joi, 31 decembrie 2015

Top 5 carti 2015

M-am gandit sa reiau articolul de anul trecut si sa il transform intr-o traditie, ca la final de an sa realizez un top 5 al cartilor citite in anul ce se incheie in curand.
Anul acesta am citit 60 (si vreo doua - insa sunt cateva ce nu apar pe goodreads, ca #30deanidecapitanie si vreo doua carti tehnice) de carti, mai putin decat anul trecut, pentru ca am inceput sa lucrez in cadrul unui proiect si timpul alocat lecturii s-a diminuat considerabil. 
Anul asta nu au fost prea multe carti care sa ma dea pe spate. Au fost trei carti ce mi-au placut foarte mult, carti ce se vor gasi pe primele trei pozitii, si vreo 6 ce mi-au placut, dar nu m-au dat pe spate. Aici am stat si am gandit. Care din cele 6 sa intre in top si de ce. Si pana la urma am mers pe cel mai logic principiu: cartea care mi-a ramas in minte cel mai intens. Nu conteaza ca nu i-am dat 5 stele pe goodreads la momentul respectiv, daca dupa luni bune imi este inca in minte.
Dand click pe numele cartii puteti citi articolul scris atunci despre carte, ca sa va faceti o idee.


Un 2016 plin de lecturi reusite! La multi ani!
Pe curand...

miercuri, 30 decembrie 2015

Shogun

56(60)# N-ai citit Shogun?

Da. Nu citisem Shogun. Am vazut miniseria de n ori (si o s-o revad din nou, cu siguranta), am incercat sa o citesc cand eram prea mic si am fost in Japonia fara sa citesc cartea. Asa ceva...
Dar acum am indreptat lucrurile si intru in 2016 cu dreptul. Nu o sa ma mai intrebe nimeni cum de nu am citit Shogun pentru ca nu o sa mai fie cazul.
De ce acum? As fi putut sa traiesc si fara sa citesc cartea asta. Nu ma rusinam prea tare cand mi se batea obrazul ca nu am citit-o. Doar ca prin septembrie am auzit despre o carte in care se discuta despre ce e adevarat si ce nu e in Shogun. Cartea aia mi se pare interesanta si ca sa o citesc, trebuia sa citesc fenomenul.
Nu pot spune ca am fost impresionat. Exista cateva motive: stiam actiunea din mini-serie, am trecut pe viu prin socul cultural si cunosc deja cultura japoneza. E scrisa bine, are umor insa, acum, cu ochii si cu mintea post Japonia, mi se pare comerciala. Volumul 1 mi s-a parut mai bun de cat al doilea, ce mi s-a parut extrem de plicticos. 
Si ca sa fiu sincer pana la capat, nu stiu daca as mai citi ceva din Saga Asiatica a lui James Clavell. Sunt romane mult mai bune scrise de scriitorii lor ce prezinta cultura asiatica, de ce as citi ceva atat de comercial?
Experienta Shogun o iau ca pe experienta Sadoveanu. Trebuie citit pentru cultura generala, cu toate ca nu ma face sa vibrez.
Pe curand...

miercuri, 16 decembrie 2015

Poveste de la metrou (3)

Cu ceva timp in urma, am plecat de la Unirii si in loc sa o iau pe drumul meu obisnuit: Unirii- Victoriei, Victoriei- Obor, am luat-o invers, pana la Dristor, unde am schimbat de la 1 la 2. Am ales drumul asta, cu toate ca e un pic mai lung ca sa fiu in compania cuiva. Mai bine merg jumatate de drum cu cineva, decat un drum intreg singur. 
Ajuns la Dristor 2, am observat gresia de pe jos si mi-am adus aminte de Stalker. In fata mea erau doua tipe si m-am gandit sa incerc ceea ce scrisesem in povestirea mea. Sa ma apropii de ele atat de mult incat sa le simt parfumul. Dupa ce publicasem povestea, mi s-a spus ca asa ceva nu e posibil si voiam sa incerc. Am grabit pasul si cand sa ma apropii mai mult, cele doua tipe s-au uitat le ecranul cu programul garniturilor, si cand au vazut ca pleaca intr-un minut, au intrat in vagon. Le-am urmat si mi-am continuat planul. M-am apropiat de ele pana cand am fost simtit. Sau intors spere mine si s-au uitat sa observe ce vreau sa fac, cand am reactionat ca si cum eram enervat de faptul ca mergeau prea incet si mi-am facut loc printre ele spunand un Pardon, nervos.
Mi-am continuat drumul spre primul vagon, avand de gand sa ma asez pe locul pe care ma asez de obicei, acelasi din povestirea mea. Aveam castile in urechi insa muzica nu era data prea tare. Am intrat in primul vagon. Era aproape liber. Cateva persoane in spatele vagonului, insa in fata erau doar doua tipe ce stateau pe primul rand de scaune, pe partea stanga. Mi-am continuat drumul spre al doilea rand de scaune pe dreapta cand mi s-a parut ca aud: Stai sa vezi ca se aseaza pe primul scaun, de langa a doua usa. Cealtat tipa a intrebat de unde stie si ea i-a raspuns ca o sa ii scrie in mesaj, ca sa nu aud.

marți, 15 decembrie 2015

In Ateneu

Anul asta m-am intros la o pasiune mai veche, scrisul. Am reinceput sa scriu acum vreo trei ani, insa anul asta am oferit mai mult timp acestei pasiuni. Pana acum Subcapitol mi-a publicat doua povestiri si cat de curand o sa apara si a treia. La inceputul anului viitor o sa mai am o surpriza, insa pana atunci, va spun ca in numarul de noiembrie-decembrie al revistei Ateneu din Bacau, a aparut "[insert title here]", o povestire pe care am scris-o acum mai bine de trei ani, pe cand eram in Japonia. Povesitrea a ramas uitata intr-ul folder in:D si de curand m-am gandit sa o scutur de praf si sa o trimit unei reviste culturale sa vad daca o publica. Fara sa par modest, povetirea de fata nu e una din cele mai bune opere de-ale mele si asta ma bucura ca a fost publicata.
Vestea publicarii a venit intr-un moment cum nu se putea mai bine, cand simteam ca ziua de luni a invis razboiul cu buna dispozitie. Mama mi-a trimis un mesaj spunandu-mi ca bunul ei prieten Ghiorghe Iorga ma felicita pentru textul din Ateneu. Cum? A aparut? Si cei de la revista nu au spus nimic? Sora-mea a fost draguta si a cumparat revista pentru amintire iar eu astept sa apara numarul viitor, ca sa apara numarul acesta in arhiva pdf. Pana atunci, numai bacauanii mei vor putea sa citeasca revista.
Pe curand...

luni, 14 decembrie 2015

Pe linia 16

Teoretic cunosc linia tramvaiului 16 de ceva timp, insa cu toate ca are statie la 2 minute de locul unde locuiesc, nu am mers niciodata cu acest tramvai. Mi se spusese ca face mult prea mult timp si vine si greu, deci e mai bine sa o merg pe jos pana la metrou, si sigur ajung asa mai repede la Unirii. Acum o saptamana m-am decis sa incerc linia asta, insa n-am mai avut rabdare sa astept un 16 si am luat un 14. 14-le a facut vore 40 de minute pana in capat de linie, undeva in spatele magazinului Unirea. Mi-a placut sa ajung de la Foisorul de Foc la Hala Traian si sa cant in gand cantecul de la Pasarea Colibri, mi-a placut sa descopar strazi noi, cu case vechi, insa nu atat de mult incat sa vreau sa mai merg odata cu 14-le.
Acum cateva zile trebuia sa ajung la o librarie intre Unirii si Universitate, deci capatul de linie de la 16, Piata Sfantul Gheorghe, era perfect. Mai ajunsesem odata acolo cu un 21, pe vremea cand citeam Povestiri pe Calea Mosilor. Nu eram presat de timp si mi-am spus ca e momentul sa desopar traseul lui 16 si sa  vad cat timp face tramvaiul pana acolo.
Asteptamnd tramvaiul in statie, am observat o batrana ce a coborat dintr-un 36 ce venea pe sens invers. Nu era imbracata saracacios, insa era putin ponosita. Avea o pereche de ghete din cauciuc, cu fas, un palton inflorat si o bereta pe cap. In mana cara doua sacose de kaufland si cu un mers incet dar sigur, a traversat strada si s-a asezat in statie. La scurt timp a ajuns si tramvaiul si dupa ce am validat cardul m-am asezat pe un loc, undeva in fata. Pe primele locuri, cele ce sunt puse de-a lungul, se asezase si batrana pe care o observasem. Zambea bland si privea pe fereastra din fata cladirile ce se derulau de-a lungul drumului. La semafaforul de la intersectia cu Stefan cel Mare a observat oameni ce stateau la rand in fata unei vitrine. Atunci a intrebat-o pe doamna ce statea paralel cu mine:

miercuri, 9 decembrie 2015

Scream Qeens

Daca esti fan al serialelor, daca stii cam ce e bun pe TV in state sau daca esti fan Gaga sau Maroon 5, sigur ai auzit de American Horror Story. Serialul asta face istorie de vreo 5 ani si castiga cam tot ce se poate castiga plus ca am cam impus niste standarde si a lansat moa serialelor antologice ce isi schimba povestea de la sezon la sezon insa pastreaza mare parte din distributie.
Insa cu siguranta mai putini stiti despre surioara mai mica a AHS, Screeam Qeens. Ca orice sora mai mica, Scream Qeens e mai dragucata, mai roz si mai inocenta. Asta pentru ca, in comparatie cu AHS ce se difuzeaza pe cablu, SQ e pe un post comercial. 

