duminică, 30 noiembrie 2014

Apropierea

Am vrut foarte mult sa citesc Lunetistul lui Marin Malaicu-Hondrari. Foarte multa lume imi vorbise despre aceasta carte asa ca mi-am dorit sa o citesc. Insa am inceput cu Apropierea, pentru ca am zis ca e mai bine sa citesc un roman mai vechi ca appi sa citest unul mai nou si mai bun. A fost destul de bun incat sa fiu curios cum e Lunetistul.
Romanul pare usor autobiografic (cam ca toate romanele contemporane). Conform Wikipedia, Marin Malaicu Hondari, poet, prozator si traducator, a lucrat in Spania, intre 2002 si 2007, ca sofer, paznic, ajutor de gradinar, ca persoanul principal din Apropierea. 
Romanul e impartit in capitole ce poarte numele personajului ce isi spune povestea, personaj ce are legatura cu Adrian, scriitorul ce pleaca sa munceasca in Spania pentru ca impreuna cu inca doi prieteni scriitori fac un pact sa dispara din pisaj cinci ani pentru a scapa de blocajul scriitoricesc si de presiunea pusa de succesul pe care il aveau, Cele mai multe capitole sunt  numite Adiran, insa in cateva dintre ele aflam si povestea iubitelor sale sau a unei tipe ce ajunge sa fie impreuna cu bunul sau prieten ce accepta provocarea.
Cu toate ca a inceput slabut, romanul isi revine pe parcurs si fiind scris cursiv e foarte usor de citit.
Pe curand...

vineri, 28 noiembrie 2014

Tokyo Vice: An American Reporter on the Police Beat in Japan

Tokyo Vice e o carte despre care nu stiam nimic si pe care am descoperit-o pe timeline-ul de pe goodreads, cand un prieten o citea. Vazand ca el i-a dat 5 stele din cinci, am zis ca trebuie citita. Si bine am facut. A fost o perioada aglomerata, cu teme de predat si multe ore la scoala doctorala, deci nu prea am avut timp de citit, pana azi, cand am dat gata jumatate de carte.
Jake Adelstein e unul dintre primii straini ce lucreaza intr-un ziar japonez (editia in engleza) si colaboreaza cu politia pentru a scrie stitile despre crime si rapiri. De la un absolvent de Sophia University, in 10 ani anunge una din cele mai importante voci din acest domeniu, lucrand pentru US State Departament, investigand traficul de carne vie din Japonia.
Cartea s-a urmareste investigatiile sale la Yomiuri Shimbun, una din cele mai mari publicatii din Japonia. Unul dintre materialele pe carel e investigheaza este legat de Tadamasa Goto, unul din capii mafiei japoneze, ce reuseste sa faca un pact cu FBI-ul ca sa fie operat de transplat de de ficat in state. Publicarea acestei povesti, a facut sa primeasca o amenintare cu moartea de la Yakuza.
In prezent se afla in productie un film despre viata lui Adelstein, cu referire la perioada despre care poveste in carte, film in care Adelstein este interpretat de Daniel Radcliffe. Abia astept sa apara filmul si sa-l vad.
Jake Adelsen si Daniel Radcliffe

Pe curand...

luni, 24 noiembrie 2014

De ce Maroon 5

M-a intrebat cineva care e trupa mea favorita. Jocul spunea ca trebuie sa spun primul lucru care imi vine in minte. A fost Maroon 5.
Apoi m-a intrebat de ce. Aceasi regula, primul raspuns ce imi vine in minte.
Pai i-am descoperit atunci cand descopeream si eu placerile vietii
Apoi, la scurt timp am descoperit odata cu ei ce inseamna o cougarita
Iar acum si mie si lor, ne place sa stalkarim...
Am cam crescut in aceasi directie, nu? :))
Pe curand...

