Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2014

Poker. Black Glass

La trei ani dupa Poker, mult mai matur si cu ajutorul unei burse oferite de Observator Cultural, Bogdan Cosa s-a intors cu partea a doua a trilogiei Poker, un roman ce pare sa nu aibe nimic de-a face cu prima parte. La trei ani dupa ce personajul principal fuge din Brasov la Bucuresti, aflam ca se afla intr-un sanatoriu, unde medicii incearca sa-si dea seama de ce boala sufera. Printre sedative, Tudor isi aminteste franturi din viata lui, piese ale unui puzzle ce l-au adus acolo, atunci. E un roman scurt si dureror de strist, impartit in capitole din versurile poeziei Black Glass Soliloqui de Ben Mirov (sursa), o poezie la fel de trista si de dureroasa ca romanul lui Cosa.

Ochii care nu se vad...

Multi dintre voi trebuie sa cunoasca sentimentul acela de nevoie a unui final. Atunci cand ceva se termina brusc sau pe neasteptate si parca simti nevoia sa ai parte de un final clasic si nu de unul modern, deschis. E un caz clasic in lumea serialelor: Scrubs- avut parte de un ultim sezon jenant. Cu toate ca parte din actorii principali plecasera, decorurile fusesera schimbate, poveste era alta, ei s-au incapatanat sa continue povestea. Asa am facut si eu anul asta in Iasi. Cu toate ca plecasem de acolo acum aproape trei ani, cu toate ca nu mai era mai nimeni din vechea gasca, si colegii de la scoala erau altii, eu m-am incapatanat sa cred ca e bine. Insa cand o primul lucru pe care ti-l spune o persoana din conducerea scolii cand te vede e: "Vai ce cauti aici? Ai dat-o in bara acolo?" si afirmatiile rautacioase continua pana in ultima zi cu: "Chipurile ai terminat un master in Japonia", e timpul sa te trezesti. Acum, dupa 8 luni imi dau seama ca am avut o ambitie…

Banana Yoshimoto - N.P.

Au trecut aproape 11 luni de cand am citit prima carte de Banana Yoshimoto. Nu aveam de gand sa citesc cartea asta acum, ci o carte ce trebuia sa ajunga la mine de la Sibiu via Iasi. Numai ca "via Iasi" a uitat sa mi-o aduca. Ajuns in sediul de la Himawari, am tras un ochi in biblioteca lor si am vazut cartea asta. Stiam ca e tradusa de Roman Pasca si am zis sa o citesc. Oricum era ultima carte pe care o citeam pana la disertatie, deci era perfecta fiind atat de micuta. Am ajuns acasa si m-am uitat pe goodreads sa vad cate stele am dat primei carti citite. 4 stele mi s-a parut prea mult pentru o carte de care nu imi aduceam aminte nimic. Incercam sa caut amintiri legate de carte dar era blanc total. Cum se poate sa fi uitat totul in mai putin de un an? Am intrat pe blog si am cautat articolul despre carte. Am citit acolo ca imi placuse mult stilul simplist in care scria Banana. Citind cele cateva referinte despre carte am inceput sa imi amintesc, ca prin ceata, cartea. 4 st…

Changes

Dupa micile probleme tehnice intampinate, m-am hotarat sa fac cateva sschimbari pe blog si sa devin un pic mai impersonal aici, cel putin pentru o perioada. Incepand de acum, blogul e din nou intr-o tranzitie, sa spunem ca e in vacanta de vara usor ratacit. Am pierdut imaginea de fundal si am ales una prestabilita pentru ca iarasi nu reusesc sa incarc una de-a mea si m-am decis ca dupa atatia ani, sa renunt la celebra fotografie cu ochiul si sa schimb poza de profil a blogului, a profilului de google+ si a paginii de facebook, cu un android ce seamana cu mine. Oricum sunt foarte ocupat in perioada asta de timp iar vara asta o sa fie vara pe care o asteptam de mult, acasa. Din toamna poate o sa mai lucrez la detalii, dar pana atunci va rog sa acceptati cu drag noua identitate, mai putin persoanala ce se potriveste de minune cu starea mea de spirit de acum. Pe curand...

