luni, 28 martie 2011

TVR experience

Experiența mea cu televiziunea este de cand eram mic copil. Intr-o zi, în vacanța mare m-a oprit un reporter pe stradă să mă intrebe cum e corect: ""Porumbul e original din America sau Originar din America?". Am raspuns corect și m-am vazut a doua zi la TV, pe postul local EuroTV.
În clasa a 8-a, după proba de la româna de la Capacitate iarăși am dat un interviu (mama era inspector școlar si mă aștepta presa la ușă). Următoarea apariție tv a fost în clasa a 10, când am câstigat un concurs și am fost invitat să îmi iau premiul la Antena 1, la emisiunea Madame (toată lumea se uita la Teo pe vremea aia) și apoi tot în clasa a 10, dar în vară, când mi-am lansat cartea, presa a fost prezentă.

joi, 24 martie 2011

Şi eu merg la muzeu

Cu toate că merg în fiecare vară prin țară și am văzut sute de muzee, de la cele mai inedite, până la cele mai plictisitoare, în Iași nu am fost decât la cateva. Astă vară, am vizitat, tot cu mama (profesor de istorie), cateva muzee pentru că "nu fusesem în stare să merg în 4 ani decât la Palatul Culturii, la câteva biserici și Cimitirul Eternitate".
Însă nici atunci nu am apucat să văd prea multe.
Pe lângă Muzeul Eminescu am trecut de nenumărate ori, dar cam de fiecare dată era închis, pentru că era prea târziu.
Când am primit invitația de a parcipa la Ziua porților deschise am zis că e cazul să o fac și pe asta. Singurul lucru pe care îl stiam despre muzeu, era că se află pe loculm unde cândva exista un restarurant, iar după anii '90 a fost reamenajat de către decanul Faculății de Arhitectură pentru a devenii muzeu.
Alături de mine și sora mea mai erau și două prietene din București pe care era cazul să le și "culturalizăm". Mi-a placut foarte mult conceptul zilei porților deschise și am descoperit un muzeograf, cel de la Colecția Teatrului, plin de patos și dăruire.
Mi-ar fi placut să ajung si la Bojdeucă, pe care o văzusem astă vară însă am fost prins cu alte treburi.
Iar după experiența asta organizată de Icar Tour, promit că o să merg cât de curând la Casa Dosoftei, la Casa Otiliei Cazimir și la cea a lui Sadoveanu (muzee care știu unde sunt).
Cu ajutorul lui Alex, o sa vă și demonstrez că am fost acolo :D.
Pe curând...

Cade!

Pe la ora 11 am primit un telefon: Horea, a cazut un copac si ti-a lovit masina. Dar nu e foarte grav.
M-am imbracat repede si am coborat in parcare. Asa era, un copoac fusese smuls din radacini de vant si cazuse peste aripa masinii. Era destul de greu de ridicat si erau sanse mari sa lovim si masinile ce erau parcare langa mine.
Prima data am sunat la presa. Cunosc o tipa, ce imi ia maine interviu pentru TVR 3, cu plecarea in Japonia, si am sunat-o pe ea sa ii zic. Ea a sunat la redactia stiri ce trebuiau sa ma sune, dar nu a mai sunat nimeni.
Se adunasera o droaie de gura casca, pe langa cei ce ii cunosteam, a trecut si politia, care a incetinit si a plecat mai departe asa ca m-am hotarat sa sun la 112.
Buna ziua, mi-a cazut un copac pe masina! si mi-au inchis telefonul in nas. Mai sun odata. De data asta mi se face legatura la serviciul descarcerare. Le explic ca nu e o avarie mare, dar ca nu pot muta copacul ca e greu. In 20 de minute ajung si baietii, echipati de accidente rutiere. Se uita la masina, se uita la copac si incep sa rada. Treaba asta puteam sa o facem si noi! - asta e primul lucru pe care ni-l spun. Si de ce s-o facem noi? Pai imi trebuie o constatre ceva, cu care sa merg apoi la politie, la asigurare, imi trebuie o dovada. Macar de asta sunt acolo.
Mai urmeaza inca 15 minute in care se chinuie sa scrie un proces verbal pe motiv ca nu gaseau incadrarea: a cazut un copac. In schimb exista incadrarea: au cazut obiecte cosmice in toate acele categorii.
Acum trebuie sa merg sa caut pe cel de la daune, dar maine ,ca azi e deja prea tarziu si nu il mai gasesc.
Noroc ca nu e lovita tare.
Pe curand...