duminică, 23 noiembrie 2014

Gaudeamus

Credeati ca ati scapat de mine? Nu-i asa de usor. Am luat o mica paua din blogosfera pentru ca am vrut sa scriu despre ceva frumos, dupa ce plind de stupoare am realizat in campania asta electorala, ca tinerii de varsta mea nu stiu ce-i aia democratie si nici nu cunosc constitutia propriei tari. Si nici n-am avut timp sa caut subiecte. In ultimile 5 zile am lucrat la doua proiecte pe care le am de facut din ultimile 8 saptamani.
Azi am ajuns la Gaudemus. Imi doream de mult sa merg la evenimentul asta. Anul trecut am ajuns pe la Romexpo intamplator in perioada Gaudeamusului insa am stat putin. Azi m-am duc acolo cu tinta directa: o lansare de carte si trei carti de cumparat. Lansarea am bifat-o cu bine. M-am intalnit cu oameni dragi, am revazut personaje pe care nu credeam ca o sa le mai vad vreodata si am ramas surprins de cineva. Cu vanatoarea de carti a fost mai greu. Am gasic cu greu Herg Benet-ul insa atunci cand l-am gasit a fost cu noroc ca am reusit sa cumpar Bizaroprozele lui Flavius Ardelean (fostul A.R. Deleanu). Celalalte doua carti nu mai erau in stoc. Una o gasesc sigur, cu a doua e problema.
A fost o modalitate placuta de a petrece duminica, dupa o saptamana in care am stat si am scris. 
Ce mi-a placut: ca am vazut o droaie de lume buna, ca sunt preturi bunicele la carti si ca lumea e interesata de carti.
Ce nu mi-a placut: Era prea cald, era prea complicat sa gasesti a un stand - ar fi fost mult mai usor sa faca o harta decat acel catalog in care cautai editura si iti spunea locul unde se afla si faptul ca era prea aglomerat.


Pe curand...

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Hadayat la Apostu 80

Aseara am prticipat la evenimentele din seara a doua a Simpozionlui National de Estetica  "Apostu 80 - Centrul Apostu si invitatii sai de onoare". Cand am ajuns la Teatrul National stiam doar ca voi merge la lansarea cartii Ingropat de Viu a lui Sadegh Hadayat, tradusa de Gheorghe Iorga. Mama imi explicase ca de fapt traducerea face parte dintr-un eveniment mai amplu, dar imi intrase pe o ureche si imi iesise pe alta. Si asta pentru ca de cand spusese ca George Iorga - bun prieten de-al ei, a tradus un volum de proza scurta de Hadayat, ma tot gandeam la Bufnita Oarba. Am citit capodopera lui Hadayat acum aproape un an, in engleza, in traducerea lui D.P. Costello (in unele tari traducatorii sunt trecuti pe coperta, la noi sunt pe prima pagina, cu un font mai mic, ca sa poti usor sa il treci cu vederea), iar dupa ce am aflat ca a fost tradusa si la noi de Ghorghe Iorga, am citit-o din nou, in traducerea sa, jumatate de an mai tarziu. Cele doua traduceri au fost destul de diferite si varianta in romana nu prea m-a atras. Mi-am spus atunci ca poate imi facusem eu o alta parere despre carte si cand am recitit-o a decazut de pe piedestal. Aseara am aflat ca Buftina oarba este o carte cu care traducatorii se lupta pentru ca si iranienii nu prea o inteleg, atat de complicat si de stufos fiind scrisa. Varianta in engleza pe care o citisem e o varianta mai simpluta, cea a lui Iorga e mai dura si mai in amanunt redactata. Cum eu iseisem din zona aceea neagra in care ma aflam in urma cu un an, acum 6 luni, carte mi-a parut foarte sumbra, mai ales ca era si traudusa asa. Dar si asa, ramane una din cartile mele de suflet.
Dar ca sa revin la evenmentul de aseara, vreau sa spun ca niciodata nu am vazut sala Teatrului Municipal Bacovia atat de plina. Statea lumea in picioare...

