joi, 31 decembrie 2015

Top 5 carti 2015

M-am gandit sa reiau articolul de anul trecut si sa il transform intr-o traditie, ca la final de an sa realizez un top 5 al cartilor citite in anul ce se incheie in curand.
Anul acesta am citit 60 (si vreo doua - insa sunt cateva ce nu apar pe goodreads, ca #30deanidecapitanie si vreo doua carti tehnice) de carti, mai putin decat anul trecut, pentru ca am inceput sa lucrez in cadrul unui proiect si timpul alocat lecturii s-a diminuat considerabil. 
Anul asta nu au fost prea multe carti care sa ma dea pe spate. Au fost trei carti ce mi-au placut foarte mult, carti ce se vor gasi pe primele trei pozitii, si vreo 6 ce mi-au placut, dar nu m-au dat pe spate. Aici am stat si am gandit. Care din cele 6 sa intre in top si de ce. Si pana la urma am mers pe cel mai logic principiu: cartea care mi-a ramas in minte cel mai intens. Nu conteaza ca nu i-am dat 5 stele pe goodreads la momentul respectiv, daca dupa luni bune imi este inca in minte.
Dand click pe numele cartii puteti citi articolul scris atunci despre carte, ca sa va faceti o idee.


Un 2016 plin de lecturi reusite! La multi ani!
Pe curand...

miercuri, 30 decembrie 2015

Shogun

56(60)# N-ai citit Shogun?

Da. Nu citisem Shogun. Am vazut miniseria de n ori (si o s-o revad din nou, cu siguranta), am incercat sa o citesc cand eram prea mic si am fost in Japonia fara sa citesc cartea. Asa ceva...
Dar acum am indreptat lucrurile si intru in 2016 cu dreptul. Nu o sa ma mai intrebe nimeni cum de nu am citit Shogun pentru ca nu o sa mai fie cazul.
De ce acum? As fi putut sa traiesc si fara sa citesc cartea asta. Nu ma rusinam prea tare cand mi se batea obrazul ca nu am citit-o. Doar ca prin septembrie am auzit despre o carte in care se discuta despre ce e adevarat si ce nu e in Shogun. Cartea aia mi se pare interesanta si ca sa o citesc, trebuia sa citesc fenomenul.
Nu pot spune ca am fost impresionat. Exista cateva motive: stiam actiunea din mini-serie, am trecut pe viu prin socul cultural si cunosc deja cultura japoneza. E scrisa bine, are umor insa, acum, cu ochii si cu mintea post Japonia, mi se pare comerciala. Volumul 1 mi s-a parut mai bun de cat al doilea, ce mi s-a parut extrem de plicticos. 
Si ca sa fiu sincer pana la capat, nu stiu daca as mai citi ceva din Saga Asiatica a lui James Clavell. Sunt romane mult mai bune scrise de scriitorii lor ce prezinta cultura asiatica, de ce as citi ceva atat de comercial?
Experienta Shogun o iau ca pe experienta Sadoveanu. Trebuie citit pentru cultura generala, cu toate ca nu ma face sa vibrez.
Pe curand...

miercuri, 16 decembrie 2015

Poveste de la metrou (3)

Cu ceva timp in urma, am plecat de la Unirii si in loc sa o iau pe drumul meu obisnuit: Unirii- Victoriei, Victoriei- Obor, am luat-o invers, pana la Dristor, unde am schimbat de la 1 la 2. Am ales drumul asta, cu toate ca e un pic mai lung ca sa fiu in compania cuiva. Mai bine merg jumatate de drum cu cineva, decat un drum intreg singur. 
Ajuns la Dristor 2, am observat gresia de pe jos si mi-am adus aminte de Stalker. In fata mea erau doua tipe si m-am gandit sa incerc ceea ce scrisesem in povestirea mea. Sa ma apropii de ele atat de mult incat sa le simt parfumul. Dupa ce publicasem povestea, mi s-a spus ca asa ceva nu e posibil si voiam sa incerc. Am grabit pasul si cand sa ma apropii mai mult, cele doua tipe s-au uitat le ecranul cu programul garniturilor, si cand au vazut ca pleaca intr-un minut, au intrat in vagon. Le-am urmat si mi-am continuat planul. M-am apropiat de ele pana cand am fost simtit. Sau intors spere mine si s-au uitat sa observe ce vreau sa fac, cand am reactionat ca si cum eram enervat de faptul ca mergeau prea incet si mi-am facut loc printre ele spunand un Pardon, nervos.
Mi-am continuat drumul spre primul vagon, avand de gand sa ma asez pe locul pe care ma asez de obicei, acelasi din povestirea mea. Aveam castile in urechi insa muzica nu era data prea tare. Am intrat in primul vagon. Era aproape liber. Cateva persoane in spatele vagonului, insa in fata erau doar doua tipe ce stateau pe primul rand de scaune, pe partea stanga. Mi-am continuat drumul spre al doilea rand de scaune pe dreapta cand mi s-a parut ca aud: Stai sa vezi ca se aseaza pe primul scaun, de langa a doua usa. Cealtat tipa a intrebat de unde stie si ea i-a raspuns ca o sa ii scrie in mesaj, ca sa nu aud.

