Stari...
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris ceva serios; cate un filmulet, un articol interesant, un joc, dar nimic concret.
Aparuse din nou plictiseala aia de blog si lipsa de idei si nici nu aveam timp sa ma gandesc la ce as putea scrie. Am tras mult in doua saptamani sa termin cu tot si saptamana asta m-am odihnit. Dar nici asa nu-i bine pentru ca mi-am pierdut ritmul si acum mi-e greau sa mai fac ceva. Am avut timp sa ma gandesc poate prea mult la ceea ce e in jurul meu si am ajuns sa stau pe intuneric cu o sticla de J&B si sa nu fac nimic.
Ieri a fost o zi ciudata. Am simtit de dimineata ca nu trebuie sa ma ridic din pat pentru nimic in lume, dar trebuia si sentimentul de frica si singuratate m-a tinut toata ziua. Tarziu, spre seara am gasit si motivul sa imi dau masca jos si sa arat ca sunt tris cu adevarat. Daca picam in tristetea mea launtrica de dimineata, cei din jurul meu ma secau de tot cu intrebari de genul "Ce ai?" sau afirmatii ca "Ma enervezi cand esti asa!". Asa ca am ramas singur cand a nu era nici prea devreme si nici prea tarziu si am contemplat...
Cand aproapte ziua s-a terminat m-am dus sa ma spal pe fata. Ma simteam murdar si slios... Am ridicat capul din chiuveta si am vazut un oglinda o fata palida cu niste ocgi mai mari ca de obicei si tristi de tot. M-am speriat de ceea ce vedeam, m-am speriat pentru ca am putut sa vad prin ei, am vazut parca pentru prima data cu adevarat. Ma ustura dar nu vroia sa inchid ochii era un sentiment ca in Orbitor. Traisem 21 de an si ceva si nu ma vazusem pana atunci.
Ma uit in oglinda ce neneumarate ori pe zi. Imi verific cum imi sta parul, daca mi-a aparut un cos, si fac urat daca apare cu toate ca niciodata nu am mai mult de 5, si majoritatea dintre astea si iritatii de la parul ce creste pe fata... Dar in ziua ai nu ma uitasem niciodata, evitasem oglinda, miscam capul repede din chiuveta, cu ochii inchis spre prosop aiar apoi priveam direct usa pe care ieseam. Nu mi-am cautat fata in nici o sticlire asa cum fac de obicei, ma feream ca sa ma vad, lucru care nu mi se intampla niciodata.
Dar a meritat, ceea ce am vazut in ochii mei m-a tulburat. Era prea mult adevar, prea mula informatie bruta...
Ce mi-a ramas acum e sa diger informatia si sa caut sa invat ceva din ea, sa privesc altfel tot ce se intampla si sa inteleg ca se intamla cu un scop...
Pe curand...
Aparuse din nou plictiseala aia de blog si lipsa de idei si nici nu aveam timp sa ma gandesc la ce as putea scrie. Am tras mult in doua saptamani sa termin cu tot si saptamana asta m-am odihnit. Dar nici asa nu-i bine pentru ca mi-am pierdut ritmul si acum mi-e greau sa mai fac ceva. Am avut timp sa ma gandesc poate prea mult la ceea ce e in jurul meu si am ajuns sa stau pe intuneric cu o sticla de J&B si sa nu fac nimic.
Ieri a fost o zi ciudata. Am simtit de dimineata ca nu trebuie sa ma ridic din pat pentru nimic in lume, dar trebuia si sentimentul de frica si singuratate m-a tinut toata ziua. Tarziu, spre seara am gasit si motivul sa imi dau masca jos si sa arat ca sunt tris cu adevarat. Daca picam in tristetea mea launtrica de dimineata, cei din jurul meu ma secau de tot cu intrebari de genul "Ce ai?" sau afirmatii ca "Ma enervezi cand esti asa!". Asa ca am ramas singur cand a nu era nici prea devreme si nici prea tarziu si am contemplat...
Cand aproapte ziua s-a terminat m-am dus sa ma spal pe fata. Ma simteam murdar si slios... Am ridicat capul din chiuveta si am vazut un oglinda o fata palida cu niste ocgi mai mari ca de obicei si tristi de tot. M-am speriat de ceea ce vedeam, m-am speriat pentru ca am putut sa vad prin ei, am vazut parca pentru prima data cu adevarat. Ma ustura dar nu vroia sa inchid ochii era un sentiment ca in Orbitor. Traisem 21 de an si ceva si nu ma vazusem pana atunci.
Ma uit in oglinda ce neneumarate ori pe zi. Imi verific cum imi sta parul, daca mi-a aparut un cos, si fac urat daca apare cu toate ca niciodata nu am mai mult de 5, si majoritatea dintre astea si iritatii de la parul ce creste pe fata... Dar in ziua ai nu ma uitasem niciodata, evitasem oglinda, miscam capul repede din chiuveta, cu ochii inchis spre prosop aiar apoi priveam direct usa pe care ieseam. Nu mi-am cautat fata in nici o sticlire asa cum fac de obicei, ma feream ca sa ma vad, lucru care nu mi se intampla niciodata.
Dar a meritat, ceea ce am vazut in ochii mei m-a tulburat. Era prea mult adevar, prea mula informatie bruta...
Ce mi-a ramas acum e sa diger informatia si sa caut sa invat ceva din ea, sa privesc altfel tot ce se intampla si sa inteleg ca se intamla cu un scop...
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu