vineri, 30 septembrie 2011

Parca am fost intr-o zi de scoala in Romania astazi...

Pot sa spun ca am avut primul curs ca in Romania. Profesorul a predat la tabla si am scris cam 5 pagini. Subiectul cursului este Analiza numerica pentru pbobleme de geotehnica. O sa studiem doua metode, Metoda Elementului Finit - metoda pe care o cunosc teoretic, am facut in faculate un curs predat de Ibi si Metoda diferentei finite, o metoda noua care abia a inceput sa fie studiata. In primul curs am discutat despre consolidarea Argilei, o teorema dezvoltata de un cercetator japonez, urmand ca in cursurile urmatoare sa trecem treptat la cele doua metode de calcul. Nu sunt un mare fan al Geotehnicii si nici al MEF, insa cred ca o sa ma descurc binisor la aceasta materie.
Apoi am mai avut cursul de fundatii cu Hamada (profesorul meu coordonator) insa nu a aparut la ora. A fost ciudat pentru ca nici Hakan nu era. Probabil ca l-a sunat sa ii zica ca nu se face ora si cum eu nu am telefon nu am fost anuntat. Mi se parea normal sa imi trimita un mail, daca nu proful, putea sa o faca Hakan, insa poate s-a gandit ca fiind deja la scoala nu am unde sa imi verific mailul.
Au deschis siteul pentru testul de securitate la calculator. Trebuie sa ascult trei cursuri, in format video si apoi sa dau testul. Ma apuc acum, ca sa stiu ca scap.

joi, 29 septembrie 2011

Advanced structural materials and more...

Astazi m-am trezit, ca de obicei, la 7 jumatate, am luat micul dejun dupa care m-am uitat la un episod dintr-un serial. Dupa ce am terminat de urmarit serialul am pus rufe la spalat si m-am apucat de citit pentru tema de miercuri.
Cursul de astazi incepea la 14:45 insa la 1 am plecat ca sa iau pranzul la cantina facultatii. Ieri la 12 era foarte aglomerat si m-am gandit ca osa fie asa si acum. Insa m-am inselat si era destul de liber. La 12 este full pentru ca e pauza de masa iar acum erau doar persoane care ori nu mai aveau ore ori care venisera mai devreme sa manance, ca si mine. Am mancat pulpa de pui la gratar cu cartofi prajiti si maioneza, cu furculita si am baut Fanta de portocale. A fost un pranz ca in Romania. Apoi pentru ca aveam destul timp ramas (40 de minute) m-am dus la papetarie sa ma uit ce au pe acolo si mi-am luat mine de stilou. Am descoperit primul aparat de cafea din Japonia si mi-am luat un capucino fierbinte.
Apoi m-am indreptat spre sala de clasa.
Cursul de astazi se numeste: Materiale structurate avansate si este predat de un profesor tinerel chinez, care este paralel cu engleza. Noroc ca citea de pe slideruri si singurile explicatii suplimentare erau niste scheme sau desene pe care le facea la tabla.
In Japonia cladirile civile, comerciale sau industriale sunt studiate si proiectate de arhitecti cu master (deci eu am o specializare cam de arhitect cu mai multe cunostinte tehnice dar cu mai putine talente artistice), inginerii constructori proiecteaza drumuri, poduri, tunele, baraje, instalatii de apa, canalizare, electrice si gaz (adica celalte doua specializari de la noi plus Hidro). Cursul de astazi are ca tema prezentarea materialelor folosite in proiectarea podurilor si careva metode de calcul ale podurilor (sunt paralel aici insa a luat-o de la baza).
Pe parcursul cursului profesorul a pus intrebari iar cin stia putea sa raspunda. La un moment dat pe un slide era o grinda cu zabrele si a intrebat daca e statica sau nu. I-am raspuns ca e si m-a intrebat de ce. Ma blocase. Cum sa ii explic ca e la fel ca la un mar, ca daca il vad stiu ca e mar. I-am zis ca arata ca o grinda cu zabrele static determinata si toata lumea a inceput sa rada. M-am ambitionat si i-am zis ca exista niste forule prin care determini gradul de determinare insa nu mi le aduc aminte dar din experienta din scoala stiu ca aceea e statica. A zambit si a zis ca am dreptate, e statica. Insa nici el nu a explicat de ce. Apoi a intrebat de ce o grinda se armeaza jos si inafara de mine nimeni nu a stiut. Spun asta pentru ca nu a vrut pe mine sa ma lase sa explic ci se astepta la altii care nu raspunsesera. I-am spus ca grinda e supusa in partea superioara la compresiune iar in cea inferioara la intindere iar betonul are o rezistenta la intindere de aproape 10 ori mai mica decat cea la compresiune si pentru ca nu ceda se armeaza, armaturile preluand forta de intinere, otelul avand o comportare buna la intindere. A fost foarte incantat de raspuns si m-a intrebat de ce la podul din imagine sectiunea grinzii este in T si nu un dreptungi. I-am raspuns ca din motive de optimizare si a zis ca nu e adevarat. Apoi a numit un alt student care i-a zis ca se decupeza din dreptungi un T pentru ca in partile exterioare inferioare nu sunt tensiuni iar profesorul i-a zis ca e bine. M-am uitat la el si i-am zis ca acelasi lucru am zis si eu. Nu intelegea cum e acelasi lucru asa ca a trebuit sa ii explic ce insemna oprimizare si ca se refera la gasirea unei solutii mai bune din punct de vedere al consumului de material, de aceasi calitate in rezistenta. Asa a realizat conceptul si mi-a spus ca am dreptate. Asa ca am ajuns la concluzia ca dupa 3 raspunsuri bune profesorul ma place si cu toate ca nu stiu nici o boaba de proiectare de poduri o sa ma inscriu la curs.
Ieri mi-a venit cardul de la banca. Mi-am deschis cont la JP Bank, banca postei japoneze, una din cele mai marei banci din tara si cred ca singura de stat. Oricum eram obligat sa aleg aceasta banca pentru a primii bursa. Cardul nu arata ca cele din Romania, de aceea cred ca nu imi merge cardul de acasa. Adica are aceasi forma, are chip insa nu are banda magnetica de pe spate. In statia de tren exista un bancomat pentru JP si cand m-am intors am intrat sa vad cum functioneza. Bancomatul se afla intr-o camera, unde sunt de fapt doua bancomate. Apesi pe buton sa ti se deschida usa si iti vezi de treaba, fara sa te ploua, sa te bana vantul sau ploaia. Bancomatul de pa JP Bank e cam ca cel de la ING. Are tuch screen, poti sa selectezi limba engleza si ca operatiuni poti sa depui sau sa retragi bani.
Maine am doua cursuri: Soil Dinamics si Foundation Engineering, cel din urma fiind predat de profesorul meu coordonator si este in japoneza. Profesorul ne-a spus ca este obligatoriu pentru noi cursul dumnealui si ca va avea prezentarea power point in engleza, iar el va vorbii aceleasi lucruri in japoneza. Cred ca va fi destul de dificil sa pot sa ma concentrez sa citesc in timp ce el bate campii intr-o limba pe care nu o inteleg. Insa cred ca va fi interesant.
Pe curand...

miercuri, 28 septembrie 2011

Primul curs, prima zi de scoala

Azi am fost la primul curs, Infrastucture management. Am cautat cam 5 minute cladirea si sala dar am ajuns la timp. Proful e foarte de treba. E prodecan pe probleme internationale si a avut un student la docotrat din Romania, de la Iasi, de la Hidro. Cursul a fost interesant, ne-a prezentat ce urmeaza sa studiem in acest semestru la acest curs. Vom primii teme dupa fiecare curs iar la final vom avea un examen de tip intrebare raspuns. Am primit o copie a fiecui power-point iar primul curs a fost unul introductiv. De saptamana viitoare va mai asista un profesor ce are o firma de consultanta in infrastructuri si el va prezenta problemele practice.
Profesorul este expert in tzunamii insa a studiat evolutia trenurilor. Cursul va fi o paralela intre infrastucturile din America, Germania, Japonia, China si nu mai stiu ce tara din Africa. Vom studia diferentele si asemanarile pornind de la cultura si istorie.
Am primit si tema pentru cursul viitor: trebuie sa citit primele 77 de pagini dintr-o carte si sa scriem un eseu de o pagina despre importanta infrastucturilor durabile in tara noastra. Initial m-am gandit ca o sa trebuiasca sa ma duc la biblioteca sa iau cartea insa la sfarsit profesorul ne-a dat cate o copie a primelor 77 de pagini din carte. Inainte sa plecam am completat un formular in care ne-am scris numele, varsta, nationalitatea, ce si unde am studiat si daca am mai facut pana acum vreun curs de managementul infrastucturilor sau un curs de management.
Dupa curs m-am intalnit intamplator cu Hakan (turcul coleg cu mine de laborator) care avusese un curs de arhitectura. Era nervos ca profesorul nu venise ci cica anuntase pe un site, unde se anunta daca nu se fac cursuri, dar nu stia de site-ul ala (nici eu nu stiam) si dupa ce a verificat a vazut ca anuntul era in japoneza, oricum nu intelegea nimic. Intre ora a doua (10:40-12:10), pana la ora a treia (13:00-14:30) exista o pauza de aproape o ora pentru masa. Oamenii normali care se trezesc la 7 si iau micul dejun pana la 8, iau pranzul la 12 (cica). Adevarul e ca imi era foame si am mers la cantina cu Hakan. Am mancat peste la gratar (nu stiu ce peste era, cu toate ca avea si capul, insa nu l-am recunoscut - era cam cat un pastrav, si are botul ascutit) ce era foarte bun, cu orez si salata. A fost cam greu sa gasim niste locuri la masa pentru ca toata lumea mananca atunci.
In timpul mesei am discutat despre orele la care ne-am inscris iar Hakan s-a hotarat sa renunte la Arhitectura si sa vina la Management iar eu m-am hotarat sa mai fac un curs. Trei cursuri si un seminar (care nu se face decat cand e nevoie de explicatii in plus fata de curs) sunt prea putin asa ca maine ma duc la Materiale performante de la 14:45. O sa ma inscriu la acest curs pe 3 octombrie cand e urmatoarea perioada de inscriere la cursuri, insa nu vreau sa pierd primul curs.
Dupa masa am mers cu Hakan sa isi faca abonament la sala de fitness a universitatii. Taxa e de 2000 de yeni (cam 80 de lei) pentru un an intreg. Iti trebuie fisa medicala pe care o ai de la vizita medicala, cardul de student, o poza si taxa platita la un automat de platit taxe. M-am gandit sa ma duc si eu de luna viitoare.
Pe curand...