marți, 15 decembrie 2015

In Ateneu

Anul asta m-am intros la o pasiune mai veche, scrisul. Am reinceput sa scriu acum vreo trei ani, insa anul asta am oferit mai mult timp acestei pasiuni. Pana acum Subcapitol mi-a publicat doua povestiri si cat de curand o sa apara si a treia. La inceputul anului viitor o sa mai am o surpriza, insa pana atunci, va spun ca in numarul de noiembrie-decembrie al revistei Ateneu din Bacau, a aparut "[insert title here]", o povestire pe care am scris-o acum mai bine de trei ani, pe cand eram in Japonia. Povesitrea a ramas uitata intr-ul folder in:D si de curand m-am gandit sa o scutur de praf si sa o trimit unei reviste culturale sa vad daca o publica. Fara sa par modest, povetirea de fata nu e una din cele mai bune opere de-ale mele si asta ma bucura ca a fost publicata.
Vestea publicarii a venit intr-un moment cum nu se putea mai bine, cand simteam ca ziua de luni a invis razboiul cu buna dispozitie. Mama mi-a trimis un mesaj spunandu-mi ca bunul ei prieten Ghiorghe Iorga ma felicita pentru textul din Ateneu. Cum? A aparut? Si cei de la revista nu au spus nimic? Sora-mea a fost draguta si a cumparat revista pentru amintire iar eu astept sa apara numarul viitor, ca sa apara numarul acesta in arhiva pdf. Pana atunci, numai bacauanii mei vor putea sa citeasca revista.
Pe curand...

luni, 14 decembrie 2015

Pe linia 16

Teoretic cunosc linia tramvaiului 16 de ceva timp, insa cu toate ca are statie la 2 minute de locul unde locuiesc, nu am mers niciodata cu acest tramvai. Mi se spusese ca face mult prea mult timp si vine si greu, deci e mai bine sa o merg pe jos pana la metrou, si sigur ajung asa mai repede la Unirii. Acum o saptamana m-am decis sa incerc linia asta, insa n-am mai avut rabdare sa astept un 16 si am luat un 14. 14-le a facut vore 40 de minute pana in capat de linie, undeva in spatele magazinului Unirea. Mi-a placut sa ajung de la Foisorul de Foc la Hala Traian si sa cant in gand cantecul de la Pasarea Colibri, mi-a placut sa descopar strazi noi, cu case vechi, insa nu atat de mult incat sa vreau sa mai merg odata cu 14-le.
Acum cateva zile trebuia sa ajung la o librarie intre Unirii si Universitate, deci capatul de linie de la 16, Piata Sfantul Gheorghe, era perfect. Mai ajunsesem odata acolo cu un 21, pe vremea cand citeam Povestiri pe Calea Mosilor. Nu eram presat de timp si mi-am spus ca e momentul sa desopar traseul lui 16 si sa  vad cat timp face tramvaiul pana acolo.
Asteptamnd tramvaiul in statie, am observat o batrana ce a coborat dintr-un 36 ce venea pe sens invers. Nu era imbracata saracacios, insa era putin ponosita. Avea o pereche de ghete din cauciuc, cu fas, un palton inflorat si o bereta pe cap. In mana cara doua sacose de kaufland si cu un mers incet dar sigur, a traversat strada si s-a asezat in statie. La scurt timp a ajuns si tramvaiul si dupa ce am validat cardul m-am asezat pe un loc, undeva in fata. Pe primele locuri, cele ce sunt puse de-a lungul, se asezase si batrana pe care o observasem. Zambea bland si privea pe fereastra din fata cladirile ce se derulau de-a lungul drumului. La semafaforul de la intersectia cu Stefan cel Mare a observat oameni ce stateau la rand in fata unei vitrine. Atunci a intrebat-o pe doamna ce statea paralel cu mine:

miercuri, 9 decembrie 2015

Scream Qeens

Daca esti fan al serialelor, daca stii cam ce e bun pe TV in state sau daca esti fan Gaga sau Maroon 5, sigur ai auzit de American Horror Story. Serialul asta face istorie de vreo 5 ani si castiga cam tot ce se poate castiga plus ca am cam impus niste standarde si a lansat moa serialelor antologice ce isi schimba povestea de la sezon la sezon insa pastreaza mare parte din distributie.
Insa cu siguranta mai putini stiti despre surioara mai mica a AHS, Screeam Qeens. Ca orice sora mai mica, Scream Qeens e mai dragucata, mai roz si mai inocenta. Asta pentru ca, in comparatie cu AHS ce se difuzeaza pe cablu, SQ e pe un post comercial. 

vineri, 4 decembrie 2015

Toto si surorile lui

Cand m-a intrebat Raluca ieri despre Toto si surorile lui, credeam ca face misto de Totoro.  Pana ieri documentarul lui Alexandru Nanau imi scapase. Nu stiu cum, avand in vedere ca nu prea imi scapa nimic din cinematografia autohtona iar documentariile imi plac foarte mult.
Toto si surorile lui este realizat de Strada Film in colaborare cu HBO Europe si prezinta povestea a trei frati de ednie roma: Totonel, Andreea si Ana-Maria, ce locuiesc in Ferentari, alaturi de unchii lor, pentru ca mama lor se afla in inchisoare pentru 7 ani pentru trafic de droguri. Cu toate ca Totonel e personajul care da titlul documentarului, mie Andreea, sora de 14 ani mi s-a parut personajul principal. Fata mijlocie e cea care face toata treaba si ia haturile familiei in maini, cand sora mai mare este arestata de DIICOT (posesie si vanzare de heroina) si cand se satura de conditiile insalubre in care traia.
Toto si surorile lui a castigat 13 premii internationale la festivalurile de film documentar si a atras atentia criticilor dar si a oamenilor de rand, care par sa fie interesati, ca de fiecare data, de filmele ce au ca subiect persoanele de etnie rroma si integrarea lor in societate.

Pe curand...

joi, 3 decembrie 2015

Inventiile japoneze - smartphone-ul ce se spala cu apa si sapun

Compania japoneza de electronice Kyocera, in colaborare cu operatorul de telefonie mobila au, au lansat pe piata un smartphone rezistent la jeturile de apa. Telefonul, numit DIGNO rafre, este recomandat familiilor cu copii, unde pot aparea probleme si telefonul necesita spalare, sau atunci cand vrei sa faci baie cu el. Displayul touchscreen este functional si sub apa, sau atunci cand esti cu mainile ude, producatorul (misoginismul japonez) spunad ca a fost creat pentru femei, sa poata raspunde imediat atunci cand spala vasele.
Ideea unui astfel de telefon e benefica. Eu unul mi-am scapat telefonul in wc si stiu ce spaima am tras. Ceea ce m-a amuzat e reclama oficiala a telefonului, pe care o puteti vedea in josul articolului. 
Primul gand ce mi-a trecut in minte dupa ce am vazut reclama, a fost o amintire din copilarie. In cartierul unde locuiam, pe strada George Apostu, inconjurat de parcul Vasile Alecsandri, era o pompa. Acolo, din cand in cand venea o femeie nebuna ce incepea sa spele cu apa si sapun banii. Noi ne adunam ca la circ si radeam de ea. Nu radeam neaparat de lucrul pe care il face si de modul in care intindea la uscat bancnotele pe gardul pompei, ci de intreaga ei infatisare. Se imbraca excentric, cu palarie, multe margele si rochii colorate si cara mereu zeci  de sarsanale. Cand ceda nervos, pentru ca noi radeam, incepea sa tipe la noi si sa ne spuna ca ceea ce face ea e bine, pentru ca peste tot se vorbeste ca banii sunt murdari dar si ca din bani spalati se fac averi. Noi nu intelegeam atunci expresia de bani murdari si bani spalati si o luam asa cum e dar tare cred ca nici saraca femeie nu o intelegea.

Pe curand...

miercuri, 2 decembrie 2015

Ai sai #30deanidecapitanie

Am revenit la programul meu normal, la viata mea de zi cu zi, dupa ce am evadat pentru cateva zile. Am lasat totul, nu mi-a pasat de deadline-uri, de consecinte, ca sa fac si eu parte din ziua lui cea mare.
Nu am multi prieteni. Ii pot numara pe degete. Dar am multe cunostinte. Putini dintre ei reusesc sa treaca pragul spre prietenie. De ce? Pentru ca sunt un nesuferit. Lumea nu ma place si nici nu fac eforturi sa ma fac mai placut. Insa atunci cand descopar un om care imi seamana, care ma apreciaza asa cum sunt, care are aceleasi glume de rahat ca mine si alaturi de care rezonez, ma lipesc ca o lichea si incep sa cresc o prietenie.
Omul asta ma fascineaza prin complexitatea simplitatii lui. E un suflet frumos, sufocat de straturi de personalitate impuse de societate. E un luptator ce nu s-a multumit niciodata cu ceea ce a avut si a stiut ca poate mai mult. E un arogant, e un badaran frumos. Dar nu in ultimul rand, e un romantic incurabil, in copil sensibil ce cauta cu disperare fericirea. Nu stiu cati din cei ce au fost sambata la Salonul de Piane din Bacau, il cunosc pe El asa cum l-am descoperit eu in ultimile luni. Nu stiu cati din cei de sambata, care i-au cumparat carte au si citit-o si i-au descifrat codul. Dar imi doresc sa fie multi cei care au vazut dincolo de specacolul de gala in care a epatat si s-a laudat singur. 
La multi ani, Andrei! Sa ne traiesti...
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)