miercuri, 31 iulie 2013

Hashtag

Bai, a innebunit lupu'! Toata lumea e cu hashtag!
Sa fiu sincer, il folosesc si eu dar doar pe instagram. Si fac asta pentru ca imi doresc sa am macar o poza atat de populara acolo, incat sa fie preluata in colajul instagram. N-am reusit asta pana acum, si cred ca o sa renunt la #.
Nebunia asta cu hastagurile a aparut odata cu Twitter. Cum eu nu inteleg reteaua de microblogging (posibil  ca inca am cont; l-am facut acum vreo 5 ani, insa nu mi-a placut ce e acolo), apoi s-a tot dezvoltat iar de cateva luni a inceput sa fie folosit si pe facebook. Toata lumea il foloseste si sincer, nu ii inteleg rostul. Nu stiu cata lume ar vrea sa caute postari despre #pink, #Romania, #xfactor sau naiba mai stie ce. Eu vad facebook-ul ca o retea pe care o imparti cu prietenii si unde interactionezi cu ei si cu lucrurile ce iti plac. Nu cred ca exista oameni care sa dea cautari aleatorii despre anumite subiecte. Pentru asta sunt alte retele. Imi place hasgtagul pe istagram, pentru ca daca vreau sa caut o poza cu nori, dau o cautare dupa acest hastag, sau daca vreau sa vad poze cu mancare chinezeasca, o caut. Tipul asta de metadata tag se potriveste la retelele deschise, unde toata lumea vede tot: twitter, instagram, pinterest, tumblr sau care mai sunt, si nu in una in care toata lumea tine la intimitate.

marți, 30 iulie 2013

Kitchen de Banana Yoshimoto

De Banana Yoshimoto am auzit pentru prima data cand scriam articolul despre Copii de aruncat. Atunci am vazut ca pe coperta traducerii de la noi e un citat de Banana si m-am intrebat cine e. Am dat o cautare pe wiki si am aflat ca e o scriitoare japoneza, fiica lui Takaaki Yahimoto, poet si critic literar. Il considera pe Stephen King cel ce ii influenteaza si o inspira in scris cu toate ca nu scrie romane de groaza. Astea fiind citite, mi-am intrebat prietenii niponologi ce parare au despre Banana si feedback-ul a fost mixt. El a spus ca ii place, insa lui ii place orice roman japonez iar ea a zis ca nu ii place, insa ei nu prea ii plac romanele scrise de femei.
Cu informatiile astea am plecat la lecturarea romanului Kitchen, primul roman scris de Banana si cel mai celebru. Romanul e tradus sub acelasi nume, si publicat la noi de Humanitas.
Mie mi-a placut foarte mult cartea. E un roman micut, minimalist scris foarte bune. Mi se pare genial sa scrii cu atata usurinta despre niste lucruri atat de banale iar romanele postmoderne sunt preferatele mele. In roman, protagonista, Mikage Sakurai este o tanara ce lucreaza ca asistent la o scoala de gastonomie, ce tocmai a ramas singura pe lume si se muta cu un prieten de familie. Ea are o pasiune pentur bucatarii si spune ca iti poti da seama foarte multe despre un om, dupa modul in care arata bucataria sa.
Pe langa roman, in carte se mai afla si o proza scurta, numita Moonlight Shadow, prima lucrare publicata de Banana, ce a fost premiata la Nihon University (unde era studenta pe vremea aceea) si pare sa fie influentata mai mult de Stephen King decat Kitchen, pentru ca mie mi-a aminit un pic de Citimitirul animalelor.
Eu va recomand romanul cu caldura, pentru ca e foarte usor de citit si de parcursi si prezinta o altfel de relatie decat cea clasica dintre o femeie si bucatarie.
Pe curand...

luni, 29 iulie 2013

Jinbei

De cand am ajuns in Japonia mi-am dorit sa imi cumpar un costum traditional japonez. Un kimono pentru barbati e foarte scump, deci singura solutie era sa cumpar o yukata. Insa zilele trecute, pe cand cautam un cadou prin magazine, am hotarat sa-mi iau Jinbei. Sa fiu sincer, am stat mult pe ganduri daca sa mi-l iau sau nu si asta pentru ca nu prea eram un fan al acestor costume. Mi se pare ca arata a pijamale, si asta pentru ca pantalonii arata la fel ca bluza. Insa m-am tot uitat si m-am gandit ca pot purta bluza la o pereche de blugi, si asa o sa am acasa o tinuta deosebita.
Dar ce este Jinbei?

duminică, 28 iulie 2013

De unde imi descarc ebook-uri gratuite

De cand m-am reapucat de citit am tot fost intrebat de unde imi iau cartile. Exista multe articole pe internet scrise pe aceasta tema insa daca tot sunt intrebat care sunt sursele mele, nu ma ascund sa le ofer.
Imi primul rand imi cumpar carti de pe elefant.ro. Nu ii fac reclama pentru ca e singurul site care vinde carti electronice. Pe elefant exista si multe carti gratuite, insa acestea sunt luate de pe un site pe care o sa-l prezint si eu mai jos. Site-ul mi-a oferit pana acum 3 carti gratuite. Una de Ziua indragostitilor si doua cand le-am descarcat e-reader-ul. Apropo de e-read-erul lor, eu am avut probleme cu el pe iPhone, insa pe Android imi merge. Ciudat, pentru ca multa lume se plange ca nu le merge, ca se blocheza si ca nu le-au oferit cartile gratuite. Posibil ca mie imi merge pentru ca mai am si alte e-reader-e instalate pe tableta si poate se ajuta de ele. Problema cu elefantul, de fapt cu editurile din Romania, e ca nu publica in format .mobi - formatul acceptat de Kindle, ci doar in .epub. E o problema de marca inregistrata, de licenta, probleme ce nu ma intereseaza. Noroc ca am si talbeta de pe care sa citesc epuburile. Insa, formatele de carti digitale pot fi usor converite cu Calibri. Iar daca sunt protejate cu DRM, le scot protectia cu ePUBeee. Dar sunt multe titluri ce nu sunt publicate digital la noi si atunci ma duc spre site-uri de unde se pot descarca gratuit Toate siteurile pe care o sa le prezint, mai putin ultimul, contin carti electronice in limba engleza, franceza, germana sau alte limbi de circulatie internationala dar nu in romana.

