luni, 31 martie 2014

Intrebare...

Se face ca ai o cunostiinta (nu prieten, amic. Aveti un grup comun si va vedeti din cand in cand sau colaborati impreuna la un proiect si intrati in contat des, dar nu v-ati vazut inafara contextului) si stii de pe facebook ca e intr-o relatie serioasa. Pe partenerul cunostiintei nu l-ai vazut niciodata in carne si oase ci doar in poza in reletele de socializare. Intr-o zi, intr-un spatiu public, il vezi pe partenerul cunostiintei cu altcineva. Te uiti la el din curiozitate, pentru ca il stii de undeva dar nu mai stii de unde, observi ca se tine de mana cu persoana respectiva, se saruta, sunt dragastosi si la un moment dat iti pica fisa! Pam pam! E iubitul lui aia! Oare s-au despartit? Din curiozitate (care te macina) intri pe facebook si verifici. Sunt inca impreuna... Deci, o inseala!
Intrebare: Ce faci? Ii spui persoanei respective sau iti vezi de treaba ta si te comporti ca si cum nu stii nimic?
Astept raspunsurile voastre in chestionarul de mai jos. Chiar sunt curios ce ati face in cazul asta.

Ii spui cunostiintei ca partenerul o inseala?
 
 
  
pollcode.com free polls 

Pe curand...

duminică, 30 martie 2014

Fictiuni reale

Am inceput sa citesc cartea asta in drumul de la Tokyo la Hiroshima si inapoi. Am citit atunci cateva povestiri, pana sa ajung la cea scrisa de Sabina. Aveam cartea cu mine pentru ca o cumparase Alex din tara si vroia un autograf de la Sabina. Autograf as fi vrut si eu pe volumul pe care l-am primit cadou de la ea de ziua mea...
Am ajuns apoi in tara si am cautat volumul in librarii. Nu era de gasit nicaieri. Apoi mi-a zis Sabina ca mi-l ofera cadou si am asteptat momentul acela in timp ce librariile primiseara un nou lot de carti.
Dupa ce am citit volumul inca imi doresc un atograf de la Sabina pe carte. Inafara de ea si de o mana de oameni ce au povesti bune, cartea e praf.
Cititind volumul asta de amatori am tras doua concluzii:
1. E un trend in literatura, sau poate exista un curs de scris ce te invata asta. Scrii o poveste de 1-2 pagini iar ultimul paragraf, fie el si o fraza, nu are legatura cu nimic din ce ai scris in restul povestiroarei. Si inca ceva, prima fraza din text e o propozitie scurta. Apoi incep frazele lungi si stufoase, dar prima e intotdeauna scurta.
2. Femeile sunt obsedate. Toate povestile dubioase din carta asta sunt scrise de femei. Personajele lor sunt barbati obsedati sexual sau sunt fetite ce au fost abuzate sexual de un barbat. Nu stiu ce se intampla cu femeile astea, ori chiar au fost abuzata de mici sau au N.F.-uri de scriu in halul asta...

Inca imi pare rau ca nu am stiu de proiect din timp si ca nu am incercat si eu satrimit un text, poate, poate apaream si eu in volum...
Pe curand...

sâmbătă, 29 martie 2014

Au inflorit pomii

Bacaul e prilin de niste pomi decorativi cu frunza grena ce fac niste fructe mici de aceasi culoare. Eu ii stiu sub numele de merisori insa pe net merisoarele arata altfel.
Ieri m-am oprit si am fotografia cateva flori inflorite si am observat mirosul frumos pe care il au. Oamenii de pe strada se uitau lung la mine si nu intelegeau ce fac. Cam asta e diferenta intre noi si japonezi, noi nu stim sa apreciem floricia din pom si sa o admiram, trecem pe langa ea, poate zambim ca o vedem inflorita, dar nu ne oprim sa o admiram.
Am putea sa invatam si noi de la japonezi si sa ne oprim din drumul noastru pentru a admira minunile naturii si sa imbratisam primavara!
Pe curand...

