Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2016

Zbor

La ultimul meu zbor am observat un pattern ce devine obositor legat de experientele mele aeriene.  De fiecare data,  ca îmi aleg sau nu locul, stau la fereastra ( de cele mai multe ori am stat lângă aripa). La ultimul zbor, făcusem un check-in online și din greșeală am mai făcut unul.  Astfel mi-a schimbat locul și am stat la fereastra, cu toate ca pe locul generat de la check-in-ul online eram pe margine.  Ma bucur ca stau la pere astea prima jumătate de ora,  pana când realizez ca am nevoie la wc iar persoanele de lângă mine dorm cu nesimțire.  De la o japoneza care s-a pus în scaun și timp de 10 ore a dormit non stop,  pana la un țigănus ce sforăie de se auzea în toată aeronava.  Toată lumea se uita disperata, crezând ca huruie ceva la motor,  insa era doar colegul meu de culoar.
Și încă un lucru, de fiecare data când decolam,  ploua.  Dar de fiecare data.
Am zburat in fiecare sezon și de fiecare data,  a început sa ploua cât timp făceam îmbarcarea. 
P. S.  Se observa atat de u…

Utopia somnului

Corpul mi-e amorțit și durerea parca vin dincolo de mușchi,  dincolo de oase,  din măduva.  Capul e greu și nu am băut deloc.  E încă întuneric și alarma suna bezmetic.  As vrea sa o pun pe amanare 15 minute,  insa o pacla groasa mi-e pusa pe ochi și nu vad unde apăs pe display-ul ecranului telefonululi.  Sa sun la 5, la 10 sau la 15 minute.  Nu am idee.  O sa ma uit la ceas atunci.  Pana una alta,  sa ma mai bucur de lunea somnului.  Acolo sunt fericit,  nu sunt singur și nu am temeri.  Acolo nu îmi face nimeni rău.  Acolo nu ma doare. 
As vrea sa rămân mereu în lumea asta.  De aceea seara iau un pumn de pastile de dormit fără sa îmi pese ca e mult peste doza zilnica recomandata.  Trăiesc ca să ajungă seara și sa dorm.  Ca asa nu e suspect.  Nimeni nu ar bănui ca ceva cu mine.  Oricum nu ii pasa nimănui. 
Sunt confuz și regret toate deciziile luate în ultimile luni.  Singurul lucru bun e patul în care dorm.  E mai confortabil decât ultimul...  Dar ma ridic in capul oarelor, pun picoar…

Stalker in Iocan

Anul acesta mi s-au intamplat foarte multe lucruri frumoase si am avut parte de foarte multe confirmari pe mai multe planuri. M-am schimbat, m-am demontat si m-am reinventat aproape complet anul asta, insa cea mai mare bucurie vine odata cu confirmarea muncii mele, De curand, Stalker, una din povestirile mele publicate in online, a aparut in Revista Iocan, cea mai impotanta si ravnita revista de proza scurta din Romania. Cristi Teodorescu spune despre numarul doi al revistei: ”Poate chiar mai interesant în Iocan 2 e că unii dintre noii-veniți au ca prozatori o artă poetică precis conturată, care se simte încă de la început din siguranța scrisului lor. E însă posibil ca alături de ei, debutanții talentați, dar pe care nu știi de unde să-i iei, să dea mari lovituri, azi, doar bănuite. Așa se face că Iocan 2, după ce am primit cele peste 200 de povestiri propuse , ni se pare mai mult decît al doilea pas al unui început. E o confirmare că proza scurtă românească renaște sau mai exact zis, …

In the end...

De unde stii cand se termina ceva?
Pentru ca eu niciodata nu stiu... Nu mi-au placut niciodata despartirile si mereu, atunci cand am plecat, i-am spus celui ce ramane in urma, ca ne vom revedea. Cu toate ca de multe ori stiam ca nu e adevarat. M-am intors de multe ori in locuri parjolite, pe fronturi uitate de mult, unde nu mai era nimic de vazut. Stiam ca nu mai e nimic acolo, dar mai trebuia sa vad locul odata ca sa imi confirm sfarsitul.  Cu timpul am crezut ca nu mai am nevoie de asta, insa istoria mi-a aratat, de curand, inca odata, ca nu e asa. M-am intors acolo unde nu mai era nimic pentru ca eram melancolic. Insa nici peisajul, nici mirosul si nici aminitirile nu m-au miscat. Nu poti sa iti imaginezi ca exista ceva frumos acolo unde miroase a putregai. Dar trebuie sa simt mirosul, ca sa imi confirm finalul. Si oricat de dureroasa ar fi reintoarcerea, oricat de multe cosmaruri si frici mi-ar activa, finalul aduce fericire maxima. Sentimantul ca ceva s-a incheiat de tot, vine c…

Frica

Care e cea mai mare frica a ta?

A mea e frica de esec. Imi este frica sa nu gresesc, sa nu fiu penibil. Si frica asta imi controleaza de foarte multe ori viata. Cum ar spune cineva, imi creaza cenzuri
Cutremurele sunt devastatoare pentru ca dupa ele aduc si alte dezastre: tzunami, alunecari de teren, lichefiere, prabusiri, incendii. Asa e si frica mea. Pentru ca mi-e frica sa nu fie penibil, imi e firca sa vorbesc in public, imi e frica sa fac lucruri noi in public, nu-mi place sa cunosc oameni noi.
Si ce e de facut? In fiecare zi mai zdruncin una din fricile astea mcii, pentru a distruge frica cea mare. In fiecare zi imi depasesc limitele putin cate putini si ies din zona mea de confort, pentru a o mari. Dar nu imi iese intotdeauna si uneori datorita esecului si fricii primordiale, dau doi pasi inapoi, ma inchid in carapace si nu mai fac nimic. Ma conserv.
Asta am facut in ultimul timp, dupa o perioada de avanturi si reusite, m-am ars tare si acum imi ling ranile in intuneric.
Pe cu…

