duminică, 31 mai 2015

Minuturi

Am ramas dator de-a lungul a doua luni cu niste retete usoare pe care le-am preparat si de care m-au tot intrebat prietenii pe facebook. Si pentru ca acum am niste timp liber, am decis sa scriu despre ele.

1. Pui cu dovlecei si spanac


sâmbătă, 30 mai 2015

Fiica negustorului de sake

28# Angela Hondru

Mi-am cumparat volumul de fata, undeva prin noiembrie, cand Humanitas si Centrul de Studii Romano-Japoneze "Angela Hondru" au organizat o Seara Japonieza, in care au sarbatorit-o pe Angela Hondru pentru cei 70 de ani impliniti in acea zi.
Pana atunci nu auzisem nimic despre Kido Okamoto si mi s-a parut interesant sa citesc o colectie de povestiri politiste japoneze, scrise de acest Arthur Conan Doyle al japoniei. Cu alte cuvinte, personajul principal al povestioarelor lui Okamoto, dectectivul Hanshiki e un fel de Sherlock Homes japonez, sau nu.
Volumul e simpatic. Povestirile pe care detectivul Hanshiki i le spune autorului sunt interesante si pline de umor, Insa am simtit ca lipseste ceva, ca poarca citesc un curs si nu ca nu reusesc sa ma infund in lectura si sa plutesc odata cu povestea, ci mai mult sa fug impiedicat pe langa ea
Ca sa fiu sincer eu sunt iubitor de literatura japoneza contemporana, si poate de aceea nu prea m-a atras scrierea lui Okamoto. Dar toate povestioarele m-au dus cu gandul la o lume din piesele de kabuki si asta m-a mai tinut un pic ancorat in lectura. Ma asteptam la mai mult mister, la mai multa drama in rezolvarea cazurilor, insa eleganta si manierismul japonez si-a pus amprenta si peste un roman politist. E prea politicos...
Pe curand...

miercuri, 27 mai 2015

Cronici nu prea pe bune

Nu ma mai uit la Carcotasi la TV de mult. Dar ma uit la filmuletele lor de pe fb. Ca balbele din televiune mi se par amuzante. Nu ma mai uit ca Hrubaru n-are fata de prezentator iar bebelusa aia, chiar n-are ce sa caute ca prezentataoare.
Carcotasii au inceput o campanie prin care vor sa elimine mizeriile de la tv. Dar fara mizerii nu mai au ei cu se sa faca emisiune...
Oricum, initiativa lor e de laudat. S-a ajus prea depate cu injuraturilile, tzatzele si scandalurile la tv. Dar daca te dai mare si lupti impotriva acestui fenomen, si spui ca tu nu vrei sa faci rating asa, de ce le pui pe fetele, ce l-au inlocuit pe Dezbracatul sa zica ca le place cucu? (minutul 1:15). Si cat de jenante sunt fetele astea? Au cate un cadru pentru fiecare gluma, nu merg din gluma in gluma, cum mergea Dezbracatu'..
Asistentele cauta super eroi.
Posted by Cronica Carcotasilor on Monday, May 25, 2015

vineri, 22 mai 2015

Aici nu mai locuieste nimeni

27# Volumul de poeme

Nu stiu de unde am cartea asta. Posibil ca am primit-o gratis de la Elefant. Altfel nu imi explic cum de aveam eu pe kindle un volum de poeme. Nu prea imi place mie poezia. Cred ca ai nevoie de o stare anume, de sensibilitate, ca sa le apreciezi. Iar eu sunt, in fond si la urma urmei, inginer. Deci romantismul si sensibilitatea se rezuma la catev lacrimi varsate la un film romantic, sau dupa cateva pahare servite, la o nunta.
Si pentru ca e primavara si Mita (profa de bio din liceu) spunea ca primavara barbatii se comporta diferit, si pentru ca m-am intros de curand de la o nunta, m-am decis intr-o zi calduroaa de final de mai, sa stau pe balcon si sa citesc acest volum.
Nu stiu cat de mult l-am apreciat. Nu m-a dat pe spate, dar mi-a placut, oarecum...
Eva Precub, pe numele ei real Adiana Precub, e o falticeneanca nascuta la inceput de iunie in '88. A studiat limbi moderne aplicate si teatrologie la Cluj si volumul de fata, reprezinta debutul ei literar.
Volumul pare a fi o crestere de la o adolescenta stinghera pana la o femeie ce sufera. Recomand volumul celor ce apreciaza poemele, pentru ca daca pana si eu am apreciat, cred ca e un volum bun.
Pe curand...

joi, 21 mai 2015

De ce are popa barba?