sâmbătă, 27 iulie 2013

Death And The Penguin (Moartea pinguinului)

"Da, Andrey Kurkov vin la FILIT!" a fost un status citit pe facebook si scris de Dan Lungu. OK, dar cine e Andrey Kurkov asta, m-am intrebat atunci. Noroc de smartphone si de wikipedia ca l-am dibuit repede. Andrey Kurkov e unul din cei mai importanti scriitori ucrainiei contemporani. E absolvent al Facultatii de Limbi Straine din Kiev si a lucrat mult timp in mass-media. Romanele lui sunt o satira la viata din fostul URSS, dupa caderea comunismului.
Cand incepi si citesti cartea, care e destul de micuta si care e tradusa si publicata la noi de Curtea Veche, iti spui ca e un roman simplut. Si asta pentru ca e atat de usor de citit, insa atunci cand iti dai seama ca ti-e imposibil sa o mai lasi din mana, iti dai seama ca e un roman bun. E greu sa poti sa scrii atat de lin, sa-ti curga cuvintele si frazele atat de simplu cand esti un scriitor postmodern ce se considera underground si cand scrii despre nimicuri.
Viktor e un scriitor ratat ce accepta sa scrie necrologuri pentru VIP-urile din Kiev, inainte ca acestea sa moara. Trebuie sa le scrie sub un pseudonimi si primeste banii numai dupa ce persoana respectiva moare. Le scrie dumnezeieste si isi exerseaza talentul scriitoricesc in fiecare necrolog si abia asteapta sa si le vada in ziar. Lucru care incepe sa se intample destul de repede. Sa fie ceva legat de Mafie, politia secreta? De ce toate aceste VIP-uri mor la scurt timp dupa ce el scrie necrologul?
Viktor locuieste intr-un mic apartament comunisti, impreuna cu Misha, pinguinul sau - cumpart de la Zoo, dupa caderea URSS-ului  si astfel devenit animalul sau de companie. Eu il vad pe Misha un alter ego al lui Viktor ce devine stresat si frustrat odata cu trecerea timpului, ce viseaza sa evedeze din acel mic apartament si sa plece in tari indepartate.
Pe mine m-a captivat si abia astept sa il vad la FILIT, iar pana atunci o sa citesc si Pinguin Lost!
Pe curand...

vineri, 26 iulie 2013

11-11 Stop a mea!

Am copilarit intr-un cartier ca o cetare, ale carei ziduri erau formate din locuri de 4 etaje ce ne fereau de zgomotul si de traficul strazilor principale din oras, si in interiorul careia printre blocuri, erau parcuri si verdeata. Strazile din interiorul cetatii erau inguste, ca strazile japoneze, si rar trecea cate o masina. Asa ca acolo jucam Ratele si vanatorii sau Tara Tara vrem ostasi, ori Incetul cu incetul se fabrica otetul.
Dar uneori ne saturam de oaza de verdeata ce ne inconjura si treceam printre doua blocuri, si eseam la strada. Ne asezam pe banca de pe trotuar si observam traficul de pe E85 ce se numeste 9Mai in interiorul orasului.

Acolo jucam un joc. Cand vedeam o masina ce avea numarul de genul DDD, sau inainte sa se introduca numerele de inmatriculare cu litere, aveau aceasi cifra de 3 sau 4 ori, strigam: numarul sau litera ce se repeta si "Stop a mea!" Daca mai era si o masina de lux era bucuria si mai mare. Si asa, ore bune, de pe banca, faceam concurs cine a adunat mai multe masini in palmares. 
Mi-am adus aminte de jocul asta miercuri, cand am iesit din statia de tren si am vazut o masina ce avea numarul 11-11. Ce frumoasa era copilaria, cand orice lucru micut ne bucura si cand nu stiam ce sunt problemele.
Pe curand...

joi, 25 iulie 2013

Eroul meu!

Sa spunem ca esti strain in Japonia si lucrezi ca ospatar intr-un restaurant american. Majoritatea clientilor din acel restaurant sunt straini si pentru ca esti o persoana vorbareata, iti place sa intri in vorba cu ei. Exista un cuplu ce vine din cand in cand acolo si se intampla sa se aseze pe sectorul tau. Intri in vorba cu ei, glumesti, afli de unde sunt si incepi sa le oferi anumite ponturi: cupoane pentru desert gratuit, trimite un mesaj si primeste o reducere sau un desert gratuit.
La un moment dat afli ce acel cuplu s-a despartit. Ea e frumoasa, are parul rosu si ochii verzi si un zambet copilaresc, tu tocmai treci printr-un divort si ar fi cazul sa incepi o noua relatie. Ce faci? Ii oferi un desert gratuit, insa atunci cand il refuza, te duci cu o farfurie, pe care scrii cu ciocolata numarul tau de telefon. Ce conteaza ca e la masa cu fostul si cu inca cineva? Acum e  momentul tau!
Asa tupeu as vrea si eu sa am, si de aceea, azi il declar pe acel chelner erou meu!
Pe curand....

miercuri, 24 iulie 2013

La multi ani R & R!

In primul an de existenta al blogului, am avut o rubrica in care uram "La multi ani!" prietenilor mei. Dupa un an, rubrica a dispartut pentru ca nu isi mai avea rostul, nu puteam sa le dedic un articol in fiecare an. Iar prieteni noi nu prea mi-am facut. Pana acum...
M-am tot gandit vreo trei zile daca sa scriu articolul asta sau nu. Stiu ca persoanele ce isi sarbatoresc ziua de nastere azi si maine sunt genul de persoane carora nu  le place sa iasa in evidenta. Insa m-am hotarat sa o fac, fara sa le dau numele, cu toate ca unii dintre voi o sa realizati cine sunt ele.
Anul II de Japonia a fost un an mai greu. Am avut niste probleme de familie si fundatia universului meu a fost zdruncinata tare. Sincer, fara ei nu as fi rezistat aici. Si de aceea le multumesc mult.
De obicei ne facem prieteni cand suntem mici, cand inca suntem cu totii la fel. Apoi crestem si caram dupa noi o matrita prin care trecem oamenii pe care ii cunoastem sa vedem daca ne pot fi prieteni sau nu. Si e din ce in ce mai greu pentru ca, odata cu timpul, matrita asta devine din ce in ce mai conturata si din ce in ce mai putini oameni cu care ne intersectam se potrivesc criteriilor noastre. Sunt foarte recunoscator ca am reusit sa imi fac noi prieteni in niste vremuri in care nu ma asteptam. Si pentru ca m-au acceptat in viata lor si au fost alaturi de mine, le multumesc!
La multi ani!