Urasqbesc

Pana de curand credeam despre mine ca nu sunt capabil de iubire. Eram convins ca nu iubesc si ca nu am iubit si nici nu o sa iubesc pe cineva vreodata. Consideram ca anumite persoane imi sunt dragi, ca sunt obisnuit cu prezenta lor sau ca le respect. Chiar ma gandeam ca sunt sociopat pentru ca nu sunt capabil sa dezvolt sentimente puternice fata de cineva. Am invatat de curand ca iubesc. Am iubit si o sa mai iubesc si de acum inainte. Doar ca imi era frica sa recunosc asta sau pusesem iubirea pe un piedestal si credeam ca e ceva mai complex decat ceea ce incercam eu sa definesc ca iubire. Imi iubesc familia, iubesc cativa prieteni si am iubit candva nebuneste pe cineva. Atat de tare incat acum imi e frica sa ma las sa ma indragostesc. Insa nu am urat niciodata pe cineva. Si cred ca nu definesc gresit ura, asa cum o faceam cu dragostea. Nu urasc pentru ca nu inteleg de ce as face asta. Acum nu va imaginati ca sunt un om bun, numai cu ganduri pure si floricele roz in cap. Deloc. Deseor…

Timp

Timpul a fost si este cel mai mare dusman al meu. Si nu pentru ca trece repede, nu pentru ca vreau sa fac atat de multe lucrui si nu am loc de toate in programul meu ci pentru ca ma lupt cu el. De curand mi-am dat seama ca timpul e dusmanul meu pentru ca eu mi l-am facut dusman. Intotdeaua l-am invinovatit pentru toate. Nu e timp de aia, nu am mai avut timp pentru nu stiu ce. Daca mai era putin timp terminam si eu tot ce imi propusesem, Nu. Timpul e atat cat trebuie sa fie insa eu am incercat mereu sa il lungesc. Si nu se poate. Nu poti sa iti faci o pelerina din jumatate de metru de material... Azi noapte am avut o revelatie. Timpul mi-a demonstrat ca daca ai rabdare sa se dedimenteze totul, o sa vezi clar. Si pentru asta trebuie sa ma imprietensec cu fratele timpului, rabdarea. De ce scriu toate astea aici? Ca o promisiune pentru mine, o dovada ca mi-am propus sa incec sa ma impac cu timpul si sa am rabdare. Pentru ca toate lucrurile de calitate se realizeaza in timp. Plin de clisee…

Sa fie 9 finalul?

Au trecut 4 luni de cand nu am mai scris pe blog. Au fost atat de multe de scris. De la noul job, si noul oras in care locuiesc, primul maraton din viata mea, cateva retete sanatoase si delicioase, carti bune si pana la Festivalul de Blues din Focsani sau si mai recenta Reuniune de clasa, dupa 10 ani. S-au intamplat atat de multe lucruri in ultimile 6 luni... S-au intampalt atat de multe lucuri in asta 9 ani de blog (aproape, aparut la un an de la terminarea liceului - ca tot am avut reuniune), insa nu am simti nevoia sa sciu despre astea.  E pentru prima data cand nu am vrut sa impartasesc publicului blogului meu, lucrurile frumoase ce mi se intampla, ci le-am tinut doar pentru mine. De aceea, ma intreb acum, la ceas aniversat, cand blogul asta face 9 ani, cand scriu un articol dupa 4 luni (nu cred ca am avut vreodata asa o pauza lunga), daca nu cumva cei noua ani au fost cam tot. Si anul 10, in care intram de azi, o sa fie ultimul. Dar cine stie unde ne duce timpul si ce o sa fac p…

Razboiul mondial al fumatorilor

18# Prea mult fum
Tineam minte ca mi-a placut mult Marian Malaicu-Hondrari, dar cred ca pana la urma, e un "meh". Ori am fost umflat cu asteptari de la toata valva media ce s-a facut cand s-a lansat romanul, ori nu sunt eu intr-o perioada buna pentru asa ceva, insa nu am avut un click cu aceasta carte. Si as fi vrut mult sa ma dea pe spate, sa imi spuna: Da, frate. E misto sa fii artist si fumator! Dar nu... Mi s-a parut neterminata, ca o sapatura de suprafata, cu teama de a baga lopata mai adang, sa nu sparga sau sa rupa ceva.  E lin si simplu. E curat. Dar e inspid, e fara de sare si piper. E cam aceasi supa reincalizita pe care generatia asta de scriitori o gatete. Nu e nimic nou. Si asta ma doare. Vreau ceva wow. Vreau un scriitor contemporan care sa ma dea din nou pe spate, pe care sa pot sa il recomand cu drag. Ooare vreau prea mult? Roman de fumator, roman de dragoste, o drama, o poveste depre nimic... E toate astea si nimic din ele. Nu e un roman prost. Nu e o carte…

Trei animatii pentru copilul din tine

Saptamana trecuta am avut chef de animatii. Poate pentru ca vine 1 iunie si copilul din mine vrea sa se manifeste, sau pentru ca serialele au intrat in vacanta iar cele pe care le mai am de vazut, nu imi fac cu ochiul. Asa cain articolul de astazi o sa va prezint trei animatii. Doua anime japoneze si o animatie Disney. Nu stiu cum mi-am amintit intr-o seara de Miss Hokusai. Vazusem trailerul cu ceva timp in urma, il cautasem si nu il gasisem. Miss Hokusai e primul anime ce nu e facut de Ghibli la care m-am uitat. Mi-a placut, dar nu atat de mult ca cele ale celebrului studio. Eu nu sunt fan anime, deci nu sariti pe mine, sunt doar fan Ghibli. La Miss Hokusai m-am uitat pentru ca Hokusai e artistul meu preferat de ukiyo-e si am vrut sa vad povestea mai putin cunoscuta a fetei lui. Anime-ul japonez e un fel de animatie ce e pe nisa. Daca nu esti fan al acestui gen, nu prea te uiti iar publicul larg nu prea imbratiseaza stilul asta, datorita fanilor anime ce duc povestea la un alt nivel…

