joi, 28 august 2014

Pui Gongbao

Puiul Gongbao sau puiul cu alune este unul din cele mai populare feluri de mancare chinezesti. Povestea spune ca in timpul dinastiei Quing, unul din ministrii indragea mult ardeiul si alunele. Astfel, buatarii de pe langa conducerea provinciei, au creat acest fel de mancare, fel ce are diferite variante si interpretari, dar din niciunul nu lipsesc ardeii grasi si alunele prajite. Eu am mai gatit o varianta a acestui fel de mancare, pe cand eram in Japonia, insa saptamana trecuta, am incercat alta reteta, inspirata de pe un blog de pe net. Fata de reteta de pe blogul respectiv, eu am adaugat urechi de lemn, pe care le-am primit prin posta de la o prietena din Japonia, si nu am adaugat ardei iuti uscati pentru ca la mine in familie, inafara de mine si nepotul meu, nimeni nu mananca picant.
Pentru reteta avem nevoie de:
200 g piept de pui,
1 morcov
1 ardei gras rosu (eu am folosit gogosar)
1 ardei gras galben
2 fire de ceapa verde
o bucata de ghimbir
3 catei de usturoi
un pumn de alune
urechi de lemn, hidratate in apa cu sos de soia si sare (puteti gasi urechi de lemn, de vanzare, de exemplu, aici)

miercuri, 27 august 2014

Cele 16 ore ale Romtelecomului

Joi o mica furtuna a dat de furca prestatorilor de servicii, pe Calea Moinestilor. A fulgerat un transformator si am ramas fara curent. Am stat noi cuminiti o ora, am vazut ca nu se rezolva nimic, am sunat la EON. Am stat pe linie 35 de minute, asteptand cuminte, cand pac, a venit curentul. Am inchis telefonul si mi-am continuat treaba prin casa.
Pe la 23:35 a picat netul. Intrasem de pe telefon pe fb sa verific ceva, cand am vazut ca nu se conecteaza. N-am bagat de seama, insa a doua zi de dimineata, cand am vazut ca problema inca exista, am inceput sa sun la Romtelecom.
Dupa o ora, de asteptat operatorii ce erau ocupati, apelul se intrerupe automat.
Asa ca am mai sunat odata.

marți, 26 august 2014

Gyoza - coltunasi japonezi

Gyoza a fost felul meu preferat de mancare in primul an de Japonia. Tot laboratorul imi spunea gyoza guy pentru ca eram disperat dupa coltunasii cu carne ai japonezilor. Nu degeaba Hakan mi-a facut cadou de Craciun un breloc (pe care il port la stick) in forma de gyoza.
Si cum se face acus un an de cand m-am intors acasa, weekendul trecut am decis sa fac gyoza de casa.
Cam asa ar fi trebuit sa arate, insa nu mi-au iesit asa, dar au fost la fel de bune...

joi, 21 august 2014

Copiii arborelui de Jacaranda

Acum un an si ceva am vazut pe pagina de facebook a editurii Polirom titlul asta. Mi-a placut coperta mult si faptul ca era un roman scris de un iranian, fiind el scris in engleza, de un emigrant - pentru mine tot persan era. Am cautat cartea asta in draci pe net, pe site-uri de ebook-uri, pe torrenti si nimic. Asa ca acum o luna si ceva, cand am intrat intr-o librarie, si m vazut-o pe raft, am cumparat-o.
De obicei cand imi doresc mult sa vad un film sau sa citesc o carte, raman dezamagit de ea. Asa s-a intamplat si acum. Posibil ca daca o citeam inainte de Cartea Soaptelor, imi placea mai mult.Cartea prezinta povestea unei familii, distrusa de revolutia extremista ce a avut loc in anii '70- '80.
Daca incep sa spun ca extremismul religios, si ca orgoliul asta pentru religie nu face bine, iarasi o sa imi sara lumea in cap si o sa spuna ca am ceva cu religia. Nu, am ceva cu cei de la conducerea institutiilor ce se ocupa de religie. Cu ce e mai bine acum acolo dupa o relovutie ce a distrus monarhia, exprimarea libera in arte, pentru a ajunge un stat religios? Puteau sa fie musulmani dar fara ca sa aibe Koranul ca si constitutie, ca in Turcia, dar nu, au vrut extremism.
Povestea cartii e tulburatoare, insa mie mi s-a parut ca autoarea a pus prea mult accent pe scenele cand familia era impreuna si era armonie, decat pe scenele din lagare. Posibil ca aceste scene sunt mai importante pentru ea, ca istorie a familiei, insa mie mi s-a parut plictisitor sa citesc pagini intregi despre matusa ce manca curmale si bea ceai (scenele astea le prezinta mai bine Bozganian in cartea sa). Mi-ar fi palcut sa mearga pe latura pe care a mers Hwang Sok-young in Printesa Bari - daca tot ne-am dus de-a lungul timpului, cu o familie distrusa de politica unei tari.
E o carte interesanta si cred ca am avea multe de invatat de la Sahar Delijani cand o sa vina la FILIT, in toamna. Ced ca o intalnire cu publicul cu ea, e un castig. 
Pe curand...