Pe curand...

marți, 23 iulie 2013

Mda...

Azi, mai mult ca niciodata, mi-as fi dorit sa dorm jumatate de zi, sa lenevesc in pat cu o carte buna.
Da stiu, n-am terminat cu scoala, mai am de scris disertatia, dar o zi libera dupa prezentare, meritam si eu.
Si cine nu ma lasa? Soarta! Azi la ora 9 au venit pompierii sa verifice sistemul de alarma in caz de incendiu, iar toata ziua nu o sa fie apa in camin. Deci nu are rost sa raman intr-un loc unde nu se poate trage apa la wc.
Si azi e zi de bursa, zi in care trebuie sa ma duc sa imi platesc asigurarea medicala si sa bantui in uras, in cautarea unui lucru (secret).

Pe curand...

luni, 22 iulie 2013

Aproape absolvent

Azi a fost Ziua 0, ziua de care ma tot plang in ultimile trei saptamani, ziua cu prezentarea tezei.
M-am agitat mult pentru ca nu intelegeam sistemul. Mi s-a parut absurd sa imi spui ca disertatia se sustine in ziua de, cu trei saptamani inainte, cand noi inca lucram la niste date. Insa am afalat apoi ca doar o sustinem, pregatim doar prezentarea, si teza se preda mai tarziu. E o idee foarte buna. In teorie, dupa prezentare ti se fac niste precizari, corecturi, si apoi, ai timp sa o scrii, in urma feed-bacak-ului primit.
De vreo 10 zile tot modific prezentarea si ma tot plang ca profului nu ii convine nimic. Acu, dupa ce a trecut, pot spune ca bine a facut. Am slefuit prezenatra aceea pana a ajuns la adevarata valoare.
Dar ar fi  fost si mai bine daca nu as fi avut emotii.

sâmbătă, 20 iulie 2013

Zen and the Art of Motorcycle Maintenance

In viata lucrurile se intampla  cu un scop, cred asta cu desavarsire si faptul ca am descoperit cartea asta acum, e o caramdia la temelia crezului meu. Nu cred ca intr-o perioada atat de agitata si de frustranta, as fi putut gasi o carte mai buna pentru a ma calma.
Intr-o zi, ca oricare alta, am vazut pe facebook, o postare de la Polirom, cum ca au publicat romanul de debut al scriitoarei iraniene de expresie engleză Sahar Delijani, "Copiii arborelui de Jacaranda", un roman tradus in 20 de limbi imediat dupa publicare (roman pe care vreau sa-l citesc cat de curand). De la acea poza, am inceput sa rafoiesc pozele de pe pagina celebrei edituri din Iasi si am dat de acest titlu: "Zen si arta repararii motocicletei". M-a atras imediat pentru ca sunt un fan (ca sa nu spun adept) al Budismului Zen si imi plac motocicletele. Ei, nu ma vad cu un motor acum, insa cred ca atunci cand o sa am criza de varsta mijlocie, nu o sa-mi iau o decapotabila si o amanta, ci o motocicleta cu care o sa ma plimb de nebun pe drumuri, zile intregi.
Am cautat repede cartea e site-urile de ebook-uri gratuite si am gasit-o. Am incarcat-o pe kindle si imediat dupa ce am terminat romanul lui Ryu, am inceput sa o citesc.
ZAMM a fost vanduta in 5 milioane de exemplare si a intrat in Cartea Recordurilor pentru Bestsellerul ce a fost refuzat ce cele mai multe edituri: 121. Romanul se desfasoara pe parcursul a 17 zile, a unei vacante cu motorul a unui tata (naratorul), baiatul sau Chris, si doi prieteni ce li se alatura doar in primele 9 zile. La drumul lung, incep discutii filosofice ce se leaga oarecum de trecutul si experienta tatalui. Filosofia prezentata are radacini in cea a Greciei antice, avand ca pilon principal conceptul de calitate.
Nu vreau sa spun mai mult pentru ca as vrea sa descoperiti singuri cartea. Mie mi-a amintit de Blaga, ce e mai mult poet decat filosof, dar ce isi impleteste ideile filosofice, frumos in literatura. Dar si de Eliade, pentru ca de fapt aceasta poveste e un drum initiatic, un drum al rememorarii, o poveste ce trebuie spusa pentru a invata din trecut si pentru a descoperii piesa lipsa sau defecta.
Eu mi-am trecut in lista de lecturi obligatorii si "Lila: An Inquiry into Morals", celalalt roman filosofic al lui Robert M. Pirsing.
Pe curand... 