miercuri, 23 martie 2011

Filme de suflet

După o pauză de câteva zile de vizitat blogosfera, ieri am descoperit o leapșă de la Ancuța de care mi-am adus azi aminte, în timpul unui curs plictisitor. Leapșa trebuie să fie despre 5 filme de suflet.
Insă eu azi aveam impresia că sunt 6. Si nu intelegeam de ce sunt trecute replici din film (Ancuța a uitat să precizeze că trebuiesc replicile celebre ale filmului, asta am descoperit la persona ce i-a dat ei leapșa).
Dacă stiam că e cu replici nu spuneam că o fac. Dar o să o fac în stilul meu. Mie nu imi plac replicile din filme și nu pot spune că ma impresionează. Chestia cu replicile mi s-a pare o chestie pe care fetele o fac. Oricum oameni mai experimentați decât noi au facut deja un top cu top 10 replici pe care le găsiti aici.
Eu o să vorbesc despre scene memorabile din aceste filme.
Primul film despre care o să vorbesc este The Color Purple, iar imaginea despre care voi vorbii nu se referă la scena în care cele două surori se întâlnesc după jumătate de viață (scena cea mai enotionantă) ci despre scena în care Celie primește casă părintescă după moartea tatălui său: după o viață în care a fost bătută și maltratată pentru că era urâtă protagonista fuge să-și trăiască viața, însă se întoarce la înmormântarea tatălui ei. După înmormântare află de la avocat că nu era tatăl ei de fapt și ca a primit moștenire casa. Înbătrânită, dar mai doamnă ca niciodată, așteaptă să plece avpcatul, își pune ochelarii pe nas să vadă casa mai bine, și incepe să danseze de bucurie. Imi place scena asta pentru că e primul moment în care o vedem pe Celie că primește ceva.

Sunt un adept al filmelor Horror, al romanelor de groază (Stephen King și John Saul sunt preferații mei) așa că un astfel de film trebuia să fie. Orphan este unul dintre filmele mele preferate.
Scena preferată din film este scena luptei dintr mamă și orfană pe lac. După ce orfană își ompară tatăl adoptiv, o fugărește pe mamă, o prinde pe un lac ânghețat unde vrea să o înjunghie. Ghiața se sparge, cele două cad în apa rece une se luptă, mama reuște să iasă, lovită și însângerată când in spatele ei iese șo orfana. Având cuțitul la spate îî săune mamei să nu o părăsească și aceasta cu ultimile puteri îî trage un picior în gât de il rupe și moare în apa înghețată.

Closer este unul dintre filmele mele de suflet. Scena de la începutul filmului este scena favorită și cred că mai bine vă uitați la filmulețul de mai jos decât să o explic eu. Spun doar că îmi semănă cu o scenă din Matrix, când Neo află cum este realizată o matrice și îi apare pe Wall Street o tipă îmbrăcată în roșu printre toți tipii în paltoane negre.


Ultimile două filme le-am ales pentru idee. Nu pot povestii o scenă sau să spun o replică pentru că ideea filmului este împortantă. Cele două filme sunt Stranger Than Fiction și Inception.

În cazul în care nu le știați, puteți vedea mai jos trailerele.


