Mult a fost putin mai este
Nu stiu cand a trecut timpul si s-au scurs aproape 11 luni. Mai sunt cateva ore si plec acasa. Scriu acest articol undeva in noapte, inainte sa ma pun la somn.
Biletul pentru expresul spre Narita e cumparat:
Formularul ca plec acasa si nu dorm in camin e completat:
Bagajul e aproape terminat:
Mai am sa pun laptopul pe care nu stiu unde sa-l bag. Bagajul are 19.4 kg si limita e de 20 iar laptopul are vreo 3. Bagajul e plin de cadouri (multi mai sunteti) iar cateva haine sunt puse in bagajul de mana unde pana la urma o sa ingramadesc si laptopul.
Maine (Azi... adica joi) ma trezesc la 6 sa scot frigiderul din priza, sa duc gunoiul, sa scot totul din prize, sa inxhid balconul si sa strang bara pentru rufe. O iar micul dejun si o sa plec in Takadanobaba unde la 8 jumatate ma intalnesc cu Hakan si plecam impreuna spre Aeroport. Am luat de miercuri biletele la expres si merita fiecare ban in plus: 36 de minute+ 18 in loc de o ora jumatate si loc asigurat.
Ma asteapta un drum lung pana acasa.
Ma incearca sentimente de bucurie pentru ca in sfarsit am vacanta, in sfarsit pot petrece o luna cu familia si cu prietenii, acasa. Acum aproape 11 luni plecam cu frica, acum plec cu bucurie insa ma tot gandesc cum o sa plec peste 13 luni cand stiu ca s-ar putea sa nu ma mai intorc niciodata aici. Acum sunt bucuros ca scap de caldura si de umezeala, ca scap de vorbitul in limbi straine si ca ma odihnesc. Nu imi vine sa cred ca nu o sa vad biroul din laborator o luna ca mai mult de o saptamana nu am fost departe de el...
In timp ce voi cititi acest mesaj eu o sa fiu in aer, undeva pe drum spre Moscova, intr-un Airbus A330-300 (cred ca pe asta il stie bine Ralucuta) iar vineri, cand am pregatit un alt articol pentru voi (ca sa nu va las prea mult in asteptatare) o sa fiu intr-un avion rusesc Sukhoi Superjet 100 (asta e nou pentru mine). Am emotii si sunt nerabdator sa treaca cele peste 30 de ore ce dureaza drumul.
Sa ne auzim cu bine...
Pe curand...
Biletul pentru expresul spre Narita e cumparat:
Mai am sa pun laptopul pe care nu stiu unde sa-l bag. Bagajul are 19.4 kg si limita e de 20 iar laptopul are vreo 3. Bagajul e plin de cadouri (multi mai sunteti) iar cateva haine sunt puse in bagajul de mana unde pana la urma o sa ingramadesc si laptopul.
Maine (Azi... adica joi) ma trezesc la 6 sa scot frigiderul din priza, sa duc gunoiul, sa scot totul din prize, sa inxhid balconul si sa strang bara pentru rufe. O iar micul dejun si o sa plec in Takadanobaba unde la 8 jumatate ma intalnesc cu Hakan si plecam impreuna spre Aeroport. Am luat de miercuri biletele la expres si merita fiecare ban in plus: 36 de minute+ 18 in loc de o ora jumatate si loc asigurat.
Ma asteapta un drum lung pana acasa.
Ma incearca sentimente de bucurie pentru ca in sfarsit am vacanta, in sfarsit pot petrece o luna cu familia si cu prietenii, acasa. Acum aproape 11 luni plecam cu frica, acum plec cu bucurie insa ma tot gandesc cum o sa plec peste 13 luni cand stiu ca s-ar putea sa nu ma mai intorc niciodata aici. Acum sunt bucuros ca scap de caldura si de umezeala, ca scap de vorbitul in limbi straine si ca ma odihnesc. Nu imi vine sa cred ca nu o sa vad biroul din laborator o luna ca mai mult de o saptamana nu am fost departe de el...
In timp ce voi cititi acest mesaj eu o sa fiu in aer, undeva pe drum spre Moscova, intr-un Airbus A330-300 (cred ca pe asta il stie bine Ralucuta) iar vineri, cand am pregatit un alt articol pentru voi (ca sa nu va las prea mult in asteptatare) o sa fiu intr-un avion rusesc Sukhoi Superjet 100 (asta e nou pentru mine). Am emotii si sunt nerabdator sa treaca cele peste 30 de ore ce dureaza drumul.
Sa ne auzim cu bine...
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu