Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2015

Sleep Escape

Ati putea spune ca sunt sociopat cand o sa auziti ca am fost acasa, la trei sute de kilometri departare, doar ca sa dorm. Dar nu e chiar asa. Urma si urmeaza sa ma duc acasa pe 4 iulie si sa stau o saptamana. Nu avea niciun rost sa plec acasa pe 22. Insa s-a ivit ocazia, si eram atat de obosit de la caldura si de la galagia din camin, incat am spus ca trebuie sa evadez la padure. A fost bine si frumos pana m-au napadit alergiile. Ca na, baiatul e crescut in centrul orasului si aerul curat ii e strain. In momentul in care m-am mautat la matusa mea, la padure, au aparut si alergiile. Pana atunci nu aveam, sau nu stiam ca am alergii la praf, polen par de animale. Faceam urticarii daca faceam abuz de oua, cola sau mancare picanta, dar nu alergii cu stranutat, ochi inlacrimati si nas infundat. Tot acolo am descoperit ca sunt alergic la intepatura de albine. Am stat trei zile acasa si m-am ingrasat trei kilograme. Placintele, poale-n brau, ciorbe, mancare sanatoasa, cas proaspat de oaie de…

Papadiile

34# Prima carte tradusa de A.S.

Acum aproape o saptamana am fost la Libraria Humanitas din Cismigiu la penultima Seara japoneza din acest sezon, la lansarea romanului Papadiile de Yasunari Kawabata. La Seara japoneza s-a vorbit foarte mult despre roman, ceaa ce m-a facut foarte curios sa il citesc, insa in acelasi timp, ma enervat pentru ca atunci cand l-am citit, am avut impresia ca stiu tot ce intampla. Dar a fost una din cele mai reusite seri de la Humanitas la care am participat. Eu sunt la a patrea carte de Kawabata (m mai citit The Dancing Girl of Izu, Snow Country si Maestrul de Go). Ordinea in care le-am citit e si ordinea in care mi-au placut, cu alte cuvinte Papadiile mi se pare cea mai buna carte de Kawabata pe care am citit-o. Povestea curge atat de lin si de frumos si toate lucrurile par sa para ca o adiere fina de dinaintea furtunii. Papadiile, ultimul roman al lui Kawabata, un roman pe care autorul nu l-a mai terminat (initial mi-a fost frica de chestia asta si credeam …

Puterea muzicii

Imi place muzica pentru ca imi amiteste de cate ceva. Exista cantece care imi aduc aminte de un anumit moment pentru ca le-am ascultat in acea perioada. Teriaky Boys - Tokyo Drift imi aminteste de prima saptamana de facultate, pentru ca atunci fetele din grupa dansau pe cantecul asta, ce se auzea de pe telefonul unuia dintre colegi. Save me de la DJ Rynno si Sylvia imi aduce aminte de licenta, pentru ca dupa licenta am dansat nebuni pe melodia asta intr-un club din Iasi. The Pussycats Dolls - Don't Cha imi aduce aminte de majoratul lui V, pentru ca acolo am auzit pentru prima data piesa, iar Wassabi - M-am indragostit de tine, imi aduce aminte de L, si de drumurile pe jos pe splaiul Bahluiului, in drum spre facultate. Chris deBurgh - Lady in Red - primul sarut, sau Party in Transylvania a lui Marius Dragomir, de drumurile spre Poiana Teiului, in masina la matusa mea. Dar rar mi s-a intamplat ca un cantec care il aud pentru prima data, sa imi starneasca o amintire. Zilele  trecute…

Ich bin ein Berlier

#33 Titlul
Vi s-a intamplat vreodata sa alegeti o carte dupa titlu? Mie mai mereu. Despre Ich bin ein Berlier nu stiam nimic. Despre autor, Gabriel Andronache, nici atat. Apoi am aflat ca e din Iasi, ca scrie la ziare de renume, ca e scenarist responsabil cu scetchiurile celor de la Voua, coscenarist al filmului Ho Ho Ho si scenarist al unui scurt-metraj premiat pe la festivaluri internationale. Cartea asta o am primita cadou, de la un prieten virrtual. De fapt am facut schimb de carti si printre titlurile pe care mi le-a dat, s-a numarat si asta. Romanul e castigatorul concursului de debut organizat de Herg Benet in 2010 si spune povestea lui D. un inadaptat ce viseaza la o noua viata in Berlin. Micro-romanul ni-l prezinta pe protagonist in momentul in care isi [pierde locul de munca si se decide sa faca pasul care crede ca ii va schimba viata. In Berlin incepe viata cu o minciuna, spunand ca e scriitor venit cu o bursa, insa incetul cu incetul isi recapata increderea in el si lucrur…

