miercuri, 31 octombrie 2012

Daca ne-am fi cunoscut azi, am mai fi fost prieteni?

In diferite etape ale vietii noastre, cunoastem oameni, oameni ce se aseamana cu noi si ne devin prieteni. Insa, in timp, drumurile se separa si cunoasteam oameni noi, ce au aceleasi tinte si idealuri cu noi, ce la randul lor ne devin prieteni. Dar ce se intampla cu prietenii vechi, prieteni cu care mai ai in comun doar amintiri... Daca i-ai fi cunoscut acum, mai erati prieteni?
Lumea e atat de mare si atat de deschisa spre noi oportunitiati, incat drumurile noastre se dezbina de atatea ori... Ajungi sa traiesti la mii de kilometrii departare de casa, de familie si de prieteni si totul e atat de greu... Cand eram copii visam sa fim prieteni pe vecie cu cei de langa noi si ca atunci cand vom fi mari vom si fi vecini cu prietenii nostri, pe care atunci ii vedeam zi de zi si credeam ca asa va fi mereu. Nu e asa... viata nu e deloc asa cum ai visat cand erai mic si totul se spulbera incetul cu incetul cum un castel de nisip e maturat usor de valuri. Si ajungi in lumi necunoscute, singur, unde incerci sa iti faci prieteni...
E mult mai greu sa iti faci prieteni la maturitate decat in tinerete. Acum fiecare are un bagaj pe care il cara dupa el. In bagaj sunt cunostiinte, amintiri si lectii de viata. In functie de bagajul tau, incerci sa gasesti pe cineva care sa se asorteze cu el.  Si atunci cand iti gasesti pe cineva, iti dai seama ca esti norocos...
Dar ce te faci cand esti in situatia mea. Eu sunt plecat departe tare si intr-un an m-am apropiat de 3 persoane. Acum, de cateva saptamani sunt apropiat de o a 4a persoana insa cu nici una din ele nu pot vorbii inca despre ceva ce ma roade de ceva timp. In colectia mea de prieteni am cate un rol pentru fiecare. Exista cei cu care vorbesc despre x si cei cu care vorbesc despre y sau z. Nu cred ca daca sunt plecat, merit toata atentia. Stiu ca si cei de acasa au problemele lor de zi cu zi, insa nu pot sa inteleg de ce nu isi fac timp pentru mine, macar jumatate de ora pe saptamana. M-am tot saturat sa ii caut, sa le scriu si sa ma milogesc sa primesc un raspuns... Da aveti si voi viata voastra, si eu o am pe a mea, dar asta nu inseamna ca nu mai suntem prieteni. Exista o cutuma proasta ce spune ca atunci cand te muti la casa ta, jumatatea ta ti-e si iubit si prieten. Asta e cea mai mare prostie posibila. Pai daca stai bot in bot cu jumatatea, o sufoci la un moment dat si de aici apar problemele conjugale, din pofta de alt aer. Respect cuplurile care nu si-au uitat prietenii, si isi fac timp sa se vada cu ei, din cand in cand.
Da, am o problema pe care pot sa o vorbesc doar cu doua persoane. Amandoua sunt ocupate. Insa una e certata cu tehnologia de la o vreme iar cealalta promite ca isi face timp de mine, insa isi face timp pentru altii..
Of, sunt suparat si nu am cu cine vorbii si am impresia ca asa ma mai descarc putin...
Pe curand...

marți, 30 octombrie 2012

Vizita de studii la Centrala Nucleara Hamaoka

Dupa dezastrul din Martie 2011 toate centralele nucleare din Japonia au fost inchise, pana asta vara, cand, au deschis una. 40% din energia electrica produsa in Japonia este nucleara si asta pentru ca Japonia nu are mai deloc resurse naturale si aceasta este cea mai ieftina. Oricat ar incerca energii alternative si oricat de mult ar iesi oamenii in strada, solutii nu sunt. Raurile nu sunt destul de puternice pentru hidrocentrale, vantul ori e prea puterni ori nu e deloc, deci centralele eoliene ies si ele din schema. Acum se cauta locuri pentru centrale ce produc energie din valuri insa si aici sunt destul de multe probleme. Ceea ce mai salveaza acum economia, sunt centralele solare...
Pentru a nu se repeta greseala de la Fukusima Daiichi, centrala de la Hamaoka a demarat un program de masuri impotriva tzunami-urilor. Programul cuprinde trei pasi.
Drumul pana la centrala a fost ingrozitor de obositor. Am plecat de la facultate la ora 8 (m-am trezit la 5 jumatate si la 6 jumate am plecat spre scoala ca sa fiu acolo o ora mai tarziu, cand era intalnirea). Japonia nu functioneaza dimineata. Nu am gasit cafea la magazinele deschise pentru ca o terminasera si noua marfa nu venise, facultatea era inchisa sia trebuit sa imi fososesc cardul de student sa intru si era ingrozitor de frig. Am ajuns la destinatie la 12 jumatate, dupa doua popasuri: unul pentru pisu si altul pentru pranz. In Japonia limita de viteza pe autostrada  de 90km/h. In schimb parcarile de pe autostrada sunt oau. Pe langa benzinarii, sunt consturite adevarte mall-uri cu magazine, restaurante food court-uri, wc-uri, sali de masaj si camere de dormit.
Am plecat de la centrala la 4 jumatate si am ajuns inapoi la facultate 4 ore mai tarziu. Pe la 10 eram si eu in camin, frant de oboseala.
Noi am avut aceasta vizita de lucru pentru ca una din cercetarile din laborator se refera la masuri de prevenire a dezastrelor si pentru ca proful scrie o carte despre centralele nuceare. Din motie de siguranta nu am putut face poze. A trebuit sa ne lasam toate ustensilele in sala de conferinte si am avut cu noi doar un pix si un carnetel, date de cei de acolo (sa nu avem pix cu camera de filmat). Am fost scanati si verificati de n-ori , la fiecare punct de verificare. Am avut cu noi, un tip ce facea poze cand ceream, doar daca considera ca e ok sa faca pozele. Deci, din aceste motive, nu pot sa pun nicio poza aici sau pe facebook.

luni, 29 octombrie 2012

Fasii de vita cu broccoli chinezesc

Incerc sa gatesc mancare asiatica insa nu prea imi iese. Stiu si motivul. Nu am un wok. Am o tigaie cu fund gros din inoc si cu ea nu pot face ceea ce vreau sa fac. Fiecare oala isi are rostul ei. Dar de ce sa imi cumpar un wok pe care sa il arunc cand plec. Asa studenteste merge...
Pentru reteta de azi am folosit: ulei, morcov, ardei gras, fasii de carne de vita (carnea de pe burta din care se face baconul de vita - e carena aia mai grasa- si cea mai ieftina din cele de vita, ca de celalalte nu te poti apropia),broccoli chinezesc (kai-lan), germeni de fasole, sare, zahar si sos de soia.
Am prajit usor usturoiul taia felii mici, in ulei.
Am adaugat apoi ardeiul taiat cubulete mici si morcovul taiat fasii lungi si subtiri. Am taiat legumele asa cum sunt taiate de obicei in bucataria chinezeasca (sau cel puti asa le-am vazut eu pe unde am mancat pe aici). Dupa ce s-au calit usor am stins cuniste apa si am adaugat si putina sare.