miercuri, 12 noiembrie 2014

Maps to the Stars

Am vrut sa merg la Festivalul filmelor de Cannes, un festival de film ce a avut loc acum o luna in Bucuresti. N-am apucat sa merg pentru ca n-am avut cu cine si aparuse ceva urgent de rezolvat intre timp. Dintre toate filmele ce rulau la festival mi-am dorit foarte mult sa vad Maps of the Stars, un film despre care nu stiam nimic dar cititsem pe prezentare ca Julianne Moore a castigat la Cannes cu el. Si cum mie imi place mult de Moore, am zis ca trebuie sa-l vad. Nu l-am vazut la festival dar l-am vazut acasa acum cateva seri.
Aveam nevoie de un film bun si Maps to the Stars a fost alegerea perfecta. Pelicula satirizeaza viata vedetor de la Hollywood ce sunt ca niste flori rare ce infloresc greu si se usuca repede. Filmul prezinta povestile ratate ale unor actori ce fie ca le-a trecut vremea, fie ca inca nu au reusit sa spuna ceva in domeniu, actori ce au legatura cu un personaj misterios ce apare pe nepusa masa in oras.
E un film pe care cinefilii amatori ar trebui sa il vada pentru ca se vor amuza copios de ironiile la adresa societatii decadente a celebritatilor, a lumii condusa de bani si faima.

Pe curand...

marți, 11 noiembrie 2014

Cum l-au omorat copiii de gimnaziu pe Brancoveanu

Ieri, la Teatrul de Vara "Radu Beligan" a avut loc premierea Simpozionului Omagial Judetean Sfantii Martiri Brancoveni 1714-2014 Martori si Marturisori, ce a premiat copiii ce au realizat postere, filmulete sau poezii despre Brancoveni, ce au fost omagiati acest an pentru ca s-au implinit 300 de ani de la martirizarea lor.
Dupa premiere, o trupa de teatru, Civic Art, din Bucuresti, a prezentat o piesa de teatru intitulata Plecare fara intoarcere despre ultimile  clipe din viata lui Constantin Brancoveanu.
Din pacare, nu am reusit sa ma concentrez de loc la piesa de teatru petru ca timp de o ora, cat a durat predica si premierea copiii din sala s-au comportat ca niste animale. Am stat undeva, in stanga scenii intre elevii de gimnaziu de la Colegiul National Vasile Alescandri. Initial am crezut ca sunt niste copii de la o scoala de cartier, insa nu era asa. Celebrul Colegiu National e plin de copii ce injura, fluiera, huiduie, fac galagie, mananca si vorbesc la telefon in timpul unei piese de teatru. Nu zic ca cei de la celalalte scoli erau mai breji, insa noi langa Alexandri am stat si pe ei i-am vazut cum s-au comportat.

duminică, 9 noiembrie 2014

Un american la Chisinau

Cam incep sa imi dau seama de ce Elefant ofera niste e-book-uri gratis. Cam din acelasi motiv din care Casa de pariuri literare sta prost financiar, nu le cumpara nimeni cartile. Nu pot sa zic ca romanul lui Dumitru Crudu e o carte proasta, ci e foarte plictisitoare. Actiunea ce se desfasoara in mare parte in Brasov (si nu in Chisinau, cum m-as fi asteptat) imi arata un oras mort si banal ca in romanul Biblidioteca al lui Mihail Vakulovski (amandoi moldoveni mutati in Brasov). Nu ma mira ca cei doi scriitori sa fie si prieteni...
Personajele sunt foarte bine conturate si veridice, fie ca e un personaj principal ce e bine prezentat sau e unul episodic, fantomatic. Dar ce sa faci cand ai o idee bina, personaje interesante dar actiune deloc. Pare asa un roman de prieteni, cu niste oameni ce par sa nu faca nimic important cand de fapt fac, insa maniera in care e prezentat totul, ma duce cu gandul la o relatare intre prieteni, intr-o zi plictisoare si ploiasa, cand neavand ce sa faca s-au intalnit la o cafea si sigtiriti isi povestesc ce-au mai facut de cand nu s-au mai vazut.
Daca postmodernistii reusesc sa faca dintr-o poveste banala o poveste de succes, baietii astia de la Brasov (Crudu si Vakulovski) reusesc sa faca din niste povesti cu potential niste povesti banale. O fi si asta arta, dar nu rezoneaza cu frecventele mele...
Pe curand...

