18= Spiru Haret

De cand ma stiu mama a fost profesoara la Scoala 18, devenita Scoala Spiru Haret, si in majoritatea timpului cat a fost la scoala, a fost si directoare (mai putin cat a fost inspectoare si cred ca inca vreo 8 ani adunati). Cu alte cuvinte, am copilarit in scoala aia. Pe langa faptul ca am facut 1-8 acolo, si ca atunci cand am fost la gradinita eram la 1 minut distanta de scoala, am si petrecut mult timp acolo, inafoara orelor ca elev.
Imi aduc aminte de toti profesorii ce erau odata, profesori ce s-au pensionat intre timp, de invatatoare, de laborante si de secretare. Toata lumea ma iubea acolo, si acum cand trec pe la mama la scoala, si ma mai vad cu cate un profesor pe care il cunosc, ma pupa, ma felicita, ma admira. E un fel de casa, pentru ca mama e de o viata acolo.
Am fost de curand pe la ea pe la birou si era foarte ocupata. Am asteptat-o sa isi termine treaba ca sa apuc sa vorbesc cu ea ce aveam de vorbit. Insa ma plictiseam tare asa ca am inceput sa ma plimb prin scoala. Pentru inceput m-am uita pe geamul de la biroul ei si am vazut acel mic culoar intre scoala si gardul de la C.T. Anghel Saligny. Dincolo de gardul liceului se vad tot felul de anexe si masinarii, centrala, si tevi mari de apa, lucru de care imi era frica cand eram mic. Am avut un flash-back si mi-am amintit de o seara de toamna rece cand ma uitam pe acel geam si vedeam cum copacii fosnesc si umbre si lumini dincolo de gard. O pisica urla in calduri iar vantul suiera. Imi era frica. Acum ma amuzam de aminitra din copilarie. Apoi am urcat pe scarile ce pe vremuri nu erau folosite, la parter erau infundate si acolo era un fumuar. Acum sunt folosite si arata foarte bine. De fapt toata scoala e frumoasa. Renovata, colorata, cu creatiile copiilor pe holuri, nu mai e ca scoala posaca de inceput de ani '90 in care am invatat eu. Mama e gospodara si a facut din scoala un loc unde sa te simti atat de bine. Imi amintesc de uniforma pe care ea a ales-o si de faptul ca aveam si sigla scolii cusuta pe ea si pe vremurile acelea erau singurile lucrui colorate. Un verde ce batea spre turcoaz era lucrul care dadea culoare curtii gri. Acum scoala are o fatada vesela si multe flori. Copii rad si alearga peste tot iar bunicii ii asteapta pe banci. In spate terenul de sport a disparut, a fost mancat de sala de sport, e ingramadit, dar macar au unde sa faca sportul. Noi il faceam pe culoarele din corpul mic, acolo puneam saltele si barne si ne faceam orele pe bancute de lemn.
Insa mi-e dor de oamenii care nu mai sunt acolo, pentru ca acolo a fost o parte din copilaria mea, insa acum , cu toate ca e mai frumos, cu toate ca e acelasi loc, eu nu ma mai regasesc. Nu ma mai definesc cele 4 sali de clasa in care am invatat, nu mai recunosc culoarele... E eu alt loc in care am trait si a disparut odata cu timpul. Acum e locul copiilor ce invata acolo, al nostru a trecut de mult.
Peste doi ani ar trebuii sa facem intalnirea de 10 ani. Sunt curios daca o sa se ocupe cineva de ea. Pentru ca nu prea se fac intaliri de generala. Ar fi frumos si interesant.
Pe curand...