marți, 27 septembrie 2011

Experiment


Ieri am primit un mail de la Ikki, masterandul ce conduce laboratorul profesorului Hamada ca experimentul de miercuri s-a amanat insa este unul astazi si sa fim la ora 11 in biroul domnului profesor.
Am plecta pe la 9 jumate sa am timp berechet sa ajung. Afara era racoare asa ca am avut pe mine o bluza cu maneca lunga si geaca iar pentru ca picura am avut umbrela.Am ajuns in Takananobaba unde era innourat insa destul de cald. Era a doua oara cand imi iau teapa cu vremea. Am vazut un puhoi de studenti ce o luau intr-o alta directie si mi-am zis ca aia e celebra scurtatura catre campus (vazusem pe harta ca e una dar nu stiam cum sa merg). Am luat-o pe nistr sradute inguste, printr-o parcare iar apoi am ajuns intr-un parc. Am traversat parcul, am trecut pe langa un bazin de innot si am ajuns la poarta diametral opusa de poarta pe care intram eu. Tot drumul mi-am zis ca daca ma insel iar ei merg in alta parte am timp sa ma intorc si sa o iau pe drumul stiut de mine. Insa drumul era cel bun si dura numai 10 minute. Asa ca am avut un nou record de 50 de minute de ajuns la scoala si nu o ora si 5 minute, vechiul record. Cum aveam timp berechet m-am dus sa ma interesez de cursurile de japoneza. Din pacate, pentru ca am ore miercurea si vinerea de la 10 jumatate nu pot sa particip la cursurile de japoneza. Aceste cursuri sunt in fiecare zi de luni pana sambata de la 9 la 12.
Am aflat de la profesorul Hamada ca seminarul nu se tine inca si ca se va tine doar cand apar probleme la curs. Apoi a venit Ikki si a zis ca trebuie sa plecam. In timp ce traversam campusul a zis ca avem timp sa ne luam ceva de mancare. Am oprit la magazinul de la subsol si ne-a recomandat un recipient mic pe care scria energy. Era un jeleu ce nu contine calorii si are valoarea nutritiva a unui bol de orez. Ca sa ajungem la institutul de cercetare am schimbat 3 trenuri si un autobuz. In staita de autobuz ne-am mai luat ca un fel de placinta cu carne inauntru ce mie mi-a placut mult.
Si acum sa explic cum sta treba cu experimentele pe aici. Intr-un oras de langa Tokyo, dupa cutremur 400 de case au avut de suferit din cauza lichefierii solului. Doi dintre reprezentantii propietarilor acelor case, absolventi de Waseda, au venit la universitate ca ceara ajutor. Universitatea l-a propus pe Hamada, el fiind expert in seisme iar el a zis ca are o propunere dar trebuie facut un experiment. Asa ca asociatia de proprietari plateste tot: experiment, transportul studentilor si plata profesorului. Experimentul afost facut de 5 studenti in an terminal, fiind teza lor de licenta. Experimentul conta in 4 case, la scara 1:50, facute din plastic si carton, ce pe fund au niste greutati care sa reprezinte greutatea utila a casei. Prima casa are o fundatie clasica, a doua o fundatie pe piloti iar urmatoarele doua au o fundatie tip un pilot mare cat fundatia existenta, la una din case cu lungimea de 2,5m iar la a doua 3,5m. Aceste case (machete) au fost bagate in pamant lichefios (nisip suprasaturat cu apa), intr-o cutie metalica, asezata pe o platofma seismica (mai mica decat cea de la Iasi). S-au simulat doua cutremure iar dupa aceea s-a vazut cat s-au afundat in pamant. Rezultatele cele mai bune le-au avut cele doua case cu fundatia cu un singur pilot mare cat tot perimetru fundatiei vechi. La experiment au fost prezenti si reprezentantii consiliului proprietarilor iar dupa acest experiment vor avea o intalnire cu profesorul Hamada sa discute solutia potrivita.
Cei doi proprietari au fost destu de draguti sa ne duca cu masina pana la a doua statie de tren (dincolo de autobuz si primul tren), astfel nu am mai schimbat decat doua trenuri. Banii ce i-am platit azi pe bilet ne vor fi returnati. Am ajuns apoi in camin, la aproape 7. Sunt cam obosit si maine am primul curs.
Pe 14-15 octombrie avem escursie de laborator. Toti studentii profesorului Hamada (studii licenta, master si doctorat) impreuna cu profesorul o sa mergem intr-un oras, intr-o cabana unde trebuie sa facem cate o prezentare de 10 minute a proiectului nostru (licenta, dizentatie, doctorat) iar seara ne imbatam. Ordinile profesorului se executa, nu se discuta. Aceasta petrecere este pe banii laboratorului.


Pe curand...

luni, 26 septembrie 2011

4!


E pentru prima data cand am uitat de aniversare. S-au intamplat atat de multe lucruri in ultimile 20 de zile incat am uitat complet.
Acum 20 de zile eram sigur ca o sa dau uitarii acest episod important din viata mea. Imi ziceam ca daca nu mai scriu e de bine, inseamna ca m-am regasit. Misiunea acestei pagini se incheiase si puteam sa fiu fericit.
Insa am gasit un nou inteles si o noua intrebuintare pentru acest blog. Si titlui e in continuare bun...!
Ma gandesc si acum, la mai bine de 4 ani cum de am gasit un titul atat de bun? Cat de genial pot sa fiu cate odata :)).
Ieri am implinit 4 ani de cand am postat aici prima data. Nu mai vreau sa mai spun ce s-a intamplat in acesti ani ci vreau sa ma bucur de acesti doi ani, de aceasta nou experienta. Acum trebuie sa imi caut Eul pierdut, intr-o civilizatie total diferita. In fiecare zi descoper ceva nou, in fiecare zi experimentez altceva. Tot ce as vrea e sa pot sa transmit tot ce simt eu aici, prin acest blog. Prin ceea ce vizitez, prin ceea ce incerc sa asimilez.
Imi aduc aminte ca domnul profesor Aanicai acum 4 ani a zis ca cei ce au blog sunt frustrati, iar acum si dumnealui este un membru al blogosferei. Imi aduc aminte de cei ce radeau de blogul meu, si au ramas cu rasul... Eu imi vad de viata mea si de lucrueile extraordinare ce mi se intapla iar ei pot afla despre astea doar de aici.
Ma bucur ca momentan pot sa va impartasesc experienta Asiatica aici. Si imi doresc sa va vad pe toti acasa cu bine, in vacanta...
Si merit sa imi dedic aceasta melodie ce imi place atat de mult si mi se potriveste manausa:

Pe curand...

03: Praful

UPDATE: Am uitat sa spun ca peste drum de mine e un santier mare. Un mare complex de blocuri. Aici e una din pportile de acces. Gardul santierului este alb, din plexiglas, elegant. Iar pe jos sunt dale metalice penturu nu a fi noroi sau mizerie.

Am realizat ca aici nu e praf. Au fost o serie de evenimente ce puse cap la cap m-au facut sa fiu invidioz. Prima data a fost gunoiul. Tomberonul e intr-o cladire acoperita (ca un fel de garaj) iar inauntru nu pute. Apoi intr-o zi la semafor a oprit pe brima banda, fix langa mine o masina de gunoi. Primul gand a fost ca o sa imi mute nasul. Oarecum revoltat ca inca nu simt mirosul intepator in nas, pentru ca ma pregatisem intens in minte sa rezist, am tras o gura puternica de aer si am realizat ca nu e niciun miros. Apoi am inceput sa analizez masina, era curata, cauciucurile erau curate. Mi-am zis ca sigur o spala in fiecare dimineata si de aceea. Apoi m-am uitat la toate mainile de pe strada: curate, cauciucuri curate, ca si cum abia ar fi fost spalate, toate, chiar TOATE. Ieri m-am uitat pe talpa pantofilor mei sport, pantofi cu care merg mai tot timpul (pe jos cam 40 de minute), pantofi ce au talpa alba. Inca e alba, usor murdara, probabil de cand am mers in Romania cu ei. Asa ceva nu se poate.
Apoi am vazut praf pe monitorul laptopului si am zis:"Ha!". Dar am realizat ca nu l-am sters deloc de 18 zile de cand sunt aici. M-am uitat pe biroum nici urma de praf. Dar am sters mobila asa ca era cazul sa fac curatenie. De aspirat am avut de aspirat scame si cine stie ce mai cazuse pe jos, dar nu praf. E chiar foarte curat aici...
Pe curand...