Pe curând...

marți, 22 martie 2011

Clasificare

Când vrei să clasifici femeile în relație cu bărbații poate fi destul de stufos:
- femei ce vor bărbați cu bani;
- femei ce vor bărbați bine dotați;
- femei ce vor bărbați mai in vârstă;
- femei ce vor bărbați mai tineri decât ele;
dar și combinații de aceste clasificări sau cine știe ce alte clasificări.
La bărbați e mai simplu, ca întotdeauna:
- bărbați ce vor femei de vârstă apropiată cu ei;
- bărbați ce vor femei de aceași vârstă/

Eu ma înscriu ăn prima categorie. Mi-ar plăcea ca femeia ce va sta o bună perioadă de timp lângă mine să fie un om cu care am ce vorbii, un om cu care mă pot sfătuii, un prieten dar totodată un om matur capabil să-mi satisfacă orice dorință, plăcere.
De aceea nu înteleg a doua categorie de bărbați, acea categorie ce își schimbă femeia ca pe un accesoriu gen telefon sau mașină, cei ce văd femeia ca un fruct ce mereu trebuie sa fie proaspăt. Cum partenera a depășit termenul de valabilitate, asta însemnănd, varsta maximă admisă, aleg alta, cu vârsta minima admisă și o folosesc până se plictisec. Ei îmbătrânesc dar partenera lor are mereu aceași vărstă.
Acei oameni nu au nevoia să gîsească în partenerul lor de viață un confident, un om cu care să vorbească? Oare sunt veșmic copii ce nu vor să accepte ce trebuie să se maturizeze, pentru că timpul trece si peste ei? Oare nu fac față unei converații mature și de aceea caută minți necoapte?
E un mare mister pentru mine...
Pe curând...

vineri, 18 martie 2011

Cam așa ar suna reclama

Ești stresat că mai e puțin timp pânp la licentă și din "n" motive (mess, facebook, jocuri in rețea, prea multe filme și seriale etc) nu ai avut timp de ea?
Din cauza emoțiilor și a stresului te apucă cufureala pe la școală și unde nu te aștepți e soluția ta:
Acest anunț se află scris pe ușa de la wc-ul de bărbați de la etajul 1, de lângă laboratorul de Statică, în clădirea CMC, în cadrul Faculțății de Construcții și Instalații din Iași.
Am mâzgâlit ultimile două cifre ale numărului de telefon pentru a apăra intimitatea "salvatorului".
Eu sunt uimit de faptul că a avut curaj să pună numărul de telefon în facultate, acolo unde poate să îl vadă orice profesor. Oricum fiecare stâlp din Tudor până în Podu Roș e plin cu astfel de anunțuri. chiar mai trebuia unul și aici?
In vremuri în care proaspeții asistenți se cred deja experți si tin ore în care se laudă cu realizările personale în timp ce mestecă o gumă și folosesc expreși ca "așea" în loc de "așa" și "Focșeani" în loc de "Focșani", ca sa pară mai șmecheraș, ce să mai ceri de la studenții care vor să facă un ban în plpus vânzând licențe...
Pe curând...

miercuri, 16 martie 2011

De-a v-ati ascunselea

15 martie 2011, ora 20.15
Campusul Universitar "Tudor Vladimirescu" Iasi
Balconul etajului doi din caminul T7

Cum toamna nu vroia sa mai plece si era atat de cald in noiembrie, iarna la randul ei a vrut sa isi faca sederea mai lunga, si abia acum cateva zile ne-a parasit. Primavara, cea mai de treaba, a cedeat din timpul ei iernii si verii si tocmai dupa doua zile de primavara, deja sunt 20 de grade.
Era asa de cald si placut pe balcon incat nu imi mai vedea sa plec in camera.
Deodata vad masina de politie ce da ture de campus toata ziua si noapte prin campus. Oau, si-au pus farul ce se arsese acum doua luni.
Masina se opreste in fata terenului de sport si se uita l o gasca de baieti se stateau acolo. Ma uit si eu la ei. Oare vor sa joace fotbal pe intuneric, pe terenul ce e in modernizare? Poate se mai impiedica si se lovesc.
Deodata toti o iau la fuga in directii diferite iar dupa un scurt timp se aude o voce ce striga "Zece!".
What? Ce naiba se intampla? Insa dupa cateva secunde imi dau seama, dupa ce aud: "Cine nu-i gata il iau cu lopata!"
Genial! De ce nu mi-a venit si mie ideea in 4 ani jumatate de cand stau in capus? Sa fi student si sa joci v-ati ascunselea printre masini, noaptea, prin boscheti.
Am stat sa urmaresc tot jocul. Unii se ascunsesera in santurile pentru tevi, altii se ascunsesera printre schelele de la T9, altii prin parcare dupa masini si veneau tiptil spre masina unde trebuiau sa se scuipe. Numai ca cel ce mijase, nu prea plimba ursul iar ultimului i-a fost destul de greu sa salveze turma.
Au tot jucat pana pe la 12, razand, injurand si vorbind tare. Insa nu m-au deranjat, m-au impresionat pentru ca au avut aceasta idee.
Pe curand...