vineri, 4 decembrie 2015

Toto si surorile lui

Cand m-a intrebat Raluca ieri despre Toto si surorile lui, credeam ca face misto de Totoro.  Pana ieri documentarul lui Alexandru Nanau imi scapase. Nu stiu cum, avand in vedere ca nu prea imi scapa nimic din cinematografia autohtona iar documentariile imi plac foarte mult.
Toto si surorile lui este realizat de Strada Film in colaborare cu HBO Europe si prezinta povestea a trei frati de ednie roma: Totonel, Andreea si Ana-Maria, ce locuiesc in Ferentari, alaturi de unchii lor, pentru ca mama lor se afla in inchisoare pentru 7 ani pentru trafic de droguri. Cu toate ca Totonel e personajul care da titlul documentarului, mie Andreea, sora de 14 ani mi s-a parut personajul principal. Fata mijlocie e cea care face toata treaba si ia haturile familiei in maini, cand sora mai mare este arestata de DIICOT (posesie si vanzare de heroina) si cand se satura de conditiile insalubre in care traia.
Toto si surorile lui a castigat 13 premii internationale la festivalurile de film documentar si a atras atentia criticilor dar si a oamenilor de rand, care par sa fie interesati, ca de fiecare data, de filmele ce au ca subiect persoanele de etnie rroma si integrarea lor in societate.

Pe curand...

joi, 3 decembrie 2015

Inventiile japoneze - smartphone-ul ce se spala cu apa si sapun

Compania japoneza de electronice Kyocera, in colaborare cu operatorul de telefonie mobila au, au lansat pe piata un smartphone rezistent la jeturile de apa. Telefonul, numit DIGNO rafre, este recomandat familiilor cu copii, unde pot aparea probleme si telefonul necesita spalare, sau atunci cand vrei sa faci baie cu el. Displayul touchscreen este functional si sub apa, sau atunci cand esti cu mainile ude, producatorul (misoginismul japonez) spunad ca a fost creat pentru femei, sa poata raspunde imediat atunci cand spala vasele.
Ideea unui astfel de telefon e benefica. Eu unul mi-am scapat telefonul in wc si stiu ce spaima am tras. Ceea ce m-a amuzat e reclama oficiala a telefonului, pe care o puteti vedea in josul articolului. 
Primul gand ce mi-a trecut in minte dupa ce am vazut reclama, a fost o amintire din copilarie. In cartierul unde locuiam, pe strada George Apostu, inconjurat de parcul Vasile Alecsandri, era o pompa. Acolo, din cand in cand venea o femeie nebuna ce incepea sa spele cu apa si sapun banii. Noi ne adunam ca la circ si radeam de ea. Nu radeam neaparat de lucrul pe care il face si de modul in care intindea la uscat bancnotele pe gardul pompei, ci de intreaga ei infatisare. Se imbraca excentric, cu palarie, multe margele si rochii colorate si cara mereu zeci  de sarsanale. Cand ceda nervos, pentru ca noi radeam, incepea sa tipe la noi si sa ne spuna ca ceea ce face ea e bine, pentru ca peste tot se vorbeste ca banii sunt murdari dar si ca din bani spalati se fac averi. Noi nu intelegeam atunci expresia de bani murdari si bani spalati si o luam asa cum e dar tare cred ca nici saraca femeie nu o intelegea.

Pe curand...

miercuri, 2 decembrie 2015

Ai sai #30deanidecapitanie

Am revenit la programul meu normal, la viata mea de zi cu zi, dupa ce am evadat pentru cateva zile. Am lasat totul, nu mi-a pasat de deadline-uri, de consecinte, ca sa fac si eu parte din ziua lui cea mare.
Nu am multi prieteni. Ii pot numara pe degete. Dar am multe cunostinte. Putini dintre ei reusesc sa treaca pragul spre prietenie. De ce? Pentru ca sunt un nesuferit. Lumea nu ma place si nici nu fac eforturi sa ma fac mai placut. Insa atunci cand descopar un om care imi seamana, care ma apreciaza asa cum sunt, care are aceleasi glume de rahat ca mine si alaturi de care rezonez, ma lipesc ca o lichea si incep sa cresc o prietenie.
Omul asta ma fascineaza prin complexitatea simplitatii lui. E un suflet frumos, sufocat de straturi de personalitate impuse de societate. E un luptator ce nu s-a multumit niciodata cu ceea ce a avut si a stiut ca poate mai mult. E un arogant, e un badaran frumos. Dar nu in ultimul rand, e un romantic incurabil, in copil sensibil ce cauta cu disperare fericirea. Nu stiu cati din cei ce au fost sambata la Salonul de Piane din Bacau, il cunosc pe El asa cum l-am descoperit eu in ultimile luni. Nu stiu cati din cei de sambata, care i-au cumparat carte au si citit-o si i-au descifrat codul. Dar imi doresc sa fie multi cei care au vazut dincolo de specacolul de gala in care a epatat si s-a laudat singur. 
La multi ani, Andrei! Sa ne traiesti...
Pe curand...

vineri, 27 noiembrie 2015

Poveste de la metrou (2)

In graba mare am coborat scarile spre peron pentru ca garnitura se apropia de statie. Era atat de cald si de umed inauntru incat am inceput sa transpir instant. In timp ce ma asezasem in rand sa intru in vagonul metroului, am inchis muzica din casti, le-am scos din urechi si ma pregateam sa imi dau geaca jos pentru a nu transipra mi mai tare. 
Atunci am observat-o. O fosta colega de scoala, isi facea loc sa iasa din metrou. I-am zambit timid cand am observat ca m-a zarit pentru ca stiam ca ar fi in stare sa ma opreasca si sa ma tina de vorba, cand nu era momentul, pentru ca are obiceiul sa vorbeasca mult.
 - Salut, ce mai faci? Ii spun eu cand trece pe langa mine
- Sunt singura! M-am despartit de prietenul meu. Tu?
- Bine, multumesc. Ies sa ma vad cu niste prieteni. Ii spun in timp ce ma indreptam in pasul furnicii spre vagonul de metrou.
- Nu, nu! Esti si tu singur?
Aud aceasta intrebare cand deja paseam in vagon, Ma intorc spre ea mirat de intrebare si o vad cu un zambet mare, asteptand un raspuns. Chiar nu stiam cum sa reactionez. Eram blocat in fata usilor, cu o privire tampa in timp ce ea astepta un raspuns.
"Atentie, se inchid usile". Salvat de clopotel. Am ramas nemiscat im fata usilor si am privit-o cum astepta un raspuns. In timp ce trenul demara din gara, ea a inceput sa gesticuleze, aratandu-mi ca ne vom auzi la un telefon. Ce intamplare bizara...
Pe curand...

luni, 23 noiembrie 2015

Gust de melancolie

Ne-au ramas mostenire de la Machi (bunica mea) niste caiete de retete de bucatarie. Unele sunt scrie de mana, altele contin si retete de prin reviste, almanahuri sau calendare. Calendrele alea cu retete sau cu diferite stiri si lucruri interesante pe zi, nu le-am prins. Am auzit de ele si dovata ca ele exista sunt foile lipite in caietele de retete ale bunicii, si includerea lor intr-o prezentare, la o conferinta la care am fost la inceputul toamenei. 
Asta pana weekendul ce tocmai a trecut. La Gaudeamus, am descoeprit (sau am redescoperit, sau mi-au fost aratate) aceste calendare. Exisau doua variante: una cu diferite stiri, retete, rebusuri, sudoku, integrame, si cel cu cate o reteta pe zi.
L-am cumparat pe cel cu retete si primul lucru pe care l-am facut apoi, a fost sa sunt acasa si sa spun: "Hei, de la Haudeamus mi-am luat 6 carti si un calendar. Dar e calendarul ala uc cate o reteta pe zi, ala de avem noi foi lipite in caietele lui Machi." Calendarul conta, cu cartile. Pentru ca la Gadudeamus m-am dus cu lista si stiam exact ce cumpar. Calendarul a fost bonus, a fost ceva neasteptat.
In cazul in care nu stiti cum arata un astfel de calendar, sau daca sunteti curiosi cum arata unul in 2016, o sa va spun ca pe prima pagina e trecuta ziua, zodia, si cateva informatii din ziua respectiva, iar pe spate o reteta. In imaginea de mai jos, o sa vedeti ce arata de ziua mea.
Acum o sa am inspiratie de gatit in fiecare zi.
Pe curand...