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Outsider

Saptamana asta am inceput un nou modul de optionale la facultate si la primul curs m-am simtit un outsider. Da, as fi putut folosi cuvinte ca intrus sau strain insa sunt niste diferente de noanta, si outsider mi se pare cel mai apropiat de ceea ce am fost timp de 4 ore la cursul acela.
In primul rand jumatate din cei prezenti acolo erau studentii dumnealui. Apoi, ceilati il cunosteau pentru ca facusera ore cu dumnealui si la randul sau, proful ii stia pe ei. Era un grup inchegat in care noi, cei trei sau patru, care nu faceam parte. "A!, Tu nu ai facut aici?", "Il ai indrumator pe Y?", "Ai terminat CFDP?". Numai tezele studentilor dumnealui erau teze de calitate, noi ceilalti eram cu o treapta, doua, trei mai jos decat "ai lui" si oricat de multe argumente aveam in sustinerea ideei noastre de cercetate (ca la ora asta e doar o idee), nu aveam dreptate. Dansul stie mai bine, ca e prof.
A trecut destul de mult timp de cand nu m-am mai simtit asa si in special decand nu am reusit sa ma integrez pana la urma in grup. Asta face ca modulul asta sa-mi fie mai greu de digerat si sa-mi fie mai sila sa ma duc la ore. Adica de ce trebuie sa ma consideri pe mine inferior pentru ca sunt indrumat de un profesor cu care tu nu te intelegi sau pentru ca vin dintr-un alt centru universitar. Chiar nu cred ca doar la Bucuresti e elita si daca ar fi, faptul ca am fost acceptat aici, inseamna ca m-am ridicat din mocirla din provincie si am reusit sa fiu accepta aici, in crema inginerilor constructori.
NOT!
Pe curand...

vineri, 7 noiembrie 2014

Nothing to envy

Saptamanile trecute am citit cartea reportaj a Barbarei Demick, despre Coreea de Nord.
Barbara Demick este o jurnalista a Los Angeles Times ce acum se afla in China dar pentru o perioada de timp a scris pentru LATimes din Seoul, acoperind reportaje din cele doua Coreei.
Cartea, laudata de critici, perezinta viata a  6 personaje ce au sau nu legatura intre ele, ce au evadat din Coreea de Nord si s-au refugiat in Sud, pe care jurnalista i-a intervievat si pe care le prezinta aici, cu nume fictive.
Pasiunea pentru Coreea de Nord vine dupa ce am vazut un reportaj despre aceasta tara, facut de Adelin Petrisor, care a si recomandat aceasta carte, la evenimentul la care am participat.
Cartea m-a socat destul de tare. Erau multe absurditati pe care le cunosteam despre locuitorii Coreei de Nord, ce primesc mancare cu ratia si doua schimburi de haine pe an, ce credeau ca primul lor conducator era nemuritor si au ramas socati cand acesta a murit (initial nu credeau iar apoi, au crezut ca odata cu moartea sa, vine si sfarsitul lumii) sau ce infunda lagarele de concentrare pentru trei generatii daca se razvratesc impotriva sistemului. Insa aici am descoperit si altele: locuitorii din nordul peninsulei nu au curent dupa ora 8 seara, nu au voie sa se plimbe pe alte strazi decat cele din imprejurimea locuintei sau a locului de munca, au nevoie de aprobari pentru a vizita rudele din provincie si cei ce fac cumparaturi sunt considerati ca sfideaza conducatorul care le ofera necesarul de mancare gratuit, in functie de varsta sau statutul pe scara sociala.
Cei care au evadat, au fost socati de luminile noptii din Seoul, de tehnologie si de libertatea tinerilor ce se vopsesc, isi pun cercei, se tin de mana in public si chiar se saruta. Cu toate ca Statul din Sud ii reeduca timp de doi ani, dupa aceasta perioada multora dintre ei le este greu sa se adapteze la noua viata.
As vrea sa ajung ziua cand regimul din nord v-a cadea si Coreea se v-a unii. O sa fie greu sudului sa aduca nordul la acelsi nivel cu sudul. O sa decada si o sa urce mai greu acolo unde au fost, insa lupta asta merita dusa.
Nothing to envy e o carte pe care o recomand pentru ca Ceausescu s-a inspirat mult de acolo in legatura cu cultul personalitatii dar si cu ideea de mancare cu cartela si astfel am putea vedea ce s-ar fi putut intampla si la noi, intr-un univers paralel, cand regimul n-ar fi fost doborat si am fi adoptat acest fel de regim si nu cel din China.
Pe curand...

