vineri, 27 noiembrie 2015

Poveste de la metrou (2)

In graba mare am coborat scarile spre peron pentru ca garnitura se apropia de statie. Era atat de cald si de umed inauntru incat am inceput sa transpir instant. In timp ce ma asezasem in rand sa intru in vagonul metroului, am inchis muzica din casti, le-am scos din urechi si ma pregateam sa imi dau geaca jos pentru a nu transipra mi mai tare. 
Atunci am observat-o. O fosta colega de scoala, isi facea loc sa iasa din metrou. I-am zambit timid cand am observat ca m-a zarit pentru ca stiam ca ar fi in stare sa ma opreasca si sa ma tina de vorba, cand nu era momentul, pentru ca are obiceiul sa vorbeasca mult.
 - Salut, ce mai faci? Ii spun eu cand trece pe langa mine
- Sunt singura! M-am despartit de prietenul meu. Tu?
- Bine, multumesc. Ies sa ma vad cu niste prieteni. Ii spun in timp ce ma indreptam in pasul furnicii spre vagonul de metrou.
- Nu, nu! Esti si tu singur?
Aud aceasta intrebare cand deja paseam in vagon, Ma intorc spre ea mirat de intrebare si o vad cu un zambet mare, asteptand un raspuns. Chiar nu stiam cum sa reactionez. Eram blocat in fata usilor, cu o privire tampa in timp ce ea astepta un raspuns.
"Atentie, se inchid usile". Salvat de clopotel. Am ramas nemiscat im fata usilor si am privit-o cum astepta un raspuns. In timp ce trenul demara din gara, ea a inceput sa gesticuleze, aratandu-mi ca ne vom auzi la un telefon. Ce intamplare bizara...
Pe curand...

luni, 23 noiembrie 2015

Gust de melancolie

Ne-au ramas mostenire de la Machi (bunica mea) niste caiete de retete de bucatarie. Unele sunt scrie de mana, altele contin si retete de prin reviste, almanahuri sau calendare. Calendrele alea cu retete sau cu diferite stiri si lucruri interesante pe zi, nu le-am prins. Am auzit de ele si dovata ca ele exista sunt foile lipite in caietele de retete ale bunicii, si includerea lor intr-o prezentare, la o conferinta la care am fost la inceputul toamenei. 
Asta pana weekendul ce tocmai a trecut. La Gaudeamus, am descoeprit (sau am redescoperit, sau mi-au fost aratate) aceste calendare. Exisau doua variante: una cu diferite stiri, retete, rebusuri, sudoku, integrame, si cel cu cate o reteta pe zi.
L-am cumparat pe cel cu retete si primul lucru pe care l-am facut apoi, a fost sa sunt acasa si sa spun: "Hei, de la Haudeamus mi-am luat 6 carti si un calendar. Dar e calendarul ala uc cate o reteta pe zi, ala de avem noi foi lipite in caietele lui Machi." Calendarul conta, cu cartile. Pentru ca la Gadudeamus m-am dus cu lista si stiam exact ce cumpar. Calendarul a fost bonus, a fost ceva neasteptat.
In cazul in care nu stiti cum arata un astfel de calendar, sau daca sunteti curiosi cum arata unul in 2016, o sa va spun ca pe prima pagina e trecuta ziua, zodia, si cateva informatii din ziua respectiva, iar pe spate o reteta. In imaginea de mai jos, o sa vedeti ce arata de ziua mea.
Acum o sa am inspiratie de gatit in fiecare zi.
Pe curand...

marți, 17 noiembrie 2015

Cheia

55# Tanizaki

Vreau sa incep acest articol prin a-mi manifesta dezamagirea fata de Editura Univers. Cum se poate ca una din cele mai vechi edituri din Romania, singura care publica literatura straina in timpul comunismului, sa publice o carte in halul asta. In ce hal? Romanul lui Tanizaki e tradus de o anume Iulia Botnari. Din ce limba, nu stie nimeni. Poate ea si cei de la editura, ca pe carte nu scrie. Dupa cateva cautari pe net, am vaxut ca Iulia Botnari a tradus carti scrise de scriitori vorbitori de limba spaniola. Asta ma face sa sper, ca romaul Cheia a fost tradus din engleza, si nu din spaniola. Ca din japoneza nu se pune problema. De ce ai traduce o carte din limba in care a fos scrisa, cand ai atatia traducatori buni? Oare de aceea nu au nici descriere CIP a Bibliotecii Nationale Romane?
Daca o sa vi se para numele de Junichiro Tanizaki foarte cunoscut, e pentru ca v-am prezentat de curand un alt roman de-al sau, cu doua carti in urma. Cum de am citit asa de repede doua romane de acelasi autor? Nici eu nu stiu. Se pare ca trec peste niste nebunii OCD-iste si am putut sa fac asta. De ce? Pentru ca mi-am amintit ca imi place Tanizaki mult si pentru ca aveam cartea asta cumparata de ceva timp, de la o librarie, unde am dat 3 lei pe ea. Si nu e o carte de trei lei, cu toate ca mi se pare ca editura a vrut asta. E o carte bunicica.
Cheia e structurat ca patru jurnale: al sotiei, al sotului, al fetei si al prietenului ei, toate patru avand un cpunct comun, dorinta tematoare ca jurnalul lor sa fie citit de altcineva. Dincolo de acest nou mod de abordare a cartii, tema e aceasi: cuplul ratat. Tanizaki scrie atat de bine despre acest subiect, incat ma intreb prin ce suferinta a trecut, de a devenit atat de bun la acest capitol.
Dincolo de traducerea stangace, Cheia e un roman ce merita citit, asa cum merita toate romanele lui Junikiro Tanizaki.
Pe curand...