vineri, 28 martie 2014

Singuratatea numerelor prime - filmul

Imediat dupa ce am terminat de citit cartea, am inceput sa caut filmul, insa de atunci si pana acum m-am tot luptat cu el. Pe cat de mult imi place literatura italiana, pe atat de mult imi displace cinematografia lor. Si ciudat, e acelai element ce ma face sa apreciez literatura lor si sa fiu lasat rece de cinematogratie. Italienii au boala sa prezinte grotescul, raul si uratul din tot ce pare frumos. Asta e interesant in literatura insa in filme e obositor. Imi amintesc de un roman italina ce avea actiunea in Venetia. Autorul prezenta orasul ca o canalizare imensa, cu ape murdare in care plutesc mortaciuni, cu miros de urina pe la colturi, igrasie si mizerie in toate cladirile. Mi-a placut mult imaginea aceea a orasului ce e laudat de toata lumea. Insa cadrele cu fisuri in ziduri, cu iabra ce napadeste trotuarele, cu gaurile din asfalt din filmele lor ma obosesc. Nu mi se pare ca se potrivesc imaginile acelea cu felul de al fi al italienilor, cu zambetul lor larg si vorbareala aia lunga specifica lor.
Prima data am dat de film pe un site de streaming si dupa 10 minute l-am oprit. Nu intelegeam de ce in primele 10 minute se deruleaza jumatate de carte. M-am uitat sa vad ca e de lung filmul si era 57 de minute. Mi-am zis ca e un rezumat ceva si am inceput sa il caut pe torrent. Am dat de el greu si am asteptat o saptamana sa se descarce. Primele 10 minute au fost la fel, iar apoi mi-am dat seama ca povestea e spusa altfel in film. Cele aproape doua ore ale peliculei spun o poveste asemanatoare cu cea din carte, insa foarte diferita. Ceea ce mi-a placut mie in carte au fost detaliile ce faceau diferenta, lipsa mamei intr-o scena sau motivatia unui gest. Astea au lipsit in film. Evenimentele au fost schimbate, au aparut persoanaje ce nu aveau sa caute intr-o scena si au disparut persoanaje cheie din carte. In linii mari e aceasi poveste insa pe mine m-au deranjat schimbarile. Nu-i de mirare ca am vazut filmul pe patru bucati si ca la fiecare jumate de ora il opream fie enervat, fie adormit. Nu zic ca nu e un film bun, nu degeaba a fost premiat in toata Italia, dar e altceva decat ma asteptam sau imi doream eu sa fie. Mi-a placut mult de Alba Rohwacher, cea care interpreteaza rolul principal feminin si ma bucur ca a fost premiata pentru rolul asta, dar un alt lucru ce m-a deranjat e ca a fost facuta personaj principal in film, cand in carte sunt ambii principali iar daca ar fi sa zic ca totusi e unul mai principal decat cealalalt, atunci as zice ca e el si nu e ea, pentru ca titul romanului vine dintr-o idee de-a lui.

Pe curand...

joi, 27 martie 2014

Horea si telefonul

Cand eram mic, pentru ca vorbeam mult, cineva (cred ca vara-mea) m-a pacalit ca fiecare din noi are o cantitate finita de voce. Mi se spusese ca de aceea exista oameni muti, ca ei si-au terminat toata vocea pe care o aveau si acum nu mai pot sa vorbeasca, asa ca trebuie si eu sa imi folosesc vocea cu masura.
Acum stiu ca nu exista asa ceva, asa cum stiu (am aflat anul trecut) ca daca mananci paine calda aluatul nu se lipeste de mate si mori, insa cred ca mi-am terminat perioada de vorbit la telefon.
Acum trei ani nu imi ajungeau 2000 de minute pe luna, iar acum abia daca folosesc 500. Exista explicatii rationale pentru asta: in cei doi ani petrecuti in Japonia nu prea am vorbit la telefon si am corespondat prin mesaje mai mult iar acum, intors acasa, m-am dezobisnuit de acest obicei. Ei, si prietenii nu mai sunt aceasi. Cu o parte din ei nu mai vorbesc, relatiile s-au racit in timp, o parte sunt plecati din tara iar altii au viata lor si e greu sa gasim timp in care sa vorbim cu  orele la telefon.
De aceea am inceput sa nu ma mai simt atat de legat de telefon si sa-l uit prin masina sau prin geaca. Dar daca gasesc apeluri ratate sun sa vad ce s-a intamplat, ca de paranoia nu am scapat. Tot din motive de paranoia, raspund la fiecare numar pe care nu il stiu. Am pierdut multe numere si nu vreau sa zica cineva ca am ceva cu ei de nu raspund. Asa, intr-o zi, am raspuns la un numar pe care nu il stiam si m-am trezit ca vorbesc cu o babuta ce imi multumea pentru drum si ma anunta ca a ajuns cu bine. Imi spunea ca la ei ploua tare si ma intreba daca si la noi ploua. Degeaba ii spuneam ca a gresit numarul si o intrebam cine a ajuns cu bine, ea imi multumea inca odata ca a ajuns cu bine si isi continua monologul. Baba nu le nimereste dar le potriveste.
Odata am vazut pe displayul ecranului un numar lung si mi-am zis ca e de afara. Era perioada incare proful urma sa se pensioneze si mi-am zis ca poate ma suna sa imi spuna ca ma invita in Japonia la ceremonia de pensionare, asa cum se laudase. La capatul celalalt al conversatiei era o tantica cu accent moldonevesco-italian ce vroia cu Ionel. In momentul in care i-am raspuns la telefon cu "yes", ea mi-a zis sa nu ies nicaieri si sa il dau pe Ionel ca vrea sa vorbeasca cu el. I-am zis ca e greseala si a inceput sa tipe la mine ca pe banii ei, la un apel din Italia, nu accepta glume iar Ionel sa lase supararile si sa vina la telefon. De atunci ma tot suna saptamanal si ii resping apelul. Oare i-a dat Ionel un numar gresit sau formeaza ea aiurea? Oare nu se ingrijoareaza ca Ionel nu ii raspunde?
Pe curand...