duminică, 17 august 2014

Moinesti

Cu toate ca bunicii mei au locuit in Moinesti cand erau tineri, ca mama a copilarit o perioada acolo, cu toate ca unchii mei stau acolo dar si o mare parte din rude locuiesc in zona Moinesti- Comanesti- Darmanesti, mare lucru din oras nu prea stiam. Vizitele mele din Moinesti se limitau la Lucacesti, cartierul unde a locuit fratele bunicii, la spital - unde am ajuns de prea multe ori (sa vizitez) si foarte putin, mai sus, la politie, unde stau verii mei. Dar sa traversezi orasul din masina, sa te duci la o masa (fie ea o zi de nastere, onomastica sau pomenire) nu inseamna ca stii orasul.
Asa ca, dupa excursia prin judet, m-am decis sa fac o vizita de trei zile verilor. Mai aveam si cateva cunostiinte prin oras, ce mi-au spus ca ori de cate ori vin in oras, sa le dau un semn, asa ca am zis ca am ce face.
Si asa a si fost. Ce-am aflat despre oras?
1. Inafara de Parcul Tei - parcul din fata spitalului, Moinestiul mai are cateva parcuri.
a) Parcul Bai- cel mai misto parc pe care l-am vazut intr-un oras. Intr-o groapa, inconjurata de copaci, de-a lungul unui parau, cateva izvoare termale isi varsa apa ruginie in paraul ce strabate parcul. Scari, pante amenajate, porti (ce amintesc de portile tori), podete, banci si locuri foisoare, fac sa uiti ca esti in oras. Racoarea paduricii si a paraului ce curge obraznic printre prietre, te pacalesc ca esti undeva intr-un loc ferit de poluarea orasului si galagia specifica urbilor urbane.

sâmbătă, 16 august 2014

Acuofobia lui Deleanu

ACLUOFOBÍE s. f. teamă patologică de întuneric. (< engl. achluophobiaSursa: MDN (2000) 

Am citit Acluofobia pentru ca citisem Imblanzitorul apelor si mi-a placut mult cum scrie Deleanu. Exista un val de scriitori tineri, ce ies un pic din tiparele literaturii contremporane si fac treaba buna. Ii gasim publicati la Herg Bennet mai nou sau la Casa de Pariuri literare si sunt considerati de unii critici (chipurile promoteri de literatura, niste frustrati) scriitori pentru hipsteri (cred ca in curand o sa ma las de citit Vice, pentru ca nu ma mai regasesc in articolele lor - ori calitatea lor a scazut, ori s-a produs o extorsiune la un degajament in creierul meu si nu-mi mai place).
Volumul lui Deleanu e o colectie de 10 povestiri horror (nu prea avem asa ceva in literatura romaneasca) scrise destul de bine, ce mi-au aminitit de apetitul meu pentru literatura de gen si de John Saul sau Stephen King in tinerete.
Saptamana ce tocmai am incheiat-o am cam fost pe drumuri si faptul ca am ales un volum de proza scurta pentru lectura, a fost o alegere buna, petru ca poti sa citesti fracturat. 
Din cele 10 povestiri 5 mi-au placut foarte mult iar celalalte 5 au fost meh. Nu ca mi-au dispacut, insa cred ca in curand o sa le uit povestea si o sa-mi amintesc doar de cele 5 ce m-au impresionat. Abia astept sa apara noul volum al lui Deleanu, despre care tot vorbeste pe facebook, pentru ca sigur o sa-l citesc in continuare.
Pe curand...