Zilele trecute, aflat in oras cu mai multe persoane, am aflat ca una din ele facuse Liceul Teologic si Teologia, insa acum lucra in distributie. Am ramas un pic surprins pentru ca ma mira cazurile cand faci o anume scoala si lucrezi in cu totul si cu totul alt domeniu. Curios din fire, l-am intrebat cum de nu e preot sau profesor de religie, sau orice ce are legatura cu facultatea si liceul pe care le-a facut. Vroiam de fapt sa stiu, daca a fost obligat sa faca aceasta scoala si nu a avut vocatie, sau daca s-a intamplat altceva.
Raspunsul a fost destul de socant: Pentru ca nu suport barba!
What? Ai facut 10 ani de scoala intr-o directie si ti-ai schimbat cariera pentru ca nu suporti barba? Pai cine te punea sa ai barba?
Cica, i s-a spus ca daca nu are barba nu e un preot adevarat si ca barbat vine de la barba (mai logic e invers, dar na, asta era explicatia pe care le-a dat-o preotul de la Teologie) si ca trebuie sa te lasi asa cum te-a lasat Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu iti tunzi barba. Cica, daca o tunzi, o aranjezi, ii dai o forma, nu e bine ca e Chip cioplit si e semn de mandrie sau curvie. Ok... pai atunci de ce se tund in cap preotii? Sa-si lase late de par lungi. Dar atunci nu ar mai atrage lumea la e...

De cateva zile ma tot bantuie chestia asta. Am cautat pe net, am gasit niste eplicatii, dar toate mi se par puerile. Pe bune? Nu e OK sa fi preot fara barba?  De ce?

Pe curand...

miercuri, 20 mai 2015

Does Japan

26# Magda*

Niciodata nu am putut spune ca nu stiu ce carte e preferata mea, sau ca nu stiu care e o carte foarte proasta. Cred ca depinde foarte mult starea pe care o ai cand citesti o carte, sau momentul in viata. Am citit carti considerate capodopere si pentru ca nu am vibrat, nu m-au impresionat. Am citit altele, pe care multi le considera greoaie, foarte usor de citit toacmai pentru ca era momentul potrivit. Am citit carti proaste si m-am intrebat de ce duc lectura pana la capat si am citit carti de duzina ce m-au amuzat si mi-au placut mult.
Does Japan a lui Dave Barry a fost citita la momentul oportun. Nu stiu cum as fi reactionat daca as fi citit cartea asta fix inainte sa plec in Japonia, poate ca m-as fi speriat de tara aia si as fi plecat cu o idee preconceputa la drum. Cred ca daca as fi citit-o cand eram acolo, sau poate imediat dupa ce m-am intors, as fi spus ca americanii sunt prosti si ca se amuza de orice lucru diferit, fara sa incerce sa invete o cultura. Ca sunt superficiali si lipsiti de educatie universala.
Acum, la apoape doi ani de la intoarcerea mea acasa, cartea lui Barry m-a amuzat teribil. Da, jurnalistul american e destul de limitat in cunostiintele de cultura japoneza si nici nu se chinuie sa o invete, insa modul in care isi prezinta aventura, e amuzant si curajos. Omul spune ce gandeste!  Cam toti ce au fost in Japonia, au vut un moment Dave Barry la un moment dat, insa noi l-am povestit doar prietenilor, unii din noi au mai scris pe blog, sau altii au avut curajul sa isi ceara scuze ca nu sunt basinasi si au scris o carte.  Dar niciunul nu a fost atat de reticent la cultura lor, incat din negare, sa faca ceva atat de amuzant.
Nu imi aduc aminte exact, cum s-a ajuns sa mi se povesteasca despre aceasta carte, insa ma bucur ca Magda mi-a povestit de ea si ca imediat dupa mi-a si imprumutat-o.

Pe curand...


