vineri, 31 octombrie 2014

Educatia in Coreea de Nord

De vreun an am inceput sa fiu interesat de regimul din Coreea de Nord. Totul a incepu cu un documentar al lui Adelin Petrisor pe care l-am vazut la Ateneul Tatarasi. Imediat dupa am citit Evadare din Buncarul 14, ce m-a impresionat foarte tare si de atunci, din cand in cand mai caut informatii despre vietile Nord-Coreenilor.
Acum citesc Nothing to Envy o carte despre Coreea de Nord scrisa de jurnalistul american Barbara Demick. La un moment dat, in carte, se vorbeste despre moartea subita a lui Kim il-Sung si despre reactia nord-coreenilor la aflarea vestii. Asta imi amintise de moartea lui Kim Jong-il, din 2011, si de reportajele pe care la vazusem in Japonia despre pelerinajul la capela unde era depus.
Pornind de la asta, am inceput sa caut filmulete despre ceremoniile grandioase si bocetele fara de sens si din cautare in cautare, am ajuns la un documentar despre Pyongyang University of Science and Technology, o universitate de elita din Coreea de Nord la care au acces numai fii de demnitari si unde predarea se face in engleza, de catre profesori straini. Pare inimaginabil, insa fii de nomenclaturisti au dreptul la o educatie mai buna. Dar stati linistiti, profesorii straini nu le pot spala creierii cu informatii despre capitalism pentru ca au cursurile monitorizate si in fiecare zi studentii au ora de spalare de creier intr-o cladire strict secreta unde sunt invatati despre tainele succesului Coreei de Nord.
E un documentar foarte bun, de 30 de minute, realizat de BBC. Va recomand sa-l urmariti pentru ca nu sunt 30 de minute pierdute, ci 30 de minute in care invatati ceva despre o tara in care locuitorii sunt prea spalati pe creier ca sa mai scape.
Pe curnad...

marți, 28 octombrie 2014

Ingerul incalecat

Peste o luna, pe 27 noiembrie, se anunta casigatorul Premiului Augustin Fratila pentru romanul anului 20013. In 2012 a casttigat Radu Aldulescu cu Cronicile Genocidului. Asa l-am descoperit si eu pe autor si dupa ce m-am indragostit de scriitura lui, m-am hotarat sa citesc si altceva scris de el.
Ingerul incalecat e de fapt prima parte a aventurilor Dracului, personaj principal in romanul premiat anul trecut. Deci personajul il stiam si mi s-a parut interesant sa vad cum a ajunssa fie cel din Cronicile Genocidului. Din pacate Ingerul incalecat nu m-a tinut chiar atat de aproape de carte si de cateva ori, in timp ce citeam, realizam ca eram cu gandul in alta parte si ca actiunea nu imi capta 100% atentia,
In rest, Radu Aldulescu si stilul lui scriitoricesc ma fascineaza prin crearea unui personaja atat de murdar si comun, ca orice ratat din Bucuresti, ce se zbate in mizeria cotidiana, fara sa incerce prea mult sa se ridice si sa evolueze. Asta imi si place la Aldulescu, ca personajele lor nu au ambitii, ca nu lupta impotriva sistemului si ca sunt ancorate in griul cotidian.
Am citit cartea mai mult prin metrou si mai putin acasa, si de aceea mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu in zona in care se desfasura actiunea: Obor, Piata Muncii, Titan.
Mai am inca doua carti de Aldulescu insa le voi citii mai incolo, intre timp vreau sa alternez cu alti autori si alte culturi ca sa ii simt lipsa si sa ma bucur de lectura viitoare,
Pe curand...

duminică, 26 octombrie 2014

Muzica traditionala japoneza - Concert si prezentare la CSRJ

De cand am ajuns in Bucuresti am spus ca o sa merg la evenimentele Centrului de Studii Romano-Japoneze pentru ca imi place tot ce fac ei acolo sub coordonarea lui Serban Georgescu. Am primit invitatia pe Facebook la evenimentul de ieri, am inceput sa sun prietenii si ne-am adunat vreo noua. Insa ieri s-a intamplat ceea ce s-a intamplat in Bucuresti (a venit iarna fara sa anunte pe nimeni) si din noua am ajuns trei. Ceilalti 6 au fost speriati de ninsoare si au ramas la caldurica acasa fara sa se incumete sa ia troienii aposi la picioare si sa strabata jumatate de oras. Pierderea lor...
Am fost placut uimit si impresionat de primirea noastra. Nu il cunoscusem pe Serban niciodata in persoana si m-a surprins cu caldura si bunatatea lui. 
Apoi am fost impresionat de numarul mare de oameni ce au reusit sa ajunga. Sala era pe jumatate plina cu toate ca vremea era cel mai mare dusman al evenimentulu.
Prezentarea celor trei instrumente traditional japoneze a fost foarte interesante. Asa am aflat si noi cum se realizeaza sanshinul, kotoul si shakuhakiul, in functie de scoala unde a fost realizat dar si de zona de unde vine.