luni, 14 martie 2011

Episodes


Mat Le Blanc este genial. Daca Joe e singurul lui rol important este pentru ca el e Joey. Si in Episodes, cand isi joaca propriul rol e tot Joey e, doar ca cu fitze de star he Hollywood.
Serialul prezinta doi scenaristi ce au un serial de succes in Marea Britanie ce li se propune sa faca un remache in L.A.
Serialul este despre compromisuri si despre televiziuni. Despre cum cred scenaristii ca e treaba si ce impun sefii. Despre actori bagati pe gat si scenarii modificate...
Ironie si accent englezesc. Serialul are doar 8 episoade si sezonul 2 deja a fost confimat cu 9 episoade
Pe curand...

miercuri, 9 martie 2011

De ce blog?

Am primit o leapsa de la Ancuta si mi se pare foarte interesanta. O onorez un pic mai tarziu pentru ca 24 de ore nu am avut internet.

1. Când ai început să scrii online? Am inceput sa scriu pe blog pe 25 septembrie 2007, dupa o discutie cu o prietena de-am mea, ce pe vremea aia abia incepuse si ea sa tina un blog, dar s-a lasat de el anul trecut.

2. Ce te motivează să scrii pe blog? Cred ca numele blogului , "In cautarea Eului pierdut", spune cel mai bine ce ma motiveaza. Am inceput sa scriu cand nu stiam unde sunt, si ce caut acolo, si oarecum m-am regasit punandu-mi gandurile pe tapet. Avand in vedere ca am fost scriitor, si candva am scos o carte ce a fost si premiata, blogul a fost modul in care am spus: nu am renuntat la scris, trec printr-o faza, cand voi avea inspiratie ma voi lasa de joaca online si voi trece din nou la proza. Inca nu s-a intamplat asta, dar astept inca ziua. Inca ma mai caut...

Apoi in 2008, pe 15 ianuarie am inceput un blog de fotografie.: "Joaca de-a fotografia"Pe blog apar fotografii neretusate, facute de mine. La incept au fost flori, peisaje si compozitii, de vreo doi ani sunt fotografii din excusiile prin tara, fotografii ce imi sustin jurnalele de calatorie.

In octombrie 2008 am inceput un blog de nisa, "Povesti Urbane", pasionat de orasele in care traiesc si povestile lor, insa am scris doar 8 articole in 2008 si 3 in 2010. Nu l-am inchis pentru ca astept sa gasesc povesti pentru el.

3. Cum reacţionezi la comentarii negative? Daca sunt semnate sunt ok. Dar daca sunt anonime si aberante ma enervez de mor. Oricum ma enervez, dar pe cele anonime si aiurea (de la frustrati ce nu au curajul sa spuna cine sunt) nu le accept. Parerile mele, fiind subiective, pot deranja pe multi si de aceea le accept parerea, dar cum eu am curaj sa spun cine sunt astept si de la ei macar atat.

4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit? Dupa cum am scris si mai sus, a fost un joc psihologic, de a discuta despre problemele mele, fara sa vad fata in fata interlocutorul, si a incerca sa trec peste anumite temeri. Nu am avut niciodata o tematica. Am discutat si discut despre orice imi starneste interes; fie ca imi place fie ca ma enerveaza. De la carti, filme, seriale, prieteni, situatii amuzante, filosofie, aberatii, frustrari, fericiri si razbunari, despre toate am discutat la un moment dat. E un blog de suflet si scriu despre ce ma intereseaza.

