Cheia

55# Tanizaki

Vreau sa incep acest articol prin a-mi manifesta dezamagirea fata de Editura Univers. Cum se poate ca una din cele mai vechi edituri din Romania, singura care publica literatura straina in timpul comunismului, sa publice o carte in halul asta. In ce hal? Romanul lui Tanizaki e tradus de o anume Iulia Botnari. Din ce limba, nu stie nimeni. Poate ea si cei de la editura, ca pe carte nu scrie. Dupa cateva cautari pe net, am vaxut ca Iulia Botnari a tradus carti scrise de scriitori vorbitori de limba spaniola. Asta ma face sa sper, ca romaul Cheia a fost tradus din engleza, si nu din spaniola. Ca din japoneza nu se pune problema. De ce ai traduce o carte din limba in care a fos scrisa, cand ai atatia traducatori buni? Oare de aceea nu au nici descriere CIP a Bibliotecii Nationale Romane?

Daca o sa vi se para numele de Junichiro Tanizaki foarte cunoscut, e pentru ca v-am prezentat de curand un alt roman de-al sau, cu doua carti in urma. Cum de am citit asa de repede doua romane de acelasi autor? Nici eu nu stiu. Se pare ca trec peste niste nebunii OCD-iste si am putut sa fac asta. De ce? Pentru ca mi-am amintit ca imi place Tanizaki mult si pentru ca aveam cartea asta cumparata de ceva timp, de la o librarie, unde am dat 3 lei pe ea. Si nu e o carte de trei lei, cu toate ca mi se pare ca editura a vrut asta. E o carte bunicica.

Cheia e structurat ca patru jurnale: al sotiei, al sotului, al fetei si al prietenului ei, toate patru avand un cpunct comun, dorinta tematoare ca jurnalul lor sa fie citit de altcineva. Dincolo de acest nou mod de abordare a cartii, tema e aceasi: cuplul ratat. Tanizaki scrie atat de bine despre acest subiect, incat ma intreb prin ce suferinta a trecut, de a devenit atat de bun la acest capitol.

Dincolo de traducerea stangace, Cheia e un roman ce merita citit, asa cum merita toate romanele lui Junikiro Tanizaki.

Pe curand...