joi, 23 octombrie 2014

Melancolie

Din ultimul meu articol de pe blog lumea a inteles ca sunt suparat si ca nu stiu sa merg cu autobuzul prin Bucuresti. Articolul ala era si nu era despre asta. Era o lectie de fericire in care incercam sa ma bucur si eu de lucrurile simple.
Deci nu sunt suparat si nu am nevoie de interventii. Sunt melancolic. Asa sunt eu toamna, cand vad cum frunzele cad usor, intr-un vals spiralat cu vantul. Primavara cand vad copacii infloriti sunt romantic, vara, cand se lipesc hainele de mine, sunt carnal iar iarna, cand e zapada, sunt copilaros. (Asta in caz de vreti sa ma folositi intr-un fel, cum spune americanul: if you have a secret agenda with me).
Ieri a fost, cica, ultima zi calduroasa de toamna. Ieri m-a lovit melancolia non stop. Prima data, la o ora de japoneza. M-am intalnit cu M (nu-i dau numele ca nu i-am cerut acordul) si din vorba in vorba am ajuns la ora ei de japoneza. Acolo m-a lovit melancolia si dorul de prietenii comuni din Japonia si mai ale de unul din ei pe care nu l-am vazut si nici nu am vorbit pe skype cu el de un an.
Apoi, in pauza cursului meu de doctorand, colegul vietnamez ne-a servit cu bomboane ca era ziua lui. Dupa ce l-am felicitat si am incercat sa schimb cateva vorbe cu el (in romana nu prea intelegea ca eu sunt moldovean si vorbesc prea reped; in engleza nu prea intelegea ca stie romana mai bine ca engleza), am muscat din bomboana si mi-am amintit brusc de toate zilele de nastere din perioada cand colegii aduceau bomboane: de cum ne punea doamna invatatoare sa cantam La multi ani, de cum alegeau colegii ora cea mai plicitisitoare sa imparta bomboanele, ca sa mai pierdem din ora si despre anii de facultate cand ziua mea a picat fie intr-o zi cu predare de proiect, fie intr-o zi cu vreun colocviu.

marți, 21 octombrie 2014

Fericire

N-am mai scris de mult pe blog. Incerc sa-mi gasesc locul. N-am inca chef de nimic: nici de studiat, nici de citit, nici de scris, nici de plimbat. Inca nu stiu cum sa ajung cu autobuzele, troleele sau tramvaiele prin Bucuresti. Nu stiu daca exista o harta pentru asta la RATB si de aceea merg cu metroul unde am de mers. Oricum imi plac trenurile si ma bucur mult sa ma plimb cu ele.
In drumul meu spre cea mai apropiata statie de metrou, Obor, traversez un cartier plin de magazine de pompe funebre si case de tigani. Pe troutuar, in fata caselor nationalizate, vai de capul lor cat de derapanate, de obicei sta cate un batran pe un scaun si sparge seminte. Daca nu e un batran pe scaun, e fie o piranda pe scari, fie niste copii ce bat o minge sparta. Uneori cate o femeie scoate o balie cu apa imputita si o arunca in strada, se mai ia de cate un puradel si intra in casa. 
Daca poti sa treci peste mirosul de gunoi, urina si fecale ce iese din curtile lor, daca lasi deoparte repulsia pe care ti-o dau pentru ca te enervezi cand ii vezi cat sunt de murdari si in ce hal au adus o casa atat de frumoasa si incepi sa ii privesti asa cum face un atropolog, o sa vezi ca sunt fericiti.

Si oare cati dintre noi sunt fericiti? Pe strada nu mai vezi oameni zambind, lumea e grabita si merge incruntata dintr-o parte in alta. Parintii au prea putin timp pentru copiii lor, muncesc toata ziua si cand ajung acasa sunt prea obositi ca sa mai fie fericiti. In schimb astia stau toata ziua in fata casei si privesc oamenii. Zambesc nepotilor ce joaca mingea pe trotuar, se bucura de compania unui vecin la o samanta si asculta muzica la maxim si danseaza in strada. 
Pentru noi e o imagine de ghetou, pentru e ei fericire cotidiana.
Pe curand...

vineri, 17 octombrie 2014

Two dots este hit, Candy Crush a murit.