luni, 24 martie 2014

O experienta persoanala - Kenzaburo Oe

A trecut apaoape un an (11 luni) de cand l-am descoperit pe Oe...
Am un teanc de carti si o lista de carti electronice ce trebuie citite si cu toate ca ar trebui sa fie un sistem de tip coada - prinul venit, primul servit, e mai mult stiva - ultimul venit, primul servit. Si asta pentru ca in ultimile luni mi-am cumparat niste carti pe care vroiam sa le citesc de foarte mult timp. De exeplu cartea asta as fi vrut sa  o citesc imediat dupa ce am citit Strigatul Inabusit, dar nu aveam cum. Si cum volumul asta a fost publicat acum vreo 10 ani, a fost greu sa dau de carte si asa. Pe langa editia de fata, cea de la Rao, din 2004, mai exista o editie de la Art, impreuna cu Jurnalul National, in cadrul colectiei Nobel, insa nu stiu sigur daca cei de la Art au mers cu aceasi traducere ca cei de la Rao, si anume cu traducerea lui Roman Pasca.
Oe e unul din scriitorii mei preferati japonezi si nu numai. Romanele sale, scrise intr-o maniera atat de simplista, socheaza prin banalitatea cu care se descriu niste lucruri atat de tabu. Personajul prinipal, Bird e inchis intr-o cusca creata de societate si e socru pentru el si ca nimic din ceea ce face nu considera ca i se potriveste sau ca e ceea ce doreste. Bird isi doreste sa calatoreasca in Africa, insa e inurat cu o femeie pe care nu o iubeste si care e pe cale sa ii aduca un copil pe lume. La 27 de ani (varsta mea) presiunea vietei banale e destul de mare iar in momentul in care copilul nascut mai e si grav bolnav, diform si cu sanse mici de supravieturie, acesta gaseste o fereastra de oportunitate sa evadeze. Hotaraste ca noul nascut trebuie sa moara iar el poate sa se elibereze de viata cu care nu era obisnuit. Dar oare Sindromul Stockholm nu apare in poveste?

E un roman foarte bun ce mi-a placut enorm. Mi-e dor de prietenii mei din Japonia iar asta se vede in cartile pe care le-am cumparat in ultimul timp: romane japoneze scrise de autori absolventi de Waseda si romane traduse de Pasca.

Pe curand...

duminică, 23 martie 2014

Toporasii

E duminica si e atat de frumos afara. E o vreme numai buna de plimbari prin natura. Asa ca am iesit cu camera si m-am plimbat in vecinatatea casei si am descoperit ca prin curte au mai inflorit/inbobocit cateva floricele iar la marginea padurii au aparut toporasii.
Acum sunt putini dar sper ca zilele viitoare sa se inmulteasca ca buretii dupa ploaie, penturu ca toporasii sunt florile mele preferate.
Si tocmai de aceea, v-am pregatit pe facebook un album dedicat lor, cu cativa invitati speciali, pe ici pe colo. O sa incerc sa ma tin de album si sa il updatez din cand in cand, atunci cand o sa descopar noi floricele ce merita o sedinta foto.

Pe curand...

sâmbătă, 22 martie 2014

Mozaic de capitala

Dineul
Acum vreo doua saptamani am primit un e-mail de la Ambasada Japoniei in Romania, prin care eram invitat la resedinta Ambasadorului, la o cina acordata fostilor si viitorilor studenti romani ce au studiat in Japonia. Am acceptat invitatia imediat si de atunci am asteptat cu emotii cina asta. Am intrebat discret in stanga si in dreapta sa aflu cine a mai fost invitat, care e protocolul, iar joi dimineata, m-am urcat in tren, cu doua minute inainte sa plece si am pornit cu elan la Bucuresti. Dupa o zi de plimbareala, pe la apus, m-am urcat in 311 pana la Universitate, unde m-am intalnit cu Oana si impreuna ne-am dus la resedinta Ambasadorului.
Dineul a fost total diferit decat m-as fi asteptat. Imi imaginasem ceva asemanator cu intalnirile de la Ambasada Romaniei in Japonia, unde se statea jos de fiecare data. Aici s-a stat in picioare si nu s-au facut poze. Nu aveai voie sa (te) pozezi decat langa papusile de Hanamatsuri, nicio poza cu mancarea minunata sau la gradina japoneza ce se vedea de pe balconul camerei unde eram invitati.
Mi-a facut mare placere sa cunost live niste persoane pe care le stiam doar din mediul virtual si sa realizez ca sunt asa cum mi le imaginam. A fost, pentru mine o seara reusita, cu toate ca la final am avut o discutie pe ton si in contrdictoriu cu una din angajatele de la ambasada, ce ma luat la misto, intr-o tiganeala tipic bucuresteana, de om ce se afla in pozitie de putere. Dar a avut si momentul faremcul lui, la fel ca momentul cu persoana ce a tabarat pe mancare si-a umplut farfuria cu produse japoneze si s-a bagat intr-un colt sa mananace in liniste tot. Ce socializare? Papica!