Felii de lamaie

17# Prea mult acru strica

Volumul de proza scurta Felii de lamaie a fot foarte promovat anul trecut, cand a fost lansat. Cam toate blogurile literare scriau despre el, poliromul in promova si el la greu. Si de aceea mi-a starnit curiozitatea sa aflu mai multe. Am aflat prima data ca Anca Vieru e inginer ca si mine. Asta m-a facut si mai curios. Apoi, o pasarica mi-a soptit ca au fost in aceasi grupa de cursati la cursurile lui Iaru si ale lui Chivu (sa nu ne miram daca o vedem in numerele viitoare ale lui Iocan). Am aflat ca a avut o poveste in Fictiuni reale, insa nu imi aminteam povestea ei, insa am pus asta pe seama faptului ca a trecut mult timp de cand citisem volumul ala colectiv. Am cumparat ebook-ul la un moment dat si weekendul trecut l-am citit. Mda, acum stiu de ce nu imi amintesc de ea din Fictiuni. Nu are sare si piper, are doar lamaie. Sunt un mare fan al prozei scurte, sunt un si mai mare fan al posmodernismului si al povestilor despre nimic. Pentru ca mi se pare foart…

Noaptea muzeelor la Pensionul Domnesc de Fete

Bucuresti, 21 mai 2016. Orasul e agitat. E Constantin si Elena, e Fortza Zu in Piata Constitutiei. Mult trafic, multi oameni agitati pe strada, politie peste tot. E Noaptea Muzeelor si lumea forfoteste.  Nu am inteles niciodata de ce lumea merge la muzeu doar in noatea asta. Eu o vad altfel, o vad o noapte in care poti sa vezi altceva. Daca e un muzeu care e la fel tot anul, de ce sa ma duc? Daca e un obiectiv turistic, un muzeu sau un monument istoric care se viziteaza doar atunci, sau care are un specacol special pregatit pentru noatea aceea, da. De aceeea am ales sa ma duc sa vizitez Scoala Centrala din Bucuresti, fostul Pension Domnesc de Fete, deschis publicului larg de catre ARCEN in Noaptea Muzeelor. Scoala se afla undeva pe langa Gradina Icoanei, intr-o zona a Bucurestiului ce imi este foarte draga, cu stradute inguste, cu case vechi si copaci infloriti. Dincolo de bulevardele mari acolo mirosea a iasomie. Ne-am asezat la coada lunga si ne-am indreptat spre intrare, cu pasi m…

Cartea simturilor

16# Putea sa fie ceva mai mult

Cand am auzit pentru prima data de antologia lui Dan C. Mihailescu, m-am gandit la albumele lui Umberto Eco, cele despre istoria frumustii, a uratului sau Lista infinita. Probabil, ca pornind cu asa asteptari, am fost dezamagit. Cred ca pot sa numar pe degete eseurile din Cartea Simturilor ce mi-au placut cu adevarat, si nu ma feresc sa spun ca multe mi s-au parut scrise ca un favor pentru Mihailescu Revelatie e mult spus, insa surpzia volumului a fost Ana Blandiana. Nu stiu de ce, dar am o preconceptie cu ea si nu mi s-a parut niciodata un nume ce m-ar interesa. Insa in ultimile luni e a doua oara cand dau de un eseu scris de ea (Aici si in DoR-ul de primavara) si chiar imi place foarte mult. Si Cartarescu mi-a placut, cu toate ca e repetitiv si se intoarce iar si iar la aceleasi fixatii din Orbitor sau Solenoid (poate ca a venit prea curand dupa Solenoid). In rest slab. Cel putin ultima parte, cea evlaviosa. Eseu de master sau disetatie la un master l…

Mike & Molly

Nu e un secret ca imi place Melissa McCarthy si ceea ce face Chuck  Lorry, deci serialul asta avea ingredientele potrivite pentru mine. Si nu m-am inselat. Timp de 6 sezoane m-am amuzat copios cu MIke si Molly si familiile lor nebune. Mike and MOlly a fost un serial cuminte si curat. De aceea, probabil, CBS si-a batut joc de serialul asta, in ultimii ani, mutandu-l de la o ora la alta, dintr-o zi in alta, dintr-o parte ain alta a sezonului.  E pacat,. Ar mai fi putut exista cateva sezoane. Era o poveste ce putea fi spusa ani buni. Copii, nepoti aventuri la scoala. Da, anul ata am mai pierdut un serial si imi pare rau de el. O sa imi lipsesti Mike & Molly. Macar  avut un final ok, nu ca The Good Wife... Pe curand....

Eurovision 2016

Era cat pe ce sa uit de Eurovision anul asta. Si asta e un lucru grav. Nu pentru ca Romania a fost descalificata, oricum melodia noastra mi se parea so 15 years ago. Pur si simplu am uitat. Noroc de o notificare pe youtube ca a inceput gala live, ca asa am inceput sa ma uit. Si bine am facut. Mi s-a parut cel mai bun Eurovision din ultimii ani. Melodii misto, nimic excentric si de prost gust, un specacol foarte bun, o scena misto, umor suedez si Justin Timberlake. Anul asta, pentru ca nu stiam dinainte melodiile, am avut 4 favorite.  Prima, marea castigatoare, a fost Ucraina.

The Good Wife

S-a mai dus unul.  Si ce final... WTF? Am inceput sa ma uit la The Good Wife dupa ce mi-a povestit matusa mea despre el. Se uita la el pe Diva si ii placea foarte mult toata povestea politica din spate. Serialul m-a prins si luni de luni asteptam episodul sa ma uit la el.  Nu sunt multe serialele la care ma uit cu drag. De unele trag, sperand sa fie anulate, pe altele l vad cand am chef. Dat nu si cu acesta. Deci mare mi-a fost surprinderea cand am aflat ca s-au decis sa il incheie. Si mare mi-a fost si dezamagirea. The Good Wife a fost un serial cu personaje bune, gandite misto si pline de umor. De la personajele principale, pana la cele secundare sau episodice, toate aveau ceva. Judecatori cu ticuri, avocati nebuni sau fixisti, toti ieseau din anonimat.  O sa imi lipseasca mult acest serial. Adio, Alicia... Din pacate ai ajuns intr-un punct mort si noi nu o sa mai stim ce faci. Pentru prima data nu ai mai avut doua soltii de ales, ci ai ramas fara niciuna Pe curand,...