Nu cred ca am mai fost vreodata asa pornit pe un joc ca pe Two Dots. L-am vazut pe telefonul cuiva, am intrebat cum se cheama si de doua saptamani in joc intr-una. Nici la Candy Crush n-am fost asa pasional. Acolo era ambitia sa intrec pe cineva la nivel. Apropo de Candy Crush, nu l-am mai jucat de vreo doua luni. Tot primesc cereri, dar inca nu am dat block app.
Si sa ne intoarcem la TwoDots, a aparut si varianta pe facebook. Deci daca nu aveti iPhone (ca momentan e doar pentru clubul select al iOS-stilor), il puteti juca AICI. Atentie, provoaca dependenta.
Pe curand...

joi, 16 octombrie 2014

Barbatul din stanga

Barbatul din stanga e una din cartile pe care le-am primit cadou de la elefant.ro. Nu ma mir ca o dadeau cadou, la cat de nasoala e. Imi pun intrebarea: Ce fac editorii de la Editura Univers? de aleg astfel de titluri sa le traduca si publice.
Alberto Mussa a facut parte dintr-un proiect UNESCO legat de crimele perefecte. Cand a trebuit sa-si prezinte raportul sau despre Rio de Janeiro, a fost concediat pentru ca a facut o fixatie pentru o anume crima, petrecuta intr-o casa de toleranta.
Nu pot sa incadrez cartea asta undeva. Nici editorii nu pot. Ei spun ca poate sa fie roman politist, sau tratat de antropologie sau un raport. Nu cred ca e nimic din tot ce spun ei. E un talmes-balmes total.
Stilul gen raport e plictisitor si cu greu au reusit sa duc cartea la capat.
Nu pot sa recomand cartea asta nimanui, insa nu consider o pierdere de timp, pentru ca am citit-o prin metrou, cand ma deplasam de ici de colo.
Pe curand...

luni, 13 octombrie 2014

Colturi de Bucuresti

M-am decis sa incep un nou album pe pagina de Facebook a blogului, acum ca m-am mutat in Bucuresti.
Asa ca de fiecare data cand o sa gasesc ceva ce imi atrage atentia, o sa-i fac o poza si o sa o pun in albumul "Colturi de Bucuresti".
Pana acum am postat o singura poza, dar sper sa gasesc din ce in ce mai multe.



Pe curand...

duminică, 12 octombrie 2014

Japanese pranks

Prin anul I de facultate, adica acum vreo 8 ani, am descoperit pe metacafe farsele japoneze. Pe vremea aia nici nu ma gandeam sau imi doream sa merg in Japonia si de aceea, mult timp, dupa ce am descoperit cultura aceea, nu am pus cap la cap farsele si Japonia mea.
Miercuri seara am vazut un filmulet cu o astfel de farsa si de la unul, am ajuns sa vad vreo 12. Radeam de unul singur, cu castile pe urechi, in timp ce colegul meu de camera studia.
Asa mi-am adus aminte de reactile pe care le aveam in urma cu 8 ani: "Doamne, ce oameni bolnavi!" sau "De ce nu fac si altii fase din astea?" Raspunsul mi l-am dat singur, abia acum. Nicaieri in lumea asta nu o sa intalnesti un popor atat de respectos, care dupa ce l-ai dat cu curu'n pamant, picioarele in ghiata si cu capul in noroi, isi cere scuze pentru ca a reactionat nenelegant, atunci cand afla ca a fost o farsa filmata cu camera ascunsa. Fa asta in alta parte. Nu mai intelegi nimic din beep-uri, asta daca pacalitul isi da acordul sa apara la tv, facut de ras in halul asta sau poate te da in judecata pentru ceea ce i-ai facut.
Multumesc pisi pentru imaginea ce insoteste articolul, se potriveste perfec cu tema.
Pe curand...