vineri, 21 martie 2014

Atunci i-am ars doua palme


Nu imi amintesc cand a fost ultima data cand mi-a luat atata timp sacitesc o carte. Adevarul e ca fac cercetare si tot citesc carti, normative, coduri si articole pentru a inchega planul tezei de disertatie. Noroc cu drumul Bacau-Bucuresti, ca am apucat sa termin cartea. Ma asteapta inca doua carti: un cod de proiectare si doua articole acasa. Tema: doua capitole de scris in doua saptamani. Proful zice ca in ritmul asta terminam in maxim doua luni si apoi am timp o luna de prezentare. Urmeaza o peruioada aglomerata, in care nu vad prea mult timp de citit.
 "Atunci i-am ars doua palme" e singura carte de Teodorovici ce inmi ramase necitita si e prima citita dupa momentuil in care am iesit la o cafea. Cartea e structurata pe trei parti si pare,la prina vedere, o carte din resturi sau din proiecte neterminata sau esuate. Zic asta pentru ca asa deduc din explicatiile autorului de la inceputul fiecarei parti. Cel mai mult mi-a placut partea a doua, "Sa ne ierte pistruiatul",o nuvela scrisa "la comanda" poetului Michael Astner, ce vroia sa alcatuiasca o antologie numita "Cartea roz a comunismului". Proiectul a cazut, LDT a postat nuvela in online dar l-a refacut si i-a oferit un loc in cartea de fata. Apoi mi-a placut prima parte, "Gandacii", o antogie de proze scurte afalte la prima publicare amestecate cu unele ce au mai aparut in alt volum, un volum de care autorul spune ca a circulat numai intre prieteni. Una din povestile de aici, am regasit-o ca fragment in "Circul nostru va prezinta" si mi-am amintit ca parca citisem ceva despre asta, atunci cand citisem acel roman. Cel mai putin mi-a placut a treia parte. Nu stiu de ce, dar primele doua parti mi-au placut mai mult. Nu e o motivatie rationala, ci bazata pe ceea ce am simtit eu cand am citit. Partea buna e ca am citit in biografie ca LDT a publicat ceva ceva in online, pe liternet. E bun pentru ca mai am ce sa citesc de el, pana ne mai bucura cu cevca nou.
 Pe curand...

joi, 20 martie 2014

Iasi - Bacau si retur

Saptamana asta s-a anuntat una plina. La inceputul ei trebuia sa ajung in Iasi, unde trebuia sa ma intalnesc cu domnul profesor sa vada ce si cum am lucrat si sa-mi iau actele pentru echivalare pentru ca joi ajungeam la Bucuresti pentu un dineu cu Ambasadorul Japoniei si pentru a-mi pune apostila pe diploma. Am plecat de dimineata la Iasi si am prins maxi-ul de 8:15,cand eu aveam programare la 9. In maxi, vis-a-vis de mine era un tip ciudat, ce se agita intr-una si care asculta muzica la un walkmen din ala vechi cu caseta. Dar omul nu era pierdut in tehnologie pentru ca in acelasi timp avea si un smartphone samsung la care vorbea panicat, uitandu-se in stanga si in dreapta,sa nu il urmareasca cineva. Cele 45 de minute de avampremiera s-au dovedit a fi de ghinion. Am uitat cana din Tokyo in maxi si dupa ce am dat telefoane am aflat ca pot sa o recuperez la 3:30. Asta insemna inca un drum pana la gara. Ajuns in camin am descoperit ca nu am stick-ul cu mine, stick pe care aveam documentele de care aveam nevoie la intalnirea cu proful. Am inceput sa ma panichez si sa injur momentul in care am decis sa fiu mai "nebun" si sa nu imi trimit documentele pe email si sa le salvez pe un cloud. Ce mi se putea intampla cu stick-ul? Ei
Pe curand..