Septembrie

Stiti de ce imi place mult a doua jumatate a lunii septembrie? Nu ca incepe scoala, nu sunt chiar atat de tocilar... cu toate ca studeiz la o universitate de top :)), ci pentru ca incep serialele si dupa vara, cand ne-au lasat cu povestile neterminate acum vin sa faca lumina.
Primul serial pe care am apucat sa il vad e How I Met Your Mother, si dupa un sezon mai trist, am ras de unul singur la doua episoade geniale, la fel ca fiecare data. Povestea asta despre seriale o sa fie ca o cascada, fiecare poveste se leaga de alta. HIMYM e unul din serialele mele de suflet pentru ca e ca un fel de Friends, contemporan, cu mai multa drama, dar povesti la fel de stupide si amuzante, povesti pe care doar prietenii adevarati le pot traii.
Apoi am urmarit debutul de doua ore a sezonului 8 din Grey's Anatomy. Nicodata in Grey nu stii ce e mai dramatic, cazul medical sau povestea personajelor si nici in acest episod nu am ramas dezamagit. Aveam o senzatie ca totul e ok, pentru ca totul era asa cum trebuia sa fie.
Probabil ca stiti ca sunt un fan al serialelor gen politiste (CSI, Criminal Minds, Body of Proof) iar vara asta am descoperit The Good Wife, care imi place pentru ca se invarte tot in jurul legii, cu toate ca aici de voarba de avocati.
Anul trecut am avut doua revelatii: Body of Proof care incearca sa fie o cominatie de CSI si House dar a la ABC, siropoasa si usor telenovelista, insa imi place mult si Nikita.
Nikita, a fost remake-ul pe care il asteptam. Am fost un mare fan al serialului initial, apoi ina anul 1 am vazut filmul ce sta la baza serialului iar anul trecut CW m-aimpresionat pentru prima data cu un remake. Dupa ce 90210 l-am lasat balta, era prea mult Gossip iar Merlos Place nu m-a captat de loc (de aia a si murit subit), Nikita a fost o chestie de asa da. Are multe lipsuri si aberatii, dar imi place mult iar primul episod din sezonul 2 nu m-a dezamagit.
Anul trecut am auzit o stire cum ca Drue Berrymore vrea Charlie's Angels din nou. Charly's Angels a fost primul serial politist pe care l-am vazut vreo data si m-am indragostit de el. Cred ca eram in clasele 1-4 cand il difuzau pe Antena 1 si m-a fascinat. Apoi a fost filmul, cu Drue Barrymore si Cameron Diaz pe care le iubesc, am fost la cinema la filme si cu toate ca au fost maxim de comerciale, mi-au placut mult. Dar cand am auzit stirea mi-am zis ca gagicile sunt cam batrane pentru un al treile film. Dar cititnd articolul am aflat ca Drue vrea sa produca un remake dupa serial. Am zis, ok. Inca un remake dupa un serial ce imi place. Nu stiu daca o sa mearga, dar cat timp va fi, eu il voi urmarii. Povestea urma sa fie schimbata: actiunea se muta din LA in Miami: mai multa piele la vedere si sexappeal. Apoi ingerii nu mai sunt foste politiste ci foste infractoare ce s-au reintegrat cu ajutorul lui Charlie iar Boslie v-a fi un celebru haker. Am putut sa jur ca CW il va produce insa serialul s-a intors la postul mama, ABC.
Serialul are ca una din protagoniste pe un doctor din Grey (obstreticianul din sezonul trecut) ce cred ca a dat ca un fel de test pentru public in ABC. si inca doua fete necunoscute (de mine). Debutul a fost destul de slabut si sincer prea mult iPad. Nu cred ca o sa aiba mai mult de un sezon insa o sa ma uit la el. Imi place...
Astazi am vazut Criminal Minds. Mi-a placut mult episodul pentru ca a fost altfel pentru prima data iar personajele au fost umanizate mai mult ca niciodata. Era cazul pentru un astfel de episod, dupa ce i-au tarat prin atatea anul trecut si ma bucur enorm ca am din nou echipa completa.
Din cauza ca nu pot descarca de pe torrent, gasesc mai greu serialele online iar Body of Proof e degasit... Am insa ce sa vad si il descarc eu pe asta cand ajung in vacanta acasa. Ca tot nu sunt seriale vara.
Oricum e un an greu pentru ABC. Nevestele sunt la ultimul sezon iar actorii principali din Grey nu vor sa semneze pentru inca un sezon. Au pierdut-o deja pe Oprah... trebuie sa faca ceva ca la anu' sa nu fie prea descoperiti. Am inteles ca mizeaza pe Revange: o readaptare a Contelui de Monte Cristo, in zilele noaste, pe o insula a bogatasilor, ceva a la Gossip. Le urez succes, eu zic pas.
Pe curand....

duminică, 25 septembrie 2011

Shinjuku

De prima data de cand am ajuns in statia Shinjuku, am vrut sa merg sa vad zona. Era un zgarie nor ce se vedea din statie, Cocon Tower (sediul unei universitati de medicina) inconjurat de alte turnuri si spuneam ca acolo e de mine.
Astazi mi-am indeplinit visul. Am fost cu Mario si Nate. Dupa ce ne-am plimbat cam o ora printre zgarie-nori si am facut poze, am vizitat cladirea guvernului (Twins Tower). La etajul 48 (202 m), in fiececare turn este o camera de unde se vede orasul (exact ca in Tokyo Tower). Observatoarele sunt descise zilnic de la 9 la 17 iar intrarea este gratuita. Asa ca am avut parte de un alt moment superb, cu o panaorama a orasului, pe timp de zi, din Shinjiku. In una din pozele pe care le-am pus pe Picasa se vede si Tokyo Tower, turnul de unde am vazut noaptea orasul. La parterul cladirii guvernului se afla un centru de informare turistica de unde mi-am luat un mini-ghid cu fiecare sector al orasului si principalele atractii din sectorul respectiv si o harta a orasului. Atunci am aflat abia ca eu nu locuiesc in Tokio, ci in Kodaira care este un oras satelit, o suburbie a orasului mare, la fel ca si Yokohama, care eu credeam ca e oras independent.
Cand coborasem din tren, vazusem un afis cu un muzeu de arta, muzeu pe care am vrut sa-l vizitam insa era prea tarziu. Insa ghidul de la punctul turistic ne-a spus ca in unul din turnurile din apropiere, la etajul 49 e un muzeu inchinat chinurilor din Al doilea Razboi Mondial.
Tin sa spun ca lifturile din turnuri sunt atat de rapizi incat de fiecare data cand le folosec ametesc si mi seinfunda urechile. In guvern am cronometrat si 59 de etaje au fost coborate in 53 de secunde, insa liftul din cladirea unde era muzeul a fost si mai rapid.
Muzeul era gratuit, micut iar fotografiatul era interzis. Pentru ca toate exponatele erau in japoneza am primit niste foi ce explicau despre ce este vorba in fiecare camera. Muzeul este gandit pentru copii, pentru a intelege mai bine istoria si pentru a nu uita cat au suferit in timpul razboiului. Fiecare camera are o sceneta formata din manechine si acte sau fotografii.
Prima camera este cu inceputul raboiului, cu japonezii in tren, plecand sa lupte. Pe geamurile asa zisului tren sunt proiectate imagini, fotografii din gari din acea perioada.
Urmatoarea camera reprezinta un grup de japonezi in Siberia, adunati in jurul unei bucati de paine, Sunt prezentate hainele ce le purtau in Siberia si muncile manulale la care au fost fortati sa se supuna.
A treia camera infatiseaza repatrierile, viata de pe vapor, scrisori despre cei morti, haine facute manual din resturi si diferite acte.
In penultima camera este un monitor cu un film realizat de una din actritile Japoniei, actrita ce a fost martora ale acelor vremuri, in clasa a treia fiind repatriata cu familia.
In ultima camera sunt calculatoare si carti pentru copii si tineri sa citeasca.
Muzeul este foarte impresionant si arata fixatia japonezilor, lucrul care i-a facut sa fie ceea ce sunt astazi.
Pentru ca deja era ora 3 ne-am dus sa mancam si decizia a fost un Shushi restaurant. Ideea unui astfel de restaurant e ca mancarea se plimba pe o banda, in jurul tejghelii, unde sunt scaune sa stai, iar in interior e bucatarul ce gateste. Pretul farfuriilor e in functie de culoarea lor, servesti cate vrei, platesti la final, cand predai farburiile la bucatarie iar spalatoreasa iti scrie pe o foaie cate farfurii si de care fel ai mancat. Gratuit e ceaiul verde fierbinte, care omoara microbii.
Pe o farfurie sunt doua bucati de shushi. Eu am mancat doua farfurii cu sushi facut la gratar (la 169 yeni farfuria) iar la sfarsit mi-am facut curajul sa mananc si sushi crud (din somon) iar la final celebra omelta dulce se se mananca dupa shushi. In total 6 bucati de shusi si doua bucati de omleta.
Dupa care m-am intors in suburbie, unde este caminul meu.

Pe curand...

Waseda University Entrance Ceremony


Sunt dator de ieri cu un articol despre festivitatea de incepere a scolii. Ieri a fost o zi lunga si eram atat de obosit incat spre seara m-am ametit foarte tare de la doua doze de jumatate de litru de sake cu suc de lamaie si grapefruit.
A fost o zi emotioananta ce a inceput undeva pe la 9 jumatate cu o ceremonie pentru studentii IPSE (studentii straini din cadrul facultatilor tehnice de la Waseda). Dupa un discurs de jumatate de ora a decanilor celor tri facultati a urmat o masa in care sa discutam intre noi si cu profesorii IPSE. Profesorii IPSE sunt toti abslolventi de Waseda, ce candva erau ca noi, niste studenti straini, ce au iubit atat de mult tara asta incat au ramas aici si au ajuns profesori. O mare parte sunt sin SUA, cativa din Asia (China, Taiwan, etc), o profesoara din Bulgaria, unul din Rusia, din Belgia, Anglia, Italia. Am stat de vorba cu prodecanul facultatii, prodecan ce este espert in Tzunami, ce a avut un student la master de la Iasi, am discutat cu profa din Bulgaria si cu proful din Rusia.
Apoi am avut vreo doua ore la dispozitie sa facem ce vrem pana incepea marea ceremonie, in auditoriu. Am facut un tur al bibliotecii (este atat de frumoasa) apoi ne-am intersat de cluburi studentesti ca in acea zi era o prezentare generala a lor, am mancat si apoi am participat la ceremeonie. Pompoasa, fiecare decan in robe, cu un discurs in Japoneza al rectorului si unul in Engleza a unui profesor american, cel ce a infintat programul international la Waseda, cu muzica sinfonica si cu Imnul Alma Mater al universitatii. Imnul a fost destul de ciudat, pe langa melodia odioasa trei tipi urlau si faceau miscari gen de razboi. A fost ceva nou. Asa ca am cautat imnul pe net si il postez mai jos

vineri, 23 septembrie 2011

Sarbatori nationale

Luni a fost sarbatoare nationala iar astazi este iarasi. Pentru ca nu stiam ce se sarbatoreste am dat un mic search pe Google si am ramass surprins de ce am aflat.
Dar despre ce am aflat un pic mai tarziu, acum sa revin la ce trebuia sa caut si anume ce am sarbatorit luni si ce sarbatoresc azi. Luni a fost Ziua de respect fata de cei batrani. Aceasta zi libera de la stat se sarbatoreste in a treia zi de luni din luna septembrie din anul 1966.
Astazi sarbatorim echinoptiu si odata cu echinoptiu ii sarbatorim pe cei morti. Aceasta zi se sarbatoreste in Japonia din 1948.