Poker, Bogdan Cosa

Acum cateva luni am citit pe undeva ca Bogan Cosa, castigatorul premiului Tanarul scriitor al anului, lanseaza la Cartea Romaneasca al doilea volum al trilogiei Poker, roman ce il precede pe cel ce a castigat premiul de debut la Cartea Romaneasca, in urma cu cativa ani. Cum? Premiu de debut la 22 de ani, cel mai bun scriitor tanar, cativa ani mai tarziu? Eu de ce nu stiu nimic de asta? L-am cautat pe Bogdan Cosa si am dat de un articol in Revista As. Am ras: tanar si deja in ziarul pensionarilor? Apoi mi-am cumparat in format e-book cele doua volume aparute din trilogia asta iar la inceputul saptamnii asteia, i-a venit randul la citit, primului. Intiial am vrut sa le citesc pe amandoua odata insa s-a intamplat ceea ce mi se intampla de fiecare data cand ma bucur prea tare pentru ceva: m-am desumflat ca un sufleu.  Romanul nu e rau deloc, e chiar bunicel, insa ma asteptam sa fie mai mult de atat, sa aiba asupra mea acele efect wow! Actiunea nu prea mi-a placut mai de loc insa mi-au pl…

Acel moment cand...

...tragi cu urechea la conversatia cuiva si te trezesti sa-l corectezi cu voce tare cand face o greseala. Nu vi s-a intamplat niciodata? Mie era sa mi se intample de cateva ori pana azi, cand mi s-a intamplat pe bune. Veneam de la Iasi la Bacau si ma plictiseam de moarte. Eram prea obosit ca sa citesc, nu aveam chef sa ma joc pe telefon, ma plictisea muzica din playlist si soferul asculta un radio ce mi se parea banal. Norocul meu a fost ca babuta ce statea in spatele meu a inceput sa vorbeasca la telefon, dar tare, de am inceput sa o aud prin muzica din casti. Nu stiu cu cine vorbea, stiu doar ca persoana respectiva forbeaste foarte mult la telefon pentru ca o ruga sa o mai rareasca cu telefoanele cand e acasa ca sotul doamnei din maxi ii facea scandal ca vorbeste prea mult cu asta. Adevarul e ca u vorbit vreo ora jumatate. Despre una, despre alta: cum sa educi un copil, cum nu il educa bine aia care "ei e copil, are par la cur de acum, e ditamai femeia, proasta!", despre …

Printesa Bari

Daca sunteti cititor fidel al blogului stiti ca am facut o vizita de 4 zile la Seoul, pentru nunta unei prietene, iar in urma aceste excursii, m-am indragosit de Coreea. Inainte de vizita asta (dupa cum am mai spus) am cautat pe net informatii despre cele mai importante romane sau cei mai importanti scriitori contemporani coreeni. Acolo am descoperit ca referinte Your Republic is Calling You, un roman scris de Young- Ha Kim, de care am citit apoi, I Have the Right to Destroy Myself, Please Look after Mom de Kyung-sook Shin, pe care am cumparat-o din aeroportul din Seoul, roman ce a fost tradus si publicat prin ICR la inceputul lunii martie, de catre o mana de profesori coreeni de romana de la o universitate din Seoul si The Guest de Hwang Sok-young, carte pe care am tot cautat-o pe net pentru ca am ajuns da iubesc literatura coreana si sa o consider o literatura de referinta pentru mine.
Asa ca am avut doua motive sa cumpar Printesa Bari. Primul era ca e literatura coreana, iar la mo…

WTF Google?

