sâmbătă, 31 decembrie 2011

Miezul noptii in epoca mea de Aur

Astazi la miezul noptii vom trece in noul an. Eu voi trece cu 7 ore mai repede decat familia si prietenii de acasa. Voi fi primul care va simtii mirosul noului an.

Zilele trecute ma apucase melancolia visului din adolescenta. Imi adusesem adinte de visele marete pe care le aveam, de locurile unde ma visam ca o sa ajung, si acum ,a aproape 10 ani, imi dau seama ca nu sunt nimic din ce vroiam atunci sa fiu. Nu sunt trist, pentru ca sunt mandru de unde sunt acum, sunt melancolic...
In liceu mereu ma visam in Perioada Interbelica, coborand pe scarile Universitatii, cu frumoasa si inteligenta mea logodnica, fugint pentru un sfarsit de saptamana la o cabana de piatra si lemn, la munte. Eu eram scriitor, student la Litere, ea era cea mai buna din clasa si vroia sa devina critic literar (e meserie prea indrazneata pentru o femeie, in vremurile alea). Aveam o masina (o masina de epoca ce ne tinea de cald iarna si ne salva de ploi toamna) iar seara de seara ieseam in baruri, discutam cu prietenii mei eruditi despre carti si literatura, ne dezvaluiam persoanajele din viitoarele romane, toate pe muzica anilor. Muzica ce in capul meu era cantata de Loredana. Si toata povestea asta, se intapla sub vocea naratoare a lui Camil Petrescu.

vineri, 30 decembrie 2011

Si cand ma loveste lenea...

S-au amestecat multe: dezamagire, lene, oboseala, si nu am mai scris...
Am vreo cateva idei despre ce si cum sa scriu, insa imi era sila sa intru pe blog si sa scriu...
Oricum nu citeste mai nimeni ce scriu, am vazut rapoartele pe ultimile zile, e vacanta, nimeni nu sta calare pe calculator sa citeasca blogul unuia care se plange ca e singur de Craciun...
Dar am uitat sa va spun ca, din nou, mi s-a schimbat tema de dizertatie. Acum voi studia despre tunele. Proful a primit de la minister datele inegistrate de aparatele puse intr-un tunel ce aproape e gata, si se pare ca in timpul cutremurului din martie, pamantul s-a lichefiat, undeva, si le e frica de efectele ce pot aparea asupra tunelului. Eu nu stiu nimic despre acest subiect. Nu am invatat nimic despre tuneluri, lucru pe care i l-am explicat profului. Asa ca mi-a dat un articol antic, niste modele de calcul si dupa vacanta imi va explica mai multe.
Toate astea se intamplau in periada post Mario, cand tot ce vroiam era sa fiu lasat in pace. Insa se aflase si la socala, si mai aveau un pic si imi recomandau si un pshiholog. Secretariatul ma intreba daca sunt OK, apoi proful m-a intrebat, si a pus-o pe Namyi, sa vorbeasca cu mine, sa vada daca intr-adevar sunt bine. Discutia aia m-a enervat la maxim, nimeni nu intelegea ca vreau sa fiu lasat in pace, ca sa pot trece peste eveniment.
Apoi a venit experimentul, experiment ce trebuia sa ma ajute la lucrarea de dizertatie, insa cum tema s-a schimbat, am fost doar sa asist. Partea buna e ca nu m-am mai dus de la 7 dimineata sa pregatesc experimentul, ci de la 12, cand am stat 2 ore intr-o camera, sa astept sa fie gata, dupa care m-am uitat la experiment. Experimenul era despre solutii pentru minimalizarea efectelor lichefierii la casele unifamiliare. Solutia propusa de echipa s-a dovedit ca nu e buna, asa ca experimentul va trebuii reinceput, cu o alta solutie. Aici e partea in care ma bucur ca nu mai fac parte din acest experiment. 
Institutul de cercetare, unde s-a tinut experimentul, era o cladire moderna. Am vazut si eu amortizare seismica pe stalpi, pentru prima data. Tot pentru prima data am vazut o centrifuga mare, ce a invartit modelul nostru experimental pana la 120 de rotatii pe minut.
Singurul inconvenient a fost ca nu am putut face poze. Regulile erau stricte: doar cei ce fac experimentul fotograifaza, vizitatorii, nu.