marți, 17 noiembrie 2015

Cheia

55# Tanizaki

Vreau sa incep acest articol prin a-mi manifesta dezamagirea fata de Editura Univers. Cum se poate ca una din cele mai vechi edituri din Romania, singura care publica literatura straina in timpul comunismului, sa publice o carte in halul asta. In ce hal? Romanul lui Tanizaki e tradus de o anume Iulia Botnari. Din ce limba, nu stie nimeni. Poate ea si cei de la editura, ca pe carte nu scrie. Dupa cateva cautari pe net, am vaxut ca Iulia Botnari a tradus carti scrise de scriitori vorbitori de limba spaniola. Asta ma face sa sper, ca romaul Cheia a fost tradus din engleza, si nu din spaniola. Ca din japoneza nu se pune problema. De ce ai traduce o carte din limba in care a fos scrisa, cand ai atatia traducatori buni? Oare de aceea nu au nici descriere CIP a Bibliotecii Nationale Romane?
Daca o sa vi se para numele de Junichiro Tanizaki foarte cunoscut, e pentru ca v-am prezentat de curand un alt roman de-al sau, cu doua carti in urma. Cum de am citit asa de repede doua romane de acelasi autor? Nici eu nu stiu. Se pare ca trec peste niste nebunii OCD-iste si am putut sa fac asta. De ce? Pentru ca mi-am amintit ca imi place Tanizaki mult si pentru ca aveam cartea asta cumparata de ceva timp, de la o librarie, unde am dat 3 lei pe ea. Si nu e o carte de trei lei, cu toate ca mi se pare ca editura a vrut asta. E o carte bunicica.
Cheia e structurat ca patru jurnale: al sotiei, al sotului, al fetei si al prietenului ei, toate patru avand un cpunct comun, dorinta tematoare ca jurnalul lor sa fie citit de altcineva. Dincolo de acest nou mod de abordare a cartii, tema e aceasi: cuplul ratat. Tanizaki scrie atat de bine despre acest subiect, incat ma intreb prin ce suferinta a trecut, de a devenit atat de bun la acest capitol.
Dincolo de traducerea stangace, Cheia e un roman ce merita citit, asa cum merita toate romanele lui Junikiro Tanizaki.
Pe curand...

luni, 16 noiembrie 2015

Stalker

Mi s-a spus de multe ori ca sunt cyber-stalker. Si asta pentru ca atunci cand cunosc pe cineva, ma uit sa vad ce ii place pe facebook, ce prieteni comuni avem, ce posteaza pe instagram sau de cat timp nu a mai fost activ pe messenger sau whatsapp. Lucruri din astea, marunte, pe care le face oricine, nu?
Si ca sa demonstrez ca nu sunt stalker, si sa arat cam ce face un stalker adevarat, am scris o povestire pe tema asta, 100% fictiune. Am trimis-o celor de la SUBCAPITOL si mi-au publicat-o ieri.
Sper sa va placa. O puteti citii AICI.
Si acum ma intreaba toata lumea daca povestea e adevarata. Serios? Fictiune, e fictiune!
P.S. Vreau sa-i multumesc Cosminei, ca a avut timp sa se uite peste ea si sa o corecteze. Si de data asta mi-a purtat noroc.

Pe curand...

vineri, 13 noiembrie 2015

Unicat. Cartea cu o suta de finaluri

54# Serbia - in jurul lumii

Am citit odata un articol, despre o tipa care si-a propus un "reading challenge" in care sa citeasca cate un roman din fiecare tara a lumii. Exista 195 de state in lumea asta. 193 dintre ele sunt membre ONU, iar Vatican si Palestina sunt doar observatori permanenti. Pe langa aceste 195 de state mai exista Taiwan si Kosovo, state ce sunt recunoscute doar de o patrime din celelalte state. Deci, sa citesti cate o carte din fiecare stat, e o provocare. 
Pana la Unicat, nu am mai citit nimic scris de un sarb. Sa fiu sincer, pana sa vad numele Milorad Pavic, nici nu stiam cine e.
Poate ca Pavic e unul din cele mai mari nume ale literaturii contemporane, dar pe mine nu m-a impresionat. Nu am rezonat cu scriitura sa si singurul lucru care mi-a placut, a fost ideea acestei carti. Unicat e un roman cu o suta de finaluri, pe bune. Ultima parte a cartii iti ofera o suta de variante de final. E o idee interesanta mai ales pentru cei care urasc finalurile deschise sau pentru cei carora nu le place cum se termina o carte. Din perspectiva unei persoane care mai cocheteaza cu scrisul, am simtit mila fata de Pavic. Eu nu reusesc niciodata sa gasesc un final povestilor mele, nici macar deschis. Intotdeauna scriu si cand simt ca trebuie sa vina finalul ma opresc si timp de cateva zile caut idei cum sa termin povestea. Un final e imposibil pentru mine, dar 100...
Pe parcursul lecturii, am simtit nevoia sa compar romaul lui Pavic, cu Negusotrul de inceputuri de roman al lui Matei Visniec. Nu stiu de ce. Romanul lui Visniec vorbeste despre importanta inceputului de roman, despre cum primul paragraf e foarte important pentru ca asta convinge cititorul. Poate ca datorita acestei comparatii, romanul lui Pavic nu m-a miscat. Nu spun ca e rau, ci doar fad.
Oricum, cert e ca ma gandesc din nou la acea provocare cu romane din toate tarile lumii si cred ca o sa caut prin librarii, carti scrise de autori din tari pe care nu le-am descoperit litarar.
Pe curand...

joi, 12 noiembrie 2015

Angajare de clovn - Teatrul de pe Lipscani

E pentru a doua data cand vad piesa Angajare de Clovn. Si e pentru prima data cand vad o piesa de teatru de doua ori. Eu nici la filme nu prea ma uit de doua ori, nici macar o carte nu o citesc de mai multe ori. Cu greu ma uit la un film facut dupa o carte, si de obicei, atunci observ diferentele.
Asa am facut si aseara, cand am fost la Teatrul de pe Lipscani. Am comparat Angajarea lor de clovn cu Angajarea de la Teatrul Bacovia. Nu am vrut sa fac asta, dar asa a functionat creierul meu.
Pentru inceput vreau sa spun ca Teatrul de pe Lipscani e wow. Nu stiu cine se ocupa de el, dar arata foarte bine. Incepand cu foaierul, continuand cu barul Muse si toaletele. Asa glamorous trebuie sa arate un teatru. Sala mare a teatrului, meh. Lambriurile de lemn de pe pereti nu sunt cea mai reusita alegere. Un lambriu poate sa ofere clasa unui spatiu, insa aici s-au ales niste placi patrate, lacuite foarte intens, delimitate de linste margini albe. Arata ca faianta. Zici ca esti intr-un laborator de chimie, unde in loc de faianta alba s-a ales una maro, care imita lemnul. E mare pacat pentru ca restul e perfect: tavanul, scaunele, scena. Toate arata foarte bine.

vineri, 6 noiembrie 2015

Naomi

53# Toxic

Clar. Imi place Tanizaki insa nu stiu de ce tot uit ca imi place. Am citit Labirintul destinului ce mi-a placut foarte mult. Apoi Some prefere Nettles, ce nu m-a dat peste cap si dupa aceea, volumul de povestiri, Club Gourmet. Cu Naomi se fac 4 carti si la marginea patului ma asteapta Cheia, pe care am cumparat-o la 2 lei de la o librarie cu carti foarte ieftine.
In principiu, Tanizaki are cam aceasi tema: relatia esuata de cuplu si lupta dintre traditional si occidental. Insa, de data asta personajul feminin m-a fascinat enorm. Am auzit de Naomi cand am fost la Conferinta internationala de la UCDC. Acolo a avut loc un workshop pentru studenti, unde s-a discutat romanul acesta, iar finalizarea workshopului a fost un poster. Posterul a fost reusit pentru ca m-am dorit sa citesc romanul.
Romanul, in japoneza, Chijin no Ai (lit. Dragostea unui fraier (?)) a fost publicat episodic (se pare ca asa s-a intamplat cu toate romanele lui Jun'ichiro Tanizaki) in ziarul Osaka Asahi pana cand a fost cenzurat si interzis. Cateva luni mai tarziu, o alta revista pentru femei moderne preia publicarea romanului si astfel asunge unul din cele mai celebre si progresiste romane japoneze. Romanul a avut mare succes in randul femeilor moderne, care incepusera sa munceasca si nu isi mai doreau sa fie casnice dar si in randul barbatilor moderni care acceptau astel de relatii intre un barbat si o femeie.

joi, 5 noiembrie 2015

Concertul laureatilor concursului "Romania de la Tokyo"

Marti, 3 noiembrie a avut loc concertul laureatilor concursului Romania de la Tokyo. E a doua editie, din cele 10, la care particip si chiar o apreciez pe doamna Kazuko Shimada pentru ca organizaeaza de atata timp acest concurs.
Ca de fiecare data, Centrul de studii Romano-Japoneze "Angela Hondru" a fost organizatorul concertului de aici, ce s-a tinut de aceasta data in Aula Magna a Universitatii Romano-Americane.