duminică, 28 octombrie 2012

Weekendul trecut

Ma enerveaza atat de tare cand trebuie sa aleg intre doua lucruri stiind ca vor exista repercursiuni oricare din cele doua lucruri le-as alege. Si ma enerveaza si mai tare cand se ajunge in situatia asta din cauza ca eu sunt aiurit.
Va mai aduceti aminte de excursia pe care am avut-o anul trecut pe vremea asta, de ziua profului? Ei daca nu va aduceti aminte, sau deca suntei mai noi pe aici, detaliile le gasiti aici. Excursia asta se face in fiecare an pentru a-l sarbatorii pe prof si pentru a ne prezenta cercetarea. Am primit mail despre excursie de cand eram acasa, in august si mi-a intrat in cap ca e in ultimul weekend din octombrie, cand era cu un weekend mai devreme. Si am aflat asta miercuri seara, in conditiile in care: aveam de facut o prezentare (si joi era singura si in care puteam sa o fac), aveam de mers la o sedinta in cami, la teatru cu Raluca si acasa la Mart. Am ales sa nu merg in excursie. Nu aveam timp de prezentare si sedinta din camin parea importanta... Acum imi pare rau ca nu am mers...
La Kabuki a fost misto, dar puteam sa mai merg si altadata...
Sedinta din camin, ce se anunta importanta, si care ma speriase pentru ca era obligatorie, s-a dovedit a fi un mare fas. S-au furat niste lucruri din camin. Am devenit paranoic si imi incui usa cand ma duc la dus sau la masa. De fapt s-a furat o umbrela din hol. Come on! Mi-e mi-au furat 4 umbrele pana acum si nu am facut niciodata plangere. I-am zis sefului de camin si mi-a zis ca si lui i s-au furat... Sunt plangeri ca e galagie. Da, vecinul meu deasupra bubuie noaptea pe la 2 de sar din pat de panica. Dar nu asta era problema. Cineva s-a plans ca la el la eraj se spala la masina dupa ora 12 noaptea si ca nu poate dormii de zgomot. Unde pana mea au crescut astia? In padure? Pai daca caminul nu era in suburbii, unde seara la 8 nu mai misca nimic, si era in oras, faceau plangere la primarie ca e trafic? M-am enervat si am zis de problema mea cu vecinul deasupra. Un chinez de doi metrii ce se uita la mine cum ca ar vrea sa imi sparg fata. Pai daca tot ne plangem de nimicuri sa ma plang si eu. Noapte de noapte nu ma lasa sa dorm si sunt ca un zombie... L-au pus sa promita ca nu mai face iar daca mai face il parasc la parinti si la facultate :)). Japonia e grupa mica...
Noroc de petrecerea de la Mart, ca imi fusese dor de baieti... Am mai ras, povestit si mancat la un pahar de votka cu cola sau fanta de capsune.
Duminica insa mi-a venit noul set de lenjerie. Am avut contract de un an pentru a primii lenjerie de doua ori pe luna si contractul a expirat. Am semnat un nou contract si am crezut ca o sa fie simplu. O sa primesc lenjeria ca si pana acum... Da de unde... Mi-au dat saltea, pilote si perna noi. Si a trebuit sa le dau pe alea vechi. Asta nu ma supara prea tare. Si asa au o saltea subtire ce se batatorise intr-un an si acum e mai moale...
Dar au avut vreme buna in excursie si s-au plimbat pe plaja, am jucat diferite jocuri in aer liber si s-au plimbat... Anul trecut ploua non-stop si am stat in caminul ala non-stop. Logic ca mi-e ciuda ca nu am fost acolo...
Pe curand...

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Mash-up culinar

M-am lasat dus de val si am incercat sa gatesc ceva ce sa imbine doua tari total diferite. Initial vroiam sa fac un pilav insa am descoperit ca mucegaise asa ca am renuntat la orez si din ingredientele pe care le aveam am facut un fel de tocanita cu legume japoneze.
Pentru reteta am folosit: Ceapa, morcov, ciupercute, rosii, ardei, broccoli chinezesc, ou, pui, ulei de orez, sare, sos de soia si ichimi (boia japoneza).
 Am taiat ceapa marunt iar apoi morovul. Pentru ca nu am razatoare, am taiat morcovul in felii subiti pe care le-am taiat apoi in fasii (cat de subtiri am putut pana cand m-am plictisit) si le-am innabusit in apa cu ulei si sare.

joi, 25 octombrie 2012

Kabuki

Kabuki este una din cele trei tipuri de teatru clasic japonez alaturi de No si Bunraku jucata dooar de actori barbati iar durata unei piese este intre 4 si 5 ore.
Kabuki apare in Sec XVII ca o forma de variatati insa pana in Perioada Edo(sec XVIII-XIX) a devenit cea mai popular forma de teatru in Japonia. Kabuki are niste reguli stricte pornind de la scena pana la jocul actoricesc.
Scena are o parte centrala circulara ce permite rotirea pentru schimbarea mai rapida a decorurilor. Apoi exista o scena secundara, un fel de pasarela ce strabate sala, in partea stanga. Acea parte este folisita pentru intrarea sau iesirea din scena a unor personaje in timpul actului, atunci cand vor sa simbolizeze un drum lung. De o parte si de alta a scenei sunt amplasati cei care canta si ofera muzica de fundal. Personajele principale intra si ies mereu prin partea stanga iar cele secundare prin dreapta. Mai multe detalii aici. Cortina este trasa manual so are intotdeauna dungi verzi, negre si portocalii.

Atât costumele, perucile cât și machiajul sunt alese potrivit rolului.
Costumele din piesele pe teme istorice, jidaimono, sunt mai elegante, stilizate, așa cum le purtau membrii nobilimii în perioada descrisă în piesă. Costumele în piesel pe teme domestice, sewamono, reflectă mai ales îmbrăcămintea purtată de populația perioadei Edo. Iar costumele din piesele de dans, shosagoto, sunt cele mai colorate.Perucile diferă depinzând de vârsta personajului, statutul social, ocupația, perioada istorică etc. Machiajul depinde de rol, cel mai cunoscut stil fiind kumadori, care seamănă cu o mască și are vreo sută de variante.
Actorii Joacă atât rolurile bărbătești cât și cele femeiești (numite onnagata). Fiecare actor aparține unei „familii” de actori (organizată strict ierahic), al cărei nume îl folosește. După mulți ani de ucenicie, poate primi alt nume care este o recunoaștere a statutului elevat pe care l-a atins. Primirea unui nou nume are loc într-un mod festiv, solemn, ceremonia numindu-se shūmei. La ea participă multă lume, colegii de breaslă, iar personajul principal ține o cuvântare (numită kōjō) în care le cere sprijinul celor prezenți ca să poată purta numele nou cu demnitate. Unul dintre cele mai ilustre nume de actor kabuki este Danjurō Ichikawa, care a fost folosit pentru prima dată încă la începuturile teatrului kabuki. [Sursa].