Si te trezesti razand

15# (din ceea ce credeai ca-i suferinta)
L-am descoperit pe Philip O Ceallaigh la recomandarea unui priten, in Insemnari dintr-un bordel turcesc. Si mi-a placut mult. Din pacate nu pot sa spun acelasi lucru si despre micro-romanul Si te trezesti razand. Am fost foarte incantat cand am gasit cartea asta intr-un mic anticariat de prin Bucuresti. O nimica toata, 2 lei. Asta de a lasat-o acolo nu a stiut ce a lasat, mi-am spus. Dar se pare ca stia. Posilbil ca propietarul anterior al cartii citise Insemnarile si a ramas la fel de dezamagit ca si mine la cartea de fata. Nu e o carte rea. Insa e o carte fara de ritm si parca prea superficiala. Daca in Insemnari, superficialitatea textului ii dadea autenticitate, aici pare ca e o carte scrisa de un amator. Mi se pare ca bate prea mult apa in puia cu Dan Voiculescu, mogulul media pentru care lucrase si uita sa dezvole niste ite micute ce ar putea fi facut din aceasta carte ceva wow. De aceea mi-a si luat trei zile sa citesc o brosurica de ni…

Snuff

14# Fucked up
Am gasit un top odata, cred ca pe Bokkaholic cu cele mai fucked up books. Snuff a lui Palahniuk era printre ele. M-a atras si am spus ca vreu sa citesc carte. Ideea e ca de mult vreau sa citesc ceva de el, eventual Fight Club, dar s-a nimerit sa dau de titlul asta in top si apoi, de carte intr-un anticariat. O sa fiu rauatacios cand o sa spun ca e o carte de 5 lei, fix cat am dat pe ea. Ideea unei carti despre o actrota porno ce vrea sa se retraga printr-un film in care se culca cu 600 de barbati ca sa intre in cartea recordurilor, suna bine. Insa mi s-a parut prea ieftina (ca sa parafrazez un prieten). Cand ai un subiect vulgar, nu esti vulgar in limbaj. Alegi un limbaj vulgar cand ai un subiect inspid, sa il scoti din banal.  Cu toate ca tot acest cumul de vulgaritate face din carte, ceva de rpoasta calitate, subiectuele secundare, povestile de culise, povestile personajelor, sunt interesante si uneori pline de umor. Imediat dupa ce treci peste vulgaritate si intri in…

Sarbatori in familie

Zilele astea, cu sarbatorile Pascale, m-am tot gandit la familie. De Pasti, e cam singura data cand merg la biserica, iar slujba de Pasti are o frumoasa conotatie pentru mine. Noi mergem in satul unde strabunicul meu a fost preot, acolo unde s-a nasuct si mama, acolo unde buncii mei sunt nascuti si ingropati. Povestea asta are o incarcatura emotionala si dupa noaptea de Pasti, ma incarc frumos cu o energie buna si sunt zen. Asta pentru ca pana de Pasti ma umplu de spume. Cu pregatiri, cu curatenie, cu gatit, cumparaturi. Iar appi, doua zile le petrec cu familia. E placut sa stai acasa cu cei dragi, la masa, sa razi, sa povestesti, sa joci un Rummy. Sa iti vizitezi rudele apropiate si dragi, sa manaci cu moderatie si apoi, dupa doua zile sa te vezi cu prietenii de acasa. la mine asa e. In a doua zi de Pasti, pe seara, ne vedem. Nu dupa Inviere, nu in prima zi de Pasti. Ei, intre ei se vad si mai inainte, eu nu.  Poate ca in adolescenta ma enervam, insa acum apreciez povestea asta si t…

Solenoid

13# Cartarescu adolescentei mele

Revin dupa mult timp cu un articol despre o carte. Intre timp mi-am citit scrisoarea, si am mai citit ultimul Dor, insa nu am scris nimic despre asta aici, pentru ca nici timp nu am avut, nici inspiratie si parca era prea mult... Revin pe blog, dupa jumatate de luna. De mult nu am mai facut pauze atat de lungi. S-au intamplat multe insa nu am simtit nevoia sa scriu despre acele lucruri pentru ca nu am avut energia. S-au schimbat multe, m-am schimbat mult. Am primit cadou de Craciun de la C Solenoidul lui Cartarescu. A fost un cadou perfect pentru ca era ceva ce imi doream dar pe care nu as fi dat eu bani. De ce? Era prea scump pentru o posibila dezamgire. Acum doi ani ii mai dadeam o sansa, cand dupa cativa ani bun i de la cumparare, am citit Frumoasele straine. Am fost dezamagit. Ori nu mai era Cartarescu acelasi, ori nu mai eram eu pe aceasi lungime de una cu el. Am plimbat o luna cartea asta. De pe birou, pe pat, de pe pat, la marginea lui. E grea, …

Magic National

Karma... Cum lucreaza ea... Ar fi trebuit sa nu fiu in Bucuresti weekendul asta. De fapt, nici macar in tara. Dar o eroare la Scoala Doctorala m-a facut sa renunt la tot, ca sa fiu prezent vineri la secretariat. Si imi parea atat de rau... Dar vineri seara am avut un movtiv perfect sa nu regret ca am ramas acasa: Anca Sigartau. Trebuia sa ne vedem sa ii dau Scrisorile din Cipangu. Si nu ne-am vazut oricum, ne-am vazut dupa specacolul ei de la TNB, Magic National, unde m-a invitat. Magic National e un specacol ce te tine in stare doua ore. Doua ore am avut pielea de gaina, in transa, ascultand muzica buna acompaniata de Edy Gragoi si orchestra lui. Un specacol ce are de toate: muzica frantuzeasca, muzica populara, lautareasca, tiganeasca, ruseasca, clasica, jazz, cantece de copii, step, dans contemporan, momente umoristice, Nichita Stanescu, Caragiale si tot ce face poporul ata sa vibreze. Actori, copii, dansatori, cantareti. Chiar ca a fost magic.. Nu e nimic mai frumos decat sa vezi…

Cine iubeste plateste

Zilele trecute am ajuns la Godot pentru prima data. Ma asteptam sa fie altfel, mai elegant, mai in genul Teatrului de pe Lipscani, insa mi-a placut foarte mult atmosfera de acolo. Si acum, cu legea anti-fumat era aer respirabil, ca am inteles ca se facea mult fum, de obicei. Am fost la Cine iubeste plateste o piesa scrisa de Alexandru Popa, de care, spre rusinea mea, nu am auzit nimic pana la aceasta piesa. Insa de acum, o sa fiu atent la piesele lui, pentru ca omul asta are un umor foarte fin si inteligent. Regia specacolului e semnata de Vlad Massaci, iar actorii specacolului sunt : Madalina Ciotea, Alexandru Ion, Vero Nica. Pe Alexandru Ion il stiam ca iubitul Flaviei de la Neaza si din reclamele TV. Pe fete, nu. Si mi-a placut foarte mult de Vero Nica...
Cine iubeste plateste spune trei povesti de dragoste interzisa, povesti de dragoste contemporane, chinuite sau ciudate. Povesi banale, in care ne regasim cu totii si pe care nu le bagam in seama. Cu totii visam la povesti frumoase…