Castigatoarele concursului din Japonia, cele care au primit cadou o excursie in Romania si cateva concerte aici, au fost anul acesta: Uematsu Yu - vioara, Yamada Airi - mezzo-soprana si Ishizaki Ayaka - flaut. Cele trei au fost acompaniate la pian de Clementina Ciucu.
Pus sub semnului nenororcirii din Clubul Colectiv (tragic eveniment in care URA a pierdut studenti), evenimentul a fost destul de linistit si sobru. Cel mai impresionant moment mi s-a parut cel in care Yamada Airi a interpretat in semn de respect pentru victimele incendiului, o strofa din Desteapta-te romane.

miercuri, 4 noiembrie 2015

Apusul de ieri

Ieri pe cerul din Bucuresti s-a putut vedea un apus rosu foarte frumos.
I-am facut si eu cateva poze. Fara filtre, fara photoshop



marți, 3 noiembrie 2015

Arte traditionale japoneze la UCDC

Duminica la Universitatea de Stiinte agronomice si luni la Universitatea Crestina Dimintrie Cantemir au avut loc niste demonstratii de caligrafie, ikebana si dans traditional japonez. Eu am ajuns luni, la demostratia de la Cantemir.
Demonstratiile de caligrafie si ikebana au fost facute de Maestrul Kihachiro Nishiura, descendent al lui Enji Nishiura, fondator al școlii de ceramică Nishiura-yaki, extrem de apreciată în Japonia și în străinătate încă din perioada Meiji.
Caligrafia a fost intotdeauna un mister pentru mine. Cred ca ma fost ulima generatie care a facut caligrafie in clasa a IIa si pentur ca de atunci aveam un scris infect, eu eram singurul care avea de scris caligrafic o pagina, in timp ce colegii mei, scriau 5-6 randuri. Si tot nu am invatat sa scriu frumos. De aceea am o fascinatie pentru oamenii care scriu frumos si fac din asta o arta. Caligrafia japoneza e mai mult decat o arta a scrisului. Maestrul Kihachiro Nishiura spune ca pentru el "reprezinta o muzica ce nu se aude si care este formata din trei timpuri de linii si doua culori, alb si negru." Caligrafia japoneza a aparut ca ofranda zeitatilor. Oamenii scriau pentru multumire, pentru ruga. Spatiile ditnre semne sunt locuri pe unde zeitatea coboara pe pamant si iti indeplineste dorinta sau iti primeste multumirea.

luni, 26 octombrie 2015

Romantic porno

52# Nici romantic dar nici porno

Din vorba in vorba, nu stiu cum, saptamana trecuta, cand eram in vizita la niste prieteni, a ajuns discutia la romanul lui Florin Piersic Jr. Nici nu stiam ca juniorul are un roman pliblicat. Ii stiam voluml de proza scurta, ii stiam antologia, dar de roman nu avea habar. 
"Uite-l acolo in biblioteca. Are coperta rosie. Ia-l daca vrei sa il citesti", m-a indemnat Cosmina. M-am dus tinta spre biblioteca, am luat cartea si ma pus-o in geanta.
Am citit cartea in weekend. In metrou, mai mult de jumatate si apoi, duminca dimineata, ce mai era de parcurs. 
Ma asteptam la altceva. La ceva mai intens. Nu e nimic. Degeaba are o idee foarte buna daca e scrisa asa, fara curaj. 
Am spus intotdeauna ca scenele de sex sunt cele mai greu de scris. Mie nu prea imi ies. Par chicioase, pornografice sau mincinoase. Lui Marius Chivu ii ies foarte bine. Lui Piersic Jr., nu. Cea mai senzuala scena din carte e scrisa cu prea mult bun simt. Nu e ceea ce trebuie. Cuvintele pe care le foloseste ca sa descrie o scena ce ar trebui sa fie intensa, animalica, senzuala, se potrivesc mai bine descrierii unei caprioare ce se plimba prin padure cu puiul ei. Poate de aia vrea sa fie romantic porno. Dar din pacate nu i-a iesit. 
Cel putin asa mi s-a parut mie. Si mi-a parut foarte rau. Povestea avea potential. Putea sa evolueze mai mult. Dar a murit timid, asa cum a si inceput.
Pe curand...

duminică, 25 octombrie 2015

The Professor's Beloved Ecuation

Va povesteam in articolul anterior despre romanul lui Yoko Ogawa, Profesorul si menajera. Romanul a fost ecranizat in 2006 intr-o pelicula pe care criticii o considera foarte buna.
Si cum romanul mi-a placut foarte mult, ieri am hotarat sa vad si filmul.
In linii mari, actiunea filmului pastreaza si actiunea cartii. Insa de data aceasta, Radical, baiatul menajerei, este cel care ne spunea povestea profesorului, si nu mama sa, ca in roman. In film, Radical este profesor de matematica si la una din orele sale incepe sa explice Ecuatia lui Eulier, povestind cum a descoperit el matematica prin enigmaticul profesor pentru care mama sa muncea.
Pe langa aceasta abordare diferita fata de roman, filmul dezvolata foarte mult (in comparatie cu romanul) relatia dintre profesor si cumnata sa, relatie ce in roman e doar putin prezentata insa pe care poti sa o citesti printre randuri. Cateva alte scene si povesti sunt schimbate, insa povestea e aceeasi. Si cel mai important, emotia pe care am simti-o cand am citit cartea, am simtit-o si cand am vazut filmul, cu toate ca terminasem cartea de citit cu o zi inainte, deci actiunea imi era foarte clara. Asta e un mod mai elegant de a zice ca am lacrimat si la finalul fimului, asa cum am lacrimat cand am lasat cartea jos din mana.
Am descoperit un alt film japonez de exceptie, intr-o perioada in care imi doream sa vad un film japonez pentru ca imi era un dor amar sa aud limba aceea pe care nu o inteleg, vorbita intr-un mod natural de niste nativi.

vineri, 23 octombrie 2015

Profesorul si menajera

51# nu e porno

Profesorul si menajera e al doilea roman de Yoko Ogawa pe care il citesc (am mai citit Hotel Iris) si a doua carte in traducerea Ancai Focsaneanu (dupa O viata linistita de Oe).

Am vazut pe pagina de facebook a Librariei Humanitas din Cismigiu evenimentul lansarii de carte si m-am dus. Era pentru prima data cand ma duceam la o lansare de carte organizata de Universitatea Bucuresti la Humanitas si eram un pic stresat. De ce? Dupa ultimul eveniment japonez organizat de Sectia de Japoneza de la UniBuc am primit niste mesaje foarte urate pe blog, jigniri, acuzatii si frustrari. M-am gandit ca studentii aia care nu stiu sa accepte niste critici o sa-mi sara in cap cand o sa ma vada acolo.
Dar a fost ok. Familiar. Pentru ca evenimentul s-a desfasurat dupa acelasi calapod ca evenimentele organizate de Centrul de Studii Romano-Japoneze "Angela Hondru".
La eveniment au luat perte, traducatoarea, atasatul cultural al Ambasadei Japoniei in Romania, domnul Takamatsu, o doamna conferentiar, Serenela Ghiteanu si criticul literar Dana Jenaru. In stilul meu caractersitic, o sa fiu sincer si o sa spun ca doamna Ghiteanu era din alta lume. Eu nu stiu cum un conferentiar universitar, anjatat la o universitate de stat, expert in literatura (fie ea si franceza), nu prea e in stare sa aiba un discurs corect. Mi s-a parut jenant sa aud expresii de genul "exista un personaj ce sta in background" cand in limba romana avem expresia  a sta in umbra, pe care o recomand sa o foloseasca, in incercarea de a nu mai vorbi in rom-engleza la un astfel de nivel.

miercuri, 21 octombrie 2015

Bulgogi

Sunt sigur ca exista cam atatea retete de bulgogi, cat retete de sarmale. Si din sumedenia asta de retete, eu am gatit-o pe cea pe care am invatat-o la Seminarul de gatit din cadrul Zilei Coreene, organizat de Mabasada Coreei de Sud in colaboare cu Centrul de Studii Asiatice din cadrul URA. Despre evenimentul de atunci am scris aici. Astea fiind spuse, nu vreau sa aud comentarii de genul nu se face asa, nu e asta reteta buna. Am urmarit in proportie de 90% reteta prezentata atunci de bucatarul corean invitat, dar am adaugat si/sau modificat ingrediente, dupa reteta din cartea de bucate primita la acel eveniment si dupa o reteta de pe un vlog de pe youtube.