5. Ce fel de linkuri ţii în blogroll? Am un blogroll cu prieteni si unul cu blogurile pe care le citesc.

6. Cum te-a schimbat pe tine blogul? M-am maturizat mult anii astia si oarecum si prin blog.

7. Ce aşteptări ai în viitor de la blogul tău? Sa reuesc sa il tin cat mai mult timp, cu toate ca tot mai des am pauze lungi de scris, si sa ma opresc atunci cand nu mai fac asta cu drag.

8. Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog? Le multumesc ca trec pe aici ori de cate ori vad linkul la status sau pe facebook sau isi aduc aminte de el

Pe curand...

marți, 8 martie 2011

White noise

Acesta este un caz cand engleza bate romana.
Eu sunt un mare adept al limbii romane. Imi place cum suna limba noastra, e melodioasa si cuvintele parca curg unul dupa altul insa exista o expresie, ce imi place de mult, ce nu suna bine in romana.
White noise=sunet alb, este o expresie folosita metagoric in zilele noastre. Ideea de sunet alb pornerste de la ideea de lumina alba. Dupa cum stiti lumina alba este formata prin suprapunerea tututor spectrelor de lumina. Dupa acest principiu se formeaza si sunetul alb prin alaturararea tuturor tonalitatilor de asceasi intensitate a unui sunet. Cel mai cunoscut sunet alb este scos de televizor atunci cand nu este semnal. Acea imagine, numita popular, purici, emite un sunet alb.


Expresia a fost preluata, metaforic, din libajul tehnic, in limbajul uzual si se refera la totalitatea zgomotelelor din exterior: masina ce trece pe strada, fluierul politistului, pasarea ce canta, oamenii ce vobesc. Adica lucruri neiportante pentru urechea ta. Astfel, cand nu te intereseaza ce spune cineva anglo-saxonul spune ca e white noise. In romana nu suna bine sa spui "zgomot alb". Parca e prea mot-a-mot luata expresia, iar daca o folosesti in egleza devine ieftina, parca. Si din acest motiv nu pot folosii aceasta expresie decat in gand, sau atunci cand o sa se iveasca o discutie in egleza.
Pe curand...

The Song of Lunch

He leaves a message, a yellow sticky,
on the dead black
of his computer screen:
gone to lunch. i may be some time.

His colleagues won’t be seeing him
for the rest of the afternoon.
Rare joy of truancy, of bold escape
from the trap of work!

That heap of typescript can be left to dwell
on its thousand offences
against grammar and good sense;
his trusty blue pen
can snooze with its cap on;
nobody will notice.

He shuts the door on the sleeping dog
of his own departure,
hurries not too fast along the corridor,
taps the lift button, and waits.

The Song of LUnch este o adaptare tv a poemului omonim scris de Cristopher Ried. Filmul ii are ca protagonisti pe Alan Rickman si Emma Thomson si a fost realizat cu ocazia Lunii Poeziei din Londra, de catre BBC.
Cu toate ca dureaza aproximativ 50 de minute filmul este foarte solicitant pentru ca este format din scurte dialoguri si monolog al prezentarii actiunii facute de catre personajul masculin.
Povestea ii prezinta pe cei doi protagonisti, el un poet, marea sa dragoste, casatorita in prezent cu un romancier, luand masa impreuna, dupa 15 ani. Fiecare gest, de la ridicarea paharului la drescrierea cerceilor ei, de la sunetul facut de porumbei si pana la o masa de barbati galagiosi sunt prezentati in monologul poemului. De fapt actiunile se desfasoara pe monologul de de fapt derprezinta poemul propriu zis.


