Treceți la conținutul principal

Culoarea Purpurie (The Color Purple)


Despre filmul asta stiu ca am vrut sa vorbesc la Bac, daca imi pica subiectul despre filmul preferat la oral la Engleza. Inca imi doresc sa gasesc cartea si sa o citesc pentru ca filmul m-a impresionat foarte mult.
Am scris aceasta prima parte din articol inainte sa vad filmul. Sincer nu vreau sa il revad, pentru ca mi-e frica de impact, ca nu o sa mi se mai para atat de oau!
Povestea este trista, despre viata unei negrese urate, interpreata de Whoopi Goldberg, ce este vanduta ca sotie, de tatal sau, un betiv ce abuza de ea, unui barbat in varsta. De cand s-a maritat si a fost despartita de sora ei, a avut un singur vis, un vis ce a tinut-o in viata: sa-si vada sora. Pentru acest vis a indurat bataia, nedreptatea si batjocura.
Tin minte ca am fost impresionat cand am vazut-o pe Oprah in film. Mi se parea interesant ca ea joaca. Apoi am vazut ca Oprah a facut multe roluri, insa asta, in 1985, a fost unul dintre primele.
Filmul este regizat de Seven Sielberg si are la baza un roman de Alice Walker scris cu 3 ani inainte de turnarea filmului. Cartea a primit premiul Pulizzer in 1983.
Actiunea are loc in 1930, in sudul Statelor Unite.
Scena ce m-a impresionat pe mine cel mai mult este scena de la final, cand cele doua surori se revad intr-un lan de Vinete inflorite. Lanul este purpuriu la fel ca costumatia surorii plecate.
Ce s-a schimbat.
Uitasem ca la 14 ani Cilie avea doi copii cu tatal ei si urma sa se marite cu un vaduv cu trei copii. Uitasem ca sora ei, Nettie fugise pentru ca sotul lui Celie a vrut sa profite de ea si nu tatal lor. Uitasem genialitatea lui Spielberg si uitasem ordinea multor evenimente.
Drumul prin camp, atunci cand s-au reintalnit dupa atatia ani cele doua surori, imi parea mai lung si nu stiu cand au trecut doua ore jumatate.
Ce a ramas la fel.
Emotia pe care o transmite filmul, bucuria muzicii si siroaiele de lacrimi de la final.


Imi fusese frica sa revad filmul. Am crezut ca o sa fie banal si ca nu o sa ma mai impresioneze la fel ca la inceput dar m-am inselat. The Color Purple ramane unul din filmele mele de referinta.
Si as vrea sa ii multumesc Ancutei pentru ca mi-a trimis leapsa si ca mi-a cautat filmul. Altfel nu cred ca as mai fi vazut filmul prea curand.
Vi-l recomand cu caldura!
Pe curand...

Comentarii

  1. Cu plăcere. Cred că o să mă uit şi eu la el, dacă tot l-am tras. :) Îmi plac dramele nesiropoase.

    RăspundețiȘtergere
  2. trebuie sa-l vezi! E genial ca poveste, ca doar e castigator de Pulizzer si e genial ca punere pe pelicula ca e Spielberg. Si sa imi spui cat de mult ti-a placut

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...