*Daca stii cine e Magda, e bine. Daca nu, asta e. Nu e definitoriu articolului, asa ca nu am chef sa explic

marți, 19 mai 2015

Prietena imaginara a miresei

Weekedul ce tocmai a trecut s-a marita Aia Mica. Aia Mica e una din prietenele mele din facultate, colega mea de banca timp de 5 ani si sotia mea, in ochii profesorilor. Noroc ca s-a maritat fata, ca sa o creada lumea ca nu suntem impreuna.
Dar aticolul de azi nu o sa fie despre nunta minunata de la Sibiu, despre cat de bine ne-am simtit, ne-am distrat, am mancat si  despre cat de mult n-am bucurat. Articolul de astazi, o sa fie despre o poveste, un joc ce s-a incheiat odata cu nunta. Si nu e Game Over pentru Iuli al lui Aia Mica, ci e un joc intre mine si ea, sau intre mine si prietena ei imaginara.

Ati facut vreodata o gluma care sa mearga ani de-a randul? Sa se lege evenimentele atat de bine, incat sa puteti continua gluma la nesfarsit? Mie mi s-a intamplat.
O cunosc pe Aia Mica de aproape 9 ani. In astia 9 ani o tot auzeam, din cand in cand, spunand ca iese in oras cu Dee. Dee, prietena ei din liceu. Problema era ca nimeni, din grupul din facultate, nu o stia pe aceasta Dee. Cam toata lumea din grup imi stia prietenii din liceu, si cu toate ca studiau la Bucuresti, veneau cel putin odata pe an la Iasi si asa s-au cunoscut. Insa pe Dee, care invata tot in Iasi, nu o stia nimeni.
Nu mai stiu cum s-a intamplat, dar odata cand Aia Mica mi-a spus ca iese cu Dee in oras, am intrebat-o pentru a n-a oara cine e Dee, si cand mi-a repetat ca e prietena ei din liceu, am zis: "Aaaaa, prietena ta imaginara." Pai cum, Dee e nascuta cu o saptamana inainte de Aia Mica, si probabil, ca intr-un an, cand nu a venit nimeni la ziua ei, a creat-o. Si cand ai ei au intrebat cine e Dee (sperand sa raspunda ca e imaginara), Aia Mica a zis ca e prietena ei si ca e mai mare ca ea cu o saptamana.
Gluma asta a mers, ori de cate ori Aia Mica se vedea cu Dee, eu o intrebam ce mai face prietena ei imaginara. Apoi Dee si-a facut profil de facebook si Aia Mica mi-a spus mandara, ca Dee nu e imaginara, ca pot sa o caut pe fb. Acolo avea o poza de profil nu niste flori, deci nu puteam sa vad cine e. Asa ca de fiecare data cand Dee ii comenta lui Aia Mica la o poza sau un status, comentam si eu spunand: Aia Mica, iarasi iti comentezi singura la poze, de pe contul prieteniei imaginare? Dee raspundea ca e reala, insa nu avea cum sa demonstreze. Nu exista nicio poza cu ea.
A aparut apoi o poza, si Aia Mica m-a informat despre asta. Pai, cred si eu. Dupa ce fac misto de tine, cauti o poza pe net, cu o fata si o pui. Nu frate, poze cu voi doua.
S-a mutat Aia Mica la Sibiu. Vorbesc cu ea intr-o seara de duminica si imi spune ca e obosita ca s-a plimbat tot weekendul cu Dee, care a venit sa o vada. Ihi. Si poze impreuna n-ati facut? Nu... Ca n-au avut timp.
Si tot asa, ani de-a randul (sa fie vreo 5), orice se intampla cu Dee, nu exista o dovada clara sa o vad si eu.
Si a venit nunta. Sora-mea s-a intalnit in Bacau cu Dee, si au plecat impreuna la Sibiu. Era o dovada suficienta? Nu. Aia Mica si cu sora-mea, au devenit bune prietene, sora-mea a fost domnisoara de onoare la nunta, deci puteau fi in cardasie impotriva mea.  
Insa simteam ca o sa se ajunga la un final cu aceasta gluma. Venea nunta si sigur urma sa ne vedem acolo. Jumatate din petrecere nu ne-a intersectat. Pana la un momenta dat, cand pe ringul de dans, o tipa blonduta, imbracata in bleo a venit la mine si mi-a spus: Eu sun Dee, prietena imaginara!
Se terminase! Nu se mai putea continua. Un buletin, ceva sa-mi demonstreze? Parea disperat...
Si uite asa, la nunta lui Aia Mica, am cunoscut-o intr-un final pe Dee. Si astfel, o gluma pe care am facut-o ani de-a randul, s-a terminat. Ca doar e sfarsit de sezon si se terina mai toate serialele.
Pe curand...