Supa crema verde (mazare dovlecel salata si leura)

Am vrut sa imi fac o supa crema de mazare si pentru ca nu aveam nicio reteta testata am intrebat in stanga si in dreapta si am cautat pe net. M-am oprit la patru retete ce mi-au placut si pe care le-am combinat intr-una singura. Reteta e de post, pentru ca nu contine smantana. Pentru aceasta supa crema aveti nevoie de: un morov o bacatica de telina o radacina de patrunjel o ceapa un praz un cartof mare doi dovlecei mai mici mazare congelata (450 g) o salata o legatrua mica de leurda (6 fire) patrunjel verde zeama de la un lime sare, piper si curry

Un altfel de cabaret

Iubesc teatrul. Din liceu merg constant la teatru, din liceu citesc dramaturgie si imi imaginez cum ar arata piesa pusa pe scena. Imi place teatrul clasic, jucat in sali elegante, imi plac comediile, dramele si emotia pe care o am cand ma ridic in picioare sa aplaud. Imi plac piesele neconvientionale jucate in baruri sau mansarde dar in special imi plac piesele jucate in teatre independente, piese ce au ceva diferit fata de cele jucate in institutii de stat. Am trecut de la teatrul din Bacau, la teatrul in Iasi, si acum ma bucur de teatru in Bucuresti. Aici ai oportunitati sa vezi cele mai bune si interesante spectacole. Dar nu in Bucuresti am cunoscut-o pe Anca Sigartau, ci in Bacau, in scurta ei poposire acolo. Am spus-o in nenumarate ocazii ca Anca Sigartau e una din actritele mele preferate si de aceea am tinut mult sa vad specacolul pe care il regizeaza, Un altfel de Cabaret. Norocos sunt, ca am primit o invitatie la acest specacol de am putut sa il vad acum. Un altfel de specac…

Supa crema de linte

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris o reteta pe blog. Si cum e post, si in perioada asta articolul cu piftelele de post ale mamei, e la mare cautate, m-am gandit sa va propun o supa crema de linte.  Am descoperit lintea prin Alice, iar pana acum am facut o mancare de linte si aceasta supa, ce a pastrat, in linii mari, reteta ei. Am facut doua portii, cu cantitatile din ochi, si asta a tinut de catitatea de linte verde pe care o mai aveam in casa. Pentru reteta aveti nevoie de: linte verde, morcov, ceapa, praz, fulgi de paprika, chimion, sare, lamaie si patrunjel. Am taiat jumatate de ceapa rostie, o ceapa galbena si jumatate de praz. Am curatat trei morcovi mici pe care i-am tras in tigaie, fara ulei, doar pe fundul vasului, cat sa se coaca un pic.

Cum te cheama?

- Salut, eu sunt Horea!
 - Salut, Georgiana! Incantata de cunostiinta. Horea? Nu cunosc niciun Horea. Cunosc cativa de Horia si sunt toti fitosi. Ai si tu chestia asta? Sa alaturezi personalitati cu nume? - De obicei ma feresc de etichete, dar da. Fitosenia se aplica si la Horea. Hahaha! - Da? Si ce asociezi cu Georgiana? - Nu ai vrea sa stii! Dar, Raluca e un nume pentru o persoana care e foarte buna pe domeniul ei si Roxanele sunt vicioase. - Stiu si eu o Roxana. Si chiar e vicioasa! Dar sunt curioasa cum vezi tu Georgianele! - Georgianele sunt posesive. Am dreptate? - Mda, cam asa e... Alaturezi personalitati doar la nume de fete? - Nu. - Da-mi niste exemple de baieti.  - Andreii sunt oameni fata de care ma deschid si imi devin prieteni. Pe trei din prietenii mei, ii cheama Andrei. Inclusiv pe unul din cei mai buni prieteni. Si mereu raman dezamagit de catre un Nicolae. - Bine, dar asta nu e pesonalitate. Sunt alaturari emotionale, - Hmmm... Cei ce poarta numele de Mircea le place…

Scrisori din Cipangu - Lansarea

Nu imi amintesc ultima data cand mi s-a intamplat sa fiu coplesit de emotii si de bucurie ca in zilele astea. Mi-a trebuit o zi jumatate sa reusesc sa ma pun pe picioare ca sa scriu rational  pe blog.  Sambata a avut loc lansarea volumului colectiv Scrisori din Cipangu - Povestiri japoneze de autori romani, la  libraria Humanitas de la Cismigiu. A fost o zi pe care nu cred ca o voi uita prea curand. Si asta datorita energiilor de acolo. In primul rand, a fost reintalnirea co-autorilor - m-am intalit prieteni dragi din Japonia, pe care nu i-am mai vazut de mult. Apoi, au fost pritenii. Prietenii care erau atat de emotionati si de mandri de mine, incat imi dadeau energie, dar ma si copleseau in acelasi timp. Si nu in ultimul rand, persoanele care nu ma cunosteau personal, dar pasionate fiind de Japonia, au venit sa descopere tara aceasta atat de fascianta, prin ochii nostri, ai celor care am adunat poveste cu poveste. Eu am vazut asta ca o mare responsabilitate. Scriind aceste randuri …