,uite. Nu sunt paranoia degeaba. O ora m-am chinuit sa dau consultanta tehnica lui nana-miu,cum sa-mi trimita pe mail documentele. As mai fi stat o ora, sa stiu ca le am, dar a cedat el. Doua ore mai tarziu, le primisem. Un coleg de-al lui mi le-a trimis. Pana seara, am mai patit una, ca era marti si erau trei ceasuri rele. Am picat in genunchi intr-un Mc aglomerat. Miercuri a fost ziua cu frustrari de tramvaie. Cand asteptam 8-ul, au venit doua de 7, cand am asteptat 7-le, au venit doua de opt. Abia am ajuns la timp la maxi iar acolo m-am intalnit cu omul de care imi e rusine. Mai tineti minte cand am venit la Iasi cu maxi,crezand ca vin cu unul cu masina, si nu intelegeam de ce ala ma tot intreba daca nu am mai fost de mult in Iasi sau cum de apelez la el. Ei,tipul ala era in maxi cu mine. Langa el era un mos ce m-a fascinat cu tehnologia. Mosul avea un laptop mic si lucra cu el in excel. N-as fi crezut sa o vad pe asta. Ce se descurca cu formulele... Era in opozitie totala fata de nenea cu walkamanul de cu o zi in urma, si ala avea pana in 40 de ani. Avea, in schimb, amandoi acelasi tip d telefon...

luni, 17 martie 2014

Prietenii din copilarie

E bun si facebook-ul asta la ceva, la gasit prietenii din copilarie. Ca dupa ce te imprietenesti cu cei din facultate, din liceu si scoala generala, incepi sa-i cauti si pe cei cu care ai jucat Ratele si Vanatorii pe stradutele din cartier.
In cazul meu am redescoperit oameni pe care nu-i mai vazusem de 15 ani. Undeva prin clasa a 5-a ne-am mutat de pe strada unde am copilarit si legaturile cu copiii de la bloc s-au rupt, cu toate ca ne-am promis ca vom ramane prieteni pe viata, ca in cazul jocului acela pe care il jucau fetelele, galagios, in fata blocului: U.R.S.S./ ramanem prietene/ stapte mii de secole/ fara intrerupere. Pe vremea aceea nici nu stiam ce e URSS-ul, cu toate ca nu picase de mult timp, insa stiam cu siguranta ca vom ramane prieteni.
Ma uit acum pe timeline-ul meu si ma crucesc de ceea ce vad. Imi amintesc de ea, ca fetita ce nu iesea afara ca era mereu pedepsita de mama ei, sau pusa sa faca teme. Cand scapa sa duca gunoiul (pe vremea aceea te duceai cu galealta nu nu sacul), venea pe banca unde ne jucam noi si intra in jocul nostru. Uita sa se mai intoarca acasa si dupa o ora, aparea maica-sa, ce o batea cu galeata de gunoi de fata cu noi. Povestea asta se repeta la nesfarsit si era ca un lait motiv al copilariei noastre. Cu ea m-am reintalnit dupa ani, in liceu. Invata la o clasa paralela si se imbraca si machia prea strident. Intr-o zi a aparut maica-sa la scoala si a paruit-o bine, apoi a sters-o cu buretele pe fata pentru ca arata total diferit decat atunci cand plecase de acasa. Acum ma uit la pozele ei aproape goala de pe facebook, la statusurile manelistice si la intreabrile existentiale de dama de comanie si ma intreb daca nu e asa, tocmai pentru ca a scapat de mama posesiva. Oare daca maica-sa ar avea facebook ar mai posta toate tampeniiile pe wall?
Nu mai am nimic de-a face cu ea, singurul lucru ce ne leaga e copilaria petrecuta impreuna. Cred ca daca mi-ai fi zi atunci ca x sau y ar fi ajuns asa, nu as fi crezut. Nu cred ca sunt mai mult de 10 persoane pe care le-am cunoscut in copilarie si cu care inca tin legatura. Am crescut si ne-am dezvolat atat de diferit incat nu ne mai leaga nimic. Nu mai cred in povestile alea americane cu prieteni din fasa pana la batranete. Crestem si ne maturizam altfel, alegem alte drumuri, cunoastem oameni noi si ajungem sa nu mai avem nimic in comun...
Pe curand...

duminică, 16 martie 2014

=3

Au trecut mai bine de 5 ani de cand a inceput =3, un show pe youtube ce prezenta cele mai virale 3 filmulete de pe net. Am aflat de la el de la un prieten, Q, si de atunci l-am vazut cu regularitate. Show-ul a inspirat multe alte emisiuni de gen, inclusiv la noi exista emisiunea lui Miky Has ce e inspirata din cea a lui Ray William Johson.
Sa fiu sincer, de cand m-am intors acasa, nu am prea urmarit emisiunea. Odata pe luna ma uitam la tot ce era in urma, asa ca tarziu am aflat ca Ray a anuntat ca in curand se v-a termina.
Acum cateva zile a fost ultimul episod, episod pe care l-am vazut la cateva ore de la lansare insa despre care nu am apucat sa scriu aici. M-am tot gandit daca Ray e egoist si acum, cand a inceput sa fie bagat in seama de marii producatori, a lasat munca asta aproape gratutia, de-o parte. Dar apoi mi-am spus ca daca eu ma plicitisisem oarecum de show, si altii o facusera iar cinci ani pentru un show pe youtube e mult. Mai ales ca a fost un pioner in asa ceva.
Astept cu nerabdare urmatoarele lui proiecte si sper ca serialul lui de pe FXX sa treaca de pilot si sa ruleze pe TV.