Acum revenind la descoperire. Mi-am zis ca daca tot sunt 2 sarbatori intr-o saptamana, oare cate or fi intr-un an? Mi-am dat seama ca este o exceptie acum dar oricum numarul sarbatorilor legale este mare. Japonezii au 15 zile libere prin lege si ma intreb oare cand mai muncesc si au ajuns asa de departe cu atatea zile libere.
In Romania sunt 7 sarbatori legale, cam jumatate din numarul celeor din Japonia insa numarul de zile libere este de 10. Insa majoritatea zileleor libere sunt sarbatori crestine iar doua dintre ele sunt introduse anul acesta.

Acum sa trecem in revista cand avem liber in Romania:
1-2 ianuarie -Anul Nou
Aprilie-Mai - Pastele - 2 zile
1 Mai - ziua muncii
Mai-iunie - Rusaliile (a 50-a duminica dupa Paste)- sarbatoare introdusa anul acesta
15 august - Adormirea Maicii Domnului - Introdusa tot anul acesta
1 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei
25-26. Craciunul

Si acum la Japonezi:

1 Ianuarie - Anul Nou
a doua zi de luni din ianuarie - Ziua Majoratului (sunt sarbatoriti cei ce au implinit varsta majoratului in anul ce a trecut)
11 Februarie - Ziua nationala (cred, se sarbatoreste infintarea Japoniei ca monarhie)
20 Martie - echinoptiu de primavara - sunt sarbatoriti cei ce traiesc si toate fiintele vi
29 Aprilie- Showa - Sarbatoresc perioada in care au fost condusi de imparatul Showa - Odata cu aceasta zi incepe saptamana de aur
3 Mai - Ziua constitutiei
4 Mai - Ziua verde
5 Mai - Ziua copilului
a treia zi de luni din iulie - Ziua marinei
a treia zi de luni din septembrie - Ziua de respect fata de cei invarsta
23 septembrie - echinoptiu de toamna - ziua mortilor
a doua zi de luni din octombrie - Ziua sportului si a sanatatii
3 Noiembrie - ziua culturii
23 Noiembrie - ziua de multumire a celor ce fac munca fizica
23 Decembrie - Ziua Imparatului.

Au cam in fiecare luna cel putin o sarbatoare legala, mai putin in iunie cand se pare ca muncesc pre branci. Pe langa asta mai au si Saptamna ciresilor infloriti cand au voie prin lege sa bea alcool in spatiile publice (gen parcuri, strazi) cu conditia sa stea sub un cires inflorit. Cica asa il sarbatoresc. Abia astept sarbatoarea aceea :)).
Pe curand...

joi, 22 septembrie 2011

Vizita medicala

Ma intreb cand o sa se intample si la noi ca la fiecare inceput de an scolar sa ti se faca un control medical. In Japonia, sau cel putin la Waseda, asa stau lucrurile.
Mai intai completezi un formular cu ce boli sau probleme medicale ai avut. Apoi, cu celalalt formular, pe care ti-ai scris numele si numarul cardului de studend, treci din camera in camera, la diferiti medici (fiecare consultatie e organizata in cate o sala de curs/seminar).
Prima vizita este la ochi. In sala sunt 6 oculisti (nu stiu daca sunt doctori sau asistenti). Fiecare are un aparat in fata. Te asezi pe scaun, dai ochelarii jos si citesti literele din ce in ce mai mici. Apoi iti pui ochelarii si faci acelasi lucru. Apoi ti se iau ochelarii si se masoara. Se fac notatii in fisa si mergi mai departe.
In urmatoarea camera sunt 3 cantare si trei aparate de masurat inaltimea cu laser. Notatiile se fac pe fisa, dupa care mergi sa ti se ia tensiunea si pulsul. Acestea se iau odata, rasufland adanc si odata relaxat.
Urmatorul control sunt razele x. In parcare erau aduse 3 masini ce inauntru aveau apartura pentru raze x. Te dezbraci, lasi orice medalion de la gat, iar rezultatul e trimis pe laptop la doctorul din camera anterioara.
Urmeza sa urinezi intr-un pahar. Personalul introduce apoi un bat inauntru si in functie de cum se coloreaza, fac niste insemnari in fisa
Apoi te indrepti spre o camera unde discutii cu personalul medical despre trecutul tau medical. Cam ce ai completat in fisa: diabet, astm, hepatita, vaccinari, operatii, migrene, greata, ciclu neregulat etc.
Daca personalul medical considera ca trebuie sa ai o alta discutie privata cu un medic, te duci intr-o alta camera, daca nu predai documentele in urmatoarea camera. Eu am fost la o discutie privata cu privire la alergiile mele. Doctorul mi-a spus ca poate fi gasit in campus martia dupa-masa si daca am nevoie ce medicamente pentru alergie sa trec pe la el. Am discutat despre lipsa de pofta de mancare si somnul prost, despre umiditate exrem de mare si despre riscul inbolnavirilor. Dupa ce mi-a dat viza medicala, am trecut in ultima sala, unde am predat tot. Mi s-a dat o noua foaie, completata de personalul medical din ultima camera si mi s-a zis ca la anu' sa vin cu ea.
Ce e atat de greu sa faci asa ceva si la noi?
Sa nu mai spun ca pentru mai putin de 1000 de yeni pe luna (40 lei) am asigurare medicala ce cuprinde 70% din cheltuielile medicale (aceasta asigurare mi-o ofera statul Japonez, pentru ca studiez la ei in tara) iar cei 30% sunt platiti de facultate dupa externare.

Pe curand...

Roke

UPDATE 1: Deja s-a innourat deja si cred ca vine ploaia
UPDATE 2: Cand m-am intors copacii cazuti erau deja curatati

Si am trecut si prin experienta primului taifun. Ploua de vreo 3 zile si toata lumea spunea ca e din cauza taifunului, ca se apropie. Ieri a trebuit sa fim la scoala la 9, sa ne luam cardurile de student. Am plecat pe la 7 jumatate, cand ploua marunt dar destul de tare. Pana in statie m-am udat destul de tare si asta pentru ca umbrela mea era destul de mica.
Am avut ceva aventuri pana la Nishi-Waseda. Pentru ca ploua nu am vrut sa mergem pe jos din Takadanobaba pana in campus si am mai mers o statie cu trenul ,pana in Shnjuku (care aprops, e cea mai mare statie din lume, are 200 de iersi) iar de acolo am mers cam 15 minute pana la linia de metrou la care trebuia sa ajungem, ca sa coboram in Nishi-Waseda. Cum am ajuns pe peron am vazut metroul acolo iar cel care sta langa el, ca sa anunte cand pleaca ne facea semne disperate sa ne grabim ca pleaca. Ne-am urcat in el si imediat a si plecat. Pe drum am realizat ca e n expres si ca nu opreste decat la ultima statie. Asta nu era mare problema pentru ca a ajuns aclo in 6 minte si am luat un local inapoi, doua staii si in 3 minte eram inapoi. Insa toata aceasta tavatura a incins spiritele si baietii s-au laut la cearta. Ca era mai bine sa mergem pe jos, ca ajungeam deja, ca de ce nu ne-am uitat la tren. Adevarul e ca intarziasem deja 15 minute. Nu a fost o problema pentru ca in 5 minute am rezolvat tot si am ajuns la orientararea de la 10.
La 11 am avut inalnire cu profesorul cand am iesit de la intalnire ploua ca la nebuni. Nu puteam sa iesim, era o perdea de apa. Cand s-a mai linistit un pic am fugit spre laborator. Pentru ca umbrela mea era prea mica, m-am decis sa imi cumpar una noua. Am coborat la magazinul studentesc si am luat una la 380 yeni (cam 11 lei). Cand am iesit cu ea s-a pornit o vantoasa de mi-a intors-o pe dos si mi-a si rupt-o. Si nu numai mie, toti care eram in acel loc, unde vantul batea destul de tare, am patit acelasi lucru.
Am avut treaba in Waseda si ploaia se mai potolise. Mi-am luat o noua umbrela la 500 de yeni si cu ea am pornit la pas pana in statie. Se incalzise brusc si era o umezeala prea mare, iar ploaua era ca o boare usoara, mai mult abur decat apa. Abia puteai respira.
In gara era nebunie mare. Trenurile incepusera sa aiba intarzieri. Era un puhoi de lume... Insa m-am intalnit cu Morgan, am luat un Rapid, am schimbat cu un local in penultima statie si am ajuns cu bine.
Insa cred ca am fost printre utimii care au ajuns. Ploaia a reinceput, vantul batea nebuneste, umbrela o lua razna, am ajuns in camin ud pana la piele. Am stors pana si chilotii de apa.
Pe la 5 a inceput adevaratanebunie. Pomii se undulau atat de tare, vantul suiera ca la nebuni, ploaia lovea cu brutalitate cladirile, un vuiet si o jale se auzea de peste tot.
Am coborat la masa, asteptam sa se stinga lumina oricand la cum bateavantul. Roke a fost un taifun mediu si cred ca pana a ajuns in Tokyo si-am mai pierdut di intensitate. Furtuna mi-a adus aminte de o furtuna de vara, de la noi, dar la noi astfel de furuni tin maxim jumatate de ora, si dupa primele 5 minute se ia lumina. Aici tinut doua ore si nu s-a intamplat nimic. La masa am aflat ca Nate e blocat undeva intr-o statie ep drum pentru cal nimia ferata e inundata si sun se mai poate circula. Mario si Mart ramasesera la karaoke pana s-aoprit ploaia iar Alireza era blocat in statie, unde din cauza ploii, acopeisul de pe peron se prabusise partial. La 7 jumatate au aparut cam toti pentru ca ploaia se oprise, mai putin Nate, care era blocat acolo. Cativa baieti cu biciclete au plecat dupa el, luand dupa ei o bicileta goala, sa aiba cu ce sa se intoarca.
Brusc se oprise ploaia, se oprise si vantul. Singurele dovezi ca fusese taifun erau frunzele de pe strada si baltile.
Astazi am plecat la scoala sa imi fac vizita medicala. Lumea deja spala trotuarele in fata casei. Apa s-a cam uscat de pe strada. E din nou ingrozitr de cald. Doi copaci au cazut in drumul de la camin in statie. In statie acoperisul e refacut deja. Lumea a reveit la normal.
Pe drum am aflat ca aseara, pe la 10 jumatate a fost un cutremur. La ora aia faceam dus si cred ca de asta nu l-am simtit.
Pe curand....