10 femei

Undeva, dupa primele cinci carti citite anul asta, mi-am dat seama ca citisem numai carti scrise de femei. O sa spuneti ca nu e nimic special la asta, dar e. Pana de curand nu prea citeam carti scrise de sexul frumos. Nici nu se pune problema sa fiu misogin, dar cred ca m-a marcat prea tare Hortensia in liceu, si m-am ferit de romanele astea.
M-am uitat in lista de carti si puteam ajunge la 7 carti scrise de femei, am mai cautat cateva, am primit cadou, am cumparat si nu m-am lasat, pana cand nu mi-am facut o lista de 10 autoare.
Le-am alternat ca sa nu fie doua japoneze sau doua coreene si lista mea de 10 romane scise de femei, citite consecutiv este:
1.  Yeomni Park - Drumul catre libertate
2. Forugh Farrokhzad - Sa dam crezare inceptului de anotimp rece
3. ElenaFerrante - Prietena mea geniala
4. Natsuo Kirino - Insula Tokyo
5,Svetlana Alekseivici -  Dezastrul de la Cernobil 
6. Kyung-sook Shin - Voi fi acolo 
7. Hiromi Kawakami - Cele zece iubiri ale lui Nishino
8. Elif Shafak - U…

Huevos Congelados

Racit bocna, cu niciun chef de a ma ridica din pat, miercuri m-am dus in Cooper's Pub la o piesa de teatru. De ce? Pentru ca mi-o recomandase Raluca si pentru ca recomandarile ei nu dau gres niciodata. In primul rand am descoperit un pub misto. Cine nu a fost in Cooper's, pe Hristov Botev, sa mearga musai. E un loc cool pentru cei ce stiu ca nu Centrul Vechi e Bucurestiul. Apoi, am avut sansa sa o vad pe Adriana Titieni in carne si oase. Ca sa fac o marturisire, am avut cateva fantezii cu ea. Alaturi de Anca Sigartau, Maria Buza, Tania Popa si Paula Chirila, Adriana Titieni e una din actritele pentru care am avut un crush la un moment dat (adica in adolescenta). Dar cel mai important lucru, e ca am vazut una din cele mai hip piese de teatru independent, contemporan din viata mea. Huevos Congelados e atat de coplexa ca nici nu stii cum sa o etichetezi: E comedie? Daca e, e oare neagra? E o drama? Pentru ca pe durata spectacolului razi si razi si razi iar la final totul e serio…

Culoarea purpurie

10# Cartea care a inspirat unul din filmele mele preferate

Culoarea purpurie, in regia lui Steven Spielberg, cu Whoopi Goldberg in rolul principal (pentru care a primit o nominalizare la Oscar si un Glob de Aur) e unul din filmele mele prferate. Cred ca l-am vazut de vreo 5 ori, in conditiile in care eu nu prea ma uit la un film de mai multe ori. Mare mi-a fost bucuria sa vad in librarie cartea asta. Nici nu stiam ca a fost tradusa la noi dar nici nu ma gandisem vreodata sa o citesc in engleza in format electronic. A fost ca  o revedere cu un priten drag pe care nu il mai vazusem de mult. Ii stiam povestea, insa nu imi aduceam aminte toate detaliile. Cred ca Culoarea purpirie e a patra carte pe care o citesc dupa ce stiu filmul si asta imi da o senzatie interesanta, de a oferi o fata personajelor. Imi era clar ca Celie e Woppy Goldberg si Sofia a Oprah. Marea descoperie a cartii a fost modul in care e scrisa. Nu stiam ca tot romanul e format din niste scrisori netrimise si asta mi s-…

Mr. Robot

Nu am mai recomandat de mult un serial. De obicei, scriu despre ele dupa ce se termina. Dar Mr. Robot merita recomand. E posibil sa fi vazut acest serial, sau cel putin sa stiti ceva despre el. Macar ca a luat Globul de Aur anul asta pentru cel mai bun serial de drama si cel mai bun actor in rol secundar intr-un serial de drama. Eu unul, asa am aflat de el. Serialul spune povestea lui Eliot Alderson, un hacker ce sufera de depresie si anxietate sociala inttr-o maniera ce imi aminteste de Matrix, American Psycho. sau Fight Club.Rami Malek, cel ce il interprezeaza pe Eliot a primit o nominalizare la Globuri, insa nu a castigat marele premiu, si nu prea inteleg de ce, pentru ca mie mi s-a parut genial. Modul in care a dat viata persoanjului, consturindu-l atat de veridic.. A fost o mare surpriza sa o revad pe Carly Chaikin, careia i-am vazut potentialul in Suburgatory si ce mi-a demonstrat aici ca poate ce face foarte mult. O alta surpriza a fost actorul suedez Msrtin Wallsrom ce a juca…

Concursul de discursuri in limba japoneza

Sambata a avut loc a XX-a editie a Concursului de discururi in limba Japoneza, organizat de APJR si Ambasada Japoniei in Romania. A fost pentru prima data cand am fost la acest eveniment si asta pentru ca cunostiintele mele inexistente de limba japoneza fac sa nu inteleg nimic din aceste discururi. Insa anul asta am avut cu cine sa merg si asta a fost un motiv suficient sa imi gadil curiozitatea. Am fost placut surprins de eveniment. In primul rand mi-a placut foarte mult sala de confeirinte de la BCU. Nu am fost niciodata aici si, ca intotdeauna, m-a minuntat arhitectura eleganta a locului. Apoi, mi s-a parut foarte interesant sa observ concurentii. Sa le observ mimica fetei si gestica corpului. Mult ne mai balanganim cand avem emotii si vorbim in public. Sa nu mai spun, ca mi-a facut placerea sa revad niste oameni dragi, ce se aflau acolo in public sustinatori sau organizatori. Au fost si doua prezentari ce m-am miscat, prin emotia pe care au emis-o cei ce se aflau in fata noastra. …

Fara tine, noi nu existam

9# Un job pe care l-as face 
Am vazut odata, in umra cu mai bine de un an, un documentar despre Phenian  University of Sciende and Technology, singura universitate privata din Coreea de Nord, acolo unde invata numai baietii elitei nord-coreene. Mi s-a parut interesanta acea scoala si pentru o clipa mi-am imaginat cum ar fi sa predau acolo un an. O provocare. Deci, mare mi-a fost bucuria sa aflu ca exista o carte scrisa de una din profesoarele de acolo, despre experienta ei de la PUST. Fata tine, noi nu existam, e o carte trista, la fel ca toate cartile despre Coreea de Nord. O carte despre teama, dezamagire si esec. Mi-ar fi placut sa aiba un strop de speranta, insa nu l-am gasit. Stilul asta asiatic... E interesant de desoperit in paginile cartii, cum se desfasoara activitatea didactica la PUST, si cum evolueaza relatiile dintre profesor si studenti. Odata cu apropierea ditre ei, incepe sa apara si paranoia si frica de a nu face sau de a spune ceva gresit. Profesorii de la PUST sunt …

Studiu ancheta in vederea cercetarii si evaluarii gradului de pregatire antiseismica a cetatenilor care locuiesc in Bucuresti

Stati in Bucuresti?
Va intereseaza subiectul cutremurelor?
O echipa de tineri cercetatori inceaca sa afle cat mai multe lucruri pe acest subiect. Dar pentru asta, are nevoie de ajutorul vostru. Cum ar fi daca ati completa acest studiu?

