Trei ani = Maturitate

Din blogosfera mea multi au disparut iar din cei care au ramas multi si-au schimbat numele blogului. Eu am ramas cu cautarea Eului piedut. Oare l-am gasit? Dar oare il mai caut? Ma mai interseaza?
Acum 3 ani cand am inceput sa scriu in acest blog eram la o rascruce. Ma trezisem dus pe un drum pe care nu is studeiasem bine si, acum, la o intersectie nu stiam ce sa fac. Nu stiam ce e inainte si nici nu stiam cum sa ma intorc. Nu imi placea ce vad si ma sinteam neadaptat. Imi era frica... Prietenii vechi parca erau reci iar cei noi erau prea superficiali.
Insa acum dupa 3 ani vad ca totul e bine. Sunt multumit de ceea ce sunt,de locul unde am ajus, de ceea ce fac. Prietenii au ramas, in ciuda distantei, a diferentelor si a timpului putin ramas de petrecut impreuna. Am prieteni noi de care sunt mandru si la care tin mult.Cu toate ca citesc mai putin si merg mai putin la teatru, fac alte lucruri pe care nu le faceam si era timpul pentru ele. Niciodata nu o sa fiu multumit pe deplin de ceea ce sunt, intotdeauna o sa vreau mai mult, dar, observanduma obiectiv, pot spune nu ca m-am schimbat, ci ca m-am maturizat.
Am insa regrete mari... si lacune...
Acum 3 ani am avut o muza de inspiratie, un imbold, in timp a devenit obijnuinta sau ambitie de a scrie. Acum, scriu mai putin si mai rar. Scriu atunci cand simt, cand am chef, cand imi place, fara sa fiu obligat sau constrans de ceva interior sau exterior.
Mi-ar fi placut si sa mai scrie si ea. Ea ma iubea acum 3 ani. Acum nu ma mai iubeste. Si e numai din vina mea. I-am gresit mult si nu m-a putu ierta. Ar fi trebuit sa ii spun ce trebuia atunci, nu sa tac, as spune-o si acum, dar nu mai e adevarat...
Ca tot vorbeam de maturitate si de alegeri as spune, acum, dupa ce am terminat facultatea, si m-am inscris si la master, ca ceea ce aveam acum 3 ani era o constructie impozanta, plina ce informatii adunate in toti anii, insa fundata pe un pamant prost. Si ceea ce am incercat eu sa fac in anii astia e sa imbunatatesc solul, sa nu se darame cladirea. In toata incercarea asta de consolidare a solului, am pierdut cateva anexe ale cladirii, anexe ce au fost inghitite de pamant si uitate undeva de timp. Insa s-au construit anexe noi si parti vechi din cladire au fost reabilitate, consolidate. Unele au ramas asa cum erau, aparand peste ele praful, degradandu-se, insa cand voi vede ca e nevoie de reparatii acolo, voi revenii. Acum, dupa 3 ani, pot spune ca am un pamant bun de fundare, un pamant bun ce suporta greutatea de acum a cladirii dar care va suporta si ceea ce se adauga in continuare. De acum tot ce trebuie sa fac e sa construiesc noi camere, anexe, dar totodata si sa am grija de cele vechi. Poate ca si asta e o cautare a unui Eu, o cautare a lui printre lucrurile deja dobandite, pentru ca El e acum aici, refacut in toti astia 3 ani, insa nedescoperit inca...
Poate ca atunci ar trebuii sa ma numesc "Horea Sibisteanu - Redescoperirea Eului pierdut...". Insa imi place mai mult cum suna "in cautarea...", cred ca e un nume bun si poate de aceea nu l-am schimbat in astia 3 ani.
Din ce in ce mai putin, dar din inima...
Pe curand..