebook sau pe bloguri.. E vina lui Horea! Da, el a adus cutremurul din Japonia!



joi, 3 octombrie 2013

Acasa

Am 24 de ore de cand am ajuns acasa. Acasa, acasa. Am mancat mancarea mamei, am dormit 12 ore in patul meu, pat in care doar eu dorm bine, si in care nu am probleme cu somnul si mi-am scos din boale toate albiturile.
Scoala a inceput insa eu nu ma pot intoarce inca in Iasi. Am nevoie de cateva saptamani sa stau in sanul familiei si sa-mi vad prietenii din Bacau. M-am uitat pe orar, am vazut cum sta treaba si sper sa fiu inteles cand o sa apar si eu la scoala. Am fost doi ani plecat, merit si eu doua saptamani acasa, nu?
Schimbarea e mare, sunt lucruri pe care le-am uitat, lucruri ce s-au schimbat si altele ce au ramas la fel. Ma simt musafir si nu stiu rostul lucrurilor si trebuie sa scap de acest sentiment si abia apoi o sa plec acasa.
Nici macar n-am apucat sa imiincarc creditul si sa imi activez o optiune la telefon. Apropo, am acelasi numar de telefon, deci puteti sa ma sunati fara probeme. Iar daca nu raspund, insistati :). Stiti cum e la Luncani: nu e semnal peste tot iar unde e nu aud eu telefonul.

Pe curand...

miercuri, 2 octombrie 2013

Prin aeroport


Nu stiu cati dintre voi ati stat si ati analizat oamenii in aeroport atunci cand ati avut de pierdut mult timp pentru a schima un zbor.
Eu fac de fiecare data aceasi prostie: ma grabesc sa ies din avion, sa ajung la controlul de securitate, sa caut terminalul unde am zborul si apoi ma plictisesc pe scaun, asteptand sa se deschia portile. Mai citesc, mai stau pe net dar in cea mai mare parte a timpului ma uit la oamenii din jurul meu.
Primii care iti ies in evidenta sunt chinezii. Fie ca sunt in Asia, fie in Europa, ei se poarta la fel. Merg in grup organizat (ca asa au voie sa iasa din tara), sunt galagiosi si pozeaza orice: de la wc-urile din toaleta pana la produsele din magazinele de suveniruri.
Apoi observi navetistii. Sunt aia care merg atat de des cu avionul incat sunt plicitisiti de tot ce se intampla in jur. Ei stiu cat dureaza o imbarcare asa ca isi cumpara o inghetata fix cand se deschi portile si au timp sa o manance pana le ajunge randul. Ei nu se agita ca mine si nu se pun la coada aia kilometrica pentru ca stiu ca o sa fie unul care sa fie ultimul si de ce sa nu fie el acela. Decat sa astepte in avion, pe culoar pana isi pun toti gentile in comparimente, mai bine se bucura de o inghetata in terminal.
Apoi sunt dutyfree-holicii. Sunt aia ce dau iama in magazine, isi cumpara alcool si tigari ieftine si vin la poarta plini de sacose, pe langa gentile pe care le au. Aia se duc primii la poarta si urca primii in avion ca sa fie siguri ca au loc unde sa-si puna cumparaturile. Toata lumea ii uraste pentru ca nu mai ai loc in compartimentele de bagaje de ei si pentru ca le ia mult timp sa isi aseze lucrurile si blocheaza accesul in avion.
Si in final cei de aceasi nationalitate cu tine. Cand esti la capatul lunii si cand nu mai esti obisnuit sa iti auzi limba materna, tresari cand ii auzi. Asculti ce vorbesc ca sa iti dai seama ce oameni sunt si de obicei nu iti place ce auzi. Fie barfesc pe cineva cunoscut, fie pe cineva de langa ei. Asta ai face si tu daca ai fi cu cineva langa tine, dar cand auzi pe altul nu iti place. Eu de obicei ma fac mic si incerc sa nu fiu observat. Nu vreau sa le fac sa nu mai vorbeasca unul cu altul si sa ma ia pe mine la intrebari.
Si asa trece timpul si din nou pornesc la drum, punandu-ma la coada, intrand pe la mijlocul cozii in avion, asteptand sa ajung la loc si apoi stau cuminte pe locul meu cu centura pusa asteptand decolarea.\
Si inca ceva: imi inchi telefonul de cand intru in avion si ma asez pe pozitii. Nu ii inteleg pe aia care isi pun centura abia cand le atrage atentia insotitoarea de zbor si inchid telefoanele abia cand avionul se pune in miscare.
Pe curand...

marți, 1 octombrie 2013

Tokyo Skytree

Nu puteam sa plec plec din Japonia fara sa vad Tokyo Skytree. De aceea am mers in seara dinaintea plecarii acasa, pentru ca pentru atunci am gasit loc cand am facut rezervare, cu toate ca in conditii normale, la cat de agitat sunt, nu as fi facut nimic in ziua aceea ci m-as fi agitat cu bagajele.
Tokyo Stkytree este un turn de televiziune, mall si observator, aflat in Sumida, in Tokyo si deschis pe 22 mai 2012.
In martie 2011, Cartea Recordurilor a omologat turnul ca cel mai inalt turn din lume, depasindu-l pe Canton Towr din China si a doua structura din lume, dupa BUrk Khalifa din Dubai.
Sursa, Wiki
Turnul are o inaltime de 634 m cu doua observatoare, unul la 350 m si unul la 450m. Inaltimea turnului este aleasa dupa fosta denumire a zonei" Musashi, mu-6, sa-3, shi-4.
Turnul are o inima de beton armat si o structura externa metalica. La dunatii exista amortizoare seismice ce preiau 50% din forta seismica in cazul unui cutremur. Cele doua structuri, cea interioara de beton armat si cea exterioara de otel se unesc cu amortizoare pe baza de ulei la inlatimea de 350 m, pana acolo, functionand ca doua structuri diferite.
Turnul porneste de la o forma triunghiulara la baza si se transforma intr-una circulara la 350 de metri, in sectiune. Designeul ales indeplineste trei concepte: siguranta in caz de cutremur, modernism si simplitate japoneza - cel putin asa il prezinta arhitectul proiectului, Nikken Sekkei.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)