miercuri, 24 octombrie 2012

Cum te prezintit la interviul de angajare (in Japonia)

Scriam anul trecut despre viata japonezilor ca nu e deloc neprevazut. Ei au un drum bine stabilit din timp si stiu ce o sa faca toata viata. Scoala, scoala, scoala, facultate, interviu de angajare, serviciu de dimineata pana seara, de luni pana sambata, iesit la baut cu colegii, mers la curve, ajuns acasa, somn, copii, odihna dumica, pensionare, divort, si moarte.
Si pentru ca totul e organizat, acum incepe Job Hunting-ul asa ca facultatea a scos o brosura ce ajuta studentii sa aiba un comportament adecvat si sa fie pregatiti foarte bine pentru interviuri. Nu as fi pus niciodata mana pe ghidul ala, daca nu ma plictiseam odata la secretariat, cand il asteptam pe Hakan. Din ghid am sa postez doua poze: prima e despre cum trebuie sa te prezinti la interviu si apoi cum sa te comporti acolo.
Eu am ras cu pofta, sper sa va descreteasca fruntiile si voua.

marți, 23 octombrie 2012

To Rome with Love

Woody Allen e un fel de Sergiu Nicolaescu al lor. El scrie scenariu, el regizeaza si joaca in film. Si la fel ca Sergiu Nicolaescu, Woody Allen s-a sclerozat si filmele lui incep sa fie din ce in ce mai proaste.
Am asteptat filmul asta foarte mult timp. Am zis ca poate Midnight in Paris a fost o greseala si ca omul si-a revenit. Poate pentru ca mi-am pus prea multe sperante in el si pentru ca am vazut ca e plin de actori cunoscuti, am ramas total dezamgit de el.
Dupa Oda Parisului, celebrul regizor creaza o Oda Romei. Ideea filmului e interesanta si porneste, la fel ca si la filmul anterior, de la filozofia orasului. Filmul spune povestea a 4 persoanaje in stil italian ironizand oarecum artele contemporane italienesti si in special postmodernismul.

luni, 22 octombrie 2012

Ploaia

Sunt meteodependent si fiecare schimbare de vreme imi schimba starea. In Romania avem diferite tipuri de ploaie... si in functie de tipul de ploaie e si starea mea.
Singura ploaie ce imi place e ploaie de vara. E ploaia ce te racoreste, cea prin care alergi si te invarti cu capul spre cer, e ploaia aia nebuna ce vine pe nestiute si tine cateva ore. E ploaia dupa care vine curcubeul ce iti da speranta unor vremuri bune, e ploaia ce miroase frumos si care iti aduce aminte de copilarie.

duminică, 21 octombrie 2012

Fashion Victim (2)

Revin astazi cu noua mea rubrica si va prezint noua descoperire din campus:
1. Salvarii lui Mickey Mouse. Baiatul din imagine a fost surprins intr-o dimineata cand ma indreptam spre cosul de gunoi sa imi arunc paharul de cafea. Salvarii pe care ii poarta sunt destul de populari in randul tinerilor. Imprimeul de prosop unguresc ma scoate sin sarite dar asortati cu gete fac toti banii. A se observa lungimea pantalonilor (trei sferturi) pe care nu o inteleg si nu ii gasesc niciun sens. Sapca de tirist rosie era asortata cu un hanorac ce avea imprimat in fata pe Mikey Mouse. Nici prietenii lui nu erau prea brezi. Vopsiti blonzi iar unul dintre ei era incalcat cu oribilitati din cauciuc roz. Va place?
2. Stilul virgina fashion. In tren am vazut-o pe domnisoara din imagine.Stilul de virgina catolica e foarte la moda printre tinerele japoneze. Camasuta cu bllero, inchisa pana in gat cu maneci lungi si stramte peste care si-a asezat ceasul. Fusta lunga in tonuri pamantii, larga de activista la manastiri. Dar din toata povestea asta ceva iese din peisaj. Si nu e nici parul vopsit pe jumatate sau geanta-sacosa inflorata. Sosetele si papucii. Nu stiu daca ati observat sosetele albe cu dungi rosii ce intra in papucii aia de papusa de lemn, de piele creme taiati in v in fata.

Pe curand...

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Saptamana trecuta am ajuns fara sa vreau la un spectacol de Teatru No. Invitat de Raluca, am crezut ca e vorba de opera, insa am fost placut surprins sa aflu ca e vorba de No.
Dar ce e No? Teatrul No este una din cele trei tipuri de teatru traditional Japonez, si este o drama muzicala. Acest tip de spectacol a aparaut in sec XIV si are stranse legaturi cu religia budista. De aceea majoritatea pieselor au o tema religioasa iar piesa e mai mult o meditatie decat o poveste. Scena unui teatru No este inspirara dintr-un templu si are foarma unei case cu acoperis construita din chiparos japonez. Decorul este minim, poate cativa copaci si niste banci. Teatrul No este plin de simboluri, incepand de la scena, al fiecarui element reprezinta ceva, pana la costume si mimica. Actorii sunt impartit pe grade iar deseori sunt folosite masti (atunci cand se joaca un zeu sau un demon). Exista un intreg ritual al evantaiului, evantai ce e purtat doar de persoanjul principal si cel secundar si ce poate reperezenta de la o sabie, pana la alt accesoriu folosit in descrierea piesei. Costumele purtate sunt costume speciale, traditionale. Eu am citit ca actorii sunt numai barbati insa la piesa la care am fost a fost si o femeie, insa o sa va explic un pic mai jos despre ce a fost vorba in piesa. (Posibil sa nu fiu foarte corect informat, e ceea ce am gasit eu pe net, daca am gresit pe undeva ma puteti corecta)

vineri, 19 octombrie 2012

Yeni

Cand am fost acasa cam toata lumea m-a intrebat cum arata banii japonezi, si anume yeni. Aveam la mine doar cateva monezi pentru ca restul banilor din portofel ii schimbasem in euro in aeroport. Ca sa alung misterul am facut poze la yeni si le-am pus impreuna intr-un colaj oribil. Bancnotele erau strambe si unele monede zgariate, insa e mai bine asa ca sa nu fiu acuzat de cineva ca am pus bani pe net si acum o sa fie usor de flasificat.
Pentru cei ce nu stiu paritatea yenilor: 100 yeni = 1 euro. Monedele sunt de 1,5,10,50,100 si 500 de yeni iar banctonele de 1 000, 5 000 si 10 000. Mai exista si o bancnota rara de 2 000 pe care nu am vazut-o niciodata si despre care au scris cei de la Japonia Noastra aici.