Apoi a venit vacanta, si inafara de vizita in Odaiba, nu am facut nimic. As fi vrut sa merg ieri sau azi in Akibahara sa vizitez niste lucruri interesante acolo, insa nu am avut cu cine... Nimeni nu e disponibil, tot isi fac teme si studiaza. Poate dupa anul nou...
Si eu am teme, am de citit, insa nu am chef. Pierd zilele pe net, sau dormind. E vacanta si nu am chef sa fac nimic legat de scoala. Am doua teme pe vineri, cand incepe scoala. Dar atunci e ziua mea si nu am nici un chef sa merg la scoala.
Voi vedea cu ce va mai incant pe blog... cand scap de lene...
Pe curand...

marți, 27 decembrie 2011

Pheonix

Am mai scris de nenumarate ori, despre cum mi-am pierdut toate pozele de pe blogger, si despre cum am pierdut, astfel, photoblogul. Insa acum o luna am avut curajul sa o iau de la capat. Sa sterg tpate articolele, ce acum erau o mimagine neagra, cu un triunghi gri pe mijloc, in interiorul caruia era un semn de exclamare. Pot spune ca e un nou blog, insa el a fost creat in 2008, pe 15 ianuarie, acum aproape 4 ani. In 2008 eram foarte activ in blgosfera, visam ca e lumea mea, o lume unde pot sa ma plang despre tot, era normal pentru mine atunci, pentru ca nu aveam nici o idee, unde e acel Eu pierdut...
Pe 13 octombrie 2008 am lansat Horea Sibisteanu - Povesti Urbane. Un blog ce se vroia sa fie si mai de nisa. Un blog pe care anuntam ca voi scrie rar, un blog ce era si este pe sufletul meu. Insa am uitat de el, nu am mai avut timp, sa ma impart in atatea locuri, plus ca renuntasem sa scriu si aici.
Astazi l-am relansat. I-am schimbat interfata, am renuntat la bennereul (ce nu mai aparea pe blog, insa eu il aveam salvat undeva...) ce era ca si titlu, benner facut de bunul meu prieten Alex (insa cred ca acum nici lui nu i-ar mai fi placut), am pus o tema prestabilita, m-am jucat la culori, la fontri si am scapat de ael gri si rosu, culori care il defineau, si a devenit un verde inchis. Are un ceas interesant si motivatia blgoului ca header, apoi, in jos veti gasii articolele.
 Apoi m-am jucat un pic si cu photoblogul, pentru ca acum sunt mai multe postari si am putut sa ii dau o alta infatisare (tot una prestabilita de la blogger- insa sunt bune) pe care am mai modificat-o un pic. E turcoaz...
Acum arata toate cat de bine, si seamna cu acesta, cel principal. Sper sa va placa si sa le vizitati din cand in cand, mai ales ca sunt poze noi pe photblog, si un articol amuzant si interesant pe povesti urbane.
Deci nu uitati de:
 Horea Sibisteanu - Joaca de-a fotografia
si
 Horea Sibisteanu  Povesti urbane

Pe curand...

luni, 26 decembrie 2011

A doua zi de Craciun, in Odaiba

NOTE:
1. In articol exista mai multe trimiteri catre wikipedia. Trimiterile sunt pentru informatii suplimentare despre anumite lucruri despre care vorbesc. Sunt lucruri cunoscute de japonezi, probabil nu foarte interesante pentru toti, de aceea am decis sa nu dezvolt subiectele, ci sa pun linkurile.
2. Mai multe poze din Odaiba, puteti vedea pe photoblog.

Acum vreo doua luni si jumatate vazusem la tv, ca in Japonia e o expozitie a muzeului MadameTussauds, insa am uitat repede de ea.
Zilele trecute, uitandu-ma la pozele cuiva, pe facebook, mi-am amintit de expozitie si mi-am zis ca nu trebuie sa o ratez. E ultima saptamana in care este deschisa, asa ca era pe ultima suta de metrii.
Am vorbit cu cine mai e prin camin, iar Morgan si Ali mi-au raspuns provocarii. In a doua zi de Craciun, urma sa mergem in Odaiba sa vizitam expozitia, iar apoi sa ne plimbam pe insula.
Odaiba este cea mai mare insula artificiala construita in Golful Tokyo. Construita in anii 1860, insula a avut ca scop, strategia militara, insa in secolul 20, din cauza dezvoltarii portuale, a ajuns o zona economica: dezvoltata pentru parcuri de distractie si mall-uri. Este singurul loc in Tokyo unde exista plaja, alaturi de Yokohama, ceea ce a dus la cresterea popularitatii.

duminică, 25 decembrie 2011

Ce mi-a(m) luat (de) Moș Crăciun

Anul asta Mos Craciun a fost practic si mi-a adus cateva lucruri de care aveam nevoie.

1. Covertura de pat: ca stia ca am pitici pe creier si nu imi place sa stau fara covertura
2 Feon: ca cel de acasa, cu tot cu adaptorul de priza nu mergea, din cauza voltajului. Japonezii folosec 110v nu 220v ca in Romania
Si  cadouri dragute: ca ceasul Bel Air si plover/cardigan/geaca ca nu stiu ce e, dar e tare misto.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Thumbs up!

Nu știu ce i-a apucat pe cei de la google să iubească atât de mult iarna anul ăsta. Probabil că știți că:
1. dacă tastezi "let it snow" pe google începe să ningă pe pagina motorului de căutare
2. dacă tastezi "Christmas" îți pare o ghirlandă de beculețe între rezultatele căutării și partea superioară a paginii.
3. Youtube are un buton special pe care când apeși începe să ningă peste videoul pe care îl urmărești.