miercuri, 13 august 2014

The Killing

The Killing a fost cel mai bun serial politist pe care l-am vazut vreodata (inainte sa sariti in sus, n-am vazut decat jumatate de episod din True Detective). The Killing a fost un serial ce mergea pe o reteta clasica, in care timp de 2 sezoane (25 de episoade) au rezolvat un caz, si ne-au prezentat zi de zi, noutatile pe care le faceau in cercetarea crimei.
Dupa cele doua sezoane, ce au reprezentat o crima, serialul a fost anulat, din cauza audientelor slabe. Un an mai tarziu, i s-a mai dat o sansa. Sezonul 3, a avut 12 episoade si a  urmarit un alt caz pe care il avea echipa deja celebra. Dupa sezonul trei, serialul a fost anulat din nou. De data asta AMC renuntase de tot la el. Salvarea a venit de la NETFLIX. ce a cumparat drepturile si i-a mai acordat un ultim sezon, de data aceasta cu 6 episoade, sezon ce a fost facut public pe 1 august.
Cazurile s-au solutionat din ce in ce mia repede. Primul a avut alocate 25 de episoade, al doilea 12 iar ultimul 6.
De data asta mai mult ca sigur ca s-a terminat de tot. Pacat... O sa-mi lipseasca Linden...
Ce mi-a placut la serialul asta? Atmosfera. Actiunea are loc in Seattle si tot timpul a plouat sau a fost ceata. Sezonul 4 a fost un pic mai insorit, poate cei de la Netflix au dorit sa schimbe starea aia de apasare pe care o avea serialul original. Apoi au fost personajele si actorii. Nici unul dintre ei nu e frumos. The Killing a fost un serial cu oameni hai sa nu spunem urati, ci banali, stersi. Personajele principale, cuplul de politisit, au purtat cam aceleasi haine timp de 4 sezoane: ea schimba doua pulovere, el doua hanorace.
A fost altceva, un serial ce iesea din tiparele televiziunii actuale. Poate de aceea nici nu prea a fost mainstream...
Pe curand...

marți, 12 august 2014

Shusaku Endo - Tacere

O sa repet povestea despre "Cum imi aleg eu o carte". Daca e un scriitor pe care l-am citit e usor: daca imi place cum scrie o iau, daca nu, nu. Daca e un scriitor nou, conteaza natia: cumpar japonezi, iranieni si, mai nou, africani. Apoi e coperta. Daca coperta ma atrage, o iau. Asa a fost si aici. Soarele la rasarit, rosu - ca in steagul Japoniei ce se transpune in forma de cruce printr-o poarta Tori, e o metafoara minunata a cartii.
In schimb cartea nu e atat de geniala pe cat e coperta. E buna, insa nu prea sunt eu fan romane istorice.
Am o problema cu biserica ca institutie si in special cu Biserica Catolica. N-am inteles niciodata razboaiele si crimele pe care le-au facut in numele bisericii. Adica de ce esti tu mai presus ca toti si iti permiti sa omori in numele unei cauze, cand nu esti semizeu, ci un om ales intr-un sistem, eventual si pe voturi furate (vezi zecile de cazuri de Papi ce si-au cumparat locul la Vatican). Biserica catolica prin portughezi si cea protestanta prin olandezi si englezi, se apucasera de misionarism, sa crestineze Japonia. Au mai fost si rusii, ca nu degeaba au o biserica ortodoxa la Tokyo si una in Sapporo.

"Tara asta e o mlastina. Cu timpul ai sa intelegi singur lucrul asta. Tara asta e o mlastina mult mai infioratoare decat ti-ai putea imagina. Orice vlastar ai planta in mlastina asta, radacina incepe sa putrezeasca. Frunzele se ingalbenesc si se usuca. Iar noi am plantat in aceasta mlastina vlastarul crestinismului"

Crestinismul, raspandindu-se destul de repede (intr-un context istoric in care japonezul de rand era asuprit de lorzi si de Shoguni), s-a dat o lege de omora fiecare crestin ce nu se lepada de credinta si care platea pe cel ce turna un crestin. In contextul acesta se desfasoara romanul Tacere. E interesant ca Endo (absolvent de Keio - universitatea rivala a Wasedei) scrie romanul din perspectiva preotului misionar, si nu a japonezilor, si arata actiunea autoritatilor, ca un masacru. Dar eu ma gandesc la cum ar fi aratat Japonia astazi, daca nu r fi existat acest macel? Ceva de genul Coreei de Sud, unde un templu e ceva rar, unde vezi biserici in fiecare cartier si 2-3 temple in oras. Mai bine ca s-a intampat asa, si ca astazi am putut vedea temple budiste si shinto si cate o biserica in oras. Fiecare continent sau zona cu religia lui...
Pe curand...

sâmbătă, 9 august 2014

De ce nu stim sa ne promovam turismul local?