joi, 18 octombrie 2012

Fantastic 4

Am terminat ceea ce mi-am propus si anume sa vad toate filmele cu super eroi Marvel pe care nu le-am vazut. Pot spune ca filmele din seria Iron Man mi se par cele mai bune iar cele din seria Fantasc Four cele mai proaste. Inafara de Jessica Alba care e acolo pentru ca e frumoasa, filmele nu au altceva. Efectele speciale sunt proaste si actiunea e de film de duminica dupamasa. De aceea am si fost surprins cand am citit ca in 2014 vor face si o continuare.
Pe langa efectele speciale proaste (cel putin in primul film) un alt lucru ce face filmul sa fie mediocru e telenovela din spate. Inteleg ca scenaristii aleg o parte interesanta din benzile desenate dar filmul al doile a jenant. Toata povestea cu drama ca nu au dreptul la o zi normala si nu au viata privata a fost prea mult. Apoi nu stiu ce ce in Avengers l-au folosit tot pe Chris Evans ce e si Torch in Fantastic Four. Ok, aceste doua povesti nu se intersecteaza, ca altele, insa Torch mai apare si in povestile cu Spider Man deci o sa fie o droaie de Evans in serii. Singura explicatie e ca cineva e fan patratele lui Evans pentru ca nu e un actor prea bun.
Concluzia? Nu asda bani sa merg la cinema sa vad a treia parte. E mai sanatos sa o vad acasa, in pat la laptop sau tableta.
Pe curand...

miercuri, 17 octombrie 2012

Chiloteii rosii

Dupa cum va povesteam saptamana trecuta, imi doream foarte mult sa ajung la Sugamo, un cartier celebru din Tokyo pentru multitudinea de magazine de haine, produse trationale si alte produse adresate persoanelor in varsta (in jur de 200 de magazine) si in special pentru celebrele magazine de chilotei rosii ce se pun ca poarta noroc. Zona este numita Harajuku al batranilor si asta pentru ca Harajuku este zona in care isi petrec timpul tinerii, zona plina de magazine de profil pentru cultura pop.
Zona a devienti initial populara din cauza templului Kokanji ce are o statuie ce se crede ca vindeca afectiunile. In cistrea statuii se organizaeaza in fiecare luna un festival, pe datele de 4,14 si 24. Si cum batraneii sunt mai mereu bolnaviori, zona s-a dezvoltat in favoarea acestora.

marți, 16 octombrie 2012

Toamna 2012 in materie de seriale noi

Dupa o vara fierbinte si lunga in care asteptam plecarea acasa, am ajuns de la 30 la 45 de seriale si asta pentru ca a trebuit sa incerc cateva din noile aparitii. Noile seriale propuse de televiziuni nu par prea stralucite si din cateva zeci de noi seriale am incercat 3 si am ramas la 2. Acum ca au inceput toate serialele de toamna pot sa vorbesc despre alegerile mele.
O sa incep cu marea dezamagire: Elementary. Nu ma asteptam la minuni de la un serial cu Sherlock Holmes contemporan, in care Dr. Watson e femeie insa ideea de Lucy Liu in acest rol suna bine. Insa serialul il prezinta pe Sherlock un excentric genial ce colaboreaza cu politia pentru a ajuta la captivarea hotilor. Este alintat si se comporta ca si cum totul i se cuvine. Suna cunoscut? Da... The Mentalist. Doar ca persoanjul nostru e bogat si are pe post de ajutor un doctor ce s-a retras din a practica dupa ce a pierdut un perosnaj. Ea e angajata de tatal lui Sherlock pentru a-l tine departe de puscarie. Aiurea... poate episoadele urmatoare or fi fost mai bune, insa pilotul a fost jalnic. Nimic din ingeniozitatea originalului Holmes, ci doat o minte geniala intr-un comportament de cacat.

luni, 15 octombrie 2012

Urban Studies and Planing

Dupa cum va spuneam zilele trecute, din prea mult timp pentru cercetare si pentru a mai schimba decorul am ales sa mai iau cateva cursuri, cu toate ca am terminat toate creditele. Al doilea curs pe care l-am luat este ce; de Urban Studies and Planing. Hakan il luase si dupa primul curs mi-a zis ca trebuie sa vin si eu pentru ca e interesant.
M-am inscris sambata trecuta si luni Hakan mi-a zis ca avem materiale de citit pe cursul urmator. Am luat-o razna cand am vazut cat era de citit.  Au fost cam 100 de pagini de articole despre istoria oraselor din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre si istoria urbanismului in US. Am crezut ca o iau razna, ma lua somnul.
Insa dupa prima ora de curs, cand am vazut cate de mult ma ajuta sa stiu deja despre ce se vorbeste, nu am mai strambat din nas la cele 60 de pagini pe care le am de citit pentru cursul urmator.
In primul rand imi place de profa. E atat de emotionata si plina de bun simt. Ii tremura mana pe mouse in timp ce vorbea despre planul urbanistic al orasului Washington. Cursul e perfect pentru mine din urmatoarele motive: e plin de barbologie, fara matematica, fizica, fara calcule, ci doar o oara umanistica despre un lucru ce ma intereseaza. Apoi, la fel cum i-am raspuns si profei la intrebarea: "De ce am ales acest curs?", noi inginerii constructori gandim obiecte (structuri) unitare, si nu un complex de structuri si mi se pare foarte interesant sa stii cum sa legi toate piesele puzzle-ului in assa fel incat sa iasa. Ii spuneam si Marei (o prietenea de-a mea, viitoare arhitecta celebra) ca ii apreciez pe arhitecti ca stiu sa gandeasca si in interior si in exterior. Eu ori de cate ori imi construiam o casa in Sims, arata bine in plan, camerele se legau cum vroiam eu, insa cand ma uitam la ea din exterior era o ciudatenie a naturii. Apreciez arhitectii ca stiu sa gandeasca un spatiu in functie de niste conditii date.
Cred ca ma facut alegerea buna, cu acest curs, iar daca imi place pana la final, o sa urmez si partea a doua, semestrul viitor.
Pe curand...

duminică, 14 octombrie 2012

Fashion victim (1)

Dupa o serie de trei poze pe care le-am postat pe facebook am hotarat sa fac o rubrica pe blog, numita Fashion Victim. Mare e gradina lui Dumnezeu si mult care au sarit gardul sunt in Tokyo. De acum inainte, ori de cate ori voi vedea o ciudatenie o sa incerc sa ii fac o poza pe ascuns si o sa scriu despre ea pe blog. Calitatea pozelor nu e foarte reusita pentru ca fac aceste poze pe ascuns cu telefonul.
Si pentru ca e primul articol si nu toti cititorii mei sunt prieteni cu mine pe facebook, azi o sa va prezint cele trei specimene pe care le-am vazut zilele trecute. Peste cateva zile o sa apara un nou specimen pe care l-am pozat azi, cand scriu articolul.
1. Cei trei prieteni. Unul mai fashion decat celalalt. O sa incep cu cel din dreapta pentru ca inafara de sacosa tipic japoneza nu are nimic iesit din comun. Panaloni scurti si hanorac. Cel din mijloc e preferatul meu: camasa in buline, pantaloni scurti la dunga, soseste flausate si pantofi eleganti. Poarta o sacosa din panza crem cu bretele mov. Tunsoaea insa face toti banii. pArca ar avea o ceapa in loc de par. Al treilea are sacou bleomarine si pantaloni de panza negri cuflori mari albe. In picioare are pantofi negri cu alb cu platforma de 3 cm. Sa nu uitam de posetusa maro.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Pui cu sparanghel si sos de ciuperci


Am sa incep prin a spune ca e pentru prima data cand am gatit si mancat sparanghel. In Romania e destul de scump si nu am avut niciodata curiozitatea de-al incerca (mare prostie). Si vreau sa anunt de la inceput ca sosul folosit e un sos cumparat din comert. Am mai folosit sosuri de la aceasi companie aici si aici.