Pe curand...

joi, 13 martie 2014

Vestitorii primaverii

Cum se poate ca saptamana trecuta sa fie atat de frig  si de ploios, iar acum sa fie atat de cald si frumos afara? Imi doresc ca vremea sa ramana asa mult si bine pentru ca primvara e anotimpul meu preferat (pana de curand era iarna dar Japonia m-a schimbat destul de mult).
Abia ce m-am intors de la o plimbare prin curte, unde am facut poze la ghioceii infloriti, cativa puieti de brad ce au screscut razlet ca cativa metri de padure si cativa bunchisori ce se dezmiarda in razele soarelui.
Albinie profita din plin de floricelele aparute iar soarele te mangaie caldut.
Primavara, bine ai venit!
Mai multe poze gasiti pe pagina de facebook a blogului, aici.
Pe curand...

luni, 10 martie 2014

Calin (o poveste moderna) sau dupa 9 ani la TMB

Aseara am fost, dupa 9 ani, la Teatrul Municipal Bacovia. A trecut mult timp pentru ca intre timp am plecat din Bacau la facultate iar cand ajungeam pe acasa, fie era din scurt si numai de teatru nu aveam timp, fie era in vacanta cand teatrul era inchis.
De cand m-am intrors acasa am tot vrut sa merg la teatru iar dupa doua incercari nereusite, a treia a fost cu succes.
Aseara s-a jucat Calin (o poveste moderna), o piesa regizata de Horia Suru, care s-a inspirat pentru piesa din „Wunschkonzert”, de Franz Xaver Kroetz, si din „Cãlin (file din poveste)”, de Mihai Eminescu, pe care le-a transfomat in dramaturgie, alaturi de o piesa de Hannah Wolf .
 Am vrut sa vad piesa pentru ca:
- o avea in distributie pe Eliza Noemi Judeu, cea care mi se pare cea mai buna actrita a teatrului din Bacau;
- Madalina prezentase piesa foarte misto la ea pe blog;
- vazusem o postare de la Fulbright Romania - pentru ca Hannh Wolf e posesoarea unei astfel de burse;
- presa vuise destul de mult pe tema asta.

vineri, 7 martie 2014

Singuratatea numerelor prime

Ma intrebase cineva odata cum imi aleg cartile pe care le citesc. In principiu e un mecanism simplu. Sunt intr-o perioada in care citesc scriitori romani contemporani si  merg mult pe bloguri si recomandari de la prieteni. Pe de alta parte citesc multi japonezi si aici e din nou simplu, citesc cate un roman de la fiecare scriitor tradus la noi, sau tradus in engleza - in principiu un scriitor important, si daca imi place, mai citesc carti scrise de el. Si apoi sunt nebuniile mele: noaptea imi vin idei de genul: n-am citit niciun roman corean sau iranian, si dimineata incept sa caut informatii despre autori celebrii din acele tari.
Cartea de fata n-as fi citit-o niciodata. In primul rand e aparauta la RAO. Eu am iubit RAO, aveam si card de membru la ei si eram pe aceasi lungime de unda cu cartile pe care le publicau: John Saul. Dan Brown si altii, erau preferatii mei. Apoi am aflat ca isi bat joc de traducatorii lor si m-am suparat pe ei. Atat de tare incat le-am scris si pe facebook asta.
In al doilea rand, nu m-ar fi atras numele. Singuratatea numerelor prime suna a carte de numerologie iar autorul nu imi spunea nimic. Nu prea am citit italieni, deci nu stiam ce sa spun de cartea asta. Norocul meu ca am primit-o cadou de la Elefant, pe cand mi-am cumparat un roman de Oe, O experienta persoanala. Atunci site-ul oferea doua carti cadou, cea de fata si  Vise paralele de Luis Garcia Jambrina.
Am citit pe spate informatiile despre carte si am vazut pe goodreads ca doi dintre prietenii mei o citisera si ii dadusera 4 stele. Asa ca am iesit din zona mea actuala de lectura si am inceput sa citesc cartea.
Ce pot sa spun dupa ce am terminat-o? Abia astept sa se traduca si celalalt roman al lui Paolo Giordano! Cartea e foarte misot si m-am regasit in singuratatea numerelor prime, posibil ca pe undeva sunt si eu un numar prim, ce ce simte mai bine singur in unicitatea lui, decat in comapania celorlalte numere ce se divid cu altele. Metafora luata din matematica nu putea fi realizata decat un om de stiinta, iar autorul e doctor in chimie.
Recomand cartea cu mare drag si astept pareri de la cei ce au citit-o. Ma gandesc sa vad si filmul.
Pe curand...