vineri, 19 iulie 2013

Iasi, Capitala Culturala Europena in 2021

Stirea cu Iasi - CCE in 2021 e veche. Ea a aparut in urma cu cateva luni, cand o mana de oameni: primar, prefect, presedinte de CJ, ministrul culurii, directorii de la importantele instutii culturale din Iasi si cativa invitati externi, au pus tara la cale ce si cum sa faca. Atunci s-a comentant ca sunt sanse, insa nu e nimic concret. Iasiul are diferite activitati culturale, insa nimic care sa ii consolideze imaginea asta. Sibiul are Festivalul de Teatru, si asta a jucat un rol important in castigarea acestui nume.
Mi-am zis atunci ca e o chestei politica. Nenea primarul sa se laude ca face si drege ias directorii de muzee sa vina si ei cu idei. O vazusem pe fosta directoare de la Muzeul de Istorie din Bacau, ce acum e sefa la Iasi - si tin minte ca pe vremea cat a fost ea directoare, Muzeul de Istorie a stat gol, doar cu o expozitie a lui Marandici, pentru ca nu avea mobilier. Sper sa nu faca la fel si la Iasi.
Insa imediat dupa aceea, lucrurile au inceput sa le lege, ceva de nici nu-ti vine sa crezi. UNITER-ul a tinut prima gala in afara Bucurestiului, la TNI, in vechea cladirea a teatrului, proaspat renovata, cea mai frumoasa cladire de teatru din tara, dupa vorbele multora. Apoi Beatrice Rancea, directoare la Opera Romana Iasi a organizat UNITER-ul operelor - Gala Premiilor Operelor Nationale, un eveniment ce a avut un mare succes.
Apoi a aparut Dan Lungu in peisaj, ca director al Muzeului Literaturii Iasi. Mie imi place cum scrie, insa nu ma asteptam sa fie asa un bun gospodar. Cu ocazia Noptii Muzeelor, a organizat o sumedenie de evenimente interesante, apoi a pus wi-fi gratuit in Parcul din fata muzeului Casa Pogor, parc transformat in Parcul Litraturii, si de cateva zile in prima biblioteca in aer liber din Romania.
Si asta nu e tot, in octombrie se organizeaza FILIT: Festivalul International de Literatura si Traducere Iasi, primul festival de gen din Romania. La festival sunt invitati scriitori de renume din tara si strainatate si traducatori celebrii.
De ce scriu despre toate astea, acum? Pentru ca tocmai am vazut un anunt ca se cauta voluntari pentur festival. Sincer, as vrea sa fac parte din echipa aceea, insa ajung prea tarziu acasa. Dar poate sunt persoane, printe cititorii mei, ce ar vrea sa se implice in acest eveniment minunat. Intrati pe site-ul festivalului si cititi acolo informatiile.
Si daca de anul asta au inceput doua evenimente culturale imporante, au timp in 8 ani sa-si consolideze un nume, nu? Si asa, Iasiul o sa fie nu numai capitala culturala a Romaniei (ceea ce isi dorea Cuza), ci si a Europei, pentru un an. Eu le tin pumnii. Sper sa la iasa proiectul, nu in 2021, ca atunci o sa castige Clujul, in 2022, sa avem doi ani consecutivi.
Pe curand...

Pe curand...

joi, 18 iulie 2013

Am un leu si vreu sa-l beu!

Pe o ploaie ce facea aerul mai greu de respirat decat intr-o zi cu soare, 5 romani se intalneau in cea mai aglomerata statie de tren din lume. Patru dintre ei se cunoasteu bine, iar a 5-a persoana venise de la drum lung sa ii cunoasca in persoana, dincolo de mediul online, unde corespodau destul de des.
Dupa o masa intr-un restaurant aflat aproape de centrul pamantului (3BF), s-au indreptat prin ploaie spre Golden Gai, paradisul noptilor pierdute, un loc ce le era drag lor. Multe din baruri erau inchise la ora aceea, si nu petru ca era prea tarziu, ci din contra, prea devreme, asa ca au intrat in cel ce le-a facut cu ochiul, o crasma micuta cu muzica Rock. Baia lor de acasa era mai mare decat crasma aceea ce se rezuma la un mic barulet, 6 scaune in jurul lui si un wc micut. Peretii rosii erau plini de postere de la concerte rock si desene deochiate, iar ei, descopereau un nou coltisor, la fiecare pauza de discutii.
Asa au descoperit ca etajerele barului erau ornate cu bancnote din diferite zone ale lumii. "Lei, din Romania nu aveti?" - a intrebat unul dintre ei, pe chelnetita punkarita. Nu, le-a raspuns ea zambind. Atunci mezinul si-a adus aminte ca are el un leu in portofel. E un leu norocos, pe care il are de la buna lui prietena, V. Nu mai tine minte contextul in care i l-a dat, insa isi aminteste ca l-a rugat sa il poart mereu cu el. Asa ca de doi ani l-a purtat in portofel, oriunde am fost. 
S-a gandit bine si s-a hotarat sa il doneze. Barul acela era un loc mai bun pentru el, decat portofelul lui. Barmanita s-a mirat ca aveau bani de plastic si i-a cerut sa scrie ceva pe el. Ce sa scrie, ce sa scrie? Nu avea nimic in cap asa ca a cerut ajutor oamenilor talentati de langa el. Domnul scriitor a venit cu ideea: "Am un leu si vreu sa-l beu!" Ce poate sa fie mai romanesc de atat?
A luat markerul, a scris pe leu, a semnat si i l-a dat barmanitei sa il puna acolo, la loc de cinste. Asa, o parte din el, o sa ramana mereu in Japonia, in cartierul acela ce ii place atat de mult.

Si daca, cumva, cineva, vreodata, o sa-l vada acolo, si o sa dea de articolul asta aici, il rog sa imi spuna ce mai face, sa imi trimita poza cu el, daca a facut-o ca sa imi amintesc de acele vremuri dragi.

Pe curand...

miercuri, 17 iulie 2013

Poveste cu talc de la Horea - masterandul in Japonia, pentru Horea - masterandul din Romania

Draga Horea,

Ia tot ce ai invatat in viata asta si arunca la gunoi, goleste-ti mintea si fa pe dos. Stii ca usa se deschide de obicei in exterior, insa cand e o usa interioara, se deschide in interior. Nu, in Japonia toate se deschid in exterior. Stii ca butoanele la lift sunt in totdeauna in dreapta. Sau poate ca nu stii, si o sa-ti dai seama ca sunt acolo, atunci cand o sa intinzi mana dupa ele si nu o sa le gasesti, in Japonia sunt in stanga. Te-a invatat mama acasa, sau doamna la scoala ca nu se trag mucii, ci se sufla usor, finut. Nu aici. aici nu se sufla nimic, se trag, cu zgomot, din 2 in 2 minute. Nu se strica un kil de mate penentru o besina, o dai in public, ca e sanatos. Nu acasa, acolo nu e frumos, aici, in Japonia.