Studiul-ancheta este realizat de catre o echipa de cercetatori de la Universitatea Tehncia de Construcii Bucuresti, in...
Posted by Community Based Performance Earthquake Engineering on Tuesday, February 2, 2016

Pe curand...

Ucenicul arhitectului

8# Surpriza anului trecut
Anul trecut, Bastarda Istambului a fost una din cele mai bune carti pe care le-am citit, iar Elif Shafak una din cele mai misto descoperiri. De aceea, am tinut mult sa cumpar cartea asta, la Gaudeamus. Odata ca era ultima aparitie a autoarei, si pe de alta parte, pentru ca era un cadou frumos pentru mama, care e o mare fana a lui Shfak. Din pacare, Ucenicul athitectului nu m-a prins atat de mult pe cat mi-as fi dorit. Povestea lui Jahan, un indian ajuns in Constantinopolul secolului XVI, pe vremea lui Soleiman, impreuna cu elefantul sau, unde devine ucenicul celebrului arhitect Sinan, cunoscut pentru moscheile Sulymanieye si Sehzade sau pentru renovarea bisericii Sfanta Sofie. Prin ochii acestui personaj fictiv, cunoastem personaje istorice alte timpului, si calatorim intr-un Istambul colorat si plin de mister. Shfak este pasionata de orasul ei natal si pare ca de fiecare data face din el mai mult decat o locatie, transformandu-l intr-un personaj. Ii intalni…

Scrisori din Cipangu

Eram in Japonia, cand intr-o zi Alexandra m-a abordat si mi-a spus de un proiect. "Uite, ne-am adunat o mana de oameni si vrem sa facem o antologie de proza scurta scrisa de romani in Japonia, despre Japonia. Si m-am gandit si la tine. Mai multe detalii citesti pe grup, acolo unde o sa te adaug eu in seara asta." Nu mai scisesem de foarte mult timp. Bloggingul e frectie la picior de lemn, in comparatie cu fictiunea. Imi era frica sa nu dezamagesc, sa nu imi ia povestea la misto. Initial nu am vrut sa scriu nimic, dar ma racaia. Eram in laborator, aveam de lucrat la un raport, insa in loc de exceluri eu ma gandeam la Mario, un amic ce se omorase si peste a carui sinuidere nu puteam sa trec. Asa, in ziua aceea, am lasat de-o parte tot ce aveam de facut si am inceput sa scriu. Asa a aparut prima poveste. Poveste ce se afla in volumul Povesti din Cipangu, ce va aparea foarte curand la Editura Trei si a carui lansare e pe 19 martie, la Humanitas de la Cismigiu, la ora 17:00. Am …

Prostul are mintea odihnita sau Cum am devenit agent secret

Duminica a fost o zi cu soare, calduroasa. Ma plimbasem pe afara, ne pregatisem de pranzul in familie, inainte sa ma intorc in Bucuresti, cand primesc o notificare de la facebook page manager, ca am un mesaj privat pe pagina de facebook a blogului. Si cum nu imi place sa am notificari sau sa las persoanele sa ma astepte, am intrat sa vad ce se intampla. De obicei, cand mi se intampla chestii din astea si le povestesc la prieteni, mi se spune ca nu are cum, ca numai eu le patesc si ca sunt gogonate. Acum, inainte sa o blochez pe individa asta, am facut print screen-uri. Initial am incercat sa fiu dragut, apoi am luat-o la misto usor, ca mi-am dat seama ca nu am cu cine sa discut, apoi m-am enervat. Pe scurt, ca o sa cititi totul in capturi, o individa m-a intrebat ceva, nu am intes ce, am rugat-o sa imi explice, s-a enervat si m-a acuzat de viol, furt intelectual si eventual spionaj (cred).  Poate nu am inteles eu ce se intampla si ma lumineaza cineva.

Cele zece iubiri ale lui Nishino

7# Dezamagirea programata
Cele zece iubiri ale lui Nishino e a treia carte de Hiromi Kawakami pe care o citesc. Prima a fost Vreme ciudata la Tokyo, un roman ce mi-a placut foarte mult pentru atmosfera in care te transpunea si Pravalia cu maruntisuri a domnului Nakano, pe care am citit-o, in primul rand, pentru ca era debutul ca traducator a unei persoane dragi mie, dar si pentru ca dupa experienta primei carti, imi placea mult cum scrie Kawakami. Si mi-a placut si asta foarte mult pentru ca de ducea intr-un cold de lume unde timpul trecea altfel decat in restul metropolei. Mi s-a spus ca romanul de fata nu o sa-mi placa. Cei care il citisera, m-au anuntat ca e slab, ca e altfel decat celalalte si ca  nu merita. Nu stiu daca am fost influentat de feedback-ul dat de cei ce au citit cartea, dar nu mi-a placut. Ideea mi s-a paut foarte interesanta: zece femei narator, zece capitole, un singur barbat, in diferite etape ale sale. E povestea celor zece femei pe care Nishino le-a iubit. Fiec…

Birocratii

De fiecare data cand sunt prins in nebunia birocratica ies sifonat ca o foaie mototolita. E obositor sa urmezi niste pasi stupizi, invechiti, ca sa ai acces la ceva. De obicei, institutiile statului sunt birocratice, si din pacate, eu am de-a face cu ele. Fie ca e vorba de hartogarie la universitate, fie ca e pentru proiectul in care sunt implica, sau ca e vorba de colectare de date, ma tot lovesc de birocratie, Am o luna, de cand, aproape zi de zi, am de-a face cu un birocrat. Ma enervez, ma consum, ma frustrez. Dar niciodata nu m-am pus in locul lui. Oare cum e sa fi un simplu birocrat? Zilele trecute m-am dus cu chef de scandal la o institutie a statului care imi spusese ca daca am nevie de inforamtii de la ei, fie le iau personal, fie le platesc. Directiile judetene, din alte judete imi oferisera acele informatii, insa astia de la Bacau ziceau ca nu se poate. Am intalnit acolo un birocrat sincer. Mi-a taiat cheful de scandal din prima, cu un zambet si cu un buna ziua. Am aprins u…