Pentru 4 portii (sau trei mai mari) aveti nevoie de:
- 600 de grane de carne de vita - pulpa sau antricot  (eu am folosit pulpa) congelata
- o ceapa alba mare
- un praz (in reteta de la seminar au folosit ceapa verde, insa in cea din cartea de bucate e praz)
- 4 ciuperci mari (intr-un din retete foloseau ciuperca bruna, in alta nu aveau cipuerci, iar in a treia foloseau cipuerci brune si champingnon - eu am folosit 4 ciuperci champignon ca brune nu am gasit)
- un ardei iute
- marinada. Marinada se face din 6 linguri de sos de soia, doua linguri de zahar, o jumatate de lingura de miere de albine, o lingura de ulei de susan, 2 linguri de ulei de gatit (floarea soarelui sau rapita), doua linguri de vin rosu (asta e adaugata din reteta din carte), 30g de usturoi pisat, sare, piper.
- susan

luni, 19 octombrie 2015

Pachetul de acasa

"Cu cat relatiile dintre copii si parinti sunt mai tensionate, cu atat pachetele sunt mai compulsive" - Vintila Mihailescu

Sambata dupamasa, am fost la Muzeul Taranului Roman, sa vad vernisajul expozitiei, Pachetul de acasa. Expozitia este punctul de plecare al unui studiu antropologic ce vrea sa studieze acest fenomen, al relatiilor dintre parinti si copii, prin pachetele primite de acasa, sau de unde sunt.
Pachetul de acasa e un intreg ritual, ce porneste de la felurile de mancare pregatitite, recipientele, geanta in care si trimite si modalitatea. Cred ca o fie un studiu interesant. Pana atunci, insa, puteti vedea expozitia, ce cuprinde povesti amuzante cu pachete, fotografii si obiecte ce au legatura cu acest obicei. Expozia e deschisa la Muzeul Taranului Romana, pana pe 15 noiembrie, in sala Acvariu.
Cateva poze de la expozitie, puteti sa vedeti pe pagina de facebook a blogului, AICI,

Pe curand,,,

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Nu e vina mea, e scris in stele

In ultima perioada, mai mult ca niciodata, am tot auzit afirmatii de genul: "Horea, de ce nu esti si tu mai romantic?" sau "Horea, ai grija cum iti dai drumul la gura, ca o sa ti-o iei intr-o zi".
Asta-s eu si daca nu va place, nu aveti ce face!
A, nu. Ca omul se schimba. Si ca daca vrau sa fiu mai bun, pot. Da, dar tot aia care cred ca omul se poate schimba asa la 180 de grade, sunt cei care citesc horoscopul zilnic si cred ca o sa li se intample ceea ce scrie acolo. Pai daca voi credeti ca eu pot sa ma schimb, de ce credeti ca stelele va dicteaza ziua, si nu voi.
Atunci, nu e vina mea ca sunt asa, e scris in stele.

In ultima saptamana am vazut pe facebook trei articole despre zodii. Primul articol a fost "Semnul zodiacal care e rece ca ghiata". Era postat de Prima TV, te ducea pe Libertatea iar de acolo pe Unica. Deci, intr-un final, din click in click, am aflat ca:

joi, 15 octombrie 2015

Sindromul de panica in Orasul Luminilor

50# Visniec

Matei Visniec chiar ar merita un Nobel pentru Literatura. De la poezie, la teatru si apoi proza, pe toate le face foarte bine, sau bine...
Din tot ce am citit de Visniec, Sindromul de panica in Orasul Luminilor, mi s-a parut cea mai slabuta carte. Se cam vede ca e scrisa intr-o noapte...
Cartea, e o impletitura de jurnal cu fictiune, povestea unui scriitor roman fugit din tata, la Paris, unde cauta recunoasterea, dupa ce un poem de-al sau facuse furori in Europa Libera.
Toata actiunea se petrece in jurul unei cafenele, Saint Metard, si in jurul unui personaj, Cambreleng, ce aduna in jurul sau, scriitori ce si-au pierdut increderea in ei, scriitori ce nu prea mai scriu ca alta data.
Apar fragmente dadaiste, pe care scriitorul emigrant, cu azil politic, le scrie pe carnetele verziui, cand il prinde inspiratia, Apar pesonaje ce vin si pleaca, amintiri si povestioare reale, ce se intrepatrund bine cu fictiunea.
Insa la un moment dat m-a pierdut. N-am mai fost atent la ceea ce citeam, si cartea s-a terminat brusc. Parca i-a lipsit substanta finalului.
E o carte interesanta, un roman ce striga oarecum un strigat de ajutor. Un persoanj coplesitor, Parisul, un scriitor ce simte presiune din toate partile... Merita citita

Pe curand...

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Stand down comedy

Rakugo, monolog comic traditional japonez, este o forma de teatru traditional in care povestitorul, imbracat in kimono, sta asezat pe scena si relateaza una sau mai multe povestiri. Rakugo, este o lume a imaginatiei. Singura recuzita a protagonistului e reprezentata de un evantai de hartie si un mic prosop, care pot reprezenta diferite obiecte. De exemplu, evantaiul poate sa fie un pix iar prosopul foaia de harite pe care protagonistul scrie o scrisoare. Protagonistul interpreteaza pe rand rand toate personajele, mizand pd modficarea vocii, a posturii, a directiei privirii sau a gesturilor.
Mai multe amanunte, puteti vedea in videoclipul de mai jos.


vineri, 9 octombrie 2015

Draga Dana,

Acum cateva zile, eram in camin, singur, cand am auzit pe cineva batand la usa. Cand am deschis usa, in fata ei se afla un tip inalt si slab, putin pierdut in spatiu, ce a avut o privire ciudata cand m-a vazut.
- Aici nu e camera Danei?
- Nu.
-Nu e camera 131?
-Ba da!
- Si sigur nu sta nico Dana aici?
-Sigur.
-Dar poate a stat anul trecut?
-Imposibil. Anul trecut am stat tot eu aici.
-Ok, scuze... Asa mi-a spus, ca sta la 131.
-Nu face nimic...

Tipul a plecat debusolat uitandu-se la toate usile sa mai citeasca odata numerele. Poate ca i-a dat fata camera gresita, sau poate ca a retinut el aiurea.
Jumatate de ora mai tarziu, din nou, o bataie in usa. De data asta era o bataie ferma, dupa un ritm bine stabilit. Ma duc, deschid usa, si in fata un tip cu un trandafir in mana. Cand ma vede, ii cade fata, dar sigur pe el ma intreaba:

luni, 5 octombrie 2015

Un barbat si mai multe femei

Sambata seara am fost la La Scena, intr-un pod al unei case sa vedem piesa jucata de Teatrul In Culise, Un barbat si mai multe femei. 
Piesa dramaturgului rus Leonid Zorin e destul de poplara pe scandrua romaneasa. S-a jucat si se joaca pe Lipscani cu Claudiu Bleont si Magda Catone,  la Teatrul de Arta cu Paula Chirila si George Constantinescu si se mai joaca undeva prin Constanta. Piesa se pare ca s-a jucat si la Piatra Neamt si la Nottara, in urma cu vreo 5 ani.
Dar toate aceste piese, la recomandarea dramtaurgului, se joca in doi. Un barbat, si o femeie care joaca toate celalalte femei.
Mai putin, cea de sambata seara. Ce a avut 7 femei. Ideea regizorului Critian Bajora cred ca e interesanta. Nu am vazut piesa de teatru jucata in varianta in doi (as avea sansa sa o vad la sfarsitul lunii si pe Lipscani si la Teatrul de Arta). N-am vazut niciodata o piesa de teatru jucata in mai multe variante (inafara de piesele celebre vazute la TV), deci cred ca ar fi o experienta interesanta.
Un barbat si mai multe femei, e o piesa despre puterea femeii. Ea te faca barbat si tot ea de doboara. Oricat de cocos crezi ca esti, fara femei, nu ai nicio valoare.
Printre hohotele de ras ma tot gandeam la cat de mult seman cu personajul din piesa. Nesigur, temator, si apoi neinfricat. Dar cred ca fiecare barbat se gaseste in acel personaj, pentru ca e scri foarte bine. Si cred ca fiecare barbat gaseste atractiva una din femeile din piesa. Mie mi-a pus capac poeta.
La Scena e un loc foarte interesant, pe care nu il mai vizitasem pana acum si pe care o sa il am in minte de acum inainte. Teatru in culise pare o comanie interesanta de teatru, cu cateva piese ce abordeaza altfel teatrul, deci de tinut in minte si asta. 
A fost o seara reusita si abia astept sa planific urmatoarea iesire culturala.
Pe curand...