marți, 16 iulie 2013

Artista 2

Aseara am fost rugat de un cititor sa postez pe blog ceea ce am scris in cateva cuvinte pe facebook, despre artista din cartier. Articolul in care va povesteam despre vecina mea pictorita a prins destul de bine la public si ma bucur ca sunt oameni care vor sa cunoasca continuarea.
De vreo 40 de zile  nu am mai vazut-o pe artista. In fiecare zi, de fiecare data cand treceam prin fata casei ei, ma uitam si speram sa o vad. Tabloul nu mai era acolo, dar asta, probabil, pentru ca incepuse sezonl ploios. Bicicleta stătea neclintita iar lesele cateilor atatnau intr-un cui, lângă ușa casei. Nu se vedea nicio luminia in casa, seara cand treceam pe acolo, iar ziua perdelele erau trase si geamurile inchise. Ma tot întrebăm ce s-a întâmplat cu ea, unde a dispărut si daca o s-o mai vad vreodată. Imi cream in cap diferite povesti: cum ca s-a mutat, sau a plecat intr-o tabara de creatie. Odata, in urma cu vreo doua saptamani am vazut lipit de gardul ei un afis cu un simpozion de pictura. M-am gandit ca face reclama la vernisajul la care participa, insa seara, afisul nu mai era acolo. Apoi aflasem ca era un anunt ce invita sa iti inscri lucrarile la un vernisaj. Oare il luase in casa pentru a avea mai multe informatii? Sau il aruncase nervoasa? Poate nu vroia sa mai stie de nimic si de nimeni si era dezamagita.
Ieri dimineata ma simteam mai obosit ca niciodata. Nu intelegeam cum pot fi atat de obosit, daca tot wekendul ma odihnisem. Ma gandeam la ce am de facut la scoala, despre cum sa-mi imbunatasesc prezentarea, cand la radioul online pe care il ascultam in casti a inceput o melodie. La La La - Naughty Boy ft Sam Smith e un cantec de care stiu de la sora-mea. Ma tot intrebam daca imi place sau doar mi se pare ciudat cand am ajuns pe strada ei. La fel ca de obicei, am întors capul spre casa ei si am vazut-o lângă bicicleta. Involuntar am zambit iar ea mi-a zambit la loc, dând ușor din cap. Se bucura si ea ca ma vede pentru ca de atâtea ori ne-am zambit si salutat dând din cap. Oare ii lipsisem si ei așa cum ea îmi lipsise mie?
Ma bucur ca am revazut-o si de acum cantecul acela o sa-mi aminteasca de ea.


Pe curand...

luni, 15 iulie 2013

Weekend cu Kaldi

Orice strain ce vine in Japonia si il apuca dorul de un pate, niste gogosari in otet, o branza frantuzeasca, masline sau ciocolata Milka si preturile din supermarket il sperie, trebuie sa stie ca exista Kaldi. Din pacate eu nu am nicun Kaldi in apropiere, insa de feicare data cand am drum printr-un cartier sau oras unde e un astfel de magazin, trec pe acolo.
Am trecut si vineri prin magazinul din Ikebukura, magazin destul de micut, si uitandu-ma prin rafturi am horarat sa incerc niste produse de-ale lor. In primul rand am gasit un pate spaniol foarte bun. pate adevarat cu ficat de porc si gust veritabil, nu ca pateul de la noi. Asa ca am servit un mic dejun cu pate, rosii, castraveti si  oua tari.

duminică, 14 iulie 2013

Si caii sunt verzi pe pereti


Da, sunt un fan Dan Chisu. Va convine sau nu, sunteti fani si voi sau nu, nu ma intereseaza. Mie imi place tipul. Imi place atat de mult incat in liceu i-am citit cartea, cu toate ca avea un penis pe coperta.
Am fost odata la Noaptea Devoratorilor de Publicitate, eveniment ce il organizeza in fiecare an si mi-a placut ce treaba face acolo.

sâmbătă, 13 iulie 2013

Coin Locker Babies (Copii de aruncat)

In momentul de fata, Ryu Murakami este scriitorul meu preferat japonez. Romanele lui sunt exact pentru sufletul meu chinuit si negru. De aceea, cand m-am gandit sa imi cumpar o carte in Japonia, carte pe care sa o am amintire toata viata, am ales sa imi cumpar Coin Locker Babies, in engleza, publicata de Puskin Press in 2013.
Pentru ca sunt destul de ocupat in perioada asta, si pentru ca dupa o puna perioada de timp, in care am citit doar e-book-uri, mi-a luat mai mult timp sa termin cartea. Insa in momentul in care am facut-o, am avut un sentiment ciudat, de gol in stomac amestecat cu bururie.
Da, un astfel de sentiment ti-l ofera numai o carte.
Romanul lui Ryu Murakami, a fost publicat in 1980 si tradus la noi in 2005, la poliron, de catre Florin Oprina, sub numele de Copii de aruncat.
Romanul porneste de la un adevar cutremurator al Japoniei anilor '70, cand multe femei isi abandonau copii in cutiile pentru bagaje din gari. Foarte multi dintre acei copii mureau sufocati, fara aer, baltind in propriile fecale si voma. In povestea lui Ryu, cei doi protagonisti, Kiku si Hashi, sunt doi orfani ce au fost gasiti in astfel de cutii si cresc la un orfelinat catolic. Sunt infiati impreuna, tarziu, de catre o familie si cei doi se condiera frati, manati de acelasi gand: sa-si cunoasca mama si sa se razbune pentru modul in care au fost abandonati.
Este un roman despre doua suflete chinuite, manate de razbunare, ce incearca sa-si depaseasca conditia de copii abandonati. Eu l-am iubit pe Ryu Murakami de cand am citit In supa miso si atunci am observat ca pentru el Tokyo e mai mult decat un oras decadent unde persoanjele sale isi taraie existenta, fiind chiar un persoanj toxic ce fie te inghite, fie te transforma in niste monstruleti ce vor sa fuga de banalul cotidian.
Cu siguranta, cand o sa ajung acasa, o sa caut si celalate romane traduse la noi si o sa le devorez si in acelasi timp le recomand celor cu o minte deschisa. Ca e plin internetul de frustrati care nu inteleg nimic dincolo de vulgaritatea si imaginile socante din cartile sale.
Pe curand...