marți, 20 septembrie 2011

Ziua lui Nate


Azi e ziua lui Nate asa ca am luat pranzul acolo unde a vrut el, la Mc Donalds.
Nu stiu ce fel de Mc e in Japonia dar nu au sos de maioneza. In rest, preturile sunt un pic mai mari decat la noi (cam cu 5 lei la meniu).
Pentru ca nu aveam loc toti impreuna (am fost 7 persoane) ne-am asezat la fumatori. Acolo era un batran simpatic (japonez) care m-a intrebat daca sunt american. I-am zis ca sunt roman si cand a auzit de Romania a spus "Ceausescu, bang bang! Ole Ole!". Nu stia romaneste dar stia istoria contemporana. Mi-a zis ca stie ca ne-am impuscat liderul comunist si ca apoi tinerii cantau Ole Ole Ceausescu nu mai e! Putea vorbii pe langa limba lui, japoeza, chineza, tailandeza, germana, spaniola, engleza si italiana. Studiase si el acum 40 de ani tot la Waseda. Din pacate era cam surd si nu intlegea nici prea bine engleza, cu toate ca vorbea destul de bine, si nu am aflat ce a studiat.
S-a bucurat foarte mult can Nate l-a servit si pe el cu tort. Adevarul e ca a cumparat un tort de capsuni atat de bun.
Deci, La multi ani Nate!
Pe curand...

luni, 19 septembrie 2011

A inceput sa se racoreasca in Tokyo, vine toamna peste Japonia

UPDATE: Se apropie vreo doua taifunuri in Japonia iar din cauza ploii din ultimile 24 de ore s-a inundat un drum forestier. Asta era la stiri de dimineata. Mabucur ca s-a racorit dar ma enerveza vremea asta Bacoviana.

Astazi a fost pentru prima data cand am stat cu geamul deschis si fara aerul conditionat deschis.
Cand am iesit sa iau cina, batea un vant racoros si era atat de placut. Mi-a facut placere sa ma plinb pe asa o o vreme...
Insa cand ne-am intors de la masa a inceput sa ploua. Ploau din ce in ce mai tare. Ca o ploaie de vara, insa lipseau tunetele si fulgerele. Asta e semn ca vine toamna. Sunt curios cum sunt toamnele aici.
Pe curand...

duminică, 18 septembrie 2011

Ginza si Tokyo tower



Imi pare rau ca am ramas fara baterie la camera astazi si nu am facut nici o poza, insa o sa fac rost in curand de ele.
Azi am avut un blocaj. Jumatat de zi m-am chinuit sa ma apuc sa scriu la prezentarea dizeratiei si nu am resusit. Asa ca atunci cand Nate mi-a zis ca vrea sa mearga seara in Shinjuku, am zis ok. Insa planul s-a schimbat si am ajuns in Ginza. Mai stiti filmuletul acela cu aglimeratia mare din Tokyo, cu acea intersecti mare, ei, aia e in Ginza. In ginza gasesti toate brandurile posibile. De la celem ai accesibile ca H&M sau Zara la Dior sau Armani. Si e atat de frumos seara. Ne-am plimbat pe strazi, ne-am uitat la vitrinile colorate, la arhitectura si ne-am gandit sa mergem sa mancam. Am ajuns la o cladire cu 6 etaje ce avea la fiecare etaj un bar sau un restaurant. Ne-am gandit sa alegem unul care avea un meniu intersant si ieftin. Pentru ca eram intr-o zona de lux si cam toate restaurantele aveau preturi piparate. Am urcat ca nebunii niste scari inguste, vreo 5 etaje si am ajuns la o usa deschisa. Am ales o masa, ni s-a adus apa (care e moca in Japonia la restaurante), ni s-au adus prosoape umede ca sa ne stergem si meniurile. Cand am vazut preturile si ceea ce aveau am realizat ca am gresit restaurantul. Ce sa facem... cum sa plecam. Bausem apa, ne stersesem cu prosoape. Unul din prietenii lui Wey a citit ca scrie ca e interzisa servirea persoaneleor sub 20 de ani si cum Wey, colegii lui din China si Mart au sub 20 am plecat pe acest motiv. Am coborat si ne-am uitat iarasi la meniuri. Ajunsesem la 5, si restaurantul unde vroiam noi sa mergem era la 4. Insa usa era inchisa. Asa ca am coborat din nou, si am realizat ca exista un lift care duce direct in restaurant. Eu am mancat carofi prajiti cu frigarui de pui (simteam nevoia sa mananc ceva mai de acasa), restul au mancat ce au vrut: de la soba la pizza.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Leapsa ca pe vremuri

Am citit un blog orele astea fara sa stiu cand a trecut timpul. Mi-a placut un articol si de la el am trect la citit unul dupa altul. Si m-am oprit la o leapsa pentru ca mi s-a parut intersanta.
6 brandruri pe care le folosesc si nu le-as schimba pentru nimic.

1. Facebook. Pentru ca ori de cate ori ma satur de el apare ceva care ma face sa il vreu din nou. Pentru ca datorita lui stau conectat cu toti prietenii mei, care acum imi sunt aat de departe, pentru ca aflu noutati si ma joc cand ma plictisesc.

2. iPhone. Pentru ca nu exista ceva ca sa se compare cu el. Pentru ca a revolutionat telefonul si pentru ca nu ma pot dezlipii de el. Cred ca pana la urma imi iau si aici un iPhone

3. Pelikan. Pentru ca dupa ce ai folosit un stilou sau cerneala lor iti dai seama ca restul sunt jucarii. Si pentru ca la ei chiar se aplica vorba, sai un ban dar stii ca face; si nu platesti doar brandul.

4. New Yorker pentru ca hainele lor sunt pe stilul meu si mereu gasesc macar un lucru care sa imi placa in magazinul ala.

5. Bitdefender. Pentru ca de 6 ani il folosesc si nu m-a dezamagit niciodata. Si mai ales pentru ca imi place noul lor logo. Pentru ca sunt buni si sunt romani si se mandresc cu asta.

6. Vichi. Pentru ca in sfarsit nu imi mai e frica sa ma barbieresc. De doi ani de cand folosesc spuma de ras si gelul after shave pentru ten sensibil nu ma mai irit si nu mi se mai umple fata de bubite.

Pe curand...

National Museum Tokyo

Initial astazi trebuia sa merg cu Morgan (americanul) in Shunjuku sa isi ia el incaltaminte. Shinjuku e un cartier de zgarie-nori, unde se afla majoritatea brandurilor internationale si sediile marilor companii. Cum Morgan poarta 45 la picior este singurul loc unde ar putea gasii ceva.
Insa dimineata Satoshi (japonez, student in anul 4 la mediu ce a fost plecat doi ani in California cu o bursa pe literatura) a venit cu ideea de a merge sa vizitam Muzeul National de Istorie. Trebuia sa ne intalnim cu el in Takananobaba la 13 pentru ca el avea nistre treburi de rezolvat pana atunci. La ora stabilita si la locul stabilit eram cu totii acolo si am decis mai intai sa mancam. Toti aveau chef de soba, mai putin eu. Mie nu imi plac deloc. Soba, in cazul in care nu ati dat click pe linkul de dinainte, sunt pastele lor, ce au o culoare negricioasa, ce se manca reci, inmuiate intr-un sos rece, din peste condimentat cu ceapa si wasabi. Restaurantele de obicei au fie poze cu mancarea ce o servesc in acea zi, fie in vitrina au farfurii cu mancarea respectiva. Mancarea din vitrina este facuta din plastic. Restaurantul la care am mancat astazi avea mancarea in vitrina. Am ales meniul 46: Intr-un bol, de jos in sus era orez, un sos al naibii de picant dar bun, carne de porc (e cea mai mancata carne aici) si un ou, totul pentru 650 yeni (100 yeni 4 lei). Am intrat inauntru unde aveau un aparat in care puneai banii si apasai pe butonul corespunzator meniului tau. Si cum restaurantul era specific pentru Soba, am primit moca si soba. De obicei primesti apa sau ceai de orez (care e foarte bun, doar ca miroase cam ciudat, miroase a Japonia) insa aici am primit si soba. Soba pe care a mancat-o Mario (cel jumate japonez- jumate tailandez) pentru ca nu se cuvine sa lasi mancarea in farfurie.
Dupa masa am plecat spre Ueno, ua din cele mai mari statii din Tokyo. Din Takanobaba pana in Ueno trenul (JK Line) face 21 de minute.
In Ueno exita un parc mare in care pe langa plimbare si un lac, exista un teren de baseball, Muzeul Ueno, Body Museum -Muzeum of Western Art, Museum of Science and Nature, o gradina zoologica si National Museum of Tokyo.
Am ales sa vizitam pe ultimul pentru ca este unul din cele mai importante muzee. Muzeul gazduieste o coletie de statui de lemn, una de arme, costume de razboi, portelan, etnografie, evolutia modei, caligrafie, bronz, monede si stauete vechi. Aceste expozitii sunt in cladirea principala si o parte din cladirea ce gazuieste colectii provizorii. Acum era o colectie de statui din China. In doua ore jumatate nu am apucat sa vedem decat cladirea principala si putin din gradina muzeului. In cele 5 cladiri ale muzeului, din care una era inchisa pentru renovare se mai puteau vedea colectii donate, o isotrie a artei Chineze si Taiwaneze si influentele artei Japoneze din acesea doua, plus o colectie mai mare de monede si evolutia lor.
Pretul biletului este de 600 de yeni si 400 pentru studenti (Noroc de Morgan ca si-a dat seama ca putem arata viza de pe pasaport ca fiind una de studenti, pentru ca nu avem inca student card id-urile). Muzeul mi-a placut foarte mult. Este foarte bine organizat si pus la punc. Se pot face fotografii, fara blit, cu exceptia exponatelor ce au in casuta cu explicatii semnul de fotografiere interzisa.
Poze de la muzeu puteti vedea aici.
Pe curand...

vineri, 16 septembrie 2011

Bitdefender si lupul Dacic

Bitdefender s-a rebrenduit. Noua sigla a antivirusului este lupul dacic. Mi se pare o idee geniala si plina de patriotism, asa ca il felicit oficial pe blogul meu. E al 6-lea an de cand folosesc produsele lor si sunt comlet multumit!
Vechiul logo:

Lupul dacic:

Proiectul:

Logoul:

Logoul simplificat:

Bitdefender — Global Rebranding from Brandient on Vimeo.



