Treceți la conținutul principal

Trei ani = Maturitate


Din blogosfera mea multi au disparut iar din cei care au ramas multi si-au schimbat numele blogului. Eu am ramas cu cautarea Eului piedut. Oare l-am gasit? Dar oare il mai caut? Ma mai interseaza?
Acum 3 ani cand am inceput sa scriu in acest blog eram la o rascruce. Ma trezisem dus pe un drum pe care nu is studeiasem bine si, acum, la o intersectie nu stiam ce sa fac. Nu stiam ce e inainte si nici nu stiam cum sa ma intorc. Nu imi placea ce vad si ma sinteam neadaptat. Imi era frica... Prietenii vechi parca erau reci iar cei noi erau prea superficiali.
Insa acum dupa 3 ani vad ca totul e bine. Sunt multumit de ceea ce sunt,de locul unde am ajus, de ceea ce fac. Prietenii au ramas, in ciuda distantei, a diferentelor si a timpului putin ramas de petrecut impreuna. Am prieteni noi de care sunt mandru si la care tin mult.Cu toate ca citesc mai putin si merg mai putin la teatru, fac alte lucruri pe care nu le faceam si era timpul pentru ele. Niciodata nu o sa fiu multumit pe deplin de ceea ce sunt, intotdeauna o sa vreau mai mult, dar, observanduma obiectiv, pot spune nu ca m-am schimbat, ci ca m-am maturizat.
Am insa regrete mari... si lacune...
Acum 3 ani am avut o muza de inspiratie, un imbold, in timp a devenit obijnuinta sau ambitie de a scrie. Acum, scriu mai putin si mai rar. Scriu atunci cand simt, cand am chef, cand imi place, fara sa fiu obligat sau constrans de ceva interior sau exterior.
Mi-ar fi placut si sa mai scrie si ea. Ea ma iubea acum 3 ani. Acum nu ma mai iubeste. Si e numai din vina mea. I-am gresit mult si nu m-a putu ierta. Ar fi trebuit sa ii spun ce trebuia atunci, nu sa tac, as spune-o si acum, dar nu mai e adevarat...
Ca tot vorbeam de maturitate si de alegeri as spune, acum, dupa ce am terminat facultatea, si m-am inscris si la master, ca ceea ce aveam acum 3 ani era o constructie impozanta, plina ce informatii adunate in toti anii, insa fundata pe un pamant prost. Si ceea ce am incercat eu sa fac in anii astia e sa imbunatatesc solul, sa nu se darame cladirea. In toata incercarea asta de consolidare a solului, am pierdut cateva anexe ale cladirii, anexe ce au fost inghitite de pamant si uitate undeva de timp. Insa s-au construit anexe noi si parti vechi din cladire au fost reabilitate, consolidate. Unele au ramas asa cum erau, aparand peste ele praful, degradandu-se, insa cand voi vede ca e nevoie de reparatii acolo, voi revenii. Acum, dupa 3 ani, pot spune ca am un pamant bun de fundare, un pamant bun ce suporta greutatea de acum a cladirii dar care va suporta si ceea ce se adauga in continuare. De acum tot ce trebuie sa fac e sa construiesc noi camere, anexe, dar totodata si sa am grija de cele vechi. Poate ca si asta e o cautare a unui Eu, o cautare a lui printre lucrurile deja dobandite, pentru ca El e acum aici, refacut in toti astia 3 ani, insa nedescoperit inca...
Poate ca atunci ar trebuii sa ma numesc "Horea Sibisteanu - Redescoperirea Eului pierdut...". Insa imi place mai mult cum suna "in cautarea...", cred ca e un nume bun si poate de aceea nu l-am schimbat in astia 3 ani.
Din ce in ce mai putin, dar din inima...
Pe curand..

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...