Voi fi acolo

6# Cautari
Cand ma intorceam dintr-un weekend in Seoul, in aeroport, mi-am cumparat "Te rog ai grija de mama" de Syung-sook Shin. Mi-a placut foarte mult modul brutal in care e spusa povestea. Romanul acela a fost o piatra de temelie in pasiunea pentru literatura coreana. Deci, mare mi-a fost bucuria sa aud ca Humanits a tradus un roman scris de aceasta autoare. L-am cumparat la Gaudeamus si acum i-a ajuns randul la citit, in stiva de carti adunate. Din pacate nu am avut acelasi sentiment cand am citit romanul acesta.  total diferit de Te rog ai grija de mama si mi s-a parut un pic cam prea siropos. Nu ma intelegeti gresit, nu e un roman siropos, ci e putin siropos, dar cum eu nu ma asteptam sa citesc asa ceva, nu mi-a placut. Romanul mi-a adus un pic aminte de Haruki Murakami si al sau Norvegian Wood ca stare si atmosfera. Romanul isi desfaoara actiunea in anii '80-'90 cand in Coreea de Sud aveu loc miscari sociale, revolte ale tinerilor impotriva sistemului. Dar d…

Un tango mas

Marele dezavantaj al provinciei e ca nu intri in contac cu nume mari ale culturii. Sau intri prea rar. E un trend in ultimii ani ca nume sonore sa se relocheze in provincie, ca Betrice Rancea la Opera Nationala Iasi sau Anca Sigartau la Teatrul Municipal George Bacovia Bacau. Dar astea sunt cazuri bune, cand astfel de persoaniltati organizeaza festivaluri, si odata pe an, ai sansa sa vezi nume mari pe scandura. Astfel, televiziorul ramane sursa principala de informare. De la televizor am auzit si eu de Monica Petrica cand a inceput sa fie jurat in emisiunea Romania Danseaza, de la Antena 1. Mi-a placut din primele momente de ea. Are atata gratie, elebanta bun simt si senzualitate, cum rar gasesti. Da, e un etalon pentru femeie ideala. De cand m-am mutat in Bucuresti incerc sa vad tot felul de spectacole, in tot felul de locatii. De la teatrele celebre ale capitalei, pana la spectacole in spatii neconventionale. Caut, urmaresc, observ si daca imi place merg. Monica Petrica a postat pe…

Dezastrul de la Cernobil

5# Premiul Nobel pentru literatura
Iar n-a luat Cartarescu Nobelul. Nici macar Murakami. Sa lesine fanele pe facebook, nu alta. L-a luat Svetlana Aleksievici, o ziarista din Belarus. Cand citisem stirea ma si gandeam la editurile care o sa se bata pe opera autoarei. De unde.. Noroc ca editura Corint avea o carte de-a autoarei publicata in colectia de Istorie. M-a atsas subiectul, Dezastrul de la Cernobil. Si ma intreb de ce sunt depresiv cand citesc numai astfel de carti. Nu prea am fost om, saptamana asta. Oarecum, sunt parte a Generatiei Cernobil, Mama a ramas insarcinata cu mine la scurt timp dupa accident, deci subiectul asta m-a fascinat de mic. Despre accident stie cam toata lumea, deci nu are rost sa discut despre asta acum, E impanzit internetul de articole despre cea mai mare catastrofa nucleara pe care a cunoscut-o omenirea.  Si cu un astfel de subiect sunt sanse mari sa iti iasa o carte buna, daca stii sa o scrii.  Chiar autoarea recunoaste in prolog ca s-au scris mii de p…

De ce ne e frica sa fim fericiti?

Am fost invatati in scoala ca geniul si intelectualul sunt nefericiti si ca din suferinta se nasc lucruri marete. Saracul Eminescu, nemuritor si rece, a creat suferind... Intelectualul lui Camil Petrescu era mereu in suferinta si nu isi gasea locul. Numai prostii sunt fericiti pentru ca se bucura cu lucruri mici si nu au aspiratii. Am auzit fraza asta de atatea ori incat mi se pare un cliseu. Dar daca avem vise mari si ne bucuram de fiecare pas facut spre acel vis? Banii nu aduc fericirea! Poate, dar cei mai fericiti in lumea asta sunt elvetienii. Poate ca sunt prosti, si de aia sunt fericiti... Da..., ca japonezii sunt bogati dar nefericiti. Clar, asta e... Nu are de-a face cu mostenirea culturala sau de inteligenta emotionala. Suntem atat de dispusi sa facem ceea ce e corect sau ceea ce vor ceilati, facem atatea compromisuri incat uitam sa facem lucrurile care ne fac pe noi fericiti. Ne pasa mai mult sa ii multumim si sa ii facem fericiti pe ceilalti, incat nu ne pasa ca noi suntem n…

Insula Tokyo

4# Curul traducatoarei
Am plăcerea să o cunosc personal pe Andreea Sion, traducătorul ediției românești a romanului scris de Natsuo Kirino. Știam că lucrează la o traducere, însă am aflat despre ce e vorba atunci când a postat un fragment din roman, dintr-o revistă culturală, supărată fiind că editorul i-a modificat în traducere fundul gol cu curul gol. Nu că altfel nu aș fi citit romanul. dar acest incident m-a făcut foarte curios de carte. Așa că la Gaudeamus am cumparat-o, și abia acum i-a ajuns rândul la lecturare. Natsuo Kirino este cunoscută pentru romanele ei Horror, Out și Grotesque, apărute la noi în traducere din limba engleză la RAO (cred că o să citesc și eu Out, dar direct în engleză). Romanul Insula Tokyo este o carte ciudată, ce m-a dus cu gândul la serialul Lost si spune povestea unor naufragiați japonezi ce ajung pe rând pe o insula din Philippine, pe care o numesc Insula Tokyo. Kiyoko, personajul principal este singura femeie de pe insulă, ce ajunge treptat să joace…