joi, 6 noiembrie 2014

EVarza

Undeva realtiv aproape de Obor, e un barulet misto ce se cheama EVarza. Am ajuns acolo weekendul trecut, cand am descoperit atmosfera misto, muzica buna, berea ieftina si pisica ce isi face veacul printre mese. Imi aduce aminte de Subway-ul adolescentei mele din Bacau.. 
Cica atunci am discutat si despre concertul de folk pe urma sa sa aiba loc marti. Insa eu am uitat.
Marti am fost la concertul de la BNR, si ma tot sunau prietenii ce erau in EVarza sa vin si eu acolo. Ma gandeam ca nu sunt imbracat ca oamenii, ca ma duc la sacou si camasa intr-un bar de folk, insa n-aveam timp sa mai trec si pe acasa sa ma schimb, asa ca am zis ca fie ce-o fi, eu nu ratez o iesire.

miercuri, 5 noiembrie 2014

O seara magica

Aseara, la BNR, in cadrul Zilelor culturale BNR, a avut loc un concert organizat de Ascotiatia de muzica Romania-Japonia, in parteneriat cu CSRJ-ul si alte cateva institutii importante. Concertul de aseara, a fost premiul unui eveniment pe care Asociatia de muzica il organizeaza, vara in Japonia, si la care am participat si eu acum un an. Vara, se organizeaza un concurs pentru tinerele talente muzicale si castigatorul acestui concurs primeste ca premiu o excursie in Romania si un concert, doua, trei aici, impreuna cu alti cativa tineri din Japonia (eventual castigatori din anii trecuti) si talente de-ale noastre.
Concertul de aseara, a fost ultimul, dintr-o serie de 4 concerte ce s-au tinut la Sinaia, Arcus si Bucuresti.
Ii multumesc mult lui Serban ca m-a invitat la eveniment pentru ca am avut un moment de suflet si pentru ca am putut sa o descopar pe Hiroko Yamakwa, ce cred ca a castigat concursul acesta in 2012, si impreuna cu saxofonul ei, e pe val in Japonia acum.
Si nimic nu mi se pare mai sexy decat o femeie care canta la saxofon. Si mai era si o japoneza frumusica foc. Mi s-a facut pielea de gaina cand a cantat, acompaniata de pian, O ce veste minunata. N-am crezut ca o sa aud vreodata colindul nostru cantat asa la saxofon si pian. Pare greu de imaginat, dar a fost demential.
Abia astept la anul sa particip din nou si sa ma bucur de un concert de camera de calitate.
Pe curand...

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Noshember

Incepand de astazi, timp de o luna, adica cat tine luna noiembrie, nu ma voi barbierii. No shave November sau Nohember e o miscare desprinsa din Movember - Mustache November, in care barbatii arata ca sunt constienti de cancerul la prostrata prin cresterea unei mustati, sau in cazul acesta, prin nebarbierire timp de o luna.
Cu toate ca evenimenetul principal e cel cu mustata si cel cu barba e un spin-off, am ales asta din trei motive:
1. Nu-mi place sa ma barbieresc si aman momentul pana cand ma mananca fata de la barba - adica o saptamana.
2. Sunt curios cum imi sta cu barba dar n-am reusit niciodata sa o cresc mai mult de 10 zile.
3. In Movember trebuie sa cresti o mustata pe care trebuie sa o ingrijesti: sa o tunzi, sa o aranezi si tare mi-e frica mie ca mai mult de o mustata de lautar no sa-mi creasca.
Asa ca daca intr-o luna parul facial imi creste destul de bine, la anul o sa incerc provocarea cu mustata.
Ca sa intelegeti de ce am barba, timp de o luna voi avea poza de mai sus ca poza de profil pe pagina de facebook a blogului iar pe profilul meu personal voi avea un cover foto cu evenimentul acesta.
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)