Reteta aceasta am gatit-o duminica trecuta si o sa o gatesc din nou maine, duminica. Am avut alte articole programate de aceea articolul apare atat de tarziu.
Initial am vrut sa imi cumpar sosul pentru pui cu cartofi insa nu il mai aveau. M-am uitat la ce aveau pe acolo si am dat de acest sos, pentru pui cu sparanghel. Am zis ca e mmentul oportun sa incerc si eu leguma mai ales ca la Masterchef o ridicau in slavi. Insa nu stiam cum se prepara si am intrebat pe matusa mea kinki, pe skype. Pentru ca parea un pic batraior si pentru ca il cumparasem pe ala mai ieftin (4 bucati 95 yeni - 1 euro) am hotarat sa il curat de coaja, in partea inferiora. Adevarul e ca l-am ciopartit oleaca pentru ca am un singur cutit care era prea mare pentru asa ceva.

vineri, 12 octombrie 2012

Opinii (3)

Isadora G.


  Nu ma intrebati pentru ce iubesc Romania, intrebati-ma pentru ce nu o iubesc!
   Nu am simtit niciodata gustul amar al regretului ca m-am nascut in aceasta tara, dar am simtit de multe ori regretul ca nu o pot locui.Asemeni unei relatii, ma doare mai mult decat despartirea in sine, faptul ca nu ma cheama inapoi, nu-mi simte lipsa si nu-mi promite schimbarea.Ma enerveaza la culme tradarea si nu pot accepta nonvalorile cu care ma inlocuieste.
   Nu iubesc Romania,  pentru ca este intr-o continua stare de degradare.Democratia a capatat cu totul alt inteles, iar comunismul isi pregateste intrarea,dansand batjocoritor peste mormintele celor ce au murit la revolutie.
   Ni s-a infestat virusul OTV-ului,muzica promoveaza imagini deplorabile, bombe sexy ce apar pe scena pentru a arata orice altceva in afara de calitati muzicale, presa ne indoapa cu articole absolut jenante despre meniurile vedetelor, in timp ce altuia ii plange stomacul de foame si, in mod rusinos admiram vestimentatii de mii de euro cand noi ne imbracam din second-hand-uri. Femei cu moravuri usoare ajung sotii de miliardari, dupa ce sunt inchise in biblioteci ca la dezintoxicare.
   Cum sa pot iubi Romania cand in scoli ajung profesori cu mediile asemeni unor repetenti, avand, in mod penibil, pretentii de profesori universitari?
   Propriile noastre vieti nu mai depind de competenta Omului-Medic, ci de hartiile pe care i le-ai asezat cu grija intr-un plic.
   Avem caini la discretie si ne-am luat singuri dreptul de a-i omori prin propriile noastre metode.
   Nu, nu iubesc Romania, pentru crimele savarsite in mod repetat, vizibil si nepedepsit de catre cei ce detin puterea. Nu pot sa o fac pentru coruptia declansata abuziv si molipsitor peste caracterul si demnitatea tuturor celor ce o locuiesc.
   Cheltuim zeci de mii de euro sa dansam pe muzica unui artist international, desi, acesta poate nici nu a auzit vreodata de Romania, sau nu-i stie nici pozitionarea pe harta.Din cand in cand,mai trece cate un regizor pentru realizarea vreunui  film, sau un nebun care sa inventeze povesti despre "vampirul Dracula".
Raman cu un gust amar cand vad cate talente pierdem in favoarea altor tari. De la noi pleaca ca sa nu se stinga, iar acolo se nasc din nou.Tineri frumosi la chip si frumosi la suflet,persoane cu capacitati deosebite, minti luminate, oameni care fac ceva cu mainile lor si aleg sa-si schimbe viata peste granite, condamnand Romania ca nu le ofera nimic.
   Si ma intreb...cine e mai vinovat? Cel care a plecat, abandonand-o, nefiind capabil s-o protejeze, s-o apere si sa se lupte cu hotia si nepotismul, sau Romania-care nu mai e capabila sa daruiasca decat saracie?Nu mai are putere, resurse, forta.
    Cu toate astea, o imbracam ca pe-o fetita luata de la leagan, in cele mai frumoase rochite de sarbatoare si ii cantam imnul pe "1 Decembrie", prefacandu-ne ca o iubim, ca patriotismul zace inca in noi, apoi o dezbracam de podoabe si o aruncam iarasi in abandon,pana la urmatoarea parada militara.
    Sunt furioasa cand, in acest colt de lume unde ma aflu, rasismul isi scoate ghearele si imi zgarie sufletul, simtindu-ma pierduta si incapabila sa ma adaptez.Si atunci, imi e dor de Romania. Imi e dor si stiu, ca oricat de revoltata as fi, ma intorc de fiecare data cu placere, ii respir aerul cu atata emotie incant, ma face sa ma simt vie. Ma reintorc, ca la un iubit cu care vreau sa retraiesc amintiri si sa dezgrop trecutul, un iubit care ma cunoaste atat de bine, incat pot fi Eu, un iubit care imi arata drumul spre casa.. Da, pot spune ca iubesc Romania pentru ca aici pot fi eu. Aici e toata viata mea, toti cei pe care ii iubesc.
     In tot haosul asta, aici imi gasesc parintii batrani asteptandu-ma la poarta si mirosul casei mele. Numai in locurile acestea pot alerga desculta pe ulitele satului, simtind pietrele de sub talpi. Camerele de supraveghere nu-mi invadeaza intimitatea, taranii inca isi mai pastreaza traditiile, mainile lor muncesc fara odihna pamantul, nu au nevoie de telefoane mobile si  nu au timp de stiri care sa-i sperie. Ma pot juca ca si un copil sau pot urla ca o nebuna in mijlocul naturii si ma pot odihni in iarba, fara sa primesc amenzi ca am calcat gazonul.
    In ciuda mentalitatilor noastre invechite, suntem un popor de oameni buni, calzi,generosi si cu frica de Dumnezeu.
    Romania ma umileste, dar ii lipsesc asa cum imi lipseste si ea mie.Si incheiem un targ-pe ea n-o doare plecarea mea daca eu continui s-o iubesc, nu-mi cere nimic si eu nu-i daruiesc nimic... e un pact cinstit, pentru ca pana la urma amandoua pierdem, eu pe ea si ea pe mine..!