vineri, 12 iulie 2013

Narcis (sau interviu in Desteptarea)

Bacaul mai are 2 ziare si un copil vedeta ce studiaza in Japonia :)). Modest...
Cand eram mic, cica, vara-mea m-a prins utiandu-ma in oglinda si spunand ca sunt tare frumusel. Posibil, eu nu-mi amintesc. Insa povestea asta mi-a adus porecla de Narcis, porecla ce mi-a dat-o sora-mea (Stapana Universului).
Si asa Narcis cum sunt, nu puteam sa spun nu la propunerea domnului Gheorge Baltatescu, mai ales cand incercase din greu sa dea de mine, printr-o colega de redactie ce il cunoaste pe Moise, si apoi prin mama si un coleg de redactie ce e coleg cu mine la Bacau Expres. Cu toate ca interviul asta mi-a dat peste cap doua zile am zis ca e de datoria mea (de Narcis) sa fac asta, pentru ca in urma cu un an si jumatate acceptasem propunerea celor de la Ziarul de Bacau.

joi, 11 iulie 2013

Pui cu legume albe

Cu ceva timp in urma, am avut o discutie cu un tip chinez, despre mancare si coloristica. Aveam la masa din camin, o mancare de ceapa cu niste carne de porc, ce arata foarte sumbru, dar este foarte gustoasa. Eu ii spuneam ca sunt obisnuit ca mancarea sa aiba multe culori si daca e ceva ce nu atrage ochiul, nu sar sa mamanc. El mi-a spus ca la ei nu e asa, si ca sunt foarte multe feluri de mancare ce nu sunt colorate. De exemplu, prietena lui, gateste un pui cu legume albe, ce el adora sa manance. L-am intrebat cum adica pui cu legume albe, si mi-a zis ca reteta contine: piept de pui taiat fasii, ceapa taiata maricel, cartofi taiati betisoare, bambus si el taiat tot betisoare si ciuperci enoki. Si m-a facut curios. L-am intrebat cum se gateste, adica daca se mai foloseste vre-un ingredient nevazut in povestea asta, mi-a zis ca isi intreaba prietena, si cateva zile mai tarziu, mi-a spus reteta.
O ora am taiat la pui si la cartofi. Cartofii i-am taiat subtiri, puiul nu prea am reusit.
Pentru inceput se taie puiul si se condimenteza cu sare, usturoi si ulei picant si se lasa la rece jumatate de ora, sau cat timp iti ia sa pregatesti toate legumele acelea.
Intr-o tigaie se adauga ceapa si puiul si se cales usor, pana cand puiul prinde culoare.

miercuri, 10 iulie 2013

Studio Ghibil (3)

Da, articolul asta pare ca apare mai repede decat v-ati fi asteptat. Primele doua articole au fost publicate acum o saptamana, si atunci spuneam ca o sa dureze ceva pana apare al treilea, insa adevarul e ca de cand am scris artiolul Ghibli (2) si pana cand l-am scris pe acesta, au trecut cam doua saptani. Si Daca primele 12 animatii le-am vazut in 4 zile, acum am vazut 6 in 14 zile.

13. Dupa cum spuneam intr-un articol anterior, o poveste fantasy trebuie sa aibe ceva special ca sa ma atraga. Si Princess Mononoke are. Dupa ce am vazut filmul am vrut sa ma revolt pe facebook si sa spun ca odata cu tehnologia, ne-am pierdut misiticitatea. Inainte ne era frica de noapte pentru ca punea stapanire peste tot si lasa doar umbre, umbre de care ne feream. Veneram natura si ne rugam la zeitati ce se ascundeau sub fiecare frunza, sa ne fie bine, sa vina din nou soarele si sa alunge noaptea. Acum nu mai aven decat un Dumnezeu, si nici pe ala si singurul lucru in care mai credem, e puterea banului. Actiunea din animatia aceasta, se petrece undeva in Evul Mediu japonez, numit Perioada Muromachi (1336-1573) pentru ca in acea perioada Japonia a fost condusa de Shogunatul Morumachi. Povestea ne arata importanta cooperarii dintre om si zei si cum acestea influenteza natura. E o poveste frumoasa din care avem multe de invatat.

marți, 9 iulie 2013

Metoda calendarului

Hei, nu va ganditi la prostii. Dupa cum scrie sus, in subtitlu, unele lucruri raman doar pentru mine. Articolul de astazi se refera la unul din lucrurile pe care le-am invatat in Japonia.
Vine o vreme cand se aduna toate peste tine si simti ca te sufoci. Mama mi-a zis: "Horea, scrie la teza aia ca o sa innebunesti la final". Ea a spus, ea a auzit. Mie mi-a intrat pe o ureche si mi-a iesit pe alta. Si de aceea, pe 27 iunie, cand am primit un mail in care eram informat ca sustin teza pe 22 iulie la ora 10, am simtit ca ma sufoc. Acum o sa va intrebati: "Bai, asta nu a facut nimic in doi ani?" Ba da, am calculat date si am facut sute de grafice. Dar la ce bun. Acm trebuie sa le pun pe hartie si sa scot o teza din ele. Pana in momentul acesta (si cand zic acesta, ma refer la 2 iulie 2013, cand scriu acest articol) am scrisa introducerea si teoria, adica 10 pagini (si sper ca in momentul in care articolul va fi publicat, sa stau mai bine) si ar trebui sa am intre 40 si 400. Da, limitele sunt extraordinari de mari, dar asa mi-a zis proful.