Youtube a făcut public cele mai vizionate videouri din anul pe care tocmai îl terminăm. În acest clasament apare și un video românescȘ Alexandra Stan - Mr Saxo Beat.

vineri, 23 decembrie 2011

În ce an suntem?

Astăzi este ziua Împăratului Japoniei și mi-am adus aminte de anul în care sunt, aici.
Oficial anul în care suntem este 2011, și după cum știți, este al 2011-lea an de la nașterea lui Iisus Hristos.
Este curios cum o lume întreagă îsî numeroateză anii după un lucru creștin, când doar 30% din populația lunii este creștină.
Cu toate că în Japonia se știe că suntem in 2011, pe toate actele scrie că suntem în anul 23. Oficial, pe acte, facturi și documente 23 este anul trecut. De ce 23? Pentru că este al 27-lea an de domnie al Împaratului Akihito.
Cred că cea mai interesantă fază e să fi născut în anul 30 (după un împarat) și să mori în anul 1 după altul. Ar fi ciudat să citești o astfel de placă funerară. Înso probabil că au canji diferiti care spun că e anul în care a început să domnească bunicul împaratului de acum...
Pe curând...

joi, 22 decembrie 2011

Blog în enlgeză

Mart imi spunea să îmi transform blogul intr-un blog în engleză ca astfel va fi mult mai popular.
Luna asta am avut cam 100 de vizualizări din Japonia. De la cei ce din curiozitate au vrut să îmi vadă blogul.
Păi mie mi-e lene să corectez ce scriu în română... ce să mai zic să gândesc frazele în engleză...
Nu sunt analfabet și nici anticalofil, dpar mi-e lene să corectez sau să citesc ceea ce scriu. Știu că foarte multă lume îmi zice că am de pierdut că nu corectez ceea ce scriu însă mi-ar lua prea mult timp, timp pe care nu îl am.
După cum imi spunea si bunul meu prieten Alex Chirilă, sunt o persoană foarte activa pe multe ramuri virtuale, deci pierd mult timp pe net.
Încerc să minimalizez timpul ca să pot face cât mai multe lucruri (să văd filme, seriale și să vorbesc cu câți mai mulți pe skype, mess sau facebook, plus școala, temele și timul în care vizitez sau mănânc sau dorm)
Așa că îmi cer scuze pentru greșeli și promit că voi încerca să fiu un pic mai atent.

Scriu acest articol luni, atunci când am scris articolele de luni, marți, miercuri, cel de azi și cel de maine. Pentru că luni am avut timp și inspiratie.
Pe curând...

miercuri, 21 decembrie 2011

Sanie cu zurgalai

La vremea lor faceau senzatie. Aceasi melodie trei abordari diferite in 67 de ani
1944. E prima datare pe care o gasesc pentru cantecul asta. Atunci in interpreta Maria Lataretu

1976. #2 de ani mai tarziu Angela Similea venea cu o noua abordare a cantecului asta.

2011. Astazi (la 35 de ani de la Angela Similea), Anda Adam, unul din cantaretii recunoscuti international (cel putin in Europa) pentru muzica pop-corn pe care o canta, vine cu o noua abordare.


Pe curand...

Okonomiyaki (お好み焼き)

Dumica seara am fost la un restaurant unde se serveste Okonomiyaki. Ceilalti mai incercasera acest fel de mancare, pentru mine a fost prima data, si fiind atat de incantat de idee, de la inceput mi-am zis ca o sa fac poze la fiecare etapa si o sa scriu un articol despre asta.

So, Tamami, Mart, Morgan and Satoshi, this article is about Okonomiaky. What is that, and my first experience with it. But all the article will be in Romanian, like usual. Only this paragraph is special for you.

Okonomiyaki este un cuvant compus: okonomi- ce insemna ceea ce vrei, sau ceea ce iti place si yaki ce inseamna gătit sau la gratar. Si este de fapt un fel de clatita (gen cele americane) cu ce vrei tu.
Ingredientele de baza sunt faina si ou, iar celalte ingrediente le alegi tu. Acest tip de mancare este popular in Kensai si Hiroshima, fiind una din mancarurile de baza acolo, iar in Tokyo e o mancare  care se serveste cand ai chef de distractie. De ce spun asta? Pentru ca restaurantele de okonomiayi din Tokyo te lasa pe tine sa iti prepari mancarea. In meniu ai diferite sortimente, de la cele  cu legume, la cele cu carne sau peste.
Restaurantul la care am fost noi era unul din acele restaurante, unde te descalti la usa, si stai pe perna, in genunghi sau in pozitie turceasca. Masa e joasa, iar pe mijloc e plita incinsa. Insa mai multe detalii despre gasiti pe wiki.

marți, 20 decembrie 2011

Un fel de Microrevelion

Cam toate companiile in perioada asta au microrevelioane cu angajatii lor. O astfel de pertrecere am avut si noi sambatata, insa in stilul petrecerilor japoneze.
Prins in toata nebunia de saptamana trecuta, fix sambata, era aceasta petrecere de sfarsit de an. Nu aveam dispozitia sa merg, insa trebuia. Am zis ca o sa plec mai repede, spunandu-le ca cineva din camin a murit sau ca e ziua bunicii mele. Ambandoua erau adevarate.
Dar despre ce e vorba in aceasta petrecere: profesorul nostru, invita toti colaboratorii din anul respectiv (reprezentanti ai companiilor de constructii, ai institutelor de cercetare, oameni de afaceri, profesori si fosti studenti), colaboratori ce au ajutat la activitatile practice ale laboratorului. Intr-un fel, cei de anul 4, de fapt cei in an terminal, fie ca e master, doctorat sau facultate, le multumesc colaboratorilor ca i-au ajutat sa isi realizeze teza.

luni, 19 decembrie 2011

Si cand imi spuneam ca s-a terminat...

