Furtuna

Casa de la Luncani e intr-o vale, intre doua masive (Culmea Petricica, din Subcarpatii Moldovei si alte dealuri la Est). Insa este pe varful vaii. Ca sa va imaginati mai bine, profilul amplasamentului e ca un "W", unde laturile exterioare sunt cele doua culmi, iar in mijloc e casa; intre varful cel mic, si celalalte doua culmi trec doua parauri.
Camera mea are balconul, oarecum, spre nord. De pe balcon vad ambele culmi, si valea. Am observat pe la 11 ca se pusese o ceata usoara. Luna stralucea pe cer, dar parca era acoperita de un voal, sau era ca si cum o vedeam prin apa, difuza. Undeva in departare fulgera. Flash-uri de lumina brazdau cerul. Insa era departe. Broastele inca oracaiau, iar cainii latrau in drum. Nu parea sa se intample nimic.
Dupa o ora, padurea a inceput sa fosneasca, vuietul furtunii venea de departe si tot se apropia. Se facuse liniste si doar frunzele se mai auzeau. venea furturna.
Incet, incet s-au apropiat si fulegerele si odata cu ele, se auzeau incet tunete.... Iar odata a tunat atat de tare si a inceput sa ploua.
Ador sunetul scos de ploaie, fulegere si sunetul terifiant al fulgerelor. Vara ploua atat de frumos. Un sfert de ora toarna cu galeata, cat sa se racoreasca si sa miroase a pamant ud si nu a praf si a muschi de copaci umed, apoi se domoleste si ploua mocanit ca toamna si incepe sa se auda apa de pe sindrile cum se aduna in burlan si curge, si loveste peretii si trosneste din cand in cand.
Si miroase atat de frumos...
Incet incet greierii isi fac curaj si mai canta din cand in cand, doar ei si ploaia... ploaia ce loveste pamantul si scoate suntete atat de placute. Cel mai mult imi place cum suna cand atinge tamplaria de aluminiu, parca e un clopotel, apoi in geam si apoi pamantul...
Si s-a lasat rece, si miroase a ploaie, si luna e difuza.... undeva in fundal fulgera...
Pe curand...