joi, 6 martie 2014

6.03

Bun, azi, ca in fiecare an pe sase martie, a fost baba mea. Stiam ca vremea o sa fie asa pentru ca am tot verificat apicatiile de meteo de pe laptop, telefon si tableta si m-am uitat la meteo cam la toate televiziunile, sperand ca una o sa zica soare la Bacau.
Aduce ploaia bogatie dar azi a plouat marunt toata ziua, a fost inorat si vant. Asta ce sa intemne? Ca o sa am un an furtunos, prost dar constant o sa am bani? Dar eu vroiam fericire, ca de ani buni e tot inorat de bana mea...
De nervi ca era urat afara si ca planurile mele de plimbat prin oras au murit, n-am cercetat nimic pana la lasarea soarelui ci m-am uitat la filme si am facut  curatenie prin casa- ca de fiecare data cand n-am chef sa lucrez/invat.
Pe curand...

miercuri, 5 martie 2014

Hinamatsuri

Am asteptat evenimentul asta de mult. Imi povestise Irina ca la Himawari se organizeaza doua festivaluri japoneze, iar asta era primul. Asa ca m-am inscris pe lista de voluntari - la standul cu obiecte expuse si m-am ocupat de promovarea pe media.
Am trimis comunicatul de presa la toata mass-media din oras iar Evenimentu, Campus Magazin, Ziarul de Iasi prin Iasi Fun,  BZI si TVR Iasi au preluat stirea si au anuntat oamenii de evenimentul nostru, insa vremea rece si incarcata i-a facut pe Ieseni sa nu prea iasa din casa. Cel putin asta au spus cei ce au mai participat la festival, eu zic ca a fost bine. Nu a fost decat 15-20 de minute cand nu a fost lume - intre doua evenimente, iar la un moment dat parea liniste dar asta pentru ca toti erau la work-shopuri, iar cei 1-2 oameni care intrau constant si veneau la standul meu, se intrebau de ce e asa liniste si le explicam ca lumea e la atelierele de creatie. Mi-ar fi placut ca si sumi-e-ul, caligrafia si ikebana sa fi fost tot in Sala Pasilor Pierduti (Camera cu pasi rataciti - cum a zis un vizitator dimineata) insa nu a existat un om care sa il convinga pe sensei sa vina acolo si l-au lasat sa-si faca de cap in alt corp al universitatii. Eu am avut oameni la stand ce ma intrebau unde poate sa se uite la cum deseneaza lumea sau la cum aranjeaza flori si le-am zis ca din pacate nu se poate, ca e pentru cei ce s-au inscris la work-shop si ei lucreaza intr-o sala in Universitate. Le-am citit dezamagirea pe chip.
Dar in mare a iesit bine. Cred ca nimeni nu a citit panica vesnica a organizatorului si nici crisparea mea. Eu am cam fost luat in ture de dimineata si bagat in oala pe nepusa masa, dar nu s-a vazut asta. Ne-am adaptat pe parcurs si am invatat din mers.


Insa eu nu pup in fund pe nimeni si nu scriu acest articol ca sa ma dau bine pe cineva, ci doar imi explim parerea. Iar cum standul meu a existat pe toata perioada festivalului si am avut constant 2-3 persoane uitandu-se la obiectele expuse am multe de povestit. Daca vreti povesti rautacioase, adunate pe parcursul unei zile, dati click mai jos, pentru a le afla, daca nu, aici se incheie parerile mele despre festival.

marți, 4 martie 2014

Imblanzitorul apelor

Am plecat la Iasi cu cartea inceputa. Citisem putin din nuvela de debut a lui A.R. Deleanu, insa ceea ce citisem, imi placuse mult. Apoi, in cele 10 minute de respiro pe care le-am avut la festival, am incercat sa mai citesc ceva, insa nu am reusit. Asa ca am luat cartea de la capat in tren, pe drumul de la Iasi la Bacau. De la Pascani pana la Roman am terminat-o. Trenul se mai golise si mirosul urat disparuse, asa ca m-am cufundat in lectura fara sa fiu deranjat de nimeni.
Din cand in cand mai ridicam capul din kindle si ma uitam pe geam sa vad daca nu ne-au luat apele. Povestea din volumul de debut al lui Deleanu, ni-l prezinta pe un tanar student ce vine acasa cu prietena sa pentru o scurta perioada de timp. El lucreaza la un roman, si cand ajunge cu el la editua, pe o zi ploioasa ce anunta potopul, editorul il desfinteaza si ii spune ca nu e bun de nimic. Intors acasa dezamagit se trezeste ca el si intreaga familie sunt luati de ape, cu tot cu locuinta sa si astfel pornesc intr-o calatorie terifianta. Si cum de fiecare data cand apar probleme se gasesc si cei ce creiaza panica, casa lor ce pluteste pe puhoiul de apa devine scena unei povesti desprinse parca dint-un film de groaza de duzina, scris insa cu romantism ce ma ducea cu gandul la scriitorii interbelici mai mult decat la literatura contemporana.
Cred ca aceasta combinatie nebuna, antiteza dintre tema si scriitura m-a facut sa ma cufund in lectura si din cand in cand sa ridic capul sa ma asigur ca sunt in tren, intr-o zi cu ploaie marunta, si nu intr-o casa se pluteste pe puhoiul de apa de dupa o ploaie nebuna.
O sa fiu cu ochii pe Delenau, ca am vazut ca mai are o carte publicata, insa nu la Casa de Pariuri Literare ca aceasta, ci la  Herg Benet Publishers, o alta editura mica ce promoveaza scriitorii tineri (debutanti) (refuzati de Polirom).
Pe curand...