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Peste 20 de ani

Orange implineste 20 de ani si sarbatoreste asta intr-un mod inedit, printr-o aplicatie care te arata peste 20 de ani si iti permite o conversatie cu tine din viitor.
E amuzant si usor de realizat. Cateva clickuri si ajustari. Initial am incercat sa fac o poza cu web-campul insa lumina nu ma ajuta asa ca am incarcat o poza (poza de pe dimploma de licenta si de pe contul linkedin) si nici de data asta nu a iesit perfec pentru ca mi-a pus parul de pe frunte ca piele. Dar totusi rezultatul e amunt, nu?
Arat sau nu ca un profesor respectabil?
Puteti si voi incerca asta, aici
Pe curand...

vineri, 10 octombrie 2014

Namaste 2, Nepal

Singura si marea diferenta intre starea de spirit pe care am avut-o acum, cand am citit volumul II al aventurii lui Sega si momentul in care am citit prima carte, e ca acum stiam cu ce se mananca. Ca tot trei stele i-aa dat pe goodreads.
Acum n-am mai fost dezamagit pentru ca nu am gasit o carte spirituala care sa ma duca cu visul la India - locul unde visam sa evadez in adolescenta, ci m-am amuzat copios pe seama aventurilor unui tip care incearca sa para mai profund decat e si nu-i iese. Karma asta, ce sa faci...
Schimbarea asta de atitudine fata de carte, chiar m-a facut sa o apreciez mai mult. N-am mai pus presiune asuprea ei, n-am mai avut asteptari asa ca m-am amuzat copios cu aventurile lui Sega in Neapl, am luat notite despre Vipassana si i-am plans de mila cand inca isi visa fosta dragoste asiatica din India.
Iar toate belele pe care le-a avut ma fac sa imi doresc si mai mult sa plec in Nepal cand o sa am prima criza existentiala.
Si nu-mi mai pare rau ca mi-am cumparat cartea, cum regretam dupa ce am comandat-o, neintelegand de ce ma fortez sa citesc continuarea unei carti ce nu mi-a placut. Bravo Sega, mi-ai facut mutarea mai usoara!
Insa tot ma intreb cum atat de multa lume a putut sa laude cartile astea... Si nu ma refer la oricine, ci la oameni ce au vizitat India si Nepalul si povesteau numai despre aventurile spirituale de acolo si nu despre cele birocratice sau amoroase, asa cum face autorul
Pe curand...

joi, 9 octombrie 2014

Nou

Marti am inceput o noua etapa din viata mea. Am inceput scoala doctorala. Marti am ajuns in Bucuresti, marti mi-am aranjat lucrurile in camera de camin, marti am cunoscut colegul de camera si marti am avut primul curs. In primul semestrul al scolii doctorale avem de urmat trei cursuri, pe care le alegem dintr-un calup. Primul calup era unul legat de redactarea si conceperea unui proiect de cercetare. Trei cursuri cam pe aceasi tema, am ales pe ala ce suna mai bine. Orele sunt trei zile pe saptamana, timp de o luna. Stim la ce ora incep, nu stim la ce ora se termina sau cand luam pauza. Principiul e simplu: cand nu mai poate doamna.
Prima zi de scoala a fost o zi urata. Afara ploua marunt si totul era gri si prafuit. UTCB-ul nu are cladiri frumoase sau renovate, ci niste cladiri prafuite si alambicate pe care incerc sa le invat. In sala de curs, 20 (din cei 40 si) de doctoranzi s-au adunat plouati si zgribuliti, unul cate unul. Se adunau pe bisericute, in functie de doctoratul la care sunt sau daca se cunoasteau dinainte, de la master sau de la ciclul de licenta. Oricum atmosfera e foarte diferita fata de cursurile pe care le-am avut pana acum. Si singura diferenta e ca de atunci si pana acum, am mai adaugat o functie: MSc.
Cred ca o sa fie  perioada frumoasa din viata mea. Abia astept sa vad cu evolueaza.
Pe curand...

marți, 7 octombrie 2014

[| |]

Adica pauza.
De azi sunt in Bucuresti, la Scoala Doctorala. Inca nu am net, nu stiu cand imi dau drumul cei ce se ocupa de asta, ca cererea e depusa de o saptamana. Nu stiu cum o sa am programul si daca o sa tin ore semestrul asta. Inca nu stiu nimic.
Asa ca pana ma asez un pic si vad in ce directie merg toate, iau o pauza aici. O zi, o saptamana, o luna... Inca nu stiu. Dar revin...
Pe curand...

