Ziua lungaaa
Luni a fost o zi lunga si obositoare.
M-am trezit la ora 6 sa mai citesc pentru examen si am realizat ca pe langa faptul ca imi curgeau ochii si nasul mai aveam si febra iar pana la ora 9 am avut timp si sa vomit. Posibil ca aveam un pic de insolatie asezonata cu o raceala de vara de la A.C.
Si daca in capul meu era ca ma duc la examen, fac eu ce fac acolo, stau in laborator cat sa scriu un aricol pe blog, iau pranzul si plec in Asakusa, ei mi-am luat o mare tzeapa. M-am trezit cu un telefon de la prof dupa ce luasem pranzul si ma apucam sa imi scriu aricolul ca sa merg in excursie cu ei. Asa a inceput ca ziua mea sa se schimbe radical.
Acum o luna a fost programata o alta excursie in Golful Tokyo. La momentul initial am spus ca merg, insa dupa o saptamana, cand am aflat ca am examen in aceasi zi si am anuntat ca nu mai merg. Dar posibil Anchi, tipul ce se ocupa de lista nu a inteles ce i-am zis si a dat din cap ca da ca elevii la scoala. Excursia era programata pentru 11:30 iar eu terminam examenul la 12:10.
Asa ca mare mi-a fost mirarea cand l-am gasit pe Hakan in laborator. L-am intrebat de ce nu e in excursie si mi-a zis ca e mahmur si ca nu poate sa mearga cu barca pe mare cand ii e rau. Am luat pranzul impreuna si cand ne-am intors l-am vazut pe Anchi iesind din cladirea in care e laboratorul. El nu ne-a vazut iar eu m-am intrebat ce se intampla de e inca in campus. Raspunsul a venit in 10 minute cand m-am sunat proful si m-a intreabt unde sunt. I-am raspuns sec ca in laborator si el si mai mirat decat mine m-a intrebat de ce nu sunt la el in birou ca trebuie sa plecam in excursie. Pana mea! E 1 si eu nu sunt pe lista... Ei... se schimbase ora si eu nu am fost taiat niciodata de acolo. Asa ca luat cu japca am plecat spre Shinagawa. Sa nu spun ca eram incaltat in pantofi de piele intoarsa si cu camasa alba ca pentru examen nu ca sa ma dau in barci. In tren am scris articolul pe blog si ca sa stie lumea pe unde sunt pentru ca spusesem catorva prieteni ca o sa fie devreme online si putem vorbii.
Dar nu imi pare rau ca am mers. De data asta excursia a fost in Portul Tokyo, exact ceea ce ma intereseaza pe mine pentru cercetare iar barca cu care am fost era un adevarat lux: scaune din catifea moi si aer conditionat, ceai rece si o priveliste minunata pentru doua ore. Din cauza ca pozele au fost facut pe geam, geam ce era stropit cu apa. Asa am trecut foarte aproape si pe deasupra tunelelor ce le am ca tema de cercetare si am vazu cam toate insulitele arificiale construite in golf. Discutiile in vapor erau despre JO 2020 ce se disputa intre Japonia si Turcia. Daca castiga, japonezii vor sa faca o insul artificiala special pentru satul olimpic.
Pe la 4 am terminat si cu plimbarica si am placat spre statie. In capul meu era: Am scapat! Ma duc in Asakusa si acasa. Da de unde. Mergem la bere. Mergem da nu stam mult. Am baut o bere repede ca sa scap si sa plec in treaba mea. Profu a zis ca am baut prea repede si ca sa mai beau una. Am baut-o si pe a doua si am terminat-o cand au terminat-o toti si proful a zis ca sa mai bem una ca lui ii e sete. Si asa am baut 1L de bere cand eu tot ce vroiam era sa termin ceea ce imi propusesem. I-am lasat sa isi bea si urmatoarele beri si am plecat. Era aproape 5.
In 40 de minute am ajuns in Asakusa unde am cautat in disperare un bancomat. Toata lumea zicea ca e pe o strada da nu il vedeam. Era ascuns ca se renaova fatada si trebuia sa intri pe undeva prin spate. Noroc de un nene ce m-a dus de manauta pana acolo.
Dupa ce am cumparat ce aveam de cumparat din Asakusa am plecat spre Ebitsu de unde Hakan trebuia sa cumpere niste trabucuri pentru un var de-al sau. Alte 30 de minute in tren si alte cateva minute bune de mers pe jos. Picioarele ma dureau de nu mai puteam. Pantofii nu sunt facuti pentru a sta incaltati cu ei o zi intreaga in care in mare parte ai mers sau ai stat in picioare.
Dar totul trebuie sa se termine cu o cina la Zest unde mancasem in februarie cand fusesem in Ebitsu sa imi iau sampon iar Hakan sa ia trabucuri. Atunci ratacindu-ne un pic am dat de acest super loc in care tot am spus ca o sa revenim.
Insa era prea tarziu. Zest fusese inchis la sfarsitul lunii mai. Sincer am avut asa o suparare. Picioarele mele aveau nevoie de odihna intr-un loc ca acela. Imi era foame si pofta de Corona...
Amarat m-am intors acasa. Pe drum s-a luat de mine un mos nebun. Nu am idee ce vroia de la mine si ce spunea dar m-am speriat un pic.