Pe curand...

Masterul in Japona

Probabil ca in orice tara cu un nivel de educatie ridicat masterul se desfasoara asa, insa pentru mine e prima data can ma lovesc de asa ceva.
Pentru a absolvii programul de master trebuie sa:
1. acumulezi un numar de cel putin 30 de credite (in doi ani, ceea ce faceam in Romania intr-un semestru). Cele 30 de credite trebuie sa fie obtinute din 12 credite de seminar si 18 de curs.
2. obtii o nota de trecere la laborator (teoretica cercetare de la noi)
3. sa iti sustii teza de dizetatie.

Deci:
Iti alegi cam 9 credite pe semestre (un seminar - 3 credite si trei cursuri - cate 2 credite de curs ; de obicei seminarul pe care il sustine profesorul tau coordoonator iar cursurile 2 din cele din "Core Courses" si unul din cele generale). Eu semestrul asta voi studia seminarul de "Soil Dynamics and Foundation Engeneering", de fapt e singurul seminar pe care il voi urma pentru ca am nevoie de 4 seminarii in 2 ani si acest seminar are 4 parti. E seminarul pe care il preda profesorul meu Coordonator. Pentru cursuri am ales numai din "Core" si voi studia "Advanced Soil and Foundation Engineering", "Advanced Soil Mecanics" si "Infrastucture Management". Am uitat sa spun ca specializarea mea, data de coordonatorul meu esre de "Environment and Disaster Prevention".
Cat despre partea de laborator si teza lucrurile stau cam asa: iti alegi o tema de cercetare si cam toata ziua de dimineata pana seara stai in laborator si cercetezi, scrii, lucrezi la teza. Atunci cand apar lucrari practice la proiectul de laborator la care esti inscris, te ocupi de partea de proiect iar cand ai ore te duci la ore. Ca sa ma laud, am propiul meu birou, in laborator, alaturi de alti doctoranzi si masteranzi. O sa stau cum stau la noi doctoranzii :D.
Laboratorul profesorului Hamada are in desfasurare trei proiecte. In functie de tema mea de dizertatie, ma voi inrola la un proiect. Toate proiectele sunt bazate pe lichefierea solului si toate bazate pe ultimul cutremur. Unul este un studiu de caz pe Disney Land, unde au aparut niste fisuri pe unde tasneste apa iar pamantul se scufunda, asa ca momentan masoara viteza de scufundare ca apoi sa vada ce masuri pot lua, al doilea e un test de laborator: armeaza pamantul cu niste piloni si apoi il supun la o miscare te tip seismic si ii observa comportarea la lichefiere iar al treilea este un proect pentru case, incearca sa vada cum se comporta o fundatie de tip carcasa (ca un fel de tunel vertical, adanc, ce continua in josul fundatiei existente), in timpul unui cutremur.
Pana marti trebuie sa imi aleg tema tezei de dizeratie, ceva legat de lichefiere, pentru a putea corela cu laboratoarele si trebuie sa fac o prezentare a ceea ce vreau sa cuprinda teza.
Inca nu am nicio idee despre ce voi scrie. Ma gandesc la ceva de modele de reabilitare a fundatiilor ce au suferit in urma lichefierii. Momentan ma documentez cu o istorie a normativelor seismice in Japonia.
Pe curand...

joi, 15 septembrie 2011

02:Trenurile

UPDATE: Am pus niste trimiteri la Wiki, cu privire la statiile de tren.

Am tot vrut sa scriu despre trenuri de cand am venit aici. La inceput am spus ca sigur sunt metrouri dar ca ei traduc tren, pentru ca merg pe deasupra. In Atena metroul mergea cand pe dedesupt, cand pedeasupra, insa acum doua zile am mers cu metroul in Tokyo si am aflat diferenta (viteza si pretul).
Sa spunem ca noi avem tramvaie iar ei au trenuri. Gara de tren arata ca o gara de metrou. Plata este insa ca la trenuri la noi: platesti cat mergi, insa nu conteaza cu ce tren mergi. Iti ei biletul din statia x, pana in statia y, il compostezi la bariera de la intrare in gara, iar cand ajungi la desinatie il compostezi din nou. Daca ai platit mai putin bariera tipa si nu se deschide si astfel esti nevoit sa platesti diferenta. Insa cel mai fain lucru e cardul de calatorie. Il cumperi pentru 500 de yeni (100 yeni sunt cam 4 lei, deci 20 de lei) si il incarci ori de cate ori cu cat vrei iar de banii aia mergi.
Pentru mine e cam scump drumul de la camin la facultate pentru ca merg 18 statii, deci biletul costa 260 de yeni. Insa cand voi avea student card id-ul (miercuri) imi voi face abonament pentru aceasta ruta. Imi fac abonament de student cu plimbari nelimitate intre cele doua statii (abonamentul costa cam 3300 de yeni, adica cam 13 calatorii fara abonament). Cardul de calatorie il poti folosii si pentru metrou, cu toate ca este o alta companie si il poti folosii sa iti cumperi de baut de la automatele de suc/apa din statie.
Inauntrul trenului e fix ca in metrou. Ai banci de-a lungul geamurilor iar pe mijloc manere pentru echilibru.
Si acum cateva detalii despre trenuri.
Trenurile sut de 7 feluri: locale, semi-expres, express, semi-rapid, rapid, limited express si inca cateva pe care nu le mai retin. In statia unde stau eu (Hana-koganei) opresc primele trei categorii de tren. Daca aleg sa merg pana in Takananobaba cu un local, opreste in 18 statii, un semi-expres in 8 statii iar un express in 4 statii (in 20 de min ajunge). Nu conteaza de care tren iei, important e sa ooreasca in statia ta si sa ajungi la timp. Odata am luat din Takananobaba un tren Rapid, am coborat in statia dinaintea statiei mele, pentru ca acolo oprea, iar de acolo am luat un local. renurile vin cam odata la maxim 5 minute, insa vine de fiecare data ul altfel de tren.
Sa nu mai spun ca exista vreo 18 lini de tren si indiferent de linie, platesti cu acelasi bilet/card.
Insa ce m-a impresionat cel mai mult este tot omul. Multi dintre voi stiti imaginile din metrou de la Bucuresti cant toata lumea e peste tot iar cand se deschid usile toti sar buluc? Ei, aici nu e asa. Pe panoul care anunta trenul care vine, te anunta cate vagoane si cate usi are. Pe jos, dupa dunga galbena, de care nu poti sa treci, ai bifat locul unde e usa. Si japonezii se aseaza, unul in spatele altuia, intr-un sir, asteptand sa vina trenul la ei. Trenul opreste fix la milimetru iar acolo unde era anuntul ce e usa, acolo si e. Mai intai coboara cei ce au de coborat iar apoi urca cei ce au de urcat.
In tren este interzis sa vorbesti la telefon, insa poti sa scrii mesaje sau sa asculti muzica la casti sau sa navighezi pe net. In capatul fiecarul vagon bamchetele au alta culoare, acolo sunt spatii pentru femei gravide, femei cu copii mici, oameni batrani, cu handicap sau loviti (mana, picior, etc in ghips). Aerul conditionat merge la maxim iar trenul e plin de reclame ce flutura in bataia aerului conditionat.

Pe curand...

miercuri, 14 septembrie 2011

01: Reciclarea

Voi încerca să realizez un serial despre lucruile care mă impresioneaza aici, în Japonia. Lucruri care cred că peste doi ani, când voi revenii, imi va fi greu sa realizez că nu există și în România.

Primu lucru cu care am dat nas în nas a fost reciclarea gunoiului. Regula de bază e simplă: combustilie și necombustibile. În cladirea unde duci gunoiul, există o etajeră unde așezi combustibile air dedesupt neconbustibilele. Asta e regula de bază, dar fiecare prefectură (gen sector în București) are regulile lui. În Kodaira, prefectura de care aparține căminul e cam așa:
Deasupra, pe polița așezi elecronice și electrocasine iar separar, într-un tomberon special bateriile. Așa se divit combustililele. Pentru necombustile e mai dificil. Sticlă, hârtie, plastic, gunoi menajer. Pare ca la noi, însă mai apar câteva categorii: dozele metalice se aruncă separat, la plastic se separa bidoanele (peturirile) de celalte plasticuri. Ai un gunoi separat unde pui sticlele de plastic, fară capac iar capacul îl pui la plastic. E cam dificil să te duci cu atîta gunoi, însă îl poți imparții acolo, la tomberon pentru că nu miroase mai de loc.

Pe curând...

marți, 13 septembrie 2011

Waseda campus

Si au inceput orientarile. Ieri (luni) sam avut orientare generala in Waseda Campus si ni s-a vorbit despre viza de sedere, despre asiguraarea medicala, contul in banca, telefonie, despre o droaie de lucruri si despre ICC, un fel de liga pentru studentii internationali.
Campusul este atat de frumos, arata ca orice campus vechi: intr-un parc, cu o gradina japonza, o doraie de banci. Cladirea veche troneaza in centrul campusului, un muzeu si toate cladirile faculatatilor umanistice.
Astazi am fost in Nishi-Waseda, campusul facultatilor tehnice. Aici e chiar ca in Japonia. Cladiri mari ce arata a tehnice foarte interesante si futuristice. La orientare am facut tot felul de jocuri desocializare. Primul era Human bingo, aveam 25 de casute cu intrebari despre ceilalti gen (are aceasi initiala la nume cu tine,cineva care stie cel putin trei limbi, cineva care a fost in tara ta, etc). Apoi ne-am impartit in grupuri, de la 1 la 4, si am facut un fel de exercitiu de memorie in carespuneai numele, tara de origine si un lucru caracteristic si apoi repetam numele persoaneler dinainte si tot asa. Apoi am avut o pauza de masa si am fost la Mc. Simteam nevoia sa mananc ceva cunoscut, ca partofi prajiti si o cafea. LA bingo, am facut al 7-lea o linie asa ca am castigat un premiu, adica o casca pentru sampon. Japonezii o folosesc ca sa nu le intre sapunul in ochi cand se spala pe cap. (e ca un fel de palarie ce e decupata partea de sus).
Dupa pauza de masa a urmat tutul campusului si am vizitat importatnele cladiri, decanatul, biblioteca, restaruantul, cantina, magazinul alimentar, libraria si papetaria. Am aflat despre reduceri si despre oportunitati. Waseda University este a treia universitate din Japonia.