Inapoi in Ghana

32# Bookfest
Am asteptat bookfestul cu sufeltul la gura. Si fix atunci m-am inblonavit de varsat de vant. Doar ca nu stiam, credeam ca am febra fanului. Si uite asa, cu febra, cu usturimi si cu mancarimi, am plecat la Romexpo sa stau gura casca prin standurile de carti. Da n-a fost sa fie. Imi era rau, si tot ce-am facut a fost sa ma duc la standul Polirom, ca era acolo o lansare de carte la care voiam sa particip si sa ma uit glont la doua carti pe care vroiam sa mi le iau. Din alea doua, la o prima vedere, am gasit-o doar pe asta. Si mi-a fost de ajuns. Am platit si am iesit imediat, ca nu aveam stare. Inapoi in Ghana a fost cartea anului 2013 in SUA, tara adoptiva a autoarei, de origine Ganiana si Nigeriana. Romanul e, cei drept, foarte bun. Insa isi gaseste greu ritmul. Prima treime a carte a fost taraganita, lalaita, fara ritm, de imi venea sa o las de nu stiu cate ori. Noroc ca am probleme la mansarda si ca am ideea asta de a nu lasa un lucru neterminat, si i-am dat o sansa. De…

Podul

Ieri am fost la Odeon, la piesa Podul, pusa in scena de compania de teatru japoneza Rin Ko Gun, Spectacolul face parte din selectia de la la Festivaulul International de Teatru de la Sibiu si a fost prezentat de Agentia pentru Afaceri externe in Romania cu sprijinul Ambasadei Japoniei in Romania.
#theatre #arts #bucharest A photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on Jun 12, 2015 at 1:32pm PDT
Podul (Yaneura/ The Attic) este o colecţie de 12 episoade, aparent fără legătură între ele, care abordează incisiv o problemă socială tot mai frecventă în Japonia, denumită hikikomori. Se referă la adolescenţi, la tineri sau chiar la persoane mai în vârstă, care s-au închis în camerele lor şi refuză orice contact cu lumea din exterior. Toate scenele sunt jucate într-un decor claustrofob, de aproximativ 2 metri lăţime, de mărimea unei mansarde sau yaneura. În această piesă, „Yaneura” este şi numele comercial al „camerei” trapezoidale în interiorul căreia este jucat spectacolul, asemănătoare unu…

Boeing Boeing

Cand esti bolnav, te plictisesti tare si ai foarte mult timp liber, asa ca in perioada aceea am participat la vreo trei concursuri pe facebook, concursuri ce ofereau bilete la teatru. Printre cele trei concursuri, unul era ceea ce imi doream de mult timp, si anume o invitatie dubla la Boeing Boeing. Am vazut reclame si promovari la piesa asta pe Antena 1, la greu, si mi-a placut mult. Cred ca sunt de acum doi ani de cand imi doream sa o vad, dar niciodata n-am avut bani pentru ea. Alaltaieri vad notificare pe facebook ca TVCITY m-a taguit intr-un comentariu. Vad poza cu Boeing Boeing, inima incepe sa-mi tresara, citesc ca sa am confiermarea si da, am castigat! Boeing Boeing, piesa ce l-a facut celebru pe Marc Camoletti, a intrat in Cartea Recordurilor pentru cea mai jucata piesa francofona. Exista mii de interpretari in intreaga lume si cinci filme dupa aceasta piesa. In piesa originala, Bernard este un arhitect persian (in reprezenatiile mai noi de pe Broadway e american mutat la Par…

13

E pur ghinion sa faci varsat de vant la 28 de ani, cand ai niste deadline-uri, cand e cald si frumos afara, cand n-ai nimic in frigider si cand esti singur cuc intr-un camin si nu acasa la mamica. E nasol tare sa faci febra mare, sa ai frisoane, sa nu ai echilibru si sa vomiti orice bagi in gura. Si sa fii singur. Dar a treut si asta. Si ca sa nu uit vreodata a am avut varsat de vant, am ramas cu 13 semne pe fata. Celalalte, de pe maini, picioare, corp, nu mai conteaza...
E interesant ca dupa doua saptamani de boala incepi sa-ti dai seama care iti sunt adevaratii prieteni si care sund doar cunostiinte sociale, ce te cauta doar cand au chef sa iasa cu tine in oras.
Ieri am primit avizul sa ies din casa, asa ca nu am stat pe ganduri si am plecat. A fost misto sa iesi la aer dupa 14 zile insa in acelasi timp imi dau seama ca au uitat ce inseamna sa folosesti misloacele de transport in comun. Si in sfarisit nu mi-a mai zis pedometru sa nu uit sa-l folosesc. Innebunise in ultimil doua sapt…

Consumatorul de suflete

31# Poponet sau Pentru ca banii pot cumpara totul.