vineri, 15 mai 2015

CSRJ-AH la 10 ani

Miercuri seara am participat la aniversarea a zece ani de activitate a Centrului de Studii Romano-Japoneze "Angela Hondru". Aniversarea a avut loc sub forma unei ceremonii numite "Haru Urara Grand Fiesta" unde au fost premiati cei mai buni cursanti ai centrului, de catre principalii colaboratori, si unde Hiroko Yamakawa (tipa cu saxofonul pentru care am facut o pasiune - si cu care inca nu am reusit sa fac poza), Daichi & Maya Kawada si Japan Tadedo Association, ne-au incantat cu momente artistice care mai de care.
Ceremonia a fost foarte frumoasa, discrursuri traduse pe power-point prezentare subtitrata in engleza si romana, invitati unul si unul. Insa... Trebuia sa gasesc un nod in papura. Ai trei prezentatori si niti o fatuca care sa tina premiile? Vine ditamai direcotrul de la JTI pe Romania, Moldova si Bulgaria sau Directorul Toyota Romania, sa-ti tina tie pungile cu cadouri pentru castigatori? Nu mai bine era daca o fatuca frumusica, venea pe scena cu premiul si il dadea invitatiilor dupa ce isi tineau discursul si dupa ce anuntau castigatorul?

miercuri, 13 mai 2015

Mirii nemuririi

25# Cartea cea mai slaba a unui autor bun

Mirii nemurii e a treia carte de Radu Aldulescu pe care o citesc. Imi place foarte mult universul romalor sale: o Romanie saraca, un Bucuresti mizerabil, mahala, prostie, mizerie. Parca si simt mirosul personajelor sale cand ii citesc cartea si ii simt cum se inneaca in singuratate si tristete.
Din pacate personajele din acest roman, Rafael, Mirela, Margarit, si cei de pe langa ei, nu prea m-au convins. Ei sunt sunte martiri uitati ce se zbat sa supravietuiasca insa nu sunt convingatori, nu par sa razbeasca dincolo de cuvintele din roman, nu par veridice.
Pare sa lipseasca parti din poveste sau exista povesti nespuse, neterminate, fire narative ce nu duc nicaieri.
Am stat in dubii daca sa citesc Mirii nemuriri sau Proorocii Ierusalimului. Cred ca am facut alegerea proasta. Mirii, pare cea mai slaba carte a lui Aldulescu. Dar o sa vina si vremea Proorocilor, nu prea curand ca am nevoie de ceva frumos, dupa lumea greoaie din romanele sale.
Pot spune ca Radu Aldulescu este un romancier de stare si daca nu simti sau daca nu ai dispozitia necesara pentru cartile sale, nu le digeri. Si eu am avut-o zilele astea, dar din pacate nu am ales romanul potrivit.
Daca n-ati citit nimic de Aldulescu, asta nu e romanul cu care sa incepeti. Daca ii cunoasteti opera, dar n-ati citit cartea de fata, e bine de stiu, ca nu e una din cele mai bune creatii ale sale. E buna, dar nu stralucita ca Cronicile Genocidului.
Pe curand...

duminică, 10 mai 2015

Stii ce-am facut in America?