luni, 3 martie 2014

Dupa o saptamana

Abia m-am intors din Iasi, unde am avut o saptamana plina. Am avut pus o piatra de temelie la lucrarea de disertatie, am avut de sarbatrit niste prieteni, de cautat niste carti, de intalnit niste oameni si de participat la festivalul japoniez al papuslor.
Am avut un program incarcat, obositor si frustrant. Am stat vreo doua zile prin biblioteca si am petrecut ore bune cautand articole pe net si nu mi-a ajuns timpul sa fac tot ce imi propusesem. Iar din vizita asta in Iasi au aparut noi lucruri la care trebuie sa lucrez, asa ca o sa fiu ocupat si urmatoarele doua saptamani.
Am primit intrebari de la cativa apropiati ai blogului legate de festivalul de sambata. Am fost atat de obosit dupa ce s-a termint si aveam niste promisiuni facute, inca nu am reusit sa scriu inca. Insa promit ca o sa scriu pentru ca sunt multe de scris. Am nevoie de putina odihna, de doua zile in padure sa imi incarc energiile si o sa scriu. A fost o zi plina despre care as putea scrie mult: de la festivalul propriu zis, pana la oamenii cu care am intrat in contact.
Saptamana asta nici nu am apucat sa citesc. Mi-am cumparat cateva carti, dar nici aia cu care venisem nu am reusit sa o deschid. Noroc de drumul lung cu regio de la Iasi la Bacau, ca am dat-o gata.
Pe curand...

duminică, 2 martie 2014

Oscar 2014

In noaptea asta are loc decernarea Premiilor Oscar. Stiti deja traditia mea OCD-ista de a vedea principalale filme nominalizate pana la gala. Si anul asta mi s-a parut un lucru greu de facut, cu toate ca am renuntat de mult in a mai vedea toate filmele nominalizate la orice categorie si m-am limitat doar la filmele nominalizate la Cel mai bun film, Cea mai buna regie, Cel mai bun actor in rol principal, Cea mai buna actrita in rol princiapal, Cel mai bun actor in rol secundar si Cea mai buna actrita in rol secundar. As fi putut bifa si categoriile cu scenariul, insa nu am reusit sa vad Before Midnight nominalizat la cel mai bun Scenariu adaptat. Nici la animatii nu am vazut doua: Ernest and Celestine si ultimul film al lui Myazaki: The wind rises - film pe care incerc sa-l vad de cand eram in Japonia. Acolo era in japoneza, fara subtitrare in engleza, iar acum nu il gasesc online nicaieri la la noi in cinematorgrafe nu e si nici nu o sa fie (mai mult ca sigur).
Despre o parte din filme am vorbit imediat dupa Globurile de Aur, aici, iar despre cele vazute, o sa vorbesc in continuare.

sâmbătă, 1 martie 2014

Eurovision 2014 - selectia nationala

[Anca,] Nu am uitat de Eurovisionul de anul asta doar ca dupa auditia celor 12 finaliste am zis: meh! Anul asta chiar cred ca o dam in bara. Sunt vreo trei melodii ce imi plac, insa nu mi se par bune de Eurovision. In rest, multe rebuturi, melodii ieftine cu sound vechi si versuri in romana. Ce cauta Naomy aici? Nu am nimic cu el/ea insa piesa aia e de Creatie la Mamaia nu de Eurovision. Sau ce cauta resapata de Silvia Dumitrescu? Femeia aia nu realizaeaza ca au trecut anii si ca nici imaginea ei si nici muzica pe care o canta nu mai sunt in prezent, ci au ramas undeva in trecut... Sau ce cauta Bere Gratis cand sotia liderului grupului e coordonatoare de proiect. Poate ca merita piesa sa intre in finala (mie mi se pare ca e variatii pe aceasi tema; si tema e varza) dar nu era mai bine sa nu, ca sa evite un scandal.

Azi nu o sa ma uit la Selectia Nationala. Nu am timp de asta, sunt prins cu festivalul si cu un Catan dupa. Sunt curios cine o sa castige si daca e una din cele trei preferate ale mele. Sunt curios de show-ul ce o sa se faca pe melodie ca si asta conteaza mult. Degeaba esti tu Paula Seling si Ovi, ai melodie ritmata gen buntzi-buntzi, daca tu te misti pe scena ca formatia Savoi...

Dezamagit total...
Bun, daca nu stiti pieselele, le puteti asculta in playlistul de mai jos. Chiar sunt curios care e preferata voastra.

Pe curand... 

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)