luni, 16 noiembrie 2015

Stalker

Mi s-a spus de multe ori ca sunt cyber-stalker. Si asta pentru ca atunci cand cunosc pe cineva, ma uit sa vad ce ii place pe facebook, ce prieteni comuni avem, ce posteaza pe instagram sau de cat timp nu a mai fost activ pe messenger sau whatsapp. Lucruri din astea, marunte, pe care le face oricine, nu?
Si ca sa demonstrez ca nu sunt stalker, si sa arat cam ce face un stalker adevarat, am scris o povestire pe tema asta, 100% fictiune. Am trimis-o celor de la SUBCAPITOL si mi-au publicat-o ieri.
Sper sa va placa. O puteti citii AICI.
Si acum ma intreaba toata lumea daca povestea e adevarata. Serios? Fictiune, e fictiune!
P.S. Vreau sa-i multumesc Cosminei, ca a avut timp sa se uite peste ea si sa o corecteze. Si de data asta mi-a purtat noroc.

Pe curand...

vineri, 13 noiembrie 2015

Unicat. Cartea cu o suta de finaluri

54# Serbia - in jurul lumii

Am citit odata un articol, despre o tipa care si-a propus un "reading challenge" in care sa citeasca cate un roman din fiecare tara a lumii. Exista 195 de state in lumea asta. 193 dintre ele sunt membre ONU, iar Vatican si Palestina sunt doar observatori permanenti. Pe langa aceste 195 de state mai exista Taiwan si Kosovo, state ce sunt recunoscute doar de o patrime din celelalte state. Deci, sa citesti cate o carte din fiecare stat, e o provocare. 
Pana la Unicat, nu am mai citit nimic scris de un sarb. Sa fiu sincer, pana sa vad numele Milorad Pavic, nici nu stiam cine e.
Poate ca Pavic e unul din cele mai mari nume ale literaturii contemporane, dar pe mine nu m-a impresionat. Nu am rezonat cu scriitura sa si singurul lucru care mi-a placut, a fost ideea acestei carti. Unicat e un roman cu o suta de finaluri, pe bune. Ultima parte a cartii iti ofera o suta de variante de final. E o idee interesanta mai ales pentru cei care urasc finalurile deschise sau pentru cei carora nu le place cum se termina o carte. Din perspectiva unei persoane care mai cocheteaza cu scrisul, am simtit mila fata de Pavic. Eu nu reusesc niciodata sa gasesc un final povestilor mele, nici macar deschis. Intotdeauna scriu si cand simt ca trebuie sa vina finalul ma opresc si timp de cateva zile caut idei cum sa termin povestea. Un final e imposibil pentru mine, dar 100...
Pe parcursul lecturii, am simtit nevoia sa compar romaul lui Pavic, cu Negusotrul de inceputuri de roman al lui Matei Visniec. Nu stiu de ce. Romanul lui Visniec vorbeste despre importanta inceputului de roman, despre cum primul paragraf e foarte important pentru ca asta convinge cititorul. Poate ca datorita acestei comparatii, romanul lui Pavic nu m-a miscat. Nu spun ca e rau, ci doar fad.
Oricum, cert e ca ma gandesc din nou la acea provocare cu romane din toate tarile lumii si cred ca o sa caut prin librarii, carti scrise de autori din tari pe care nu le-am descoperit litarar.
Pe curand...

joi, 12 noiembrie 2015

Angajare de clovn - Teatrul de pe Lipscani

E pentru a doua data cand vad piesa Angajare de Clovn. Si e pentru prima data cand vad o piesa de teatru de doua ori. Eu nici la filme nu prea ma uit de doua ori, nici macar o carte nu o citesc de mai multe ori. Cu greu ma uit la un film facut dupa o carte, si de obicei, atunci observ diferentele.
Asa am facut si aseara, cand am fost la Teatrul de pe Lipscani. Am comparat Angajarea lor de clovn cu Angajarea de la Teatrul Bacovia. Nu am vrut sa fac asta, dar asa a functionat creierul meu.
Pentru inceput vreau sa spun ca Teatrul de pe Lipscani e wow. Nu stiu cine se ocupa de el, dar arata foarte bine. Incepand cu foaierul, continuand cu barul Muse si toaletele. Asa glamorous trebuie sa arate un teatru. Sala mare a teatrului, meh. Lambriurile de lemn de pe pereti nu sunt cea mai reusita alegere. Un lambriu poate sa ofere clasa unui spatiu, insa aici s-au ales niste placi patrate, lacuite foarte intens, delimitate de linste margini albe. Arata ca faianta. Zici ca esti intr-un laborator de chimie, unde in loc de faianta alba s-a ales una maro, care imita lemnul. E mare pacat pentru ca restul e perfect: tavanul, scaunele, scena. Toate arata foarte bine.