Saptamana trecuta am castigat o invitatie de doua persoane la musicalul "Stii ce-am facut in America?" ce avea loc la ArCuB, vineri. Nu e prima data cand particip la concursuri pe facebook, insa e prima data cand castig, asa ca am fost foarte nerabdator sa merg la spectacol, mai ales ca era primu musical la care mergeam.
La o prima cautare pe internet am vazut ca printre actritele principale se numara Julie Mayaya pe care o stiu de la Vocea Romniei si Anda Dimitriu pe care o vazusem intr-o editie a Vocii, cand a canta cu Gheorghe Zamfir.
Povestea musicalului, ca sa fiu sincer, nu e foarte stralucita. Intr-un bar din Mexic, "taurul comunal" (Filip Ristovski) se desparte de iubita lui (Mayaya) pentru ca vrea libertate. Apoi aceasta apare cu fosta lui prietena (Dimitriu) si cea mai buna pritena a fostei, ce plecase in America sa isi incerce norocul ca actrita. In Bar se mai afla un baiat de bani gata (Adrian Radulescu) ce o iubea in secret pe fata ratacita. Asa incepe un joc de cucerire al vedetei, in timp ce fosta sufera in tacere. Si pentru ca doua fete nu erau de-ajuns, mai apare un personaj misterios (Raluca Stoica), ce vrea sa se mute in sat pentru ca acolo nu o gasea nimeni.
In bar se mai afla si barmanul (Gabriel Nedea) si chlenarita (Andreea Tanasiuca), o pereche de dansatori fenomenali, ce condimenteaza cantecele cu dansul lor.
Spectacolul a fost un regal de cantece bune. Si cred ca de asta mi-a placut foarte mult. De obicei, cand ma uit la un film musical, mai dereulez din cantece, insa de data asta, la piesa asta, abia asteptam sa vad ce piesa mai canta. Fiti cu ochii pe ei sa vedeti cand se mai joaca. Ca se merita.
Am facut un filmulet cu telefonul, calitatea video e proasta, insa sunetul e bun, si asta conteaza.

Știi ce-am facut in America? In curând pe http://horeasibisteanu.blogspot.com
Posted by Horea Sibișteanu - În Căutarea Eului Pierdut on Saturday, May 9, 2015

Pe curand...

sâmbătă, 9 mai 2015

Japonia departe-aproape de Bacău”, ediţia a II-a

Vă invităm să ne onoraţi cu prezenţa la activitatea “Japonia departe-aproape de Bacău”, ediţia a II-a, care va avea loc în data de 15 mai 2015, orele 17 la sediul Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău din str. 9 Mai, nr. 7 şi care va avea următoarea desfăşurare:
- Expoziţie foto-haiku “Declic în silabe”, ediţia a II-a (fotografii Broşu Constantin, haiku-urile aparţin unui număr de 35 haijini din Bacău şi din ţară care au răspuns pozitiv invitaţiei iniţiatorilor de a crea special pentru acest eveniment) 
- Lansare volum de haiku “Femeia bonsai”/ Bonsai onna” - 盆栽女, autor Mihaela Băbuşanu 
- Dans japonez executat de o o echipă de dansatori din cadrul asociaţiei româno-japoneze Himawari din Iaşi, colaboratori în proiectul “Japonia departe-aproape de Bacău” 
-Prezentări power point, invitaţi şi surprize pe care coordonatorii proiectului au ales să nu le dezvăluie anterior. 

 Proiectul îşi propune să promoveze valorile literare şi culturale ca o sursă durabilă în formarea sau definitivarea personalităţii fiecăruia dintre noi şi în fixarea unor repere corecte în consolidarea propriului sistem de valori. Vom accentua caracteristica de veritabil „ambasador” pe care haiku-ul îl are pentru ţara noastră şi vom reliefa importanţa şi beneficiul schimbului intercultural româno-japonez.
Expoziţia foto-haiku „Declic în silabe” reprezintă locul de întâlnire între două arte, cadrul în care poezia şi fotografia se completează, se suprapun, se contrazic şi se întrepătrund în acelaşi timp, născând noi sensuri cu fiecare descifrare a versurilor şi a imaginii, atât în ansamblu, cât şi privite, analizate, individual.
Invitaţi speciali: Laura Vaceanu, Preşedinta Societăţii de Haiku Constanţa, director al revistei “Albatross”, dr. Dumitru Radu unul dintre cei mai apreciaţi haijini din Bacău şi din ţară, oficialităţi, personalităţi, presă, oameni de cultură etc
Şi-au dat concursul haijinii: Ana OLIMPIA, Corneliu Traian ATANASIU, Mioara BĂLUȚĂ, Ioana BUD, Cezar Florin CIOBÎCĂ, Mihaela COJOCARU, Vasile CONIOȘI-MESTEȘANU, Magdalena DALE, Radu DUMITRU, Genovel-Florentin FRĂȚILĂ, Petru Ioan GÂRDA, Tincuța HORONCEANU-BERNEVIC, Letitzia IUBU, Ildiko JUVERDEANU, Octavian MAREŞ, Ioan MARINESCU, Dan NOREA, Lenuța Gabriela OCNEANU, Maria OPREA, Mara PARASCHIV, Virginia POPESCU, Adelina POPOVICI, Iulia RALIA, Speranța RUBIN, Argentina STANCIU, Valeria TAMAȘ, Eduard ȚARĂ, Violeta URDĂ, Ana URMA, Daniela VARVARA, Sorin Radu ZAHA, Daniela ZGLIBUȚIU, Oana GHEORGHE şi Mihaela BĂBUȘANU.
 MIHAELA BĂBUŞANU – manager de proiect şi haijin
OANA GHEORGHE – haijin şi coordonator proiect
şi BROŞU CONSTANTIN-DUMITRU – autorul fotografiilor, coordonator proiect
 Vă aşteptăm cu drag alături de noi !

