Arte traditionale japoneze la UCDC

Duminica la Universitatea de Stiinte agronomice si luni la Universitatea Crestina Dimintrie Cantemir au avut loc niste demonstratii de caligrafie, ikebana si dans traditional japonez. Eu am ajuns luni, la demostratia de la Cantemir.

Demonstratiile de caligrafie si ikebana au fost facute de Maestrul Kihachiro Nishiura, descendent al lui Enji Nishiura, fondator al școlii de ceramică Nishiura-yaki, extrem de apreciată în Japonia și în străinătate încă din perioada Meiji.

Caligrafia a fost intotdeauna un mister pentru mine. Cred ca ma fost ulima generatie care a facut caligrafie in clasa a IIa si pentur ca de atunci aveam un scris infect, eu eram singurul care avea de scris caligrafic o pagina, in timp ce colegii mei, scriau 5-6 randuri. Si tot nu am invatat sa scriu frumos. De aceea am o fascinatie pentru oamenii care scriu frumos si fac din asta o arta. Caligrafia japoneza e mai mult decat o arta a scrisului. Maestrul Kihachiro Nishiura spune ca pentru el "reprezinta o muzica ce nu se aude si care este formata din trei timpuri de linii si doua culori, alb si negru." Caligrafia japoneza a aparut ca ofranda zeitatilor. Oamenii scriau pentru multumire, pentru ruga. Spatiile ditnre semne sunt locuri pe unde zeitatea coboara pe pamant si iti indeplineste dorinta sau iti primeste multumirea.

Textul scris de maestru se poate traduce ca: S-au deschis florile si asteptam primavara.  Si-a imaginat o zi de inceput de primavara, cand florile se deschid in curtea unui castel. Acest text e o metafora ce vrea sa ne aminteasca ca trebuie sa trecem prin suferinta (iarna grea si aspra) ca sa simtim bucuria (primavara).

Evenimentul a continuat cu o denostratie de Ikebana. Sa fiu sincer, nu am urmarit niciodata aceasta arta, deci pentru mine a fost ceva nou. Ieri am aflat pentru prima data semnificatia acestui ritual.

Ikebana isi are originile in Kadomatsu, aranjamentul floral ce se pune in fata casei de Anul Nou. Acest aranjament reprezinta o casa pentru zei, zei ce vin si se aseaza acolo pentru a face anul nou bun pentru familia respectiva. Pornind de la acest ritual s-a nascut Ikebana, ce e mai mult decat un mod de a aranja florile, ci e un ritual de constructie a unei case pentru suflet.

Prima planta care se pune in aranjament reprezinta acoperisul, legatura cu cerul. Aceasta planta trebuie sa fie de doua ori mai mare ca diametrul vasului si se aseaza in picioare, la un unghi de 15 grade stanga fata de cel ce priveste ornamentul, Al doilea element, este o floare. Aceasta trebuie sa aiba lungimea de 2/3 din prima planta si se inclina la 45 de grade stanga, fata de privitor. Al treilea element este reprezentat de o crenguta sau o floare ce trebuie pusa in partea opusa fata de primele doua elemente, inclinat la 75 de grade in partea drepta, fata de privitor. Lungimea acestui element este de 2/3 din elementul doi, daca este o crenguta sau o floare mica sau jumatate din al doilea element, daca este mai mare.

Dupa primele trei elemente, e libertate controlata. Totul tine de talent si imaginatie insa prima floare ce se pune de acum, trebuie sa fie ce mai mare, iar umatoarele (de obicei inca doua) trebuie sa fie mai mici si de lungimi diferite. Dupa ce s-au pus si cele trei flori de marimi diferite, se vor umple spatiile goale cu frunze, sau crengi. Si aici, tine totul de simturi si inspiratie. 

Astfel, se realizeaza un aranjament de baza in Ikebana. La demosntratie s-au facut doua. Unul mai mic, si unul mare, in care s-au folosit crengi de copaci.

Evenimentul a continuat cu o demonstratie de dans traditional japonez. Doamna Yumiko Ishikawa face dansuri traditionale de la 4 ani. La varsta de 17 ani si-a luat licenta in astfel de dansuri, insa la scurt timp dupa s-a lasat de acest tip de daans pentru stiluri mai moderne. Era emotionata pentru ca era pentru prima data dupa mult timp cand facea asta in fata unui public. Si s-a vazut asta.

Dansurile traditionale si Ceremonia ceaiului sunt doua arte traditionale japoneze ce nu ma atrag de loc. Dansul, ca un ritual catre divinitate, mi se pare foate plicticos si monoton iar muzica aceea de templu, e sinistra. Da, poate ca sunt limitat ca nu vad frumusetea acestei arte, dar macar recunosc.

Dansul prezentat se numeste Fiica florii de glicina si este un dans inspirat din stampele traditionale, Dansul spune povestea unei fete (floarea de glicina) ce are o relatie de dragoste cu un baiat (frunzele de pin). Dansul si versurile cantecului povestesc evolutia sentimentelor: de la inflacararea de la inceput, pana la suferinta cauzata de gelozie si tradare. Poate ca de aceea era atat de chinuita, si dansa ca si cum ar fi un model la varsta pensionarii, ce pozeaza beata si drogata in fata aparatului foto.

A fost un eveniment foarte interesant, de la care am avut multe de invatat. Pentru mine cultura japoneza e inca in curs de descoperire si de la fiecare eveniment invat ceva nou,.

Pe curand...