Am zis ca le las pe toate ce s-au intamplat saptamana trecuta, ca arhivez totul si incerc sa uit....
Dimineata am decis sa nu ma duc la birou astazi. Azinoapte nu prea am dormit bine si de fiecare data cand inchid ochii fie ca il vad in sicriu, fie ca vad oasele alea pe masa aceea.
La 1 m-a  hotarat sa ma duc sa imi cumpar cate ceva (detergent, ca l-am terminat dupa 3 luni, caciula, iti inghiata mailinile la 8 grade, nu mai zic ce cap... si un sprey de camera. Insa mi-am cumparat si o solutie pentru pete, pentru ca masinile de spalat aici, spala cu apa rece si niste pete de cafea de pe o camsa nu s-au dus) si sa  iau pranzul (legume la gratar cu carnita si gyoza).

Multumesc

As vrea sa va multumesc pentru tot sprijinul acordat zilele astea. Am incheiat o saptamana neagra si vreau ca de azi sa las totul in urma. Vin sarbatorile si vreau sa aiba macar un licar de fericire. Si asa mi-e greu, singur, fara familie si prieteni...
Oricum ,zilele astea am vazut ca imi sunteti altaruri: am primit mailuri, mesaje pe facebook, mesaje private pe facebook, convorbiri pe skype sau mess si comentarii pe blog.
Daca de obicei am o medie de 300 de vizualizari pe zi, 500 in zilele bune, ieri am avut 1500. Nu stiu ce s-a intamplat, cat si cum ati intrat, insa m-ati dat peste cap. La prima postare despre ceea ce se intampla am avut vreo 500, apoi 700 iar ieri a sarit contorul. Acum voi avea mereu acel salt imens in graficul vizualizarii, varf ce imi va aduce mereu aminte ca sunteti alaturi de mine.
Si stiu ca imi sunteti prieteni. Acest blog este pentru prieteni, pentru ei scriu si ei mi-l citesc. Nu cred ca exista prea multe persoane pe care sa nu le cunosc si care sa imi citeasca blogul.
Va multumesc!
Pe curand...

duminică, 18 decembrie 2011

Înmormântare si lamuriri.

Nu pot sa nu mă gândesc ca dacă l-as fi crezut, as fi putut face mai mult... As vrea sa multumesc tuturor celor care m-ați încurajat zilele astea. Adevarul ca totul s-a întâmplat atât de repede si de aia am fost si sunt marcat.

As vrea sa incep prin ai face o prezentare. Numele lui nu a fost Sobolan ci Mario. Era u tip retras si raucios, insa in spatele acelei măsti era un tip bun. Pentru ca nu simtise niciodată iubirea, devenise închis si ciudat. Regret ca nu am petrecut mai mult timp cu el, insa nu am știut niciodată ca se va termina așa. Așa e in viața, cand nu prea îți place de cineva, inceput sa nu mai ieși cu el.
Ii placeau Anime si Karaoke. Era înnebunit după sushi. El m-a făcut prima data sa mananc shusi, cu el al băut prima data alcool aici. Cu el am fost in Shunjilu si am văzut zgârie noroi si el mi-a spus ce maioneza sa cumpăr. Ii plăcea sa cânte si sa posteze pe YouTube. Mai jos puteți asculta un cover de-al lui.


sâmbătă, 17 decembrie 2011

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace...

Ieri eram atat de obosit... Toata povestea asta imi mancase toata energia. Nu m-am dus la anivesarea tipului pe care il cunoscusem saptamana trecuta la narghilea, am refuzat si narghileaua... vroiam doar sa stau in pat...

Am adormit la 10 si ceva... La un moment dat am auzit telefonul vibrand pe masa, il uitasem pe silent. Insa m-am intors pe partea cealalta si mi-am contiunat de somn...