Fix la doi ani fara o luna de cand mi-am sters toate pozele de pe blog din cauza lui google +, am patit acelasi lucru, dar de data asta, datorita unui backup din tableta.
Azi am bibilit un pic tableta pentru ca nu aveam chef sa recitesc disertatia, cand am observat ca toate pozele, dar toate pozele de pe blog, erau pe tableta, intr-un folder de backup. In folderul ala mai erau si niste poze care imi ramasesera in downloads, niste poze de pe niste mailuri cu niste conversatii, poze pe care imediat dupa ce le-am vazut acolo, am incercat sa le sterg.
Am reusit sa le sterg din downloads, insa de pe backup nu. La tableta mea are acces multa lume si nu aveam de gand ca cineva curios sa dea de poze la care trebuie sa dau explicatii.
Asa ca am inceput sa caut pe net cum sa sterg pozele alea si dupa ce am reusit sa le sterg, am descoperit ca erau postate intr-un album si pe google +.  Le-am sters si de acolo, si ghiciti ce? Au disparut din nou de pe blog. Asa ca din nou, blogul meu nu mai are…

Cronicile genocidului

Acum mai bine de un an si jumatate citeam in ziare de Premiul pentru Literatura Augustin Fratila si Matei Brunul primul roman ce a castigat acest mare premiu. Asa l-am descoperit pe Lucian Dan Teodorovici (despre care am tot scris aici de nenumarate ori) ce a devenit unul din autorii mei preferati.  Pe la inceputul anului mi-am adus aminte de premiul asta literar si am inceptut sa caut cine l-a castigat. Am gasit greu informatia si asta m-a uimit. Cu un an inainte toata presa scria, acum nu mai interesa pe nimeni? Mi-am pus ebook-ul in wishlist si cateva burse mai tarziu l-am cumparat. Acum, dupa cateva alte luni, i-a venit randul la cititi. Cronicile Genocidului, sau Radu Aldulescu, imi aduce aminte de Mircea Cartarescu si primele doua volume din Orbitor (al treilea e jenant -  nu stiu ce a parit Cartarescu in ultimii ani dar s-a dus la vale). Citind cartea asta mi-am adus aminte de vechiul meu pat de acasa si de pozitia in care citeam Orbitorul in clasa a 9-a. Mi-a amintit de place…

Cheesecake cu topping de cirese

Eu nu prea gatesc dulciuri. Asta e domeniul maica-mii si al sora-mii insa imi era pofta in draci de un Cheesecake. Am mancat pentru prima data aceasta prajitura in Japonia si a devenit preferata mea. De cand m-am intors l-am tot cautat prin cofetarii si patiserii dar nu mi-a placut nicaieri asa ca m-am decis sa imi fac eu unul. Ingrediente: Blat: 300 de grade de biscuiti (ordinari) vanilati tocati, 3 linguri de zahar, 100 de grame de unt. Crema: 900 de grame de crema de branza dulce (eu am folosit Pilos de la Lidl, crema de branza pentru prajituri, clatite si galusti), 250 grame de zahar, 1 lingurita de esenta de vanilie, 4 oua. Topping: 250 grame de cirese fara samburi, 50 grame de zahar, o lingura de amidon de porumb, 100 ml de apa.

N-am mai visat de mult ca zbor

Nu stiam nimic de autor sau de carte cand am cumparat-o. Nu stiam ca Taichi Yamada e absolvent de Waseda (ca mine, ca Haruki Murakami sau Yoko Ogawa), nu stiam ca e regizor de film sau ca Ral a mea a citit un roman scris de el cand eram in Japonia (cred ca de dorul meu). Mi-a placut mult coperta, reflexia unei femei frumoase in geamul unei incaperi dintr-un zgarie-nor din Shinjuku.
N-am crezut ca japonezii scriu si altfel. Imi place mult literatura lor insa temele sunt cam aceleasi iar povestile la fel. Insa romanul asta de Yamada e altfel, e fantastic, asa cum imi placea mie sa scriu candva... N-am mai visat de mult ca zbor prezinta o relatie de dragoste intre doi oameni chinuiti: el lucreza la o fabria de prefabricate si are o cadere nervoasa, ea e nefericita in casnicie. Se intalnesc in spital, intr-o noapte dupa un accident de tren ce aglomereaza spitalul, ceea ce face sa fie mutati in aceasi camera, despartiti de un paravan. Dupa noaptea aceea totul se schimba si povestea se tra…

Socata (sau Scrisoare catre niste prieteni de departe)