duminică, 4 octombrie 2015

Pravalia de maruntisuri a domnului Nakano

49# Magda

Se face ca Magdalena Ciubancan sa isi faca debutul ca traducator cu un roman scris de o atutoare ce mie imi place destul de mult, Hiromi Kawakami.
Pravalia cu maruntisuri a domnului Nakano, la fel ca si Vreme cidata la Tokyo, sunt niste carti ce par foarte usurele, doatorita lejeritatii scriiturii, dar care in acelasi timp, iti intra in minte si incep sa iti invarta niste rotite, sa te faca sa iti pui niste intrebari.
Cartea fiind scrisa atat de prieteneste, la persoana I, ai impresia ca te cunosti cu persoanajele si ca pravalia aceea iti e cunoscuta. Parca un vechi prieten, cu care nu te-ai mai vazut de mult, iti povesteste ce-a mai facut si ce i s-a mai intampat, iar tu stai si asculti fascintat ispravile prin care a trecut. Prietena care imi povesteste toate intamplarile, e Hitomi, o fata introvertita ce isi petrece viata in micro-universul lui Nakano.
Domnul Nakano, un batranel ce are aceasta pravalie de vechituri, pare un on foarte simaptic si amuzant si ti-e mai mare dragul sa lucrezi pentru el si sa mai descoperi cate ceva din trecutul lui.
Hitomi are o relatie de ciudata cu Takeo, celalalt angajat al domnului Nakano, o relatie ratata ce o face si mai  firava si o apropie de sora sefului sau, o femeie foarte interesanta, boema, o artista.
Toate personajele din romanul asta au o urma de mister al unor vremuri de mult apuse. Am tot avut impresia ca in pravalia lui Nakano timpul a ramas in loc si totul se desfasora la o alta masaura, diferit de nebunia de-afara.
E o carte ce trebuie citita pentru ca e relaxanta si placuta. Si e tradusa foarte bine.
Pe curand...

vineri, 2 octombrie 2015

House of Kings - noul imn al CN Gheorghe Vranceanu Bacau

Am vazut pe facebook o postare a Colegiului National "Gheorghe Vranceanu" Bacau, ce promova noul imn al liceului.
Imi place foarte mult cum suna. E mult mai credibil si duce cu gandul la anii de liceu. Imnul are credibilitate si suna a cantec compus de un elev al dragului meu liceu.
Vechiul imn, ala de pe vremea mea, era prea pompos si usor pupincurist la adresa lui Catarama. Avrea ritm, era dansant dar versurile erau jalnice. Ori de cate ori puneam pe cineva sa asculte vechiul imn, incepea sa rada si ma intreba daca e pe bune. Din fericire, epoca cand "nu vom fi nicicand prieteni cu trantori si repetenti" pentru ca "suntem la catarama dar ne si distram din plin" s-a dus.
Felicitari pentru noul imn!

Vechiul imn:
Si noul imn:
Pe curand...

luni, 28 septembrie 2015

CSI: The End of an Era

Nu o sa uit niciodata vara in care am inceput sa vad CSI. Cred ca era in urma cu vreo 6 ani si am vazut vreo 8 sezoane, episod dupa episod, zi si noapte. A fost primul CSI pe care l-am vazut. Apoi a venit NY si dupa aceea Miami. Vara dupa vara, am inceput un nou CSI si am vazut sezonul ce tocmai se termina, de la acela pe care i terminasem deja.
CSI Las Vegas a fost serialul meu preferat din aceasta franciza, si  echipa de invesitgatori, indiferent care a fost aceea, a fost mereu pe gustul meu. E normal ca timp de 15 ani o echipa sa se schimbe. Asta se intampla si in viata normala, cand oameni pleaca sau sunt concediati sau evolueza si schimba echipa. 
Dupa 15 sezoane si 335 de episoade CSI-ul a fost anulat si urma sa se termine cu un film, sau cu episod dublu.
CSI e serialul care a facut istorie, creand un avevarat efect (The CSI Effect), insemnand lasarea a zeci de seriale procedurale, dezvolatarea interesului tinerilor pentru criminologie dar si scandaluri si numar mai mare de cazuri nerezolvate pentru ca ofereau inspiratie si lectie criminalilor care erau tot mai aprape de o crima perfecta. CSI se invata in scoli in US si sigur nu va fi uitat prea usor,
Astazi am vazut acest film de televiziune, numit Imortality. Filmul a reunit cele mai iubite persoaneje ale serialului si asta m-a facut sa fiu melancolic. M-am bucurat sa o vad pe Catherine, personajul meu preferat din serial, dar si pe Grissom, ce, sincer sa fiu, nu prea mi-a placut niciodata.  A fost placut ca personajul in jurul caruia se invarte actiunea sa fie Lady Heather, un personaj ce m-a fascinat de fiecare data cand a aparut. M-a enervat mult ca Finn a murit. Putea sa isi revina din coma de la finalul sezonului trecut, macar asa de dragul unui final mai bun. Dar poate ca daca nu murea, D.B. nu pleca  sa se alature echipei din CSI Cyber. M-am bucurat sa il vad pe Jim Bass, dupa o absenta de un sezon dar m-am suparat ca nu l-au adus pe Nick, ca doar era la o distanta de doua ore de  LV. Povestea din spatele episodului/ filmului final a fost usor trasa de par, dar macar a adus un sentiment frunos ca toate se aseaza la locul lor.
O sa imi lipseasca. Dar bine ca mai Cyberul, cat o tine si ala...
Pe curand...

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Cei opt ani ce par o eternitate


Uitam din nou de aniversarea blogului daca nu era notificarea de pe google calanedar. Ma durea capul si urma sa ma culc cand mi-a vibrat telefonul. Mi-a sarit somnul si m-am umplut de spume ca am uitat din nou, de aniversare. Am cautat poze pe net sa marchez aniversarea printr-un cover photo si o poza de profil pe pagina de facebook a blogului si apoi m-am gandit la ce urmeaza sa scriu pentru aniversare.
Au trecut 8 ani de cand am blogul asta, 8 ani in care m scris aproape 2000 de articole. A pornit ca un llc de regasire, s-a transformat intr-un jurnal de viata in Japonia si acum e ca un fel de agenda a evenimentelor culturale la care iau parte, un loc unde scriu despre cartile pe care le citesc si unde povestesc despre lucruri care ma impresioneaza sau imi schimba mai mult sau mai putin viata.
E simpatic sa ma uit in urma si sa vad ce probleme puerile aveam si scriam despre ele aici, e interesant sa ma uit in urma si sa vad cat de mult m-am schimbat.
Multumesc ca ati fost langa mine in cei opt ani de existenta si cred, mai mult ca sigur ca o sa sarbatoresc si a 9-a aniversare.
Pe curand...

vineri, 25 septembrie 2015

My Goodreads Reading Challenge

Am terminat Challenge-ul de pe Goodreads. Stiu ca la articolele de pe blog, pare ca sunt cu doua carti in urma, insa pe langa cartile prezentate pe blog am mai citit doua carti tehnice, despre care nu am scris aici.
Se intampla ca aceasta provocare sa vina intr-o perioada in care sunt destul de aglomerat si parca lipsit de chef, asa ca ma bucur ca am terminat-o, ca de acum inainte, pot sa citesc fara panica ca nu o termin (Da, stiu mai sunt trei luni pana cand se termina anul). Poate ajung la 60, nu se stie inca, dar nu vreau sa imi propun asta.
Ce-am citit anul asta gasit in lista de mai jos, despre carti am scris pe blog si le gasiti dupa labelul carte.

joi, 24 septembrie 2015

Casnicie

48# Mai bine nu

Casnicia lui Dan Coman cred ca e carte pe care am citit-o cel mai greu. Nici nu prea am avut timp in ultima perioada, dar parca nici dispozitie. Era atat de depresiva incat m-a facut sa fiu sigur ca nu imi doresc sa ma insor,
Nu stiu de ce ma incapatanez sa gasesc un scriitor roman care sa imi placa mult... Il am pe Teodorovici, il am pe Visniec, de ce imi mai trebuie altul?
Ma intreb daca nu cumva sut facut dintr-un alt altuat decat cei din jur. Ma uit in jurul meu si observ cupluri care se casatoresc si brusc incep o alta viata. Nu mai ies cu prietenii singuri, nu se mai distreaza la fel, de parca certificaul ala de casatorie vine cu niste instructiuni care spun ca de acum inainte trebuie sa va comportati ca parintii vostri. Apoi vin copiii si ii vezi cum incep sa iasa numai cu alte familii cu copii. Parca e un grup privat si daca nu ai copil, nu ai ce cauta cu ei in oras. Facebook-ul e plin cu poze cu mamicile ce au iesit cu carucioarele in parc, de linkuri despre cum sa iti cresti copilul si statusuri cu toate cacaturile pe care le face plodul genial. Cine spune ca daca sunteti parinti nu mai aveti voie sa iesiti in club din cand in cand? De ce nu mai iesiti cu vechea gasca si brusc sunteti in clubul parintilor respectabili? Si cel mai important, de ce stati intr-o relatie nefericita pentru un copil? Copilul ala o sa fie mai fericit cand nu o sa mai simta tensiune in jur si nu o sa va vada cum va certati din orice. Pe demonstrate.