Filmul mi-a fost recomandat de Raluca, o persoana importanta mie, un prieten bun, o femeie puternica si inteligenta si pentru asta ii multumesc mult. Nici un film nu va mai fi la fel de aici in colo, datorita acestui film voi analiza fiecare detaliu, pentru ca detaliile pierd in film, fata de lectura.
Pe curand...

luni, 7 martie 2011

word press

Doamne de cand am blogul asta!
Am dat o cautare pe google cu numele meu si am descoperit ca inca mai exista blogul de pe WP. La un moment dat ma suparasem pe blogger si am vrut sa ma mut pe wp. Insa nu m-a tinut mult. Era perioada cand nu puteai pune poze si filme pe wp asa ca am renuntat la idee. Insa tin minte ca il stersesem. Se pare ca nu...
Si ma lupt sa imi sterg contul si nu reusesc. E greu sa renunti la concurenta, se pare :)).
Doamne... ce articole scriam prin 2008. Nu imi vine sa cred... Poate ca asa vezi cum te-ai schimbat in ani...
Da, si multumesc Alex (Q, Ironiada) pentru muzica. Ma relaxeaza atat de mult incat nu ma mai satur sa lenevesc de doua zile.
Pe curand...

duminică, 6 martie 2011

In premiera


Exista odata o emisiune cu reportaje de exceptie. Emisiune se numea "Reporter special" si era difuzata de Antena 3. Insa audientele nu erau compatibile cu emisiunea si cum traim intr-o societate de consum, emisiunea a picat.
Insa PRO TV-ul avea si are o emisune de succes. Romania, te iubesc, o emisune cu reportaje interesante. Producatorul emisiunii, Carmen Avram a plecat intr-o zi de la PRO. Pe motiv ca vroia sa evolueze iar emisiune de pe PRO avea un format ce nu avea voie sa se schimbe, ca sa nu piarda din succes. Insa Gadea a luat-o la Antene unde e sef si i-a facut si emisune. Emisiunea a fost lider de audienta, pe 1 Martie,cand a debutat cu o editie speciala. Emisiunea se difuzeaza duminica, la ora 21.00.
In Premiera cu Carmen Avram este imbinarea perfecta dintre Reporter Special si Romania, te iubesc (RTI). Acelasi motor, jurnalisti mai buni.
Si inca ceva, Carmen Avram, fostul producator RTI, actualul sef de evemimente speciale Antena 1 si 3 si producatorul In premiera, este absolventa de CFDP, la Constructii la Iasi.
Pe curand...

sâmbătă, 5 martie 2011

Touch and Go


De vreo cateva zile ma tot gandesc la trupa asta, sau mai bine la melodiile lor si nu pot sa imi aduc aminte cum se cheama trupa si nici piesele, pana aseara: multumesc mult Lavi pentru ajutor.
Touch and Go este o trupa de jazz-pop din Marea Britanie cunoscuta pentru cele 3 single-uri ale sale, pe aceasi linie melodica,: Would You, Straight... to Number One si Tango in Harlem.
Trupa a prins foarte bine in Rusia, in tarile foste URSS, in general in Europa de Est, unde au si concertat ani de-a randul. Mie mi-au placut foarte mult, cu toate ca nu stiu alte piese in afara ce cele trei single-uri. Acum am vazut pe youtube multe melodii pe care nu le stiu si pe care trebuie sa le ascult.
Eu i-as definii ca Dali al muzicii. Imbinarea de jazz, cu muzica pop, trompeta ce se aude in exces si vocea solistei ce mai mult sopteste, ies din tiparul muzicii comerciale, abordand un stil mai exclusivist. Eu cand ascult Streight... to Nnmber One, vad in fata tabloul de Dali, ce din imaginea de mai sus. Pacat ca nu au mai scos nimic ce sa ajunga si la urechile mele.