vineri, 8 mai 2015

Vreme ciudata la Tokio

24# Traducere si adaptare

Cand am decis sa folosesc o fraza sau un cuvant la fiercare carte citita, nu m-am gandit ca o sa fie o problema. De data asta am avut o problema pentru ca nu am stiut ce sa scriu. Am ramas la "Traducere si adaptare" datorita unui eventiment ce s-a intamplat inainte sa citesc cartea, dar dupa ce o cumparasem deja. Am cumparat-o pentru ca e un autor japonez contemporan, si literatura japoneza contemporana imi place. Mi-a placut si coperta. Am cautat-o mult. Cei de la Polirom anuntasera aparitia ei, insa pe Libris sau Elefant nu era. Pe Libris am gasit o varianta in engleza. "Strange Weather in Tokyo", cu aceasi coperta, oarecum. Apoi o prietena de-a mea si-a facut un update pe goodreads ca a citit "The Briefcase". M-am uitat sa vad daca exista o editie in romana a acelui roman, si am vazut ca e Vreme ciudata la Tokyo? De ce doua nume? Romanul se numaeste in japoneza "Sensei no Kaban", adica Servieta profesorului. De ce a aparut nevoia sa apara un alt titlu in traducerea englezeasca si de ce noi am mers pe aceasta varianta? Am gasit niste informatii destul de vagi ce dau de inteles ca exista o povestioara cu acelasi nume scrisa cu 10 ani inainte de roman, povestioara ce cred ca a stat la baza romanului.
Dar asta nu are nimic de-a face cu cartea. E doar parte din nebunia mea. Mi-a placut foarte mult romanul, cu toate ca tema nu a fost una noua. Cred ca japonezii au o fixatie cu relatiile intre doua persoane cu statuturi diferite: varsta, clasa sociala, sau conflict de interese la serviciu. De data aceasta, avem o relatie intre o femeie de 30 spre 40 de ani si profesorul ei de literatura din liceu, ce are vreo 70 de ani. Cu toate ca e o relatie ce porneste din frica de singuratate, o relatie bizara, povestea lor e destul de haioasa si frumoasa. Hiromi Kawakami mi-a atras atentia si abia astept sa mai citesc ceva scris de ea (Exista la Allfa un roman de-al autoarei, din pacate tradus in Engleza).
Pe curand...

marți, 5 mai 2015

Pariu pentru Eurovision

O suta de ani ani de la Genocidul Armean si lumea incepe sa recunoasca acest eveniment tragic din istorie. 
Eurovision 2015 - Building Bridges. Armenia vine cu o trupa formata special pentru acest concurs. Sase membrii, origini armene, unul din Armenia, ceilalti de pe 5 continente:
Africa - Etiopia - Vahe Tilbian
America- Statele Unite al Americii - Tamar Kaprelian
Asia - Japonia - Stephanie Topalian
Europa - Franta - Essai Altounian
Oceania - Australia - Mary-Jean O'Doherty
si din Armenia Inga Arhakyan