luni, 8 iulie 2013

Omleta cu creveti, spanac si praz

Intr-o zi, pe cand luam pranzul la restaurantul taivanez preferat, si ma uitam pe perete la pozele cu preparatele pe care le au in meniu, am descoperit o omleta cu creveti si inca ceva verde. Am intrebat-o pe chelnerita ce contine omleta si mi-a spus ca praz si spanac. M-a intrebat daca vreau s-o comand, i-am zis ca nu si am comandat o vita cu legume in sos de stridii. Insa omleta aceea mi-a ramas in cap si m-am gandit ca e un preparat bun pentru un mic dejun tarziu ca cel de duminica.
Asa ca, la supermarket, mi-am gandit tot meniul pe weekend in fuctie de creveti. Pentru omleta imi trebuiau vreo 4-5, insa o caserola cu creveti proaspeti contine vreo 15. Asa ca am ales sa fac pastele mele cu ton, somon si creveti si asa rezolvam problema.
Nu e mare filozofie sa gatesti o omleta, ceea ce mi se pare interesant aici e combinatia de ingrediente. Eu am folosit doua oua si am mancat preparatul la micul dejun, taivanezii o fac din 5 oua si o mananca la pranz.
Am inmuiat prazul si spanacul in apa cu ulei.
Apoi am adaugat crevetii fierti (mi-e mai comod sa ii cumpar deja gatiti, numai buni de pus in mancare, decat sa ii cumpar nepreparati, sa ii curat si sa-i fierb)
Si dupa un minut, cat sa prinda si crevetele un pic de gust de praz si spanac, am adaugat doua oua batute bine, asezonate cu sare si piper.
Pentru ca am o tigaie nasoala, am facut scrob, adica am amestecat oul si nu l-am lasat sa se coaca uniform.

duminică, 7 iulie 2013

22 luni

Dragii mei, de data asta nu o sa va spun ce am facut luna asta pentru ca, mai mult sau mai putin, ati vazut in articolele de pe blog. Luna asta  o sa ma scuz pentru ceea ce o sa vedeti de acum inainte.
In urma cu 10 zile am aflat data la care am de sustinut teza. Mai am doua saptamani, iar prima saptamana am pierdut-o agintandu-ma, pierzandu-ma in detalii, pe fundalulul unei raceli, si panica. Abia joi am aflat ca in Japonia, mai intai se prezinta teza: adica se face doar power-pointul, si apoi, la vreo 2-3 saptamani se preda teza. La noi e invers. Dar asa inteleg de ce am fost anuntati atat de tarziu data sustinerii.
Dar pentru ca e o nebunie toatala in date, in impartirea in doua, si putine sfaturi de la supraveghetor, pana la sfarsitul lunii, o sa fiu mai putin activ. De o saptamana nu am sacris decat trei articole, noroc ca am avut articole programate, insa nu stiu daca voi avea timp sau subiect de discutie pentru viitoarele articole.
Acum e momentul cand trebuie sa ma axez pe scoala, cat de mult pot, asa ca toate celalalte raman pe locul 2. Mai ales ca am pierdut o saptamana cu un windows ce a murit, si o memorie ce s-a formatat. Am ierdut multe date din calulator, tot ce aveam salvat din facultate, mastere dar si kituri, poze si muzica. Sa-mi fie invatatura de minte ca nu imi fac back-up!
Apropo de povestea cu windows-ul: Daca mi se intampla asta in Romania, bateam la o usa si gaseam un windows. Insa aici nu exista piraterie iar prietenii mei ce stiu ce e aia torrent, nu aveau windows pentru ca fie folosesc Mac, fie Ubuntu (Linux). Si va anunt mandru, ca momentan functionez si pe Windows dar si pe Zorin, un Ubuntu ce are o interfata asemanatoare cu Windos-ul, ce e buna pentru cei ce trec de la Windows, la Linux. Si pentru ca imi place mult, cred ca treptat o sa schimb tabara! Jos corporatistii! :))
Pe curand...

sâmbătă, 6 iulie 2013

Alt motiv pentru care iubesc Japonia (Sau cum mi-am luat scanner de 42 de ori mai ieftin)

Ok, gata! Sunt fan declarat BicCamera. De acolo mi-am luat acum un an jumatate camera foto cu care am facut o afacere exceptionala. La BicCamera (o sa le zic numele de n ori, fara sa ma plateasca, pentru ca merita) cand apare o camera noua, e la oferta. Ce, ca la noi cand ceva nou e scump. Nu, il vand ieftin in prima saptamana pentru ca lumea sa cupere produsul, sa spuna si la altii ca e bun si asa au clienti. Pe vremea cand mi-am cumparat camera, husa si cardul de memorie, mi-am facut si card. Mi-au pus pe el punctele de la cumparaturi, l-am pus in portofel si am uitat de el. Pana acum o saptamana si un pic...
Am o droaie de cursuri de la scoala, cursuri pe care nu vreau sa le pierd dar nici sa le car cu mine. Asa ca m-am decis sa le scanez. Sa fac asta la scoala, la copiatorul din laborator e foarte complicat. E atat de complicat incat numai un membru din laborator stie. Si nu puteam sa-l fac secretara mea si sa imi scaneze zeci de pagini. Deci, ce-i de facut? Aflu prin iarna de la R. si A. ca exista un scanner portabil, ce arata ca un aparat de intins parul, cu baterie si cu card de memorie, ce scaneza foi pana la A4. Genial! Iti dai seama ca poti merge cu el la biblioteca si scana paginile de care ai nevoie? Iti dai seama ca poti scana cursul de la un coleg, imediat dupa ore?

vineri, 5 iulie 2013

Studio Ghibli (2)

Mi-am propus ca pana cand merg la muzeu sa vad 2/3 din animatiile produse de Studio Ghibli. Si mi-a reusit. Dupa ce in urma cu scurt timp v-am prezentat primele 6 titlui vizionate, acum o sa vi le prezint pe urmatoarele 6. Cat de curand, atunci cand o sa le termin, o sa vi le prezint si pe ultimile 5 ramase. Am vazut prea multe in ultimile zile si am ramas in urma cu serialele mele, asa ca o sa iau o mica pauza de la ele.