Asa pare si cuplul din romanul lui Dan Coman. Un cuplu nefericit ce pare sa existe numai datorita copilului. O amanta care e si confidenta, un jucator din umbra, e cea care face relatia sa mai mearga. Dar pentru ce? Pentru un copil?
Poate ca nu sunt destul de matur sau poate ca ma iubesc prea mult dar eu nu o sa ajung niciodata asa.
Cat despre cartea lui Dan Coman. mi s-a parut atat de depresiva si de prost scrisa inca mi-a luat o luna sa o termin de citit.
Pe curand...

vineri, 18 septembrie 2015

The Exes

The Exes a fost printre primele seriale pe care Tv Land le-a comandat dupa succesul cu Hot in Clevend. Pornind de la o distributie de actori care a facut senzatie in comedii clasice, serialul spunea povestea a trei barbati care locuiau impreuna in apartamentul avocatei care s-a ocupat de divortul lor.
The Exes se voia o comedie despre persoane singure, in cautarea jumatatii, dupa ce au trecut prin dezamagiri mari, insa a devenit un serial despre prietenie.
Dupa inchierea serialului Hot in Clevend, TV Land si-a schimbat orientarea si a mizat mai mult pe publicul Generatiei X. The Exes inca se incadra in acest public, personajele serialului facand parte din acest public, insa am simtit ca odata cu aceasta schimbare de directie a postului tv, serialul urma sa se termine. Si n-a durat mult pana cand oficialii postului au decis intreruperea serialului.
Asa am ajuns la ziua de ieri, cand am vazut ultimul episod al acestui serial.
Finalul a fost perfect, asa cum a fost si serialul pe durata celor 4 sezoane. Plin de glume bune, cu un umor ca in comediile clasice, cu situatii clasice de umor. O sa imi lipseasca mult vechea garda TV Land. Odata cu The Exes s-a terminat o perioada din istoria acestui post de televiziune, o perioada cu seriale ce mi-au placut mult.
Pe curand...

joi, 17 septembrie 2015

Yom Kippur

Aseara am ajuns pentru prima dat la o piesa jucata de Teatrul Evreiesc de Stat. De cand cladirea teatrului e in renovare, actorii joaca prin tot felul de locatii de teatre independente. Se pare ca stagiunea asta TES va juca la Teatrul de Arta Bucuresti, intr-o casuta mica undeva pe Mosilor, langa Izvorul Rece.
Yom Kippur este una din cele mai importante sarbatori religioase evreiesti ce consta in post negru timp de 25 de ore, insemand ziua ispasirii. Sarbatoarea nu are data fixa iar anul acesta are loc pe 22 septembrie.
Piesa de teatru ce poarta numele sarbatorii religioase a marcat deschiderea stagiunii Teatrului Evreiesc de Stat, la o saptamana inaintea sarbatorii adevarate. Piesa spune povestea a patru surori ce nu isi vorbesc de ani buni, ce se intalnesc in casa natala dupa ce mama lor a disparut sau a fugit de acasa, intr-un mod ce pare de neconceput pentru fete, ce cred ca isi cunosc mama destul de bine.
Am ras copios timp de o ora jumatate la aceasta comedi-drama. Patru femei diferite, puse intr-o situatie limita, ce au multe de impartit, nu fac decat un deliciu prin certurile si ironiile pe care si le arunca.
M-am bucurat mult sa o vad pentru prima data pe Maia Morgenstern pe scandura, fie si pentru cateva replici dar si pe Raluca Aprodu, "nora" Maiei, actrita de care imi place de cand cocheta cu modelingul.
Uitandu-ma apoi pe distributia piesei am descoperit ca actrita Denisa Dogaru, care o juca pe a doua sora, e din Bacau. Nici nu stiam de existenta ei. Stiu doi actori tineri bacauani ce joaca prin Bucuresti, dar de ea nu.
Si daca tot nu am reusit sa o prind pe Maia Morgenstern intr-o poza cand era la Theaterstock, aseara am avut norocul sa aiba masina parcata langa locul unde stateam si comentam piesa de teatru. A trecut pe langa noi, ne-a salutat si ne-a multumit ca am venit la teatru, asa ca am prins curaj si am rugat-o sa faca o poza cu mine. A acceptat cu mare drag.
Prima experienta cu Teatrul Evreiesc de Stat a fost reusita, de acum o sa fiu cu ochii pe spectacolele lor si cred ca o sa ma mai duc. Mai ales ca biletele sunt accesibile.
Pe curand...

marți, 15 septembrie 2015

Korean Day Relay Festival

Va povesteam in urma cu o saptamana, ca am ramas dezamagit de Festivalul Ambasadelor si ca singura tara care si-a dat interesul la acest festival a fost Coreea de Sud. La o saptamana dupa acest eveniment a avut loc Ziua Coreeana, organizata de Ambasada Coreei de Sud la Bucuresti si Centrul de Studii Asiatice din cadrul Universitatii Romano-Americane. 
Ca in orice poveste, ziua de sarbatoare a durat doua zile. Eu am ajuns in a doua zi. Am venit pregatit pentru lectia de gatit si pe langa asta m-am bucurat de un spectacol de tobe traditionale coreene.

Nefiind un fin cunoscator al culturilor asiatice, am ramas surprins sa observ ca tobele coreene nu seamana deloc cu cele japoneze. Da, stiu ca cele doua culturi sunt foarte diferite, dar totusi ma asteptam ca macar instrumentele sa fie asemanatoare.

Samulnori - Traditional Korean Music Performance
Posted by Horea Sibișteanu on Saturday, September 12, 2015

luni, 14 septembrie 2015

Cercetatorii romani...

Când lui Winston Churchill i s-a cerut să suprime fondurile alocate culturii în favoarea efortului consacrat războiului, a replicat doar atât: ''Și atunci, pentru ce ne mai luptăm?...''

De cand ma stiu, cu banii de cercetare e mai greu la noi. Faci doctorat? Esti fraier, nu vrei sa muncesti. Esti profesor in mediul academic? Descurca-te, nenica, cu articolele si conferintele, ca daca nu le ai, nu cresti in grad.
Zilele trecute m-am intalnit cu o colega de la Scoala Doctorala ce m-a intrebat ce mai fac. I-am zis ca am fost la o conferinta si ca am prezentat ceva pe acolo si prima ei reactie a fost: "De unde ai avut bani de taxa?" "Pai n-a fost cu taxa". Si acum, mirarea si mai mare: "Si de unde au avut bani sa o organizeze?"
Pana la conferinta asta, am mai fost la trei: una in Japonia - cu taxa de participare, si doua gratuite in Bucuresti. Asta de acum s-a ridicat la nivelul celei din Japonia. Doar ca asta a fost facuta din bani de protocol si cu bani de acasa. Cele doua albinute organizatoare au avut ingerasi in Japonia care au promovat conferinta si au adus cu ei alti profesori de acolo si astfel, au fost trei zile de prezentari bune, de valoare. Dar pentru asta s-a muncit mult. Si nu stiu cati ar face asta. Cati s-ar umple de spume, fara sa fie platiti, ba chiar sa dea si bani din buzunar ca sa organizeze un eveniment academic. Doar niste oameni cu principii, de valoare.
De aia am tinut neaparat sa ii felicit pentru ceea ce au facut. Si cu toate ca eu am fost acolo intr-un proiect interdisciplinar, si eram singurul inginer intre lingvisti, niponologi, antropologi, istorici si cine stie ce fel de teoreticieni, am aflat lucruri interesante si m-am simtit bine ascultand ce se mai cerceteaza prin alte domenii.