Un cantec bun, o poveste emotionanta. Turcia e retrasa de la Eurovision, deci nu au cum sa le dea putine puncte, Australia a intrat in concurs si una din membrele trupei e de la ei din tara, deci vin puncte. Peste tot in Europa exista comunitati armenesti iar cum de curand s-a comemorat genocidul, lumea e constienta de acest lucru.
Nu am axultat toate cantecele, dar stiu ca pe langa un cantec bun trebuie si un element wow, de aceea cred ca Armenia merge pe o reteta de succes.
Pe curand...

luni, 4 mai 2015

Fraier de Bucuresti

23#  Curiozitatea stalkaristica

Pe vremea cand inca exista TVR Cultural si eu sufeream de insomnii, l-am descoperit pe Iaru. Nu mai stiu ce emisiune era, nu mai stiu daca era moderator sau invitat. Stiu ca mi-a placut mult cum gandeste.
L-am vazut pentru prima data la FILIT 2013 si mi s-a zburlit parul pe maini. Aveam emotii ca pe usa Teatrului National Iasi, in paralel cu mine, intra el. L-am privit cu admiratie si i-am zambit. Mi-a intors zambetul, cu unul cald si modest. De atunci mi-am zis ca trebuie sa citesc ceva scris de el.
Asa am ajuns la Fraier de Bucuresti, un volum de publicistica, cu o sumedenie de pastile ce se intind din anii studentiei comuniste pana in zilele nostre. Pastile, in care povesteste viata lui de artist intr-o tara in care din arta nu se castiga mai deloc.
Ce mi-a placut foarte mult la acest volum, e faptul ca povestile lui Iaru nu poarta povara comunismului pe umeri. Da, tineretea sa s-a intamplat in acei ani, insa nu asta l-au definit. Ci modul sau de a fi. Si daca regimul l-a influentat intr-un fel, l-a facut sa fie ceea ce e azi, mai bun si mai siret decat un poet nascut intr-o lume libera. Sunt satul de scriitorii ratati din cauza comunismului.
Urmeaza cat de curand sa ii citesc si volumul de proza scurta. La poezie nu ma bag. Nu vibrez la poezie, poate pentru ca sunt mai realist, inginer prin formatie.

Pe curand...

P.S.  Cu toate ca e numerotata aici ca numarul 23, pe goodreads e a 25-a carte citita anul asta. Mai sunt doua carti tehnice despre care nu am scris pe blog, deci era ciudat sa sar la numaratoare. De ce e important acest numar? Pentru ca sunt la mijlocul provocarii. Chiar nu ma asteptam sa reusesc sa citesc atat de mult anul asta.

sâmbătă, 2 mai 2015

Like a Star

Nu cred ca imi aduc aminte vreun 1 Mai urban. Daca a fost sa raman in oras si sa nu plec pe undeva, tot am fost la un gratar la cineva acasa sau am evadat macar la cativa kilometri de oras. Anul asta nu s-a intamplat asa, si am petrecut 1 Mai in Centrul Vechi.Intial exista un plan, insa a cazut cu cateva zile inainte si n-am avut timp sa imi "reconfigurez traseul". A fost misto, am crezut ca sunt singur in Bucuresti, insa Centrul Vechi era plin de oameni (ce-i drept, mai mult straini) iar micii a la Catalin Scarlatescu au fost foarte buni.
Dar in articolul de astazi nu o sa vorbesc despre iesirea propriu zisa de 1 Mai, ci despre drumul spre casa. M-am urcat in metrou de la Unirii spre Victoriei, singur, pentru ca gasca se sparsese si fiecare plecase in alta directie, cu un alt mijloc de transport. M-am asezat pe un scaun, mi-am scos kindle-ul si am inceput sa citesc. Metroul era destul de liber, si linistit. Inainte sa incep sa citesc, am aruncat o privire de ansamblu si am scanat pe toata lumea din vagon. In fata mea, era o tipa frumusica, bruneta cu parul cret ce mi-a zambit. I-am zambit si eu si mi-am adus aminte de Casablanca
Cand aproape am ajuns la destinatie, mi-am inchis kindle-ul, l-am bagat in geanta, m-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat spre usa. De-odata in spatele meu am auzit o voce:

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)