Gata, de azi am voie sa ies din casa, teoretic. O sa ies maine. Nu mai am varsat de vant si odata cu asta am terminat si seria de trei carti de duzina pe care le-am citit in a doua sapatmana de boala: Garsoniera din padurea de macarale, La capatul lumii si in tara aspra a minunilor si Consumatorul de suflete.
Cartea lui Poponet m-a bantuit de mult. In primul rand m-a enervat a un pustan de bani gata scrie o carte pe BlackBarry si e publicata de o editura importanta din Romania, in timp ce tineri talentati si fara intrare la edituri, fug cu manuscrisele din stanga in dreapta si li se inchid usile.  Apoi am vazut ca Alex Stefanescu il lauda si il numeste un fel de Gatsby de Dorobanti. Ma intrebam daca l-a cumparat... Curiozitatea ma macina asa ca am cumparat cartea. Cartea contine un numar de 13 scrisori catre o iubita, scrisori in care personajul principal isi confeseaza aventurile. Sa fiu sincer, m-a pacalit. Timp de 304 scrisori. Ap…

La capatul lumii si in tara aspra a minunilor

30# Murakami

Nu sunt un fan al lui Haruki Murakami. Am spus asta de fiecare data cand am avut ocazia. Mi se pare un scriitor de citit in tren si nu unul de Nobel. Dar nu-mi displace. De aceea am citit pana acum trei carti scrise de el. Insa asta de acum a fost ciudata. Am o prietena ce spune ca Murakami e un fel de Coelho japonez. Mi-a placut mult aceasta comparatie. E un fel de Laurentiu Cazan al literaturii japoneze. Adica are variatii pe aceasi tema.  Am tras conculuzia asta citind doua romane de-ale sale. Insa cu asta m-a bagat un pic in ceata, pentru ca de data asta apare un element nou, fantasticul. Romanul isi desfasoara actiunea pe doua planuri: In tara aspra a minunilor, Tokyo, unde un computator, angajat al Sistemului, lucreaza la un proiect secret si este urmarit de Simbolatori si Intunegrii. Lumea asta in care fiecare este ceva anume, mi-a adus aminte de Divergent si cred ca e o obsesie a noastra de a nu devenii niste roboti etichetati in viitor. La capatul lumii, e un or…

Hot in Cleveland

Acum vreo 6 ani, dupa ce am vazut in cinema The Proposal, mi-am dat seama ca imi place foarte mult de Betty White. Asa ca m-am uitat pe IMDb sa vad in ce mai joaca si am descoperit ca incepuse sa apara intr-un serial, numit Hot in Cleveland. L-am cautat pe net, m-am uitat la episodul pilot si mi-a placut la nebunie. Era atat de bine scris si glumele erau atat de amuzante, incat nu ma mai saturam. Timp de 6 ani, joi, cand Hot in Clevend era in program (miercuri in US, e deja joi la noi), stiam ca am parte de o portie buna de ras. Niciodata nu m-a dezamagit. Pana azi, ca s-a terminat si nu o sa-mi mai faca zilele de joi pline de rasete. Am descoperit niste actrite foarte bune si sper sa le revad cat de curand in noi proiecte. Cat despre Betty White, sa o tina Dumnezeu in viata si sa joace cat mai mult timp. Ca la 93 de ani e o minune ca e atat de activa. Pe curand...

Horea si prima inghetata

Pentru ca sunt acasa de duminica trecuta, obligst fortat de un varsat de vant si pentru ca ma plictisesc tare, m-am decis sa fac misto de mine. O mare parte din voi, cititorii mei, stiu ca sufar de OCD si asta mi-a format niste obiceiuri ce par amuzante. Nu gasesc acum linkul, dar v-am mai povestit de nebuniile mele, ca ritualul de dinainte de examen, insa nu cred ca v-am povestit despre inghetata. Sa fiu sincer, pana anul asta, nu am considerat ca e ceva ciudat. Dar cum caldura a venit destul de devreme, am tot fost invitat la o inghetata si cand am refuzat, si am explicat motivul, toata lumea a inceput sa rada. OK, nu mananc inghetata pana la 1 iunie. E atat de ciudat? Mi-am propus ca prima mea inghetata intr-un an sa fie fix de ziua copilului. Si oricat de cald si de frumos e afara in mai, pana pe 1 iunie nu mananc. Acum doi ani, pe cand eram inca in Japonia, s-a nimerit sa fiu plecat toata ziua pe 1 iunie si nu am apucat sa manac o inghetata. Mi-am dat seama undeva pe la 11 noapt…

Garsoniera din padurea de macarale

29# Placerea vinovata

Imi place Dan Chisu. E placerea mea vinovata. Cand eram adolscent imi doream sa ajung Dan Chisu cand o sa fiu mare. Cred ca de aia am si citit Singur sub dus, roman ce mi-a adus 100 de probleme suplimentare la mate. De ce? Nu stiu daca stiti coperta cartii. E cu un barbat ud si gol fotografiat de la buric la genunghi. Trei maini de femeie ii acopera podoabele. In ora de mate mi-a cazt cartea din banca si proful a zis ca e ceva porno, oricat am zis eu ca nu e. Si mi-a dat 100 de probleme suplimentare de facut. Despre ce era cartea? Habar n-am. De la Chisu imi amintesc doar filmele: Ursul, Websitestory si Si caii sunt verzi pe pereti, toate filme bunicele. Nu de Cannes sau de Berliniada, dar filme amuzante, cu povesti bune.
De data asta m-a atras titlul romanului. E o metafora afat de frumoasa pentru un tanar inginer constructor ca mine. Nu ma asteptam sa fie vreo capodopera literara, insa nici la un narator omniscient, omnipotent si subiectiv nu ma asteptam. Apoi…