Prin iulie am avut niste musafiri din Arges ce au stat pe la noi o saptamana si vroiau sa viziteze imprejurimile. Atunci am observat ca Bacaul sta prost la capitolul promovare turistica. Apoi, saptamanile trecute, niste prieteni din Japonia mi-au spus ca vor sa vina vara viitoare sa viziteze Romania. M-am gandit ca pe langa turul de forta: Bucuresti - Transilvania - Maramures - Bucovina - Iasi, sa ii duc si prin judetul meu natal ca sunt lucruri de vazut.
Povestile astea doua s-au unit si s-au pus cap la cap acum doua zile, cand am plecat intr-o mica excursie Valea Uzului - Targu Ocna - Slanic.
Concluzia: Draga Consiliu Judetean, trei filmulete pe site-ul consiliului , un site pe care lisesc informatiile si un site de poze facute de niste liceeni, nu e promovare turistica. 
Valea Uzului: Candva a existat un drum ce ducea pana la coada lacului, unde exista o pastravarie si e un platou de unde se vede frumos lacul. Acum drumul e ok pana un pic mai incolo de baraj, apoi incepe sa fie plin de gropi iar dupa aceea e un drum de bolovani.
Noi am avut curaj sa mergem doar pana la manastire, undeva la jumatatea drumului, si de acolo ne-am intors pentru ca ne distrugeam masinile. Degeaba ne-au zis calugarii ca e fain tare peisajul la coada lacului, ca exista o pensiune ce are o micro ferma de animale exotice. Mai bine inapoi cu masina intacta, decat sa o rupem prin bolovanii aia de acolo.
Si nu e vorba de facut un drum nou, cu santuri, stabilizari de taluz, defrisari sau ce mai cere o sosea print-o rezervatie naturala. Acolo exista drum, trebuie doar reasfaltat. Dar consiliul judetean are alte probleme, pare-se...

vineri, 8 august 2014

Expertul ciuperca

E vacanta si parca e vacanta si pe facebook. Nimeni nu mai posteaza nimic. Observ ca lumea e activa pe reteaua de socializare cat timp e la serviciu, in micile pauze in care umpla timpii morti. S-a dus vremea check-inurior si zecilor de poze din concediu. Acum cate un selfie si un "feeling...."
Inafara de stirile de pa paginile pe care le urmaresc, rar mai vad ceva interesant, in schimb a inceput sa ma enerveze ceva la maxim. S-a umplut facebook-ul de experti aparauti peste noapte. Fie ca e vorba de persoane ce au slabit mult si acum se dau experti in nutritie si sport, fie ca e vorba de oameni ce devin pariniti si brusc sunt experti in alaptat, sarcina sau nastere, sau atacanti ai politicii, ce nu stau in tara si nici nu voateaza, acestia se cred buricii pamantului.
Dragii mei, doua articole de pe net si o carte sau o poveste de succes, nu va face experti. Mai lasati sfaturile pe facebook si tineti-le pentru voi ca nu ma incred in ele cand vin de la un neica nimeni care brusc s-a trezit expert in ceva.
Dupa ploaie apar multe ciuuperci, asa si cu voi. Azi aveti faima, maine va uita lumea.
Pe curand...

joi, 7 august 2014

Cartea soaptelor

Oricat de deschis la nou vreau sa fiu, mi se intampla si mie sa mai am mentalitati sau sa pun etichete fara sa stiu despre ce e vorba.
Asa mi s-a intamplat cu Cartea Soaptelor a lui Varujan Vozganian. Sunt aproape 5 ani de cand avem cartea asta in casa, si-a cumparat-o mama cadou de Craciun in 2009, mi-a tot vorbit despre ea si mi-a spus ca e foarte buna si ca trebuie s-o citesc, am citit in presa ca a fost propusa pentru Nobel si mi-a vorbit si Lucian Dan Teodorovici (al carui volum de teatru tocmai a aparut la Cartea Romaneasca) despre ea, dar eu nu si nu. De ce? Ca nu-mi place moaca lui Vosganian si nu credeam eu ca un politician, profesor la ASE si poet din cand in cand, poate sa scrie o carte atat de buna. Si m-am inselat.
Cartea soaptelor e mai mult decat cartea de capatai a Genocidului Armenesc, asa cum au numit-o presa internationala. Cartea soaptelor e o cronica de familie, povestea unei familii dintr-un popor ce a suferit enorm, fugarit si omorat de turci, a carui poveste nu se cunoaste asa cum se cunoastea cea a evreilor, cu toate ca pare sa fi fost un genoci mai mare. Varujan Vozganian spune mai departe povestea familie lui, povestea armenilor de pe strazile armenesti din toata lumea, si in special a celor de pe strada armeneasca din Focsani, poveste ce a fost transmisa din tata in fiu din generatie in generatie, fara sa fi fost pusa pe hartie pana acum. Poate ca modestia asta a armenilor a facut ca povestea lor trista sa nu fie atat de cunoscuta, insa astazi, cu ajutorul lui Vosganian lumea poate afla mai multe despre istoria armenilor.
E o carte ce trebuie citita si o carte care merita tradusa in si mai multe limbi si promovata.