Pe curand...

joi, 11 octombrie 2012

Coastal Disaster Prevention

Am uitat sa va povestesc despre cursurile pe care le iau semestrul asta. Cu toate ca am terminat creditele am ales initial un curs: Coastal Desaster Prevention pentru ca semestrul trecut, cursul predat de Miguel a fost cel mai mist curs din semestru si pentru ca subiectul mi se pare interesant.
Mai trebuia sa urmez cursurile de limba, insa am aflat ca nu am voie (e o poveste despre care nu vreau sa vorbesc pentru ca mi-a facut prea multi draci) asa ca o sa mai merg la cursul de Urbanism, despre care o sa va povestesc zilele viitoare (m-am hotarat mai tarziu sa-l iau si ma duc pentru prima data azi).
Cursurile de mediu mi se par foarte interesante. Dupa ce am factut  Coastal Engineering si Coastal Environment cursul asta venea ca o manusa, pentru a termina toata colectia de cursuri oferita de laboratorul profesorului Shibayama.
Primele cursuri au fost o introducere si o recapitulare a ceea ce am invatat in cursurile anterioare. Am fost surprins placut ca nu am uitat tot intr-o vara si ca inca sunt familiar cu formulele. Conceptele nu le uit de obicei, insa acum retineam si formulele.
La curs suntem cam aceasi oameni, plus doi studenti noi. Un tip din Germania (blodut cu ochi albastri - asta e Nazist :)) ) ce e speriat de bombe sau prea mandru sa vorbeasca cu cineva si o tipa din China ce se crede buricul pamantului pentru ca are bursa aici (de parca ar fi singura cu bursa).
Se anunta un semestru dragut, cam ultimul lejer pentru ca e al treilea. Abia astept sa vad cum evolueaza lucrurile.
Pe curand...

miercuri, 10 octombrie 2012

Cu tramvaiul la curve

Sambata trebuia sa fie ziua in care ne cumparam chilotei rosii norocosi. Insa din tot ce trebuia sa facem sambata am ramas cu un singur lucru: tramvaiul, in rest programul a fost dat complet peste cam si asa am avut parte de o aventura pe cinste, de povestit nepotilor. Dar sa incepem cu inceputul.
Miercurea trecuta trebuia sa merg cu Raluca, cu tramvaiul, pana in Sugamo, unde urma sa ne plimbam pe un Shitangai (o strada cu magazine- traditional japoneza). Zona e celebra pentru celebrele magazine de chiloti rosii pe care japonezii ii cumpara de acolo pentru a avea noroc. Zona e numita Harajuku (zona in Tokyo populara pentru cultura pop si plina de tineri) a batranilor.
Dar din cauza unor probleme de tehnologie in loc sa ne intalnit la 1:30-2, cum era intial planul, ne-am intalnit abia la ora 3 si un sfert. Oricum ziua era ca si pierduta si puteam vedea doar un loc din cele 4 pe care vroiam eu sa le vad.
Ar trebui sa mai fac o paranteza acum, si sa explic cum e treaba cu tramvaiul. Todem Arakawa Line este ultima linie de tramvai ce a mai ramas funtionabila in Tokyo. In 1903 administratia orasului Tokyo a inceput sa dea drumul la liniile de tramvai (todem) ce au functionat pana in anii '70 cand au fost inchise toate cele 41 de linii (213 km). Dupa insistentele locuitorilor din zona si a presiunii acestora doua linii de tramvai (27 si 32) au ramas deschise si transformate intr-o linie ce astazi se numeste Arakawa Line. Linia are 12.2 km si opreste in 30 de statii. Dintr-un capat in altul face 50 de minute. Fiind singura linie de tramavai din Tokyo si pentru ca uneste zona bogatasilor (capat de linie e Waseda) cu zonele muncitoresti, linia a ajuns sa fie o atractie turistica. Exista zeci de articole pe bloguri despre traseul acesta si despre ce e de vizitat pe linie. Pe linie sunt de vazut: Muzeul Universitatii Waseda si Muzeul de Teatru de la Wasda (stiu ca sunt student la Waseda de un an de zile dar nu am vazut muzeele astea), in Kishimojin un copac vechi de 600 de ani, un parc de distractie vechi de 60 de ani, deschis pentru populatia muncitoreasca, Templul shinto Sussanoo si Shitangai-ul din Minowabasi. In apropiere de Minowabasi e Yoshiwara, fostul cartier rosu din perioada Edo. Acolo am ajuns noi, dar va povestesc un pic mai tarziu.

marți, 9 octombrie 2012

Cei noi

Am uitat sa va povestesc de cei noi veniti in camin. Am asteptat momentul asta de multi timp pentru ca acum era vremea sa avem americani si europeni in camin. Am pus atatea asteptari in asta si de aceea am ramas foarte dezamagit. Nimic interesant sub soare. Am legat relatii colegiale cu 4 dintre noii veniti si o sa le fac un scurt rezumat in randurile ce urmeaza.
Si pentru ca duminica a avut loc o petrecere de bun venit pentru cei noi, la restaurantul de Okonomiaki, am zis sa v-i prezint pe cei noi.
1. Joey. E din China si e in anul intai student la master la constructii. De aceea am si intrat in contact cu el.  Yuichiro m-a rugat sa il ajut cu scoala, cu una, cu alta. Am fost cu el in campus, i-am aratat cladirea unde e proful lui si i-am dat sfaturi legate de cursuri. Are cateva cursuri pe care le-am avut si eu si i-am spus cum sta treaba. Pare destul de ok, insa e la fel ca toti chinezii pe care ii stiu: speriat de bombe.
2. Eliot. Coreanul-american e cea mai antipatica persoana pe care am cunoscut-o. E genul de om care crede ca le stie pe toate si se baga in seama cu toti. E la master la stiinte politice si cred ca o sa ajunga un politician de succes. Eu unul nu mai scap de el. Oricat mi-as schimba orele la care sa mananc el tot acolo e si cum ma vede cum striga dupa mine sa stau cu el la masa. Pentru ca a avut o iubita de origine romana crede ca stie mai multe despre Romania decat mine si ma contrazice de fiecare data cand spun ceva. De vreo cateva ori i-am zis ca la cat tupeu nesimtit are o sa aiba o cariera stralucita in politica si mi-a multumit. Concluzia? Nu stie sa citeasca printre randuri. Am aflat apoi ca el e crestin si incerca intr-o zi sa-mi "vanda" crestinismul. Cum l-a gasit el pe Iisus si cum viata lui a fost mai buna de cand e crestin. I-am zis sa lase discursul de misionar de-oparte pentru ca sunt si eu crestin si nu ma intereseaza secta lui.