Era sfarsit de primavara si cald in Tokyo. Verile de acolo nu se compara cu cele de aici. Sunt atat de umede si de cuminti, fara furtuni, fara ploi de vara inafara sezonului... Aveam deja un program stabilit. Luni si marti ma vedeam cu ea, miercuri cu el. Imi erau atat de dragi si cu greu puteam accepta ca din ce in ce mai rar ne vom vedea toti trei. Mancasem ca nebunii la Shakey's in Baba: pizza cu maioneza si creveti, pizza cu hamburger, pizza cu trei feluri de ciocolata... Dupa o astfel de masa ne-am hotarat sa o luam la pas si sa ne plimbam. Am hotarat sa mergem agale de-a lungul raului Kanda si sa ne oprim cand ajungem langa o statie de tren. Ne-am plimbat mai bine de o ora, pe o alee pietonala pe malul raului betonat. Am vorbit despre multe si nimic. Ne-am aminit de copilarie si de ce ne placea sa facem cand eram copii. Ne-am amintit ca obisnuiam sa bem picaturile ce curgeau din florile Mana Maicii Domnului iar la scurt timp am gasit un astfel de arbust si am inceput sa rup…

Cand sportul devine mainstream...

La scurt timp dupa ce Simona Halep a castigat semifinala si s-a calificat in finala, wall-ul meu de pe faebook era plin de mesaje "Felicitari Simona!". Nu mai vazusem niciodata astfel de postari de la multi dintre cei ce faceau asta, pana atunci nici nu stiam ca sunt pasionati de tenis. Apoi vedetele in cautare de like-uri au inceput sa puna poze cu ele si sa scrie la descriere: "Bafta Simona!" - sau ceva de genul. Astfel de postari le aduceau de trei ori mai multe like-uri decat cele de dinainte. Apoi s-au trezit si tabloidele. Pai daca articolele cu Simona Halep fac furori, cum sa nu profite si ei de astea. Haideti sa inventam bancuri, sa intrebam astrologii ce-i cu fata si sa cautam un pic de noroi de sub pres, ca sa ne vindem stirile!

Dezordinea preventiva

L-am descoperit pe Matei Visniec in clasa a XII, cand studiam dramaturgia la romana, si la teatrul absurdului am studiat Cai la Ferestra. Mi-a placut atat de mult ideea de teatru absurd incat mi-am cumparat volumul in care se afla piesa studiata si l-am citit pe tot, "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal".  Acum trei ani am vazut pentru prima data o piesa de-a lui pusa in scena, la Teatrul National Vasile Alecsandri din Iasi, Negustorul de Timp ce fusese jucata acolo in premiera mondiala, in prezenta dramaturgului.  De cand m-am intors in Bacau mi-am propus sa merg la teatru. Teatrul Bacovia are specacole foarte bune. Unul dintre spectacole e Angajare de Clovn, de Matei Visniec, piesa ce se joaca de cateva stagiuni, cu un succes mare la critici (bacauanii sunt snobi si lenesi, deci nu prea vin la teatru) insa eu nu am apucat inca sa o vad. Am vazut ca s-a jucat de vreo doua ori si de fiecare data am ratat momentul... Sper sa o mai prind... Acum cateva luni …

Ziua copilului la Atelierele Arete cu Asociatia romano-japoneza Himawari

1 iunie l-am petrecut la Atelierele Arete, un nou atelier de creatie din Bacau, ce isi doreste (si sper sa reuseasca) sa faca multe lucruri frumoase. Noi, cei de la Himawari, am fost invitati pentru un workshop de Origami si unul de tinute traditionale, in care cei ce s-au inscris au fost imbracati in yukata si fotografiati.
Daca origami s-a mai vazut la Bacau, activitatea cu "portul popular" japonez a fost pentru prima data in Bacau.
Am observat ca oamenilor le-a placut foarte mult sa fie imbracati in yukata, au ascultat fascinati informatiile oferite despre costumele traditionale japoneze, au pus intrebari si s-au bucurat ca niste copii, alaturi de copiii lor. Cei de la Atelierele Arete si noi de la Himawari suntem deschisi la noi colaborari si daca sunt oameni interesati de astfel de activitati ne pot contacta pe paginil de facebook, fie a Atelierelor Arete, fie cea a asociatiei, sau chiar pe a mea. Cat de curand o sa venim si cu poze de la eveniment, dar pana atunci va …