luni, 6 octombrie 2014

Dallas

Vineri seara am terminat sezonul trei din noua serie Dallas. Nu pot sa spun ca e un serial genial, e chiar slabut, dar in amintirea copilariei m-am uitat la el, in fiecare vara.
Sezonul trei a fost mai telenovelistic ca niciodata, iar finalul a fost din ala clasic, cu o explizie in care e posibil sa moara cineva. Chiar m-am gandit cum o sa o intoarca sau daca chiar o sa omoare unul din personajlele principale (dupa ce sezonul 2 l-au prierdut pe JR, oada cu moartea actorului). O sa raman cu aceasta curioazitate pentru ca TNT a anuntat sambata ca au anulat serialul. Sunt multumiti cu ceea ce a fost pana acum, cu audietele si evolutia povestii dar spun pas la continuare. E cam de cacat. Adica serialul original a avut atatea sezonae, apoi au mai fost si filme, ca la final, sa ni-l omoare pe baiatul lui Bobby? WTF!
E bine ca am mai terminat un serial, ca tot am inceput trei noi anul asta. Si sezonul asta mai termin cateva: Newsroom, Two and a Half Men si Cougar Town.
Pe curand...

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Filme asiatice (2)

In ultimul timp am vazut cateva filme bune despre care nu am apucat sa scriu aici pentru ca fie ca am uitat, fie ca mi-a fost lene sau pentru ca am tot spus ca o sa scriu despre ele cand n-o sa am despre ce sa scriu. Si uite ca acum am ajuns in acel moment, cand facand curatenie prin calculator, am dat de ele si mi-am spus ca acum e momentul.
Am mai vorbit despre vilme asiatice, intr-un articol anterior, aici.

Primul film despre care o sa scriu este Nobody Knows, un film japonez din 2004, ce a castigat Cannes-ul pentru cel mai bun actor principal si ce are la baza o poveste reala din 1988. 

Povestea filmului ii are in prim plan pe patru frati ce locuiesc singuri intr-un apartament, dupa ce mama lor pleaca sa munceansca si sa isi caute un nou sot, intr-un alt oras. Copiii trebuie sa se descurce singuri, cu putinii bani lasati de mama lor dar si sa se ascunda de vecini sau de proprietar, care nu stiu ca sunt 4 frati (mama spusese ca are doar un copil) si nici ca locuiesc/locuieste singur.
E un film pe care il recomand cinefililor, un film ce te pune mult pe ganduri, mai ales ca are la baza o poveste adevarata. Povestea poate parea socanta, insa iti dezvaluie mult din comportamentul si felul de-a fi al japonezilor.

joi, 2 octombrie 2014

Ma numesc Rosu


M-am cam luptat cu cartea lui Orhan Pamuk lasand-o balta de doua ori, citind alte doua carti (asta si asta) si asta din varii motive:

1. Editia de la Curtea Veche pe care o aveam era foarte grea. Cartea in format mare, era si foarte grea (cam 2 kg) si imi era greu sa stau cu ea in maini, deaspra capului, in timp ce citeam in pat pe spate.
2. E scrisa destul de mic si de ingramadit si inghesuiala literelor pe pagina ma obosea.
3. E un roman stufos, ca miniaturile pictate de pesonajele principale ale cartii, si necesita foarte multa atentie.

Orhan Pamuk este primul scriitor turc ce castiga Premiul Nobel. Pamuk este un persoanaj destul de controversat si asta pentru ca a recunoscut genocidul armean si a fost dat in judecata de unul din partidele extremiste din Turcia pentru ca strica imaginea tarii dar si pentru ca presedintele turc de la vremea cand a fost laureat cu Nobelul, nu l-a felicitat pentru premiu. Revista Times l-a inclus in 2006 in topul celor mai influenti 100 oameni din lume,
Ma numesc Rosu, a fost publicat in anul 1998 si aparut la noi, la Curtea Veche in 2006 si apoi la Polirom, in 2011. Actiunea romanului (actiune e mult spus) are loc timp de 9 zile in iarna geroasa a anului 1591, in Istambul, pe timpul sultanului Murad al III-lea si se invarte in jurul uciderii unui miniaturist celebru ce era incredintat cu realizarea unei miniaturi strict secrete pentru sultan, Naratorul romanului este pe rand, de la capitol la capitol, unul din persoanajele principale ale cartii, sau un caine, un cadavru, o culoare sau un tablou, ce povestesc actiunea (gasirea ciminalului dar si drama miniaturistilor ce se lupta intre conservatorism si arta moderna din occident) din perspectiva lor, subiectiv.
Tot acest joc de voci narative si in special subiectivismul fiecarei voci, fac ca lectura sa fie destul de solicitanta dar in acelasi timp, iti arata cat de bun este Pamuk, pentru ca a reusit sa creeze atatea persoaneje de sine statatoare dar si un roman, realizat din aratea reflexii.
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)