Am avut un vis ciudat. Oriunde eram, vedeam cerbi si caprioare. Pima data se facea ca eram acasa, la Luncani, si am vazut pe geamul de la bucatarie un cerb. O chemasem pe mama sa ii arat si ne uitam minunati la el. Apoi brust decorul se schimba, si eram la Facultate, in 1.4 R, aveam un curs si proful nu mai venea. Multi plecasera, insa ramasesm cativa in sala. Ma uitam pe geam sa vad daca proful are de gand sa vina, cand am vazut in spatiile verzi mai multe caprioare. Erau asa frumoase... I-am chemat pe toti sa vina sa le vada, insa disparusera.
Apoi eram in camin, aici in Japonia  cand am vazut mai multe caprioare si un cerb pe geam. M-am imbracat si am iesit afara sa le vad mai bine. Au inceput sa se deplaseze si m-am dus dupa ele. Am mers pana am ajuns intrpo poiana, unde erau multe caprioare si cerbi. Le-am mangaiat, erau atat de blande, insa deodata, eram iarasi in spatele unui geam si le priveam de undeva de sus. Dupa asta nu imi mai aduc aminte nimic...
Cautand apoi in dictionare de vise cerbul si caprioara inseaman de obicei succes, dragoste, insa inseamna si manturirel niniste. Cred ca l-am visat pe el, in sfarsit liber...

vineri, 16 decembrie 2011

Ultimile 12 zile

Noroc ca am avut ceva articole programate pentru zilele asteam pentru ca acum ,pot spune povestea la rece.
In cazul in care nu va aduceti aminte de Vaduva Neagra si de clubul ei: SpiderMan (sau Nas), Sobolan si Varza, puteti citii aici si aici. Veti avea nevoie de aceste informatii pentru a intelege ce se intampla.
Totul a inceput marti, 13, cand pe la ora 22 m-am dus pana la magazin sa imi iau o apa.  In mazazin m-am intalnit cu Sobolan. Nu il mai vazusem de ceva vreme pentru ca de doua luni avea o raceala ce s-a transformat in bronsita iar apoi in pneomonie. El e din Tailanda si acolo temperatura minima e vreo 20 de grade, asa ca corpul lui nu a fost obijnuit cu astfel de temperaturi. In acelasi timp cu raceala, stand singur l-au apucat depresiile pentru ca o pierduse definitiv pe Vaduva.

Ar trebuii sa va spun mai multe despre el, ca sa intelegeti mai bine cum s-a ajuns aici: de cand il stiu, niciodata nu a incercat sa fie dragut cu cineva, mereu a vorbit de sus, facand misto de accente sau limitarea limbii engleze la unii din noi si mereu ne gasea defecte si facea misto de noi. Eu unul nu m-am suparat pe el ci am inceput sa il iau si eu la misto ori de cate ori ma lua el. Se pare (am aflat ieri) ca a avut o viata destul de grea. Tatal lui i-a parasit dupa nasterea lui, mama lui s-a mutat inapoi din Japonia in Tailanda unde l-a lasat la bunica, ea plecand sa munceasca. Bunica l-a trimis la scoala engleza ca sa invete engleza si sa aiba succes in viata, insa il lasase in camin (internat) fara sa il viziteze. Acum, cand e masterand in Japonia ii spune mereu ca ea a cheltuit bani cu educatia lui si ca el trebuie sa o itretina de acum. Posibil ca toate astea adunate, plus aspectul fizic (nu neaparat ca e grasut, ca doar si eu sunt ci pentru ca e slios, parul e gras, cheleste, are probleme cu tenul si merge ciudat) l-au facut sa devina retardat din punct de vedere social. Si cum facea misto de toti, nimeni nu a mai vorbit cu el. Era singur, bolnav si fara dragostea persoanei pentru care facuse o pasiune bolnava. Vaduva e terorizata pentru ca o suna noaptea, ii trimite mereu mesaje, e oarecum hartuita (mi-a luat 2 ore sa imi aduc aminte cuvantul asta in romana, cred ca incep sa am probleme).
Si acum intorcandu-ma la seara aia de marti, l-am intrebat cum se mai simte. Daca i-a trecut raceala si daca mai e depresiv. Mi-a raspuns, ca de fiecare data, plin de sine ca da. Insa in 12 zile v-a fi liber. Am facut repede un calcul si iesise ziua de Craciun. In primul rand el e ateu, apoi,daca nu ar fi, e budist si ei nu sarbatoresc Craciunul. Deci nu putea sa fie vorba de o revelatie divina. L-am intrebat daca are de gand sa se omoare de Craciun (eram inca in stare de soc din cauza mortii Malinei). Mi-a raspuns in stilul caracterstic ca mereu i-a placut de mine pentru ca sunt destept.

joi, 15 decembrie 2011

6 filme pe care le recomand

Noroc cu pauza asta de seriale ca am apucat si eu sa mai vad cateva filme. La inceput am pasit stangaci si am facut caveva alegeri proaste, apoi am mers pe comedii cu buget mare, ce stiu ca mereu nu dau gres, ca apoi sa descopar filmele despre care vreau sa vorbesc acum. Pentru ca uitatul la filme e ca si mersul pe bicicleta, nu se uita niciodata, insa la inceput esti mai stangaci.

miercuri, 14 decembrie 2011

Romania e coloana sonora pentru Hollywood

Prima data am auzit de Mr Saxo Beat, in serialul Suburgatory, de la ABC.

Apoi am citit pe pagina oficiala de facebook a Loredanei ca unul din cantecele ei se v-a auzit in Hart of Dixie de la TheCW.