In Japonia este la moda, daca esti fata, sa porti pantaloni scurti (ca Lavinia). Toate gagicile de la Waseda aveau pantaloni scurti. E si mai hot daca ai si sotete negre pana deasupra genunghilor si ghetute in picioare. In campusul de la Waseda era ca in Copou, in iasi unde toate gagicile isi fataie fundul. Insa 3 sferturi din ele sunt cracanate si au niste fuse de picoare asa ca arata ingrozitor in pantalonii aia scurti. Ieri seara, la cina, am vazut la TV, o cantareata pop celebra la ei, ce purta si ea genul ala de pantaloni scurti si arata oribil. Dar daca faptul ca au picioarele cracanate si subtiri vi se pare nasol, stati sa o auziti pe urmatoarea: nu se epileaza pe picoare. Ce-i drept, nu au mult par, dar se vede. E ingrozitor. Te uiti la cracii ei si vezi parul...
Un alt lucru interesant e ca trotuarul e impartit in doua, cu o banda galbena, pentru fiecare directie de mers, la fel ca pe carosabil.
Cei mai simpatici mi se par chinezii. Vorbesc foarte bine engleza si sunt ca niste copii mici. Scapand dintr-o tara comunista, aici le incearca pe toate. Weng, e bobog la stiinte sociale si in prima lui zi si-a luat o camera Sony, pentru ca isi dorea una de caltiate japoneza. A fost dezamagit cateva zile pentru ca camera lui e Made in China. Putea sa isi ia si de acolo dar mai ieftina. E interesant comunimul la ei: pentru ca ei sunt forta de munca mai pentru toate brandurile intrernationale, produsele refuzate (pentru ca au o cusatura stramba sau ca nu au folosit ata care trebuie) se intorc la ei in magazine. Asa ca au haine de la branduri cunoscute, la preturi foarte mici.
Dupa orientare am facut cunostinta cu un turc. Nu ii retin numele. A venit la mine si mi-a spus ca imi stie numele dintr-um mail, si daca sunt si eu la profesourul Hamada. Se pare ca vom fi colegi de laborator. Deja il invidiez pentru ca a facut facultatea la Brown, in New York, iar acum e aici pentru master si se gandeste la alta tara pentru doctorat.
Si cred ca Lavinia (si Ilinca si Ral) ma invidiaza ca sunt coleg cu el, pentru ca ele sigur vor cadea in freza dupa el. E tipul de tip bine facut, bruntet, cu barba, cat pentru fanteziile lor. Stai calma Ral, cand imi da add pe fb, o sa iti trimit linkul.
Am rani la picoare de la cat am mers dar imi place. Abia astept maine sa prind orientarea, sa vad ce mai invat nou.
Pozele de ieri si de azi, le gasiti pe picasa (merge foarte greu uploadul pe blog), apasand aici.

Pe curand...

vineri, 9 septembrie 2011

Prima veste


Acest articol este de fapt format din două e-mailuri pe carele-am trimis celor de acasă. Am mai modificat câteva lucruri și am mai adăugatcîte ceva. Să spunem că e primul aricol din Horea Sibișteanu – În căutareaeului pierdut . Tokyo experience. E un nou început al blogului, că tot faceacuș 4 ani.
început cu bagajul de la cală caredepășea cu două kg iar domnișoara dragută de la check-in, ca l-am facut și euonline, la
A calculatorul de lângă ghiseu (asta e cu trimitere la Lavinia, careapropos, ce faci?- am aflat între timp), m-a lasat să trec așa fara sa plătesc115 euro și astfel am avut șansa să găsesc la schimbul valutar din aeroportyeni, 11000 adica vreo 440 de lei și mi-am permis să beau cafea la 13.5 lei șiapa la 10 lei. Apoi la îmbarcări sictirita de acolo mi-a zis că nu am voie cudouă genți ci doar cu una. După ce i-am explicat ca am una de mână și laptopul, mi-a dat voie să mă îmbarc. Mi se pareaciudat că erau 6 japonezi la îmbarcare, plus evreul ala fundamentalist pe carel-am vazut cu mama și cu Ilinca.
In avion am mâncat un senwich cușunca presata și branză, avea painea cuseminte, inclusiv chimen, ce nu mi-a placut (detaliile cu mancara sunt pentrumama) și am băut cola made in Gemanica. Exista posibilitatea de a mai bea vinalb sau roșu sau bere germană. Tipul din fața mea a băut bere tot drumul,expicândui domnișoarei însoțitoare de zbor că e prima dată când zboară și că îieste frică. Tot zborul un puradel mic a plâns, ca erau o droaie de români cemergeau la Milano plus încă alți trei copii care au vorbit tare de mă dureacapul. Lângă mine au stat două japoneze ce au dormit non-stop.Am zburat cu unAirbus A320-200 ce era foarte cochet însă nu avea nici un monitor care să nearate pe unde zburăm. Am rupt 6 pagini din revista Luthansei pentru a cunoștetoate zborurile și pentru că aveau harta terminalului Munich.
Avionul aavut întarziere vreo 15 minute iar in München m-am plimbat ca nebunul să ajung la celălalt terminal. Acolo să vezipuhoiul de japonezi. În tot avionul ala de A340-300, ce are 8 locuri la firstclass,48 la buisiness si 165 la economic, eram eu cu 3 tipi la economic si incavreo 5 la buisiness si 2 la first class, ce eram caucazieni. Restul,mongoloizi. Avionul avea câte două locuri pe rândurile de la geam, eu am statla geam și nu am avut pe nimeni lânga mine așa câ m-am întins cum am putut, si4 locuri pe mijloc. Aveam televizor în fiecare scaun. Pe langă radio, știri șiinformații despre zbor puteai să vezi filme și selecții de episoade dinseriale. Asa am văzut un episod din Glee (nu mulțumesc), unul din Modern Family(interesant) și unul din Golden Girls, un serial cu Bety White de prin anii'70. Apoi m-am uitat la Apă pentru Elefanți. Sa va uitati la el ca e fain! Am mâncatniste paste negre, japoneze ce nu aveau nici un gust, astea cică erau ca salată.Am vazut ca japonza de langa mine, și-a pus peste ele un sos pe care il aveamintr-o punguta pe care scria in japoneza. Sosul era ingrozitor de grețos (credca era ala de care zicea Pauleț, și avea culoare de Cola)(e sos de soia, ealtfel decât sosul de soia chinezesc care se găsește la noi; e mai subțire șimai uleios), dar amestecate cu pastele alea fara gust era bun. Mai era o salatăde morcovi și salată cu un sos de roșii, ulei și otet balsamic si puteai să alegi între vită cu polenta de cartofi și verdeturi (un piure ce avea in elverdețuri) și brocolii cu morcovi sau un pui japonez. Am ales vita, că mancarejaponeză tot o sa mananc. Ca și băuturi, pe langă cola, sprite, suc de mere,suc de portocle, suc de roșii puteai să bei vin alb sau roșu sau șampanie. Apoiau venit cu cafeaua iar pe timpul nopții (se innoptase cand traversam Siberia șiau inchis luminile în avion) te duceai în spate și iți luai tu apa, suc,covrigei, mini-brezel și biscuți cu cioco care erau așa de buni. Dimineața amservit, omletă, cu bucati de pui și cartofi prajiți, unt cu gem, branză topităși cafea, ceai, suc, apa. Am dormit 3 ore pentru că era întuneric și toțidormeau și pentru ca pe geam nu se vedea nimic.