7. Am sarit apoi in timp la Spirited Away, realizata in 2001 (A luat si Oscarul pentru cea mai buna animatie). Am vrut sa vad de mult animatia asta din mai multe motive. In momentul in care s-a lansat a devenit cel mai bine vandut film in Japonia, depasind Titanicul, e filmul cu cele mai multe vanzari DVD si Hayao Miyazaki, s-a inspirat cand a desenat cladirile din animatie, din cladirile din Muzeul Arhitecturii Edo, din parcul Koganei, unul din muzeele mele preferate din Tokyo, muzeu ce se afla la mine in cartier si pe care l-am vazut de 3 ori. Asa ca am renuntat la ideea de a vedea animatiile ramase in ordine invers cronologica si am decis sa-l vad pe acesta. Mai ales ca era o poveste fantastica si astea imi plac cel mai mult.
Si bine am facut. Spirit Away a ajuns in top 3, dupa Totoro si Kiky. Mi-a placut foarte mult povestea si am recunoscut doua decoruri inspirate din parc.

joi, 4 iulie 2013

Zilele Regelui

Daca e sa spun cele doua caractersitici ale lui Filip Florian (si cred ca le-am mai spus pe aici,cand vorbeam despre celalalte romane pe care le-am citit) ar fi: Titlul si frazarea. Titlul e ceea ce ma fasineaza. In romanele sale titlul reprezinta ceva secundar. In Degetele mici: e un lucru ce il aveau in comun tooate cadravele gasite in cetatea veche (iar povestea cu cadravele e deja poveste secundara), iar in Toate Bufnitele e o chestie minora ce leaga cele doua persoanaje din roman. Asa si aici: Zilele regelui abia incep cand se termina carte si regele nu e personajul principal in acest roman.
Dupa ce am terminat de citit cartea, si mi-am updatat statusul pe goodreads, am inceput sa citesc parerile cititorilor. Toti se plang de fraze. M-am plans si eu la primul roman, am descoperit ca apar si in urmatorul si in al treilea mi-am dat seama ca asta e caracteristica lui. Pe mine ma amuza, sincer si ma fascineaza. E ingrozitor de greu sa compui asa o fraza lunga si cred ca Filip Florian asa se joaca cand scrie.
Haideti sa va dau un exemplu de astfel de fraza, exemplu luat de pe goodreads pentru ca mi-a fost mai usor, insa existe sute de astfel de fraza in acest roman: “Degetele lui, ca zece şerpi micuţi, s-au rotit pe gambe şi coapse, s-au culcuşit în pliurile şoldurilor şi la subţiori, s-au răsucit prin cîrlionţii vopsiţi în mov (sub osul pubian, unde şerpişorii s-au prelins peste vizuini jilave, le-au adulmecat, dar nu s-au strecurat înăuntru), au şfichiuit cu cozile sfîrcuri, zece sfîrcuri, s-au încolăcit în jurul lor şi şi-au luat la revedere. Înainte de a-şi lipi nările de cel de-al unsprezecelea sfîrc, cel mai mare şi mai semeţ din cîte pomenise, Joseph Strauss a urinat îndelung în oala cît un ceaun găsită după perdea. ” 
Imaginativa teza la Romana, in scoala genrala, si unul din subiecte sa fie: impartiti in propozitii fraza urmatoare. Analiza morfologica si sintatctica - cosmarul meu din scoala.
Daca va asteptati la un roman despre primul rege al Romaniei, o sa fiti dezamagiti. Romanul e despre prietenul lui, un medic stomatolog german ce se muta in Bucuresti la invitatia viitorului rege. In paginile cartii veti afla povestea lui de viata, intr-un oras ce ii era cu totul strain, in nistre vremuri de instabilitate politica.
Da, un roman ce merita citit, un autor contemporan tradus in zeci de limbi, despre care o sa auzim multe lucruri in viitor.
Pe curand...

miercuri, 3 iulie 2013

Studio Ghibli (1)

Pentru ca urma sa merg la Muzeul Ghibli si pentru ca vazusem numai Totoro (1), m-am hotarat sa fac un maraton de filme produse de celebrul studio japonez. Studio Ghibli a realizat in 27 de ani, 17 animatii, aproape fiecare dintre ele fiind un mare succes.
2. Am intrebat in stanga si in dreapta ce animatie mi se recomanda si am inceput maratonul cu Kiki's Delivery Service. Aminatia este una din productiile initiale ale studioului, fiind cu doi ani mai tanara ca mine. Sa fiu sincer, cred ca am mai vazut filmul odata, candva in copilarie pe cand ne pusesem cablu tv si ne uitam la Rai Uno la desene animate.
Filmul are la baza o carte de povesti pentru copii si ne spune povestea lui Kiki, o vrajotoare ce pleaca sa-si faca ucenicia de un an cand implineste 13 ani. Impreuna cu pisica ei neagra, se stabilesc intr-un oras la marginea oceanului, unde incearca sa-si gaseasca menirea. Pentru ca nu se stia buna la ceva anume se hotarasete sa-si deschida o firma de cureriat, zburatul pe matura fiindu-i punctul forte.
Animatia prezinta aventurile ei in noul oras, dorinta de a avea prieteni si firca de esec. E o animatie simpatica tare ce merita vazuta. Eu am ras copios pe durata filmului si mi-a placut foarte mult.

marți, 2 iulie 2013

Muzeul Ghibli

Mi s-a spus ca sunt norocos ca am ajuns in Japonia fara sa fiu un fan si ca am descoperit-o bucata cu bucata. Posibil ca e adevarat, cu toate ca uneori imi doresc sa fi stiut mai multe despre tara asta si sa nu fiu luat pe nepregatite. Nu stiu sigur daca vazusem vreodata vreo animatie de la Ghibli, e posibil sa fi vazut cand eram mic si ma uitam la desene pe RaiUno. Insa am vsazut Totoro, in urma cu ceva timp si m-am indragostit instant de acel studio de film.

Si asa mi s-a pus pata pe muzeul lor. Mi-am dorit mult sa-l vad si nu aveam cu cine sa merg. Toti din jurul meu mersesera deja, eu eram ultimul ce descoperea aceasta lume. Insa in urma cu cateva zile am ajuns si eu acolo. Sa ajungi la muzeu e destul de complicat. Se cumpara bilete dintr-un anumit magazin, si in fuctie de ziua in care vrei sa mergi, ai de asteptat. Pentru zilele de weekend, se asteapta chiar pana la o luna, noi pentru o zi de joi, am asteptat o saptamana.

luni, 1 iulie 2013

Nuante

Cu ceva timp in urma, mi-am preparat pentru cina niste carnaciori japonezi pe care i-am asortat cu un ou fiert si o salata de rosii, castraveti, ardei si moyashi (muguri de fasole).



Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)