vineri, 6 noiembrie 2015

Naomi

53# Toxic

Clar. Imi place Tanizaki insa nu stiu de ce tot uit ca imi place. Am citit Labirintul destinului ce mi-a placut foarte mult. Apoi Some prefere Nettles, ce nu m-a dat peste cap si dupa aceea, volumul de povestiri, Club Gourmet. Cu Naomi se fac 4 carti si la marginea patului ma asteapta Cheia, pe care am cumparat-o la 2 lei de la o librarie cu carti foarte ieftine.
In principiu, Tanizaki are cam aceasi tema: relatia esuata de cuplu si lupta dintre traditional si occidental. Insa, de data asta personajul feminin m-a fascinat enorm. Am auzit de Naomi cand am fost la Conferinta internationala de la UCDC. Acolo a avut loc un workshop pentru studenti, unde s-a discutat romanul acesta, iar finalizarea workshopului a fost un poster. Posterul a fost reusit pentru ca m-am dorit sa citesc romanul.
Romanul, in japoneza, Chijin no Ai (lit. Dragostea unui fraier (?)) a fost publicat episodic (se pare ca asa s-a intamplat cu toate romanele lui Jun'ichiro Tanizaki) in ziarul Osaka Asahi pana cand a fost cenzurat si interzis. Cateva luni mai tarziu, o alta revista pentru femei moderne preia publicarea romanului si astfel asunge unul din cele mai celebre si progresiste romane japoneze. Romanul a avut mare succes in randul femeilor moderne, care incepusera sa munceasca si nu isi mai doreau sa fie casnice dar si in randul barbatilor moderni care acceptau astel de relatii intre un barbat si o femeie.

joi, 5 noiembrie 2015

Concertul laureatilor concursului "Romania de la Tokyo"

Marti, 3 noiembrie a avut loc concertul laureatilor concursului Romania de la Tokyo. E a doua editie, din cele 10, la care particip si chiar o apreciez pe doamna Kazuko Shimada pentru ca organizaeaza de atata timp acest concurs.
Ca de fiecare data, Centrul de studii Romano-Japoneze "Angela Hondru" a fost organizatorul concertului de aici, ce s-a tinut de aceasta data in Aula Magna a Universitatii Romano-Americane.

Castigatoarele concursului din Japonia, cele care au primit cadou o excursie in Romania si cateva concerte aici, au fost anul acesta: Uematsu Yu - vioara, Yamada Airi - mezzo-soprana si Ishizaki Ayaka - flaut. Cele trei au fost acompaniate la pian de Clementina Ciucu.
Pus sub semnului nenororcirii din Clubul Colectiv (tragic eveniment in care URA a pierdut studenti), evenimentul a fost destul de linistit si sobru. Cel mai impresionant moment mi s-a parut cel in care Yamada Airi a interpretat in semn de respect pentru victimele incendiului, o strofa din Desteapta-te romane.

miercuri, 4 noiembrie 2015

Apusul de ieri

Ieri pe cerul din Bucuresti s-a putut vedea un apus rosu foarte frumos.
I-am facut si eu cateva poze. Fara filtre, fara photoshop



marți, 3 noiembrie 2015

Arte traditionale japoneze la UCDC

Duminica la Universitatea de Stiinte agronomice si luni la Universitatea Crestina Dimintrie Cantemir au avut loc niste demonstratii de caligrafie, ikebana si dans traditional japonez. Eu am ajuns luni, la demostratia de la Cantemir.
Demonstratiile de caligrafie si ikebana au fost facute de Maestrul Kihachiro Nishiura, descendent al lui Enji Nishiura, fondator al școlii de ceramică Nishiura-yaki, extrem de apreciată în Japonia și în străinătate încă din perioada Meiji.
Caligrafia a fost intotdeauna un mister pentru mine. Cred ca ma fost ulima generatie care a facut caligrafie in clasa a IIa si pentur ca de atunci aveam un scris infect, eu eram singurul care avea de scris caligrafic o pagina, in timp ce colegii mei, scriau 5-6 randuri. Si tot nu am invatat sa scriu frumos. De aceea am o fascinatie pentru oamenii care scriu frumos si fac din asta o arta. Caligrafia japoneza e mai mult decat o arta a scrisului. Maestrul Kihachiro Nishiura spune ca pentru el "reprezinta o muzica ce nu se aude si care este formata din trei timpuri de linii si doua culori, alb si negru." Caligrafia japoneza a aparut ca ofranda zeitatilor. Oamenii scriau pentru multumire, pentru ruga. Spatiile ditnre semne sunt locuri pe unde zeitatea coboara pe pamant si iti indeplineste dorinta sau iti primeste multumirea.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)