Copilaria de altadata

Iarna asta si inceputul de primavara mi-au adus aminte de copilarie mai mult ca niciodata.
In ultimii ani iarna nu a mai fost atat de geroasa iar inceputul de primavara era calduros. Imi aduc aminte ca acum doi ani, pe la mijlocul lunii februarie eram in Bucuresti si mergeam pe strazi in tricou, anul asta, in aceasi perioada inghetam printre baltile ce cumprisesera captiala. Zapezi mare, geruri de iti inghetau narile, astea sunt amintirile de cand eram mic, si anul asta a fost la fel.
Imi aduc aminte, eram in clasele primare sau chiar mai mic ca imi cosesem intr-o dimineata de 1 martie martisorul de bluzita, ca sa nu il pierd. Si ridicand ochii de unde soseam, am privit afara si am vazut cum ninge. Am intrebat-o pe mama de ce ninge daca e primavara si mi-a povestit legenda babelor sau altfel spus mitul Babei Dochia. Legenda spune ca Baba Dochia a plecat cu oile pe munte si in timp ce urca, pe zi ce trecea se facea din ce in ce mai cald si ea isi lepada cate un cojoc. Insa in ultima zi a venit un frig mare si baba a inghetat, asfel explicandu-se popular formatiunea nuntoasa babele din Bucegi.
A doua legenda, tot de prin tinutul Neamtului spune ca niste ciobani au furat ultimile zile din februarie si le-au aruncat in martie, ca sa fie iarna mai scurta si sa poata urca mai repede oile, insa iarna in loc sa se disipe pe tot parcursul lunii martie, cu o intensitatea mai mica, ea a ramas in primele 9 zile, manifestandu-se cand vrea.
Inceputul asta de primavara a fost la fel ca cel de cand eram mic, a nins si e frig. De baba mea, pe 6, a fost frumos oarecum dimineata, apoi a fost innourat si spre seara a nins in draci. Si cum nu a mai fost de mull asa o vreme, ca chipurile suferim de incalzire globala, TV-ul si inca cativa isterici ce isi manifesta activitatea pe net, au si inceput OTV-ist cu panica, ca de ce ninge il loc sa fie cald.

Insa din pacate am inceput sa ma bucur tot mai putin de iarna si de frig. Ceea ce iubeam altadata, acum il privesc cu jale. Vreau sa se incalzeasca, m-am saturat si nici macar nu m-am bucurat ca altadata de zapada. Incep sa imbatransec si nu mai vad iarna cu ochii lui George Cosbuc, ci o vad ca o amenintare ca Vasile Alecsandri.
Imi permit ca in continuare sa public Iarna pe ulita de George Cosbuc, intruchiparea iernii prin ochii copilariei si apoi Iarna de Vasile Alecsandri, ce apare ca o amenintare ce poate fi privita fara nici o amenintare, din casa, de la caldura.

Iarna pe uliţă
de George Cosbuc

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- "Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!


Iarna
de Vasile Alecsandri

Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada
fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.

Ziua ninge Noaptea ninge Dimineata ninge iara!
Ca o zale argintie se imbraca mandra tara.
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete pintre anii trecatori.

Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur in departare
Ca fantasme albe, plopii insirati se perd in zare
Si pe-ntinderea pustie, fara urme fara drum
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza norii fug doritul soare
Straluceste si dizmiarda oceanul de ninsoare
Iat-o sanie usoara care trece printre vai...
In vazduh voios rasuna, clinchete de zurgalai...

Pe curand...

Comentarii

Postări populare