Acum citesc ca in Happy Feat 2, se va canta Nooma nooma song, cel mai celebru cantec romanesc din intreaga lume, si anume Dragostea din Tei.

Printre cei ce canta acest cantec in film se numara Brad Pitt si Matt Damon.
Melodia celor de la O-zone, este foarte populare in Japonia. Este una din cele mai cantate piese la Karaoke si toata lumea o stie. Piesa a fost populara si in US, unde acum doi ani Rihanna si T.I. au realizat un remix dupa ea.


Deci avem si noi succes intr-un domeniu. Am cunoscut oameni aici ce stiu de Inna, Akcent, Alexandra Stan si Anda Adam (oameni din Rusia, India, Turcia)
Sunt mandru de asta.
Pe curand...

marți, 13 decembrie 2011

The ugly part of (trains in) Japan

1.Oricat de mari ar fi trenurile in Japonia, un tren are de obicei 10 vagoane mari, cu cate 4 usi, si oricat de des ar venii (cam la 3 minute vine un local si la 10 un express) uneori nu e destul pentru o tara atat de mare si pentru o linie ce duce oameni din suburbii in oras.
De obicei e bine sa eviti trenurile la ora 8, cand toata lumea se duce la serviciu, la 5, cand se introc acasa dar si la 12 noaptea, cand sunt ultimile trenuri si toti ce au iesit in oras, se intorc acasa. Vineri, dupa ce m-am intors din oras, am trait experienta celui din urma caz. Intrii intr-un tren ce deja e aglomerat si te trezesti impins undeva spre mijlocul lui, pentru ca alte zeci de peroane intra dupa tine. Iar cant trebuie sa iesi, trebuie sa te impingi ca sa iti faci loc, cu toate ca cei din apriopierea usilor, ies afara pentru a usura iesirea.

luni, 12 decembrie 2011

Adio Malina...

Mereu am fost un fan al emisiunilor muzicale. De la Scoala Vedetelor, Mamaia, Eurivision, Cerbul de Aur, Star Factory, Megastar, pana la Factor sau Vocea Romaniei, pe toate le-am urmait.
Malina Olinescu a fost fvorita mea la Scoala Vedetelor si din cand in cand dadeam un search pe Google sa aflu ce mai facei.
Astazi, cand am deschis Facebook-ul si am vazut linkuri de la Antena 3, Adevarul sau Gandul ca s-a sinucis un nod in gat mi s-a pus si mi-au dat lacrimile. Stiam ca odata si odata tot o sa o mai vad la tv, la o emisiune fara audienta ce se zbate sa primoveze muzica de calitate avea sanse sa apara. Insa azi, la fel ca Laura Stoica, la fel ca Madalina Manole, am certitudinea  ca nu o mai vedea.
Iar tot azi facebook-ul si statusurile de mess vor avea linkuri de Youtube cu cantecele ei. Pentru ca asa suntem, ne aducem aminte de valori cand le pierdem...
Insa nu o pot ierta pentru ce a facut. A incetat sa lupte cu viata, alegand sa se sinucida, lasand in urma o mama, ce este o persoana publica, ce va fi vanata de televizini pentru audiente si cancan si un fost iubit ce v-a traii toata viata cu gandul ca o femeie s-a sinucis pentru ca a parasit-o.
Dumnezeu sa te ierte... Fie-ti tarana usoara...

Pe curand...

Manifest. Sau de ce sunt postmodern.

In zilele noastre modelul geniului este dat de posodernism. Adică nu mai exista un singur modele care toți visam sa ajungem ci o mulțime de astfel de modele. Astăzi ca sa cunosti adevarul suprem nu trebuie sa stai in Turnul tau de fildes si sa privește mediocritatea din jurul tau, ci sa te sclavi in morirla ca sa o înțelegi. Ideea e sa știi sa te ridici de acolo si sa nu îți uiti telul, fascinat de viața celor simplii. Dacă zbori pe o pălărie si te uiti la toți de sus, risti sa uiti cine ești de fapt si sa crezi cat mai mult in imaginea falsa pe care ți-ai creat-o despre tine.
Cu toții avem defecte pe care încercăm sa le minimalizam insa trebuie sa recunoastem ca sunt acolo si sa nu aruncat cu mizerii in cei ce ne amintesc de existența lor. Așa ceva niște cade unui "geniu" singuratic , nepatat de mediocritate.
Eu zilele astea îmi doresc scandal, telenovela ieftină. Recunosc asta si de aceea fac demersuri in acest sens. Poate o fac pentru ca sunt rău si frustrat sau pentru ca vreau sa trezesc ratiunea adormita in spatele machiajului ce a creat noua masca. Niciodată nu veți știi, pentru ca noi eu nu știu. Asta e denumirea postmodernismului. Nu exista numai alb si negru. Exista gri, si exista multe alte culori spre care tindem...
Pe curând...