Pe curand...

duminică, 13 septembrie 2015

Under the Dome

Ce se intampla cand pui un roman de Stephen King sub lupa lui Steven Spielberg? Iese ceva de mare succes. Asa s-a intamplat su cu romanul Under the Dome, lansat de celebrul scriitor in 2009. CBS-ul a decis sa il transforme intr-o miniserie de 13 episoade, de vara, ce apoi, datorita succesului mare s-a transformat intr-un serial cu trei sezoane, fiecare a 13 episoade. Timp de trei veri ne-am petrecut timpul sub dom, sperand ca personajele noastre preferate sa iasa de acolo. M-am bucurar cand serialul a primit un al doilea sezon si parca, dupa sezonul doi, cand pareau ca au scapat, m-am bucurat ca serialul v-a continua cu al treilea sezon. Dar odata cu sezonul trei si cu schimbul de perspectiva a evenimentelor de sub dom, am sperat ca finalul sa fie aproape. Si a fost. Cred ca trei episoade si 39 de episoade au fost de ajuns pentru acestr serial.
Acum sunt tare curios cam cat de mult s-a tinut serialul dupa povestea romanului. As fi cumparat cartea de peste 1000 de pagini insa era prea indeaproape cu serialul. Poate o sa o citesc, candva, peste vreo 4-5 ani, cand amintirile serialului vor fi sterse.
Under the Dome a fost un serial bun, intr-o perioada a anului cand televiziunile nu ofera programe bune. Sunt bucuros ca am urmarit acest serial, si nu am avut niciodata impresia ca am pierdut timpul aiurea cu el.
Pe curand...

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Poveste de la metrou (1)

Dristor 2, capat de linie. O ora nici prea tarzie, o ora la care nu prea e lume in metrou. Ultimile minute pana sa plece metroul, primul vagon aproape gol.
Pe prima usa paseste timid o batrana de la tara. E imbracata cu hainele ei bune, ca doar a venit in Capitala. Are o fusta lunga neagra, usor creata, o camasa verde si o basma de voal in noante de gri cu verde pe cap. Parul lung si carunt e prins intr-un coc. In nomentul in care paseste timid inauntru, da buna seara. Nimeni nu o baga in seama. O tanara se cearta in soapta la telefon, un tip se joaca pe smarphone, doua doamne vorbesc, cineva citeste. Eu ii raspund la salut cu un zambet. Asta ii da putere si mai face inca un pas inauntru. Se uita in toate directiile, vede locuri libere, se indreapta spre banca din fata mea, se uita la ea si se razgandeste. Se duce in capat, laga usa conductorului, se aceaza cu fata la coltul creat de cele doua laturi si se prinde cu o mana de bara verticala de lnga usa. Cu cealalata mana cauta ceva in geanta. Intr-un final gaseste, se intoarce cu fata spre noi si ne spune:
"Omului nu ii e dat sa umble pe sub pamant ca lighioanele. Tare mi-e firca. Dar nu-i nimic. O sa ma rog pentru noi sa ajungem cu bine la destinatie! Domane ajuta!"
Se intoarce din nou cu fata la coltul ei si incepe sa citeasca in gand din mica carte de rugaciuni. Vocea de la metrou anunta: "Atentie, se inchi usile!". Usile se inchid si metroul porneste. Batrana strange cu putere de balustrada in timp ce citeste rugaciunea dand usor din cap.

Pe curand...

marți, 8 septembrie 2015

Al 29 lea Concert pentru Suflet


Odata cu venirea toamnei, maine, miercuri 9 septembrie va avea loc a a doua reprezentatie din  A VI-a Editie a spectacolelor organizate de Mioara Iacob in Parcul Catedralei din Bacau.
Programul incepe la 18:30 cu teatru de papuși in aer liber, o incântare pentru cei mici. Spectacolul ,,Scufița Roșie”, invitat de suflet, Teatrul de Păpuși Tradițional. Distribuție, actorii: Ciprian Cârstiuc, Laura Cârstiuc și Iulia Solomon.

De la ora 19:00 incepe spectacolul sustinut de elevii si absolventiide la Liceul de Arta "George Apostu" din Bacau. Tinerii care ne vor incanta sunt: Paula Vraciu- pian, profesor Petruța Laura; Crăciun Sergiu Strătilă – pian; Tiberiu Vasilca – pian, profesor coordonator Angela Pascu; Madălina Nicole Anghel - voce, profesor coordonator Claudia Vasilache; Andreea Dionisie- pian, profesor coordonator Iuliana Iordachiță;  Mateea Ioana Cosma- voce, profesor coordonator Ionuț Gheorghieș ; Debora Cojan – pian, profesor coordonator Angela Pascu; Karina Garai – pian, profesor coordonator Petruța Laura Crăciun; Flavia Mocanu - voce; Ana Marina Brăilescu- vioara, profesor Rodica Jijian; Ilinca Pintilescu - voce, profesor coordonator Claudia Vasilache; Iasmina Elena Burca - pian, profesor coordonator Iuliana Iordachiță; Rebecca Cojan - pian, profesor coordonator Angela Pascu; Andreea Debreczi – voce.

Concertul se va termina cu invitatii speciali, Trupa Memory, ce vor sustine un rectial incepand cu ora 20:45.

Pentru mai multe detalii si stiri actualizate, puteti da attending la evenimentul de pe facebook creat pentru editia de anul acesta a Concerului pentru suflet, AICI.

Pe curand...

luni, 7 septembrie 2015

Festivalul Ambasadelor

Inceputul lunii septembrie a fost definit de Festivalul Ambasadelor. Sau cel putin asa trebuia sa fie in teorie, daca te luai dupa promovarea de care a avut parte acest festival.
Cand esti un ONG care se asociaza cu Ministerul de Externe, toata lumea iti promoveaza festivalul, fie el si un mare fas. Cred ca aceasta suite de evenimente, patronata de Ministerul de Externe, a fost cea mai mare dezamagire a mea in materie de festivaluri.
La Biblioteca Nationala, ambasadele si-au adus posterele prafuite ce promoveaza tara, unul, doua costume nationale si eventul cate un cufar ceva, le-au lasat intr-un coltisor si asta, cica era standul tarii respective. De exemplu, Tailanda avea niste poze cu niste orhidee si cu niste maimute ce se pupau bot in bot. Vernisajul asta mi-a adus aminte de posterele ingalbenite si cu semicercuri de cafea de la Ambasada Romaniei de la Tokyo.

Intr-o sala de cinema Ambasada Japoniei a rulat filme. Ei atat stiu sa faca. Una- doua mai dam un film. Nu e singura data cand organizeaza proiectii de filme si sincer, mi s-ar fi parut mai interesant sa faca si altceva in cadrul acestui festival.
A doua parte a festivalului s-a desfasurat in fata Palatul Copiilor. Acolo nu am ajuns. Pe hartie arata bine, insa m-am temut sa nu fie la acelasi nivel cu evenimentele de la la Biblioteca Nationala, sa ma umplu iar de spume si sa ma plictisesc.
Cea mai interesanta parte a acestui festival a fost expozitia de la Galeria Galateca, unde Ambasada Coreei de Sud a facut o treaba foarte buna, Coreea de Sud e pe un val crescator in popularitatea tinerilor din Japonia iar guvernul de la Seoul ofera foarte multe burse de studii si investeste mult in promovarea culturii lor. Hands of Korea propune o isotrie a costumelor populare Coreene, a panzei lor traditionale si a hartiei traditionale. Un eveniment foarte reusit. Ambasada Coreei a realizat ceva interesant, dupa ani in care vechea conducere nu facea nimic pentru promovare.

Am facut cateva poze in scurtele mele vizite la Festival si le-am pus pe pagina de facebook a blogului, AICI.
Daca sunteti pasionati de cultura Coreana, in weekend are loc un eveniment foarte misto, la Universitatea Romano-Americana.
Pe curand...

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Holy Cow

47# This is not Hank Moody

David Duchovny s-a apucat de scris. Am crezut ca o sa scrie ca personajul lui din Californication, Hank Moody, dar m-am inselat. Duchovny propune un roman satiric, cu personaje din lumea animalelor.
Ma intreb daca acest roman ar fi vazut lumina tiparului si ar fi ajung pe rafturile librariilor daca nu era scris de Duchovny. Si ma intreb daca Poliromul l-ar mai fi tradus. Nu mi se pare o carte atat de stralucita. Da, are o idee interesanta, personajul principal e o vaca ce se decide sa plece in India, pentru ca acolo vacile sunt considerate animale sfinte, si in drumul ei se intalneste cu un porc si cu un curcat, fiecare din ei, avand cate drum pe care voiau sa il urmeze. E scirsa corect, e plina de ironii la industria asta a publicarii, a lumii pubictistilor ce vor o carte usurica ce paote fi uros transfomrata in scenariu pentru un film de Hollywood, insa ii lipseste sarea si piperul.
In concluzii, Holy Cow nu e o carte stralucita iar eu am fost total dezamagit, confundandu-l pe Duchovny cu Moody.
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (228) de-ale mele (177) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)