Dupa calculele facute (bani platiti pe biletele de tren) ieri am mers pe putin 500 de km cu trenul sa nu mai spun de plimbarea cu vaporasul in port si cat am mai mers pe jos.
Pe curand..
M-am trezit la ora 6 sa mai citesc pentru examen si am realizat ca pe langa faptul ca imi curgeau ochii si nasul mai aveam si febra iar pana la ora 9 am avut timp si sa vomit. Posibil ca aveam un pic de insolatie asezonata cu o raceala de vara de la A.C.
Si daca in capul meu era ca ma duc la examen, fac eu ce fac acolo, stau in laborator cat sa scriu un aricol pe blog, iau pranzul si plec in Asakusa, ei mi-am luat o mare tzeapa. M-am trezit cu un telefon de la prof dupa ce luasem pranzul si ma apucam sa imi scriu aricolul ca sa merg in excursie cu ei. Asa a inceput ca ziua mea sa se schimbe radical.
Acum o luna a fost programata o alta excursie in Golful Tokyo. La momentul initial am spus ca merg, insa dupa o saptamana, cand am aflat ca am examen in aceasi zi si am anuntat ca nu mai merg. Dar posibil Anchi, tipul ce se ocupa de lista nu a inteles ce i-am zis si a dat din cap ca da ca elevii la scoala. Excursia era programata pentru 11:30 iar eu terminam examenul la 12:10.
Asa ca mare mi-a fost mirarea cand l-am gasit pe Hakan in laborator. L-am intrebat de ce nu e in excursie si mi-a zis ca e mahmur si ca nu poate sa mearga cu barca pe mare cand ii e rau. Am luat pranzul impreuna si cand ne-am intors l-am vazut pe Anchi iesind din cladirea in care e laboratorul. El nu ne-a vazut iar eu m-am intrebat ce se intampla de e inca in campus. Raspunsul a venit in 10 minute cand m-am sunat proful si m-a intreabt unde sunt. I-am raspuns sec ca in laborator si el si mai mirat decat mine m-a intrebat de ce nu sunt la el in birou ca trebuie sa plecam in excursie. Pana mea! E 1 si eu nu sunt pe lista... Ei... se schimbase ora si eu nu am fost taiat niciodata de acolo. Asa ca luat cu japca am plecat spre Shinagawa. Sa nu spun ca eram incaltat in pantofi de piele intoarsa si cu camasa alba ca pentru examen nu ca sa ma dau in barci. In tren am scris articolul pe blog si ca sa stie lumea pe unde sunt pentru ca spusesem catorva prieteni ca o sa fie devreme online si putem vorbii.
Dar nu imi pare rau ca am mers. De data asta excursia a fost in Portul Tokyo, exact ceea ce ma intereseaza pe mine pentru cercetare iar barca cu care am fost era un adevarat lux: scaune din catifea moi si aer conditionat, ceai rece si o priveliste minunata pentru doua ore. Din cauza ca pozele au fost facut pe geam, geam ce era stropit cu apa. Asa am trecut foarte aproape si pe deasupra tunelelor ce le am ca tema de cercetare si am vazu cam toate insulitele arificiale construite in golf. Discutiile in vapor erau despre JO 2020 ce se disputa intre Japonia si Turcia. Daca castiga, japonezii vor sa faca o insul artificiala special pentru satul olimpic.
Pe la 4 am terminat si cu plimbarica si am placat spre statie. In capul meu era: Am scapat! Ma duc in Asakusa si acasa. Da de unde. Mergem la bere. Mergem da nu stam mult. Am baut o bere repede ca sa scap si sa plec in treaba mea. Profu a zis ca am baut prea repede si ca sa mai beau una. Am baut-o si pe a doua si am terminat-o cand au terminat-o toti si proful a zis ca sa mai bem una ca lui ii e sete. Si asa am baut 1L de bere cand eu tot ce vroiam era sa termin ceea ce imi propusesem. I-am lasat sa isi bea si urmatoarele beri si am plecat. Era aproape 5.
In 40 de minute am ajuns in Asakusa unde am cautat in disperare un bancomat. Toata lumea zicea ca e pe o strada da nu il vedeam. Era ascuns ca se renaova fatada si trebuia sa intri pe undeva prin spate. Noroc de un nene ce m-a dus de manauta pana acolo.
Dar totul trebuie sa se termine cu o cina la Zest unde mancasem in februarie cand fusesem in Ebitsu sa imi iau sampon iar Hakan sa ia trabucuri. Atunci ratacindu-ne un pic am dat de acest super loc in care tot am spus ca o sa revenim.Insa era prea tarziu. Zest fusese inchis la sfarsitul lunii mai. Sincer am avut asa o suparare. Picioarele mele aveau nevoie de odihna intr-un loc ca acela. Imi era foame si pofta de Corona...
Amarat m-am intors acasa. Pe drum s-a luat de mine un mos nebun. Nu am idee ce vroia de la mine si ce spunea dar m-am speriat un pic.
Dupa calculele facute (bani platiti pe biletele de tren) ieri am mers pe putin 500 de km cu trenul sa nu mai spun de plimbarea cu vaporasul in port si cat am mai mers pe jos.
Pe curand..
Comentarii
Trimiteți un comentariu