duminică, 11 decembrie 2011

Semnificatia numelui

Scrisesem ieri despre faptul ca am cunoscut niste oameni deosebiti, cu care timp de trei ore am discutat despre o droaie de lucruri. Unul dintre subiecte a fost semnificatia numelui.
Nikolai are aceasta pasiune cu numele. Vrea sa stie ce insemna numele tau, sau povestea lui. Isi cunoaste seminifactia numelui lui, o stie ce a pritenei lui (Kelly inseamna amazoana), stia sa explice si numele lor de familie asa ca a inceput sa ne intrebe pe noi.
Mi-a spus ca de obicei crestinii au nume de sfinti si ca tarile romanie cau de obicei nume romane, insa nu auzise niciodata numele Horea, asa ca banuia ca e ceva in istoria Romaniei, sau ca insemna ceva in romana. I-am explicat ca e numele unui revolutionar roman, ce inainte sa fie revolutionar era organizator de hore si era cel care dansa cel mai bine, si cel care mana dansul, si cum dansul se cheama hora, el horea. De aici i-a venit porecla, porecla ce acum e numele meu.
Apoi i-am explicat ce inseamna numele de familie. Ca Sibisteanu inseamna cel din Sibiu. Pentru ca acum cateva genereatii, familia de pe partea tatalui s-a mutat din Sibiu in Vrancea si erau strigati asa, cei din Sibiu, adica Sibisteanu. Hakan mai stia pe cineva din Romania si m-a intrebat daca toate numele de familie se termina cu U. Era cam adevarat, pentru anumite nume. Explicatia fiind ca acele nume reprezinta o merserie: Popescu (popa), Diaconu (diacon), Moraru (morar), dar mai sunt si nume de familie care iti spun apartinenta la mama, adica sunt numele maemei ca Airinei, Aioanei, Asavei, ceea ce insemna ca el e copilul Irinei, sau Ioanei sau Savei (din Al, a ajuns A, Al '/A Irinei=Airinei).
Insa in Turica si in Japonia fiecare nume insemna ceva. Hakan de exemplu inseamna lider de trib, numele fratelui lui (ce nu il mai tin minte) insemna Lider de armata (nume ce i se potriveste, pentru ca acum lucreaza in armata), japonezele care erau cu noi aveau nume ca fulg de nea si boboc de orez. E interesant. Nikolai deja isi doreste doua fete pentru ca stie doua nume deosebite, unul turcesc si unul japonez. Reflexia lunii in mare si Portile paradisului. Trebuie sa fac rost de nume, si sa le tin minte, pentru ca sunt, intr-adevar niste nume frumoase.
Kelly are o pritena americana al carui nume insemna Pamant. S-a maritat cu un tip turc, al carui nume insemna apa. Ea este insarcitnata, si vor pune numele la copil Insula. E atat de frumos, si bine gandit.
Incep sa ma gandesc si eu la semnificatia numelor de acum incolo.
Pe curand...

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Bolbol

Bolbol in iraniana inseamna privighetaoare, insa in Tokyo este numele unui restaurant persan, unde am fost ieri (site-ul oficial aici).
Hakan ma batuse la cap de foarte mult timp sa merg cu el la narhilea (sheesha) insa mereu am gasit un motiv sa nu merg. Fie ca nu ma simteam bine sau eram racit, dar cred ca de fapt era din comoditate si din motivul ca pe langa mine si Hakan erau prietenii lui, oameni pe care nu ii cunosteam. Si cum eu am problema asta cu oamenii pe care nu ii cunosc, pentru ca am impresia ca nimeni nu ma place, m-am tot fastacit sa nu merg. Insa acum regret. Aseara a fost foarte tare.

joi, 8 decembrie 2011

Blogger pentru iPhone

Am descoperit aceasta aplicație de la Google ce face sa îmi iubesc si mai mult telefonul si blogul. Nu e prima data cand scriu de pe mobil insa era destul de dificil. Acum e așa de ușor.
Si dacă tot scriu acest articol o sa va spun si ce fac: sunt in laborator, fac o prezentare power point despre Pasajul Basarab pentru Advanced structures and materials. Afara ploua din nou....
Asta mă face sa spun ca Japonezii sunt atât de inaintati cu tehnologia insa in urma cu vremea. E deja iarna insa aici abia se simte toamna.
Pe curând...

miercuri, 7 decembrie 2011

3 luni

Daca cineva m-ar fi intrebat acum 3 luni si ceva, cand o sa cred ca o sa imi fie cel mai dor de casa, cred ca as fi spus prima luna, pana ma adaptez, sau a doua cand dorul de casa creste.
Am trecut de primele doua luni si a fost bine, insa luna asta a fost ingrozitoare si din pacate urmatoarea va fi si mai nasoala.

marți, 6 decembrie 2011

Cele doua cuvinte...

Odata cu lansarea videoclipului piesei NonStop a celor de la Taxi, facebook-ul a luat-o razna. Toata lumea posteaza melodia, inclusiv eu, acum dar si intr-un articol anterior.

Povestea asta imi aduce aminte de succesul melodiei Cele doua cuvinte, cand a deveint cea mai postat melodie de pe facebook si apoi au aparut noi variante de videoclip. Cei de laTaxi au lansat si un site: Those tree Words Project unde poti sa inregistrezi propria varianta.