Pe curand...

vineri, 4 martie 2011

R pupitre

De obicei cand se face referire un numar mare si nedeterminat de obiecte se foloseste litera n, lucru probabil stabilit de matematicieni, insa in povestea asta R se potriveste mai bine.
Pe vremea cand matusa mea era studenta, facultatea de constructii se afla in corpul B, acum acolo e FEAA. Pe langa corpul B, mai veau ore in corpul A, acolo unde acum e Facultatea de telecomunicatii, cateva ore in corpul C, undeva pe Sararie si cred ca corpul D era undeva prin spatele Mitropoliei. Cand ea era in anul 5, s-a inaugurat o noua cladire, in Podu Ros. Cladirea avea numai sali de desen, cu plansete mari. Studentii au poreclita atunci Corpul R, avand in vedere ca erau atatea si atatea corpuri de cladiri. De la o porecla pusa pe studenti, denumirea a ajuns oficiala. Astazi corpul R e cladirea simbol a Faculatii de Constructii, celaalte cladirii disparand in timp, aparand cladiri noi in vecinatatea corpului R. Si in timp a ajuns de la o cladirie cu plansete de desenat la o cladire cu sali de curs, anfiteatre si sali de seminarii.
Cand am ajuns in anul 1, cladirea era intr-o stare deplorabila: mizerie, panza la geamuri in loc de perderle, tevi ce treceau prin sali dar bai moderne. In anul 2 au inceput renovarile si astazi cladirea arata foarte bine.
Insa nu am inteles niciodata de ce bancile sunt mazgalite. Ok, bancile de la scoala primara inteleg sa fie mazgalite, poate merg sa fie mazgalite si alea de la liceu, ca na adolescenta. Dar cand deja esti major, matur si viitorul tarii de ce mai mazgalesti banca?Poate imi explicati voi...
Pe curand...

miercuri, 2 martie 2011

Dana Grecu


Multi o stiu ca "nebuna aia care tipa intr-una la invitati la Antena sau la Realtiatea". Pentru mine in schimb e cea mai tare jurnalista pe politic.
Cu toate ca multi spun ca Antena 3 e subiectiva, ea e singura care nu e. Ce nu ii place, nu ii place si scuipa iar ce ii place spune in gura mare si cand e in opozitie cu ceilalti. Chiar ieri o vazusem la o editie speciala cum se cotrazicea cu Ciutacu pentru ideile ei. Asta crede asta spune.
Acum cateva saptamani am vazut-o la emisunea celui mai prost prezintator, Mandruta, intr-o ipostaza in csare si-ar dorii toti invitatii ei sa o vada: calda, calma, draguta, mama iubitoare, sotie romantica.
Si imi place de ea pentru ca spune: "ma consider un om ce are o bruma de inteligenta".
Pe curand...

Best movie ever (ironic)


Aseara intrebam prietenii pe facebook care este cea mai prosta categorie de film. Parerea mea e ca cea mai proasta categorie sunt filmele horror cu adolescenti si mai ales daca actiunea mai are loc si intr-o padure.
Azinoapte am vazut un film ce mi-a stabilit noul low. Mai prost de atat nu se poate. Filmul se numeste Transylmania. Filmul prezinta o gasca de studenti din America ce pleaca sa studieze un semestru la o Universitatea Radu din Romania, Transilvania.
Decanul era un pitic ce avea o fata cocosata pe nume Draguta, exista o profesoara de apareare impotriva vampirilor si totul se cumpara in Romania cu blugi americani. Universitatea e bantuita de un monstru ce rapeste fete frumoase si capaac peste asta, vampirul Radu se intoarce sa rupa blestemul iubietei sale vrajitoarea Stephania, inchisa intr-o cutie muzicala de 500 de ani.
Sa nu mai spunem ca trenul romanesc era un expres a la Harry Potter, ca transportul se facea cu caruta iar universitatea avea sediul in Castelul Huniazilor.
Deci, daca vreti sa va stabiliti un nou low, va recomand filmul! Alfel, va pierdeti in cel mai prost mod posibil aproximativ doua ore din viata.
Poftiti si trailerul:

Pe curand...

marți, 1 martie 2011

Martisor


Google ma surprinde din nou si de data asta cu un martisor. Dupa ce m-a surprins cu Brancusi, acum da lovitura cu martisorul. Bravo google Romania!

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)