luni, 8 octombrie 2012

Kaki

Am vazut prima data fructul asta anul trecut pe vremea asta. Am crezut initial ca sunt rosii cubice. Asta dupa ce citisem pe net ca japonezii au pepeni cubici. Apoi am vazut un copac in care cresteau dar niciodata nu mi-am cumparat. Apoi o cunostiinta care e in Italia a postat o poza eu ele pe facebook si a zis ca nu ii plac. Am fost curios si mi-am cumparat si eu una.
Prima reactie a fost oaua la textura. Ma asteptam la ceva mai moale insa textura mi-a adus aminte de para. La gust seama cu o combinatie de para cu morcov. Multi zic ca seama cu mango cu morcov sau piersica cu morcov sau chiar pruna. E foarte bun insa nu stiu daca am avut o reactie alergica de la el sau de la altceva. La jumatate de ora dupa ce l-am mancat a inceput sa ma manance pielea insa nicio iritatie.
Frucutul creste si se cultiva foate mult in tarile asiatice: China, Korea, Japonia dar si in Israle si Iran. La noi in Europa se cultiva in Italia insa se mai gaseste si  in Mexic, Brazilia, Australia si Noua Zeelanda. In Grecia antica era numita Para zeilor pentru ca contine vitamina C, fier, potasiu, magneziu, calciu si beta caronen si consumul micsoreala sansele de artero-scleroza si atac de cord.
Fructul este mancat proaspat insa este forarte popular uscat in tarile asiatice. In Korea se foloseste la crearea de condimente si otet iar in China se face gem.
Lemnul copacului este un lemn tare insa casant de aceea este greu de utilizat. Mobilierul clasei sociale inalte din China si Japonia e facut din acest lemn tocmai pentru ca este scump din cauza manoperei.
Eu o sa-l mai incerc odata sa vad daca am alergie la el. Daca nu sunt alergic o sa imi mai cumpar pentru ca imi place mult, insa daca am alergie la el, nu o sa-l mai consum.

Pe curand...

duminică, 7 octombrie 2012

13 luni

A trecut o luna si ceva de cand m-am intors si 13 luni de cand am ajuns pentru prima data aici. A fost o luna nebuna, plina de activitati, o luna in care am lucrat in draci, m-am plimbat, am cunoscut oameni noi si nu am apucat sa ma odihnesc.
Noul an scolar a inceput bine. De cand m-am intors nu am apucat sa ma plictisesc dar nici sa ma odihnesc. Poate doar in ziua in care am stat acasa, racit. Mai bine stateam mai mult, pentru ca acum raceala a evoluat.
Mi-e dor deja de casa si mi-e for tare de cei pe care nu i-am vazut. Zilele trecute imi aminteam de inceputul de an scolar acasa, ce misto era. Noaptea ne vedeam la facultate sa notam orarul si apoi bateam strazile. Scurta vizita in Iasi mai rau mi-a facut. Mi-e for de Sofany, de agronomie, de releu. Am chef de o petrecere, mi-e dor de Karin.
Am avut un vis ciudat intr-o noapte. M-am trezit atat de suparat ca era doar un vis... Se facea ca era nu stiu ce conferinta la facultate si ca venisem si eu cu doctoranzii, Hakan si profu din Japonia. Toata gasca ma astepta in fata la corpul R. Venise si Anca din Danemarca la confrinta, era si Shumy care venise acasa. Lavinia pregatise o petrecere surpriza in Hunters, aveau program de vizitat Iasiul pentru invitati si vremea era perfecta. Stateam o saptamana si de aceea venise si familia sa ma vada. Aveam masina in Iasi si faceam planurile pe prima zi cand a sunat alarma. Zile intregi m-a tot bantuit visul acela...

Habu imi pare rau ca ai facut nunta acum. Mi-ar fi placut sa fiu acolo, sincer...
Si dragii mei, faceti cumva sa ne auzim azi pe skype. Am multe lucruri cu care nu sunt la zi.
Pe curand...

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Noile automate de racoritoare


In Japonia sunt foarte popularele automatele de bauturi. La fiecare cold de strada, in fiecare institutie si in statiile de tren sau metrou la gasesti. Sunt foarte la indemana mai ales pentru un strain ce nu sta prea bine cu limba. Pui banutii, apesi pe buton si cade sucul sau apa. Majoiratea dintre ele sunt din acelea ce au o vitrina in care sunt puse sticle de plastic, vopsite in forma bauturilor ce le au. Daca pretul e cu albastru inseamna ca bautura e rece, daca e rosu e fierbine (cafea, ceai). Daca butonul clipoceste inseamna ca nu mai are acel produs. Oricum alimentarea se face destul de des. Am vazut si la noi din astea dar cu dulciuri si mancare si de obicei la metrou in Bucuresti sau pe la facultate in Iasi. Nu cred ca afacerea asta ar merge la noi pentru ca in prima noapte aparatul ar fi spart si s-ar fura toate produsele.

Insa a aparut o noua generatie de automate. Le-am vazut in cateva statii in Tokyo insa in Yokohama sunt peste tot. Sunt impresionante: au un ecran mare tuch-screen pe care cand atingi imaginea cu o bautura ti-o proiecteaa mai mare iar cand pui banii iti arata ce buturi sunt disponibile si cati bani trebuie sa mai pui pentru ca sa fie diponibile cele mai scumpe.
Am facut un filmulet in Yokohama pe care as vrea sa il impart cu voi.
video

Pe curand...

vineri, 5 octombrie 2012

Duminica trecuta

Astazi e vineri si la cate articole am avut planificate, abia azi a venit vremea pentru a povestii ziua de duminica (duminica trecuta). Uneori am atatea de scris si ma intind pe zile intredgi in timp de de deseori caut cu disperare subiecte despre care sa scriu.
Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Weekendul trecut a fost foarte calduros, si astap pentru ca a fost un weekend incadrat intre doua taifunuri si in apropierea de ciclonuri vremea se incalzeste. Stabilisem de pe la mijlocul saptamanii ca duminica ma voi vedea cu Roman si Alex, cei doi care scriu la Japonia Noastra. Cu Roman am tinut legatura online insa nu ne vazusem niciodata iar despre Alex doar auzisem de la el. Duminica dimineata am fost inspirat sa verfic pe unde e taifunul si am aflat ca ajungea deasupra zonei cu jumatate de zi mai devreme. Pe undeva pe la ora 6 se credea ca deja coada sa va afecta zona in care traiesc. Am vorbit cu Roman si am mutat un pic mai devreme intalinirea. Hotarasem sa ne vedem in Harajuku. Fusesem acolo in decembrie cand imi luasem cadourile de Sarbatori, odata cu Hakan cand am mers la ambasada (da atunci doar de partea cealalta) si in primavara, la Hanami in  Yoyogi park. Insa niciodata nu am pierdut timpul pe acolo si nu vazusem templul Meiji de care tot auzisem atatea si atatea.
Dupa ce nu am reusit sa il vad in toata nebunia aceea de oameni, dintre care majoritatea erau straini, l-am sunat pe Roman si i-am explicat pe unde sunt. Ne-am plimbat un pic pe strada cu magazine, strada celebra pentru multitudinea de lucruri pe care le poti gasi si apoi ne-am retras sa mancam ceva la un restaurant ce il stiam eu in zona. Descoperisem acel restaurant in septembrie cand fusesem acolo prima data si mi-a placut pentru ca avea o terasa. La momentul ala ma tot intrebam de ce nu prea sunt terase in Tokyo insa cu timpul mi-am raspuns singur la intrebare: primavara ploua mai tot timpul, vara e prea cald, prea umed si aerul e irespirabil iar singurul anotimp in care ar merge sa stai pe terasa e toamna; si cum terenurile sunt scumpe in Japonia de ce ai face o terasa pe care sa o folosesti doua luni? Dar vremea era buna si am stat pe terasa unde am povestit si ne-am facut scrute rezumate romantate despre cum si de ce ne aflam acum aici.
Am plecat apoi spre templul Meiji. Templul a fost construit in 1920 (si refactu dupa bombardamentele din timpul celui de Al doilea razboi mondial), la 7 ani de la moartea imparatului ce a modernizat Japonia, in cinstea sa si a sotiei sale. Aflat in Harajuku, intr-o padurice ce se invcineaza cu parcul Yoyogi, templul este una din cele mai populare locatii din Tokyo. In prima zi de an templul este vizitat de in jur de trei milioane de oameni ce participa la cerenonia religioasa de inceput de an. Cu toate ca este un templu nou, el este unul din cele mai populare din oras. Noi am surprins o nunta si ne-am ingramadit alaturi de ceilalti turisti sa fotografiem mireasa.