Dar hai sa ne aducem aminte de original:

Mos Nicolae... anul asta

Mi se pare mie sau anul asta lumea a postat pe facebook tot mai mult despre Mos Nicolae? In Japonia e dimineata, deci in Romania lumea se duce la culcare si majoritatea au scris ca il asteapta pe Mos Nicolae.
Si eu am simtit spiritul sarbatorilor, si daca anul asta, tot sunt singur, ieri m-am pregatit pentru Mos Nicolae. Am impodobit deja camera si bradul, cum fac cei de la primarie inainte de Sfantul Nicolae, si nu cum fac acasa, in Ajun.
Si pentru ca am fost cuminte, Mosul mi-a adus trei perechi de sosete dementiale (exact de care vroiam :)) ) si trei ciocolate.
Si ca tot va spuneam de activitatea intensa de pe facebook, care se poate explica si prin faptul ca multi dintre prietenii mei sunt plecati de mai putin de un an din tara, si e prima iarna fara familie, iar o alta parte din ei au devenit parinti si isi arata activitatile parintesti prietenilor lor, am gasit postat un filmulet interesant:

luni, 5 decembrie 2011

Disneyland

Povestea cu Disneyland-ul este veche si a inceput sa forfoteasca acum 4 ani, cand Ilinca cu Roxana si  Mircea au fost la Disneyland Paris. De atunci, in fiecare an imi propuneam sa strang bani sa merg in Paris la Disneyland. Insa nu s-a intamplat... Cand m-am hotarat sa merg in Tokyo am zis ca Disneyland este locul unde ma voi duce prima data. Insa cand am ajuns aici, nu am avut cu cine sa merg, pana ieri, cand vremea a fost perfecta si atmosfera suuper!.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Schimbam regulile

Acum aproape 3 luni m-am ambitionat sa scriu in fiecare zi pe blog si uneori am scris chiar de mai multe ori pe zi. De cand sunt aici, am scris aproape 100 de articole, dublu de cat scrisesem in ultimile 8 luni. Mi-a fost din ce in ce mai greu sa gasesc despre ce sa scriu in fiecare zi, in drum spre facultate, sau de la facultate, in tren, cautam idei pentru articole si se intampla uneori sa nu realizez ca am ajuns in statie.
Insa spun stop! Nu mai fac fata. Oricum trec printr-o perioada mai dificila si nu mai pot! De acum o sa postez mai rar, probabil. O sa postez cand imi vine ceva in minte, fara sa fac dezbateri interioare, fara sa stau sub acest stress ca nu am nimic scris pentru ziua respectiva.
Oricum ati inceput sa nu mai cititi. Ajunsesem la 600 de cititori pe zi si am scazut la 300 din nou... Ca la inceput cand ma apucasem sa scriu serios. Nu zic ca 300 e putin, e chiar bine, mai mult de jumatate din prietenii mei de pe fb (avand in vedere ca nu toti sunt romani) insa mi-a placut ziua in care am vazut ca am 600 de accesari.
Si cum azi nu am mai plecat in excursia cu vaporul in Golful Tokyo, din cauza vremii proaste (ploua cu bulbuci) si pentru ca maine inca nu stiu ce fac... nu stiu cand voi mai scrie pe blog, inafara de 7, cand fac trei luni...
Pe curand...

vineri, 2 decembrie 2011

Coroana japneza

Acum o luna am inceput serialul asta cu dentistul. De trei ori pe saptamana: lunea miercurea si vinerea mergeam la dentist sa vada cum mai stau cu infectia sau sa imi repare vreo cariuta pe care o aveam.
In aceasi periooada, de data asta, in partea dreapta, intr-o seara mi s-a rupt o masea. Parea sa nu fie nimic. O mica carie, cat un varf de ac, carie pe care credeam ca o tin sub observatie prin periajul de 2-3 ori pe zi.
Si cum infectia era pe primul loc, si pentru denstist cariutile mici erau pe locul doi, abia dupa o luna s-a uitat la dintele rupt, ce ma durea zi de zi, noapte de noapte, ca asa am ajuns dependent de ibalgin.

joi, 1 decembrie 2011

La multi ani Romania!

E prima data cand imi petrec Ziua Nationala departe de casa si cand merg la scoala in acesasta zi.  Mai mult azi am de predat un raport la unul din obiectele pe care le studiez.
Si m-am gandit ca pe langa La multi aniul- pe care il doresc tarii mele pe care o iubesc si careia ii doresc sa se destepte odata, sa asculte imnul si sa invete ceva din el, sa postez niste poze facute special pentru aceasta ocazie.
De aproape 3 luni de cand sunt aici, am vazut culorile tricolorului in cateva locatii. Fie ca era vorba de o firma, de o masina, de un magazin de cazi sau de un restaurant numit Praha, tricolorul era mandru acolo, si mai mandru eram eu, cand il vedeam.
Inca odata La multi ani!

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)