În timpul zborului a trebuit săcompletăm un formular pentru la vamă. Mie mi-au dat doar unul că au zis că sunt la studii. În aeroport, cred că am mers jumătate de oră de acolo de unde amaterizat până la vamă. M-am dus la vamă și nu mă lasau să trec. Proștii nici nuștiau engleză și nu înțelegeam minic. Am cerut un vorbitor de engleză ca s imizică ală că trebuia să mai complez ceva. Nu le-a convenit că am dat adresa dela camin, nu știu de ce, dar după ce mi-au scanat degetele să vada ca sunt euși mi-au făcut poză, m-au lasat să trec. Apoi am luat bagajele și am plecatimedat spre tren. Am cautat un telefon public, mobilul nu are semnal cu toateca cei de la orange mi-au zis ca pot primii telefoane și că pt sa trimitmesaje, nimeni nu vroia să imi schimbe în mărunți așa că am fost la un schimbvalutar. Am plătit 1000 de yeni, adicaă cam 40 de lei biletul până la stațiaunde trebuia să mă întalnesc cu cel ce mă ducea pană la camin. Am pierduttrenul pentru că am vorbit prea mult la telefon cu cel ce trebuia să ma ia șim-am mișcat foarte greu cu valizele.. Noroc că e ca biletul de autobuz, nuconteză cu ce tren pleci, condeaza doar distanța. O să imi fac un cardpreplatit să o sa îmi fie mai ușor cu mersul cu trenul dar am înteles astăzi dela cineva că îmi trebuie student cardul mai întâi.. Am mers 45 de minute panala statia unde m-a asteptat ametitul. Am impresia că Narita e undeva ca unaltfel de oraș pentru că până în stația unde m-am vazut cu cel ce trebuia să maia am trecut prin locuri unde erau plantații. Japonezele se poartă cu mănuțitrei sferturi, fără degete. Am impresia că e o modă, la fel cum e și cu telefoanele cu clăpiță, că toți au telefoanedin alea.Că e imbracata sport, că e cu fustă și cu ciorapi plasă, daca serespectă are mănuși. Și când transpiră scot din genantă un prosopel mic, nușervețele ca noi. În stație mă astepta unu' mic cu o foaie mare pe care scrianumele meu și numele unui araboi (arabouiul a aparut abia aseara pe la 8).Tipul e student în anul 3 la istorie. Stă în alt cămin și face chestia astapentru bani. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite la ceasul meu șisă mă întrebe dacă e elvețian, apoi mi-a arătat carnețelul lui din piele ce eraenglezesc. Am luat un tren, green line, am mers cu el juma de oră după care amschimbat altă linie și am mai mers juma de oră. În tren mi-a arătat petelefonul lui că are steagul României și m-a întrebat de ce am trecut de larege la comunism iar in 1989 am devenit democrați. Asta ca să văd eu că s-ainteresat de țara mea. Apoi a început nebunia. L-am intrebat daca prizele lorarată ca priza mea și s-a uitat ciudat la ea. Am oprit la un magazin detelefoane (care se chema nu stiu cum Bank ca eu am crezut ca e bancă) unde amintrebat unde as putea găsii așa ceva. Tipa de acolo, foarte drăguța mi-a scoso foaie la imprimantă, ce-i drept în japoneza, cu harta spre magazin. Si deacolo cele 15 minute de mers pe jos s-au transformat într-o ora. Ne-am rătăcitși ne-am învârtit de am innebunit, pe o căldură insuportabilă. Am ajuns intr-unfinal. In holul de la intrare era o porțiune de un metru 80 cu un metru 20 cugresie.M-am gândit să mă mut mai încolo, când domnul administrator a inceput sădebiteze în japoneză. Ala micu de la instorie mi-a zis că nu am voie încalțatcu papucii de afară. Imi las papucii în dulapiorul de la ușa, care e cu cifruca la seif și imi iau papucii de camin, și fac schimbarea asta ori de cate oriies. Cheia de la cameră arată ca o cheie de masina dar în loc de butoane, înpartea superioară, are cartela care deschide ușa. Ori de câte ori ies trebuiesă pun cartela iar când mă intorc la fel.
Stau la camera 414, caminul are 4etaje, primul fiind parterul, deci liftul e de la 1 la 5. Eu stau la erajul 3.Pe un plaier, relativ aproape de baie. Sunt 23 de camere pe etaj, căminul avândforma de T. În baie e camera de dusuri. Adica sunt doua dușuri în care intriintr-o cameră, unde lași hainele, închizi ușa și treci în dus. Apoi suntchiuvetele, 3 la numar, separat wc-urile, în numar de 4 și doua pișuare. Dincolode unde te speli pe maini și intri la duș e spalatoria. Ai mașina de spalatgratis, doar detergent să iți cumperi (și mi-am cumparat) iar pe balcon iși usucirufele sau platesti 100 de yeni (4 lei) la mașina de uscat și le usuci acolo.Dupa ce mi-am luat camera în primire și am facut dus, m-am dus la magazinul deelectronice sa imi iau adaptor. Yuichiro, șeful de camin, care e in anul 4 laarhitectură a mers cu mine. E foarte de treaba. Am mers cu el apoi lasupermarket să imi iau apă, detergent și saci menajeri. Eu nu sunt rasist șichiar nu mi se pare ca seamănă toți între ei, doar ca nu le desting rasele,care e japonez, care chinez, care monglez, care taiwanez dar cred ca ei sunt căaltfel nu îmi explic cum de li se pare că semăn cu Michael Scofield.
Dar mai întai să vă spun povestea cuwc-ul. Mă asez pe wc, îmi pun colac de haritie și simt că mă frige. Mă uit pecolac și văd că are n-spe mii de butoane. Apas pe primul, că scria în japoneză,simt un fâs de bur rece în fund. Sar panicat, mă așez la loc și apas pe al doilea.Un jet de apa caldă se plimba pe la fundul meu. Am crezut ca ma cac pe mine derâs. Apoi apăs pe următorul buton și incepe muzica de relaxare :)). Acumînteleg de ce hârtia igienică e așa subțire, cu ea doar te usuci de apă.
Soția administratorului ebucatareasa șefă. Și era curioasa dacă am mai mâncat mâncare japoneză asa ca astat pe capul meu. Ieri la cina s-a servit: supă de boabe de soia, care e foartebună. Se bate fasolea de soia până se face pastă, apoi se adaugă apa șipostarnac. Pene (paste), cu ardei iute și frunze de muștar (care erauinteresante, și putine ca dacă erau mai multe o luai pe arîtură la cat decondimentate erau), orez și carne de vita, făcută in sos de soia cu ceapă șibranză de soia (care e naspa și gretoasa, parcă e caimac). Yuichiro a incercatsă mă invețe să mănânc cu bețisoare, dar nu a reusit. La masă cu noi a mai statMario (accentul se pune pe a nu pe o, ca nu e super mario) care e japonezce a trait în China și studiază bioingineria, un tip jumatate indian jumatatechinez (nu ii retin numele) ce o arde în engleză de ma sparge, înca doi bobocidin China care studiază politică înEngleza și vorbesc foarte bine, și inca doi un japonez si un taiwanez ce suntde mai mult timp în cămin și sunt prieteni cu Yuchiro. Înca e vacanță și doar studentiide anul 1 au inceput să vină în camin.
Dimineață am dat-o în bară cu miculdejun. Nu înțelegeam nimic din ce era pe masă, am încercat să îi cer o furculițadoamnei de acolo dar nu înțelegea (mi-am pus pe telefon poze cu furtcuiță,lingură, să ințeleagă ce vreau), erau o droaie de toppingur sau sosuri ce toțile mâncau pe pâine dar aveau culori ciudate. Nu am văzut că în frigider eragrapefruit și nici iaurtul (cred că era iaurt). Să nu mai zic că era supă desoia și orezul pe care ei îl mămâncă non-stop. Și așa am mâncat doar în greațăcele trei chifteluțe de pește, cu cuțitul, ce aveau foarte multă ceapă, am bautun ceai și cafea. Și când m-a lua din nou foamea la 11 m-am pus la somn, și amdormit pânp la 2. Se pare că încă nu m-am acomodat, de am simțit nevoia să dormcând in România era noapte și am dormi neîntors, nu ca azinoapte când m-am foitmereu.
Pentru poze incercati linkul de picasa, ca imi merge foarte greu netul, parca e in Tudor.

Pe curând...

Dupa ce am plecat

Mi-a fost greu să scriu ceva înainte să plec pentru că am avut câteva zile proaste, zile în care îmi doream să nu mai plec. Îmi doream să le spun într-un mail că imi pare rău să îi anunț, dar am murit.

Mi-a fost greu să imi iau rămas bun de la familie. Marți, când am plecat de la Luncani am plâns tot drumul. Plansesem toată ziua. Îmi gaseam motive să fiu nervos. Miercuri, in aeroport, le-am trimis repede acasa pe mama și Ilinca să nu se apuce de plâns, sa mai plâng și eu. O să îmi fie greu fără familie pentru că așa am fost învățat: să vorbesc în fiecare zi cu mama la telefon și cel puți odată la două zile cu bunicii, să o văd pe Ilinca în fiecare zi și să vorbesc cu ea la telefon de n-șpe mii de ori.

Mi-a fost greu să îmi iau rămas bun de la prietenii de acasă. Vanesa a plecat prima iar în seara aceea am avut depresii. Vanesa a fost mereu cea care era cu voia bună și când o vedeam știam că am pe cine să ma bazez să mă simt bine. Apoi mi-am luat rămas bun de la Ioana, care pleacă si ea in Germănica în 10 zile. Am fost nvățat să vorbesc cu ea ori de câte ori aveam o problemă iar acum nu știu ce o să mă fac.

Imi pare rău că nu m-am văzut vara asta cu Dumitreasca pentru că nu exosta vară fără ea. Poate că și ăsta e un motiv pentru care vara asta a fost atât de ciudată și de tristă.

Mă bucur enorm că am reluat legătura cu Roxana pentru că a fost salvarea mea. Ori de câte ori vroiam să ies în oraș, ea era disponibilă. Dimineța ea era cea cu cafeaua și cu xbox-ul, seara aveam unde să ieșim sau cu cine să merg la film. Nu știu cum de s-a rupt la un moment dat legătura între noi dar îmi pare atât de bine că am reluat-o.

Lavinia e persoana care te scoate din depresii cum o vezi. Cât e de mică are un zâmbet atât de mare și mereu râde. Păcat ca are familie mare, serviciu și îndatoriri că rar mă văd cu ea. Ba e la socrii, ba la bunicii lui Cătă, ba la țară, ba la hram, ba i-au venit neamurile din Italia, ori are masaj sau pedichiura sau se pensează așa e foarte greu să te vezi cu ea. Singura șansă e să îi faci o vizită la serviciu.

Cosminelul e parșiv. Se plange că îi e dor de mine dar nu dă niciun semn când ajunge în Bacău. Știu ca are eveniment mare în famili săptămâna asta și vreau să îî spun că sunt cu gândul alături de ea și că nu ii port pică că nu dă nici un semn. Mereu va rămâne Super Cos, cea care trimite mesaje, de ma lasă fără replică.

Georgiana dacă nu mă f**e(cenzurăm)un pic la melodie, nu e ea. Trebuie să ne întelegem bine o perioadă după care îi vine stopul și se oftică ca tolomaca. Si din cauza ei, eu azi mă spăl direct cu gel de duș, fără să am și eu un burete. Și nici nu am găsit unul pe aici. Dar ce ar fi viața mea fără ea. Ar fi banală și fără de urcușuri si coborâșuri. Si după cum îmi spune toată lumea: tare-mi mai place J). Oricum știu că moare de ciudă, intr-un mod bun, că eu sunt aici, în țara în care visează ea să ajunga de mult timp.

Și uite cum am reușit să termin dintr-o notă tristă într-una veselă. O să imi fie dor de familie, de prietenii de acasă, de prietenii și de gașca din Iași și sper să ne vedem sănătoși, cu toții, la vară.

Pe curând...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (228) de-ale mele (177) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)