Pe curand...

sâmbătă, 2 august 2014

Musafir

E bine cand odata cu noile generatii si schimba si concepte. Unul din conceptele vechi pe care nu puteam sa le sufar, era acela de musafir, din perspectiva de gazda. De fiecare data cand se anuntau musafiri, totul trebuia sa fie perfec. Nici un fir de praf sau par prin casa si totul asezat pefect la locul lui. Musafirul era asteptat cu masa calda, si era servit regeste de parca noi, gazdele eram argatii lui.
De aceea multi compii, satui de munca pentru musafiri, si-au dorit sa ajunga musafiri cand o sa creasca.
Si de ce atata speteala? Musafirii sunt in general rude din alte localitati sau prieteni. Nu primesti in casa un necunoscut si nici o personalitate... si atunci, de ce atata formalitate si prefacatorism?
Porneste totul din mentalitatea noastra de barfitori si rautaciosi. Ca musafir vrei sa vezi ca tu o duci mai bine, cauti tot felul de nereguli in casa gazdei ca sa te simti bine ca la tine acasa e altfel si tu o duci mai bine. Gazda vrea sa arate cat de bine o duce, sa le laude cu starea sa de bine si pentru asta face niste eforturi supraomenesti.
Si pentru ce? Pentru o imagine deformata? Pai asa, incetul cu incetul, incepi sa nu mai vrei sa ai musafiri...
Eu cand ma duc la cineva in vizita, pun mama la treaba. Pai suntem prieteni sau ce? Ai de gatit, te ajut, e de curatat ceva, zi-mi ca fac. Nu ma simt bine sa se faca treaba pe langa mine si eu sa stau si sa astept sa fiu servit. Si asta o explic si musafirilor: acolo e baia, asta e bucataria, ai nevoie de ceva, te servesti, daca nu stii unde e, imi zici si iti dau, fara politeturi false, fara rusine.
Insa mai exista musafiri din aia de moda veche, ce te vad ca ai treaba, ca lucrezi la ceva si vin la tine sa iti spuna: "Mi-e sete. Da-mi si mie, te rog niste apa intr-un pahar." Sa mori tu! Dar chiar nu poti sa-ti pui singur?
Pe curand...

vineri, 1 august 2014

De suflet


Am cunoscut-o pe Mioara Iacob pe cand eram in liceu. Isi deschisese un magazin de cadouri pe Lucretiu Patrascanu, unde e acum Salonul de Piane iar eu am intrat ca sa caut un cadou de Craciun pentru dirig. Mi-a placut atat de mult atmosfera si energiile de acolo incat am tot revenit in magazi si am cumparat cadouri. Cel mai frumos lucru pe care l-am luat de acolo e un platou din coji de ou pe care i l-am facut cadou mamei de ziua ei, si la care tine foarte mult.
Apoi am reintalnit-o pe facebook, pe cand eram in Japonia si am descopeirit Concertul pentru Suflet.
Am fost anul trecut, la una sau la doua editii. Anul asta am ratat-o pe prima, am fost la a doua si cu siguranta o sa merg la urmatoarea. De ce? Pentru ca e altceva. De patru veri, Mioara Iacob isi scote pianul din Salon si il lasa manuit de copiii de la Liceul de Arta. Mai mici, mai mari, mai talentati sau mai incepatori, fiecare copil are sansa sa fie ascultat si aplaudat de un parc intreg. Iar la final ne ofera un recital minunat al unei trupe din oras, trupe pe care avem si noi sansa sa le cunoastem. 
Cu Salonul de Piane serile de vara sunt mai frumoase cand muzica de pian adie in briza serii si ne racoreste sufletele. Pentru asta o admir pe Mioara Iacob, pentru curajul de a face ceva din care nu se castiga bani, pentru ca isi pune sufletul pe tava si plina de emotii ofera sansa de afirmare unor copiii mici si recunostiinta unor dascali devotati.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)