joi, 4 octombrie 2012

X-Men

Va spuneam la un moment dat ca vreau sa revad trilogia X-Men si sa vad si noile filme din serie. Am realizat ca vazusem doar doua din cele trei filme initiale si am ramas foarte dezamagit de finalul trilogiei X-Men au fost filmele care au deschis apetitul spre super-eroi si dupa ce au deschis aceasta poarta, multe filme, si in special inspirate din persoanjele Marvel, au aparut in ultimii 10 ani.
In seria initiala persoanajul Wolverine nu m-a dat deloc pe spate.Huggh Jackman este un actor bun insa personajul nu a fost creat bine. Pentru un prim film, personajele trebuiau explicate mai bine pentru ca nu toti sunt fani ai benzilor desenate si cred ca s-au prins de acest lucru abia prin filmele urmatoare cand au inceput sa arate cum profesorul Xavier.
Seria de filme ce il urmareste pe Wolverine pare interesanta. Primul film din serie iti explica destul de bine ce se intampla cu el si cum de a ajuns sa fie asa. Sunt raspunsuri la intrebarile pe care multi si le-au pus insa parca prea le aflam pe toate de-odata. Anul viitor al doilea film din serie o sa apara si se vrea sa fie un film doar despre personajul in sine fara apartenenta lui la vreun grup. Filmul prezinta o etapa din viata lui Wolvarine ce se afla in Japonia unde se antreneaza cu un maestru de arte martiale. Suna interesant pentru ca sunt curios unde vor filma in Japonia. Acest lucru va atrage fanii personajului insa pe mine nu cred ca ma va impresiona prea mult. Mie mi-e dor de peronajele initiale si tot sper sa se faca si o a 4-a parte a gastii de super-eroi.
Dar pana una alta avem cealalta serie X-Men: First Class. Primul film din serie mi s-a parut foarte bun. Alegerea actorilor a fost interesanta cu toate ca de cand am vazut Shame ori de cate ori il vad pe Michael Fassbender mi-l imaginez cu situatia in mana (if you know what I mean) asa ca in rolul de Magneto parea un pic cam parodie porno (in mintea mea bolnava). Dar si de aceasta data filmul a raspuns la multe intrebari. Persoaneje au ajuns de la mici copii pana la "marea schisma" cand Magneto a devenit Magneto iar Xavier a devenit paralitic. Dupa primul film deja drumurile lor s-au despartit si s-a ajuns la situatia cunoscuta anterior. Sunt foarte curios ce subiect o sa abordeze a doua parte a francizei, insa mai am de asteptat vreo doi ani pentru asta.
Si mai raman cu seria Fantastic Four pe care nu am vazut-o deloc insa au inceput serialele si nu mai am timp si de filme.
Pe curand...

miercuri, 3 octombrie 2012

Yokohama (3)

Pentru mine Japonia a fost dragoste la prima vedere. Insa asa cum m-am indragostit asa m-a si dezamagit. Si acum, dupa povestea cu rasismul, cand ma gandesc la Japonia am un gust amar. Insa daca ar fi sa raman in Jaopnia si sa locuiesc undeva, Yokohama e locul. De ce? Yokohama e Japonia mea: are farmecul Japoniei insa e un oras cosmopolit, cu un aer european. Asa ca mare mi-a fost bucuria sa am ocazia sa il vad din nou, si cum imi place mie, seara.
Despre Yokohama am mai scris aici, atunci cand am fost prima data. Am ajuns in oras, undeva dupa ora patru. Si ne-am dus glont spre China Town unde urma sa vedem muzeul Trick Art, din cadrum mall-ului cultural China. Acest mall cultural este o cladire de 8 etaje ce are diferite muzee, de la muzeul de istorie al Chinei ce prezinta evoluita Pechin-ului, pana la magazine, un food court ce se vrea sa para o strada din China si acest muzeu de picturi 3D.

marți, 2 octombrie 2012

Kamakura (3)

Dupa cum mi-am promis am ajuns din nou in Kamakura. Sambata a fost o zi nebuna, am plecat de la 7 cu Oana, Crina (colega ei de facultate din Romania) si colega de apartament a ei, o coreanca. Cu fetele astea nu te joci: am plecat de dimineata,si pe la 9 jumatate eram deja la primul templu, Engakuji.
Templul Engakuji a fost ridicat in secolul 13, si este unul din cele mai importante temple Zen din Japonia si cel mai mare din Kamakura. Templul a fost construit in padurea de pe dealul din Kita-Kamacura si este format din mai multe anexe, de la casa pentru cea, la o fosta fabricuta de sake. In timp ce ne plimbam prin templu, un mosulica simpatic a venit la noi si ne-a intrebat daca vorbim engleza (oau!). I-am zis ca da si a inceput sa ne intrede daca suntem din America su Franta sau Anglia sau Germania sau Austria sau Rusia dar nici ca nu ne lasa sa zicem de unde suntem. Ne-a zis ca de cand e pensionar a inceput sa invete engleza de unul singur si ar vrea sa ne dea adresa lui si sa ii scriem o scrisoare cand ajungem acasa si sa incepem sa conversam.

luni, 1 octombrie 2012

Templul Ana-Hachiman

Am trecut de nenumarate ori pe langa templul asta, in drumul din campusul meu, in campusul mare, dar niciodata nu m-am gandit sa il vizitez. Acum o saptamana Oana a pus niste poze pe facebook cu el. Am ramas tampit. Nu ma asteptam sa fie asa un templu mare si impozant, ci ma asteptam la ceva micut.
 Marti am ajuns mai repede in Campusul Toyama, unde trebuia sa ma intalnesc cu Raluca. Campusul Toyama este oarecum la jumatatea distantei intre Nishi-Waseda si Waseda si hotarasem ca intalnirea sa fie pe teren neutru. Si pentru ca aveam de omorat vreo doua zeci de minute am zis sa intru in templu sa il vad cu ochii mei.
Mai multe poze cu templul am pus pe pagina de facebook a